Cum ataca si cum se combat viemii-sarma?

Viermii-sârmă sunt dăunători deosebit de periculoşi şi destul de răspândiţi, atacând majoritatea plantelor agricole cultivate. Ei se prezintă sub forma unor larve, cu corpul cilindric, alungit, tare la pipăit, de culoare galbencastanie. Picioarele sunt scurte şi asemănătoare între ele. În ansamblu, seamănă cu nişte mici bucăţele de sârmă  ruginită, de unde le provine şi denumirea populară. Ultimul segment al corpului este diferit conformat, fiind caracteristic pentru fiecare gen şi specie. În ultima vârstă, au lungimea de 15-35 mm.

---

Insectele adulte sunt nişte gândaci cu corpul alungit, de culoare brună sau neagră. Puşi pe spate, datorită unui dispozitiv special, sar, se răsucesc în aer şi cad în picioare, concomitent scoţând un zgomot caracteristic. De aceea, poporul i-a denumit„ gândaci pocnitori” sau „fauri”. Aparţin în special genului Agriotes (A. lineatus, A. ustulatus, Schall, A. obscurus L., A. sputator L), dar şi genurilor Athous (A.niger L., A. haemorrhoidallis F); Selatosomus (S. latus L., S. aeneus L.); Melanotus (M. brunnipes Germ, M. niger L.); Limoniu (L pilosus. Leske, L. aeruginosus Oliv). Larvele tuturor acestor specii poartă denumirea de viermi-sârmă adevăraţi! În general, toate speciile de viermi-sârmă adevăraţi au o generaţie la 4-5 ani şi iernează ca larve de diferite vârste şi apoi ca adulţi în pământ.
Gândacii se întâlnesc mai ales la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie. Ei nu sunt păgubitori importanţi. Ouăle le depun în sol, la 1-5 cm adâncime, în special pe terenuri umede şi acoperite cu vegetaţie. În mod obişnuit, după 15-30 de zile apar larvele. Stadiul de larvă durează 3-4 ani. Începând cu larvele de vârsta a doua, ele migrează în sol, în sus şi în jos. În lunile aprilie-mai, larvele care au iernat la adâncime se ridică în stratul de sus al solului, producând pagube mari; vara, larvele se retrag la adâncime, de unde vor reveni în stratul superior în lunile septembrieoctombrie, iar când temperatura solului scade sub 9 grade Celsius, se retrag în adâncime pentru iernare. În al treilea sau al patrulea an, larvele
mature îşi construiesc o căsuţă în pământ şi aici se transformă în pupe. După 15-30 de zile, apar noii adulţi, care rămân în sol până în primăvara anului următor, obişnuit până în
prima jumătate a lunii mai, când ies la suprafaţă. Larvele (viermii-sârmă) preferă solurile acide, umede şi grele. Viermii-sârmă atacă porumbul, floareasoarelui, sfecla de zahăr, cartoful, grâul, orzul, tutunul, morcovul, varza, tomatele, ceapa, viţa-de-vie, puieţii pomilor şi
arbuştilor fructiferi, bulbii de gladiole etc. Ei rod seminţele în curs de germinare, rădăcinile, tuberculii, rizomii, iar la plantele tinere atacă zona coletelui. În urma atacului, plantele tinere mai ales se îngălbenesc şi se usucă. Pagube deosebit de mari se produc şi la culturile prăşitoare, la porumb şi floarea-soarelui, prin distrugerea seminţelor în curs de germinare
şi a plăntuţelor. În rădăcinile de sfeclă, de rădăcinoase, în tuberculii de cartof rod galerii, în care pătrund apoi şi alte microorganisme, producând putrezirea organelor atacate. Metodele agrotehnice de combatere au un rol se seamă în diminuarea acestor dăunători. Trebuie să se acorde atenţie culturii premergătoare, deoarece terenurile cultivate cu trifoi sau ierburi perene sunt, de obicei, puternic infestate. După recoltare, se vor face arături adânci. S-a constatat, de asemenea, că îngrăşămintele cu fosfor şi azot au o acţiune directă împotriva viermilor-sârmă. Pe terenurile infestate cu viermi-sârmă este bine să se cultive plante care sunt mai puţin atacate, ca: inul, mazărea, fasolea, muştarul, bobul etc.
Pe terenurile cu densităţi ridicate de larve, se vor da cantităţi mai mari de sămânţă la semănat. Pentru modificarea acidităţii solurilor, este indicată aplicarea de amendamente
cu calciu. Metoda este deosebit de eficientă dacă se execută corect. De asemenea, se recomandă ca terenurile cu exces de umiditate să se dreneze. Tratamentele chimice se vor face la o densitate mai mare de 5 larve la metrul pătrat. Foarte importante sunt metodele preventive de combatere, adică tratamentele la sămânţă. În zonele în care densitatea şi frecvenţa viermilor-sârmă sunt mari, este absolut necesar să se folosească numai sămânţă tratată împotriva dăunătorilor, sămânţa tratată numai împotriva bolilor nu este protejată faţă de atacul viermilor-sârmă. Aceasta impune o mare atenţie a producătorilor agricoli particulari în momentul în care cumpără sămânţa; aceasta trebuie să fie tratată cu substanţe insecto-fungicide, pentru a feri sămânţa atât de atacul dăunătorilor, cât şi de atacul bolilor. Împotriva viermilor-sârmă se fac tratamente cu substanţele indicate de specialiştii fitosanitari judeţeni, în baza buletinului de avertizare, substanţe de tipul Furadan 35 ST - 25 de litri la tona de sămânţă (acolo unde mai există acest produs), Diafuran 35 ST - aceeaşi cantitate, Carbodan 35 ST - aceeaşi cantitate şi altele. Seminţele tratate cu astfel de substanţe sunt viu colorate, în culorile specifice substanţei cu care se face tratamentul, respectiv roşu, roz, carmin etc. De asemenea, se pot face tratamente şi pe rând, o dată cu semănatul, utilizând cu bune rezultate produse granulate cu efect distructiv asupra dăunătorilor specifici culturii agricole semănate, produse specificate în buletinul de avertizare. În vegetaţie, combaterea este dificilă. Atacurile mai mari care s-au produs în anumite zone de cultură din România sunt o consecinţă a utilizării de sămânţă netratată împotriva viermilor-sârmă, a neefectuării metodelor agrofitotehnice prezentate mai sus. Folosind judicios metodele de combatere prezentate, viermii-sârmă pot fi combătuţi cu succes, iar recolta nu va fi diminuată din cauza acestui dăunător.
Victor VĂTĂMANU