REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Cum decurge campania insamantarilor la culturile de toamna?

15/10/2011

0 Comments

 
Dialog cu fermierii OCTOMBRIE 2011
Picture
Gheorghe Tuzu, director general al SC Agroglobal SA, judeţul Buzău

„Este un an dificil, cum nu a mai fost din toamna anului 1986. La cultura de rapiţă am reuşit să semănăm în proporţie de doar 52%. Mai exact, din suprafaţa alocată, de 1.500 ha, doar 800 de hectare au fost semănate. Însămânţările au fost realizate în epoca optimă, între 5 şi 10 septembrie, dar a fost secetă, iar cultura nu este
răsărită nici până acum. În zona Buzăului, nu au căzut precipitaţii din 27 iulie, iar cele de acum, de la începutul lunii octombrie, s-au situat între 4 şi 28 litri/mp. După ce rapiţa va răsări, vom vedea cu ce alte probleme ne vom confrunta. Trebuie să vedem ce densitate are cultura, cum evoluează aceasta, cât de bine va fi înrădăcinată şi pregătită să intre în iarnă. Cultura trebuie să ajungă în faza de rozetă, să aibă 3-4 frunze adevărate pentru a intra cu bine în iarnă. La cultura de rapiţă am aplicat îngrăşăminte chimice complexe, Timac 18:46, în cantitate de 200 kg/ha. În jurul datei de 20 octombrie aplicăm, de regulă, o fertilizare lichidă în vegetaţie, însă acum nu ştiu cum vom proceda,
întrucât rapiţa nici măcar nu a răsărit. De asemenea, la fertilizarea lichidă ai nevoie de temperaturi de 5-6˚C. La cultura de rapiţă, situaţia este dificilă în toată ţara. Restul de suprafaţă care era destinată rapiţei o vom cultiva cu grâu şi floarea-soarelui. Cred că anul viitor, pentru că nu va fi suficientă rapiţă, va fi cautată floareasoarelui şi probabil va avea un preţ bun de valorificare. Anul acesta am fost foarte mulţumiţi de cultura de rapiţă, care a ocupat în cadrul asolamentului o suprafaţă de 1.300 ha. Producţia obţinută a fost de 2.500 kg/ha, iar preţul de valorificare a fost de 2 lei/kg. Rapiţa este cea mai rentabilă cultură. La orz, am pregătit terenul pentru semănat şi vom începe în 10-15 octombrie. La cultura de grâu, până la această dată am semănat 1.000 ha, din 3.500 ha planificate. Sperăm să reuşim să însămânţăm tot ce ne-am propus şi mai aşteptăm precipitaţii.”


Picture
Cristian Baicu, administrator al SC Criag SRL, sat Băteşti, comuna Brazi, judeţul Prahova

„La rapiţă plănuisem să însămânţez o suprafaţă de 80 de hectare, dar din cauza secetei prelungite nu am semănat nimic. La această dată, toată sămânţa de rapiţă o am încă în sac. Încă nu ştiu ce decizie trebuie să iau, dacă o mai semăn sau nu. Perioada optimă de semănat a fost depăşită cu aproape trei săptămâni, iar riscul ca să intre nepregătită în iarnă este destul de mare. La cultura de rapiţă, cheltuielile cu sămânţa se situează între 200 şi 250 lei/ha. În opinia mea, rapiţa este cea mai rentabilă cultură, urmată de porumb, grâu şi floarea-soarelui. Anul trecut nu am semănat rapiţă tot din cauza secetei şi am mărit în primăvară suprafaţa cultivată cu porumb la 700 ha. Producţia de porumb are un preţ bun, de 0,6-0,65 lei/kg. În ceea ce priveşte grâul, voi însămânţa o suprafaţă de 250 de hectare. Din acestea, sper ca măcar 150 ha să fie semănate în epoca optimă. Este un an agricol dificil, precipitaţii nu au căzut, iar rezerva de apă din sol este foarte scăzută.”


Picture
Vasile Costache, administrator al Agromixt Buciumeni SA, localitatea Budeşti, judeţul Călăraşi

„În cadrul societăţii exploatăm o suprafaţă totală de 3.500 de hectare, din care 1.000 ha am reuşit să le cultivăm cu rapiţă. Imediat după recoltarea culturilor de grâu şi orz, am pregătit terenul, am administrat 100 kg de azot pe unitatea de suprafaţă şi am reuşit să însămânţăm rapiţa. Pe circa 350 de hectare cultura a răsărit. Sperăm să răsară, dacă nu pe întreaga suprafaţa, măcar pe 700 de hectare. Riscul este destul de mare şi, în mare măsură, reuşita acestei culturi depinde şi de cum va fi iarna. Dacă va cădea zăpadă înainte de a veni gerul, ca să protejeze cultura, vom avea rapiţă la anul. În orice caz, cred că anul viitor rapiţa va avea un preţ bun de valorificare. La cultura grâului, am terminat campania de însămânţat
la data de 25 septembrie, iar suprafaţa ocupată cu această cultură este de 1.400 de hectare. În zona noastră au căzut, la sfârşitul primei săptămâni din octombrie, circa 18 litri/mp. În câteva zile, până pe 12 octombrie, vom termina însămânţatul şi la cultura de orz. Suprafaţa destinată este de 900 ha.”


Picture
Vasile Ilie, sat Raşi, comuna Sălcioara, judeţul Ialomiţa

„Campania însămânţărilor de toamnă decurge destul de dificil din cauza secetei prelungite. Lipsa apei în sol a creat probleme şi anul trecut, când am fost nevoit să întorc o suprafaţă de circa 60 de hectare cultivate cu rapiţă. Mulţi agricultori au fost nevoiţi atunci să renunţe la cultură. În această toamnă, am reuşit să semăn rapiţa doar
pe 30 de hectare din cele 100 ha destinate acestei culturi. Rapiţa încă nu a început să răsară pentru că abia acum a plouat, după mai bine de două luni de secetă. Acum am intrat, ca să spunem aşa, în forţă. Am început să semănăm grâul pe o suprafaţă de 100 de hectare, iar orzoaica pe 70 de hectare. În câteva zile vom termina, pentru că semănăm circa 25-30 ha/zi. Se preconizează că vom avea o iarnă cu zăpadă, astfel încât culturile de toamnă să fie protejate de temperaturile scăzute. Cred că anul viitor rapiţa va avea pe piaţă un preţ mare.”

Ana MUSTĂŢEA

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE