Cultura viţei-de-vie pe spalier înalt cu cozoroc sau în boltă

Principalul obiectiv al alegerii culturii viţei-de-vie pe spalier înalt cu cozoroc (SIC) sau în boltă rămâne economisirea terenului. Aceasta este realizabilă pentru faptul că un butuc viguros condus pe SIC produce câte 3-5 butuci din formele de conducere cunoscute. (Gh. Bernaz)

Trebuie subliniat însă că investiţia iniţială este ceva mai mare la cultura sub formă de boltă sau pe SIC. Ea presupune procurarea de ţeavă metalică, sârmă, fier cornier, ciment, dar şi posibilitatea executării (la faţa locului) a unor lucrări de sudură. Bolta poate fi amplasată la intrarea către locuinţa, când, de regulă, se adoptă forma de coviltir. Pentru a se respecta cât mai mult cerinţele biologice ale viţei-de-vie, este preferabil ca SIC să fie amplasat în grădină, pe latura ce mai însorită a acesteia; în felul acesta, frunzişul viţei-de-vie şi strugurii vor fi expuşi din plin la lumină, cu toate avantajele care decurg de aici. Asimilaţia nestânjenită de umbra clădirii sau a copacilor, ca şi o activitate mai energică a rădăcinilor (în lipsa platformelor turnate din beton) vor avea ca rezultat o creştere şi dezvoltare armonioase a viţelor, o acumulare superioară de zaharuri în struguri, o sporire a rezistenţei viţelor faţă de gerurile din timpul iernii. Detalii tehnice - în cele ce urmează vom insista asupra unor detalii tehnice, menite să asigure o reuşită deplină a viţelor cultivate pe SIC. Faţă de gardul vecinului, SIC se amplasează la 1 metru, pentru a putea lucra corespunzător solul din spaţiul rămas liber. În preajma SIC, şi mai ales în faţa sa, nu trebuie să existe copaci sau arbori fructiferi care să producă umbrirea viţelor. Între butucii din boltă trebuie asigurată o distanţă de minimum 1,2 metri.

Şi acum, câteva amănunte constructive privind SIC ca sistem de susţinere. Optăm pentru câţiva stâlpi metalici încastraţi în beton şi prevăzuţi cu braţe din metal, care să constituie un fel de „cozoroc“. Avantajul net al acestui sistem îl constituie expunerea directă la soare, în plină lumină, a frunzişului şi mai ales a strugurilor. În cazul coviltirului, practicat în marea majoritate a gospodăriilor, frunzele aflate sub coviltir şi îndeosebi strugurii se află în umbră. Stâlpii vor fi confecţionaţi din ţeavă metalică cu diametrul exterior de 4-5 cm. Înălţimea lor va fi de 2,5 metri, din care 0,5 metri vor fi încastraţi în beton. Pentru fixarea lor în pământ, se sapă gropi cu latura de 40 cm şi adânci de 50 cm. Fixarea stâlpilor metalici se face prin umplerea gropilor cu ciment cu priză rapidă. După fiecare cinci butuci va trebui amplasat un stâlp metalic de susţinere. Altfel spus, între doi stâlpi se va asigura o distanţă de 6 metri. Stâlpii vor fi plasaţi la jumătatea intervalului dintre două viţe. Cozorocul va fi realizat prin sudarea unui braţ confecţionat din ţeavă mai subţire (diametrul 2-2,5 cm) sau din fier cornier cu latura de 3 cm. Cozorocul, lung de 1,2 metri, va fi sudat într-o poziţie înclinată faţă de orizontală, astfel încât unghiul dintre stâlpul vertical şi cozoroc să fie de 120 de grade. Pentru a asigura o soliditate superioară sistemului de susţinere, cozorocul va fi sprijinit printr-un contrafort metalic. Capetele acestuia vor fi sudate pe stâlp, respectiv pe cozoroc. Pentru amplasarea sârmelor, în stâlpi şi în cozoroace vor fi practicate orificii cu diametrul de 5-6 mm. Sârmele ce completează sistemul de susţinere vor trebui să aibă diametrul de cel puţin 2,5 mm, dar este de preferat sârmă de 3 mm grosime. De asemenea, din motive lesne de înţeles, se va prefera sârma zincată faţă de cea obişnuită (neagră). Cotele (înălţimea sârmelor faţă de suprafaţa solului) vor fi de 0,6, 1,0, 1,4, 1,8. Pe înălţimea stâlpului vor fi dispuse patru sârme. Pe lungimea cozorocului vor fi dispuse încă trei sârme, la următoarele distanţe faţă de punctul de sudură al cozorocului pe stâlp: 0,2, 0,6 şi 1 metri. Pe sistemul de susţinere descris mai sus există obligativitatea legării lăstarilor. Cu un plus de investiţie la început, şi anume prin sudarea pe stâlpi a unor „umeri“ metalici la cotele mai sus amintite, se obţin etaje de sârme duble. În acest caz, lăstarii vor fi dirijaţi printre sârmele duble, fără a mai fi legaţi. Alegerea rămâne la voia viticultorului, în funcţie de posibilităţile pe care le are. Sistemul cu etaje de sârme duble cu „umeri“ metalici este de preferat. În continuare, prezentăm şi o soluţie alternativă orginală, mai ieftină: sudarea direct pe stâlp a unor piuliţe, prin care sârmele trec ca aţa prin urechile acului. În acest caz, pentru a uşura dirijarea lăstarilor printre sârme şi a preveni forfecarea lor, cotele sârmelor se decalează cu ±5 cm faţă de cota iniţială. De pildă, pentru cota de 140 cm, cotele decalate vor fi de 135 şi respectiv 145 cm. Pentru completarea sistemului de susţinere mai trebuie amintiţi şi tutorii ce vor sprijini viţele până la îngroşarea tulpinii. Aceştia vor putea fi realizaţi din şipci de lemn sau araci groşi de 4-6 cm sau din fier beton cu diametrul de 6-8 mm. Lungimea tutorilor va fi de cel puţin 1,7 metri, având în vedere că trebuie înfipţi în pământ pe circa 20 cm. Pentru consolidarea întregului sistem, tutorii se leagă de sârmele SIC sau ale bolţii.

Formarea viţelor  şi tehnica  tăierii

Din observaţiile făcute atât la sate, cât şi în cartierele mărginaşe ale marilor oraşe, micii proprietari nu ştiu să valorifice spaţiul oferit de bolţi. Există bolţi înalte de peste 3 metri, unde, evident, lucrările curente de întreţinere a viţelor sunt abandonate, iar recoltarea strugurilor se face greoi, prin folosirea scărilor etc. Principala greşeală constă în practicarea unui sistem necorespunzător de tăiere, astfel încât până la înălţimea de 2 metri, uneori şi mai mult, există numai tulpini degarnisite. Întreaga vegetaţie activă şi rodul se află mult peste înălţimea de efectuare comodă a lucrărilor de întreţinere, recoltare şi tăiere. Pentru corectarea acestor defecte este de ajuns să fie adoptat sistemul de susţinere prezentat anterior şi practicat un sistem de tăiere corespunzător. Astfel se va crea un adevărat zid verde pe înălţimea de până la 2 metri, iar rodul va putea fi cules uşor şi fără folosirea scărilor. Plantarea viţelor se face în mod obişnuit, conform recomandărilor primite din partea specialiştilor viticoli. De reţinut economia mare de energie şi timp ce se realizează la desfundarea terenului; pentru rândul de viţe conduse pe SIC sau boltă este suficientă desfundarea la 60 cm de mal a unei fâşii late de 1 metru (câte 0,5 metri de o parte şi de cealaltă a rândului de viţe). Toate îngrijirile acordate viţelor tinere sunt identice cu cele normale. Diferă doar sistemul de tăiere în uscat pentru formarea viţelor. În primul an, lăstarii sunt legaţi de tutori, în poziţie verticală, pentru a le favoriza creşterea. În anul al doilea, prin tăierea în uscat se lasă un cep de doi ochi. Dintre coarde, se alege cea mai puternică, cu poziţie cât mai centrală, care se scurtează la înălţimea de 60-70 cm, după caz. Ea se leagă de tutore. După pornirea în vegetaţie, primii 2-3 lăstari emişi din ochii de la baza coardei (pe o înălţime de circa 40 cm de la suprafaţa solului) se înlătură în faza de butoni. În timpul vegetaţiei, lăstarul din vârf se leagă în continuare de tutore, deci în poziţie verticală. Ceilalţi lăstari se răsfiră oblic şi se leagă de sârmele sistemului de susţinere al SIC sau al bolţii. Cu excepţia celui din vârful tulpinii, care va asigura prelungirea acesteia, ceilalţi lăstari vor fi ciupiţi atunci când ating 50-60 cm. Frânarea creşterii lor prin ciupit, ca şi poziţia verticală a lăstarului din vârful tulpinii, favorizează creşterea şi fortificarea lui. În toamnă, viţele se muşuroiesc pe o înălţime de 30-35 cm de la baza tulpinii. Este bine ca şi coardele pornite din cepul de siguranţă să fie protejate prin dispunerea lor în lungul rândului şi acoperite cu pământ. Rolul lor este evident: în cazul unor geruri foarte puternice, una din ele va servi la refacerea tulpinii, iar cealaltă la proiectarea cepului de siguranţă pentru anul viitor. În anul al treilea se asigura în continuare cepul de siguranţă de doi ochi de la baza butucului. Dacă gerurile iernii au depăşit mult limita de rezistenţă a ochilor de iarnă (minus 18 grade Celsius), atunci se proiectează o nouă tulpină pe seama uneia dintre cele două coarde protejate prin îngropare şi se reiau operaţiile în verde din anul al II-lea. Dacă dimpotrivă, pe durata iernii nu au existat geruri foarte puternice, care să fi distrus ochii de pe coardele neprotejate, se va continua prelungirea tulpinii prin coarda din vârf. Aceasta va fi scurtată la o lungime unde grosimea ei atinge 8-10 mm, dar nu mai mult de 50-60 cm. Accentuăm necesitatea formării din timp (în trepte) a tulpinii pentru a preveni degarnisirea ei. După prelungirea tulpinii prin coarda de vârf, se trece la tratarea celorlalte coarde aflate pe tulpină. Pornind de la zona fără coarde (de circa 40 cm deasupra suprafeţei solului), se aleg coardele dispuse convenabil, astfel încât ele să alterneze când pe dreapta, când pe stânga, la distanţă de circa 25-30 cm. O dată alese, coardele se scurtează în cepi de doi ochi. Aceşti cepi vor constitui viitoarele verigi de rod ale butucului. Eventualele coarde care au mai rămas se înlătură prin tăiere în ras. Pe porţiunea de coardă anuală ce prelungeşte tulpina se aplică operaţiile descrise pentru anul al II-lea. Pentru a evita producerea rănilor mari şi în serie pe tulpină (prin tăierea în ras a coardelor de prisos), există şi varianta proiectării „în verde“ a verigilor de rod în primăvara anului al II-lea. În acest caz, după pornirea în vegetaţie, odată cu eliminarea lăstarilor de la baza tulpinii, se înlătură şi lăstarii de prisos, tot în faza de butoni sau lăstari de 3-5 cm lungime. Lăstarii rămaşi trebuie să alterneze pe dreapta şi pe stânga tulpinii, la distanţe de 25-30 cm. Pe timpul verii, aceşti lăstari se leagă răsfirat pe sârmele spalierului înalt sau ale bolţii şi se ciupesc când ajung la lungimea de 50-60 cm. Dacă printre lăstarii emişi se dezvoltă unii gemeni (dubli), va fi păstrat doar cel mai bine dezvoltat şi plasat. Operaţia se face în verde, cât mai devreme. În anii următori se continuă prelungirea tulpinii până ce aceasta atinge înălţimea de 2 metri. Din acest moment, coarda din vârful tulpinii va fi scurtată de doi ochi, prelund funcţia de verigă de rod. Coardele provenite din cepii de doi ochi situaţi alternativ pe înălţimea tulpinii se taie după regulile verigii de rod: - coardă din poziţie inferioară, cu punctul de inserţie (prindere) mai apropiat de tulpină va fi scurtată la doi ochi, reprezentând cepul de înlocuire; - coarda din poziţie superioară va fi scurtată la patru ochi şi va reprezenta cordiţa de rod. Lăstarii emişi din verigile de rod (cepi şi cordiţe) vor fi legaţi (dirijaţi) răsfirat pe sârmele bolţii. Se va evita legarea mai multor lăstari la un loc pentru a preveni crearea unor condiţii favorabile dezvoltării bolilor criptogamice. Lăstarii porniţi din ultima verigă de rod aflată în vârful tulpinii se leagă răsfirat pe sârmele cozorocului. Practicând an de an acest sistem de tăiere, se realizează acel gard viu pe înălţimea de 2 metri a SIC sau a bolţii şi pe întreaga lor lungime. Operaţiile în verde din timpul verii, recoltarea strugurilor, ca şi tăierea în uscat din primăvară se execută cu uşurinţă şi comoditate. Recolta de struguri sporeşte apreciabil, datorită folosirii judicioase a întregii suprafeţe a spalierului (bolţii). Sporeşte, de asemenea, şi calitatea recoltei prin expunerea liberă a strugurilor în plină lumină şi prin prevenirea bolilor.

Victor VĂTĂMANU