Cum priveşte AIPROM strategiile «De la fermă la consumator» şi «Pentru Biodiversitate 2030»1/6/2020
În acest context, Comisia Europeană a prezentat recent două strategii: strategia „De la fermă la consumator“ şi „Strategia pentru Biodiversitate 2030“, pilonii centrali ai Pactului Verde European, un proiect ambiţios care îşi propune să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050. Combinând respectul pentru preferinţele culinare specifice ale europenilor cu o lungă tradiţie de producere a hranei sănătoase, abordarea pe care Comisia Europeană o promovează constant în ultima vreme aduce în discuţie impactul actualului mod de producţie asupra mediului. Obiectivul global al strategiei „De la fermă la consumator“ este reprezentat de regândirea întregului lanţ de aprovizionare şi construirea unui sistem alimentar durabil din punct de vedere ecologic, social şi economic, care să acopere toate verigile acestuia, transpunând în realitate dezideratele economiei circulare. Acest obiectiv reflectă un nivel ridicat de determinare pentru a reduce utilizarea şi riscul asociat produselor de protecţie a plantelor cu 50% până în 2030.
Comisia Europeană propune o reducere a consumului de fertilizanţi cu cel puţin 20% până în anul 2030, solicitând statelor membre dezvoltarea şi implementarea Planului Integrat de Management al Nutrienţilor. Complementar, Comisia Europeană propune o reducere cu 50% a vânzărilor de medicamente antimicrobiene până în 2030. De asemenea, un alt obiectiv extrem de ambiţios al Comisiei Europene este acela de a creşte suprafaţa ocupată de culturile organice până la cel puţin 25% din suprafaţa agricolă cultivată. Comisia Europeană îşi propune să ajute consumatorii să îşi modifice preferinţele culinare şi să aleagă diete sănătoase şi durabile, reducând risipa de alimente din gospodării. Comisia doreşte să ofere consumatorilor informaţii mai complete, inclusiv prin mijloace digitale, cu privire la locul de unde provin alimentele, valoarea nutritivă a acestora şi amprenta lor asupra mediului. În egală măsură, Comisia Europeană consideră că aşteptările cetăţenilor europeni au evoluat şi trebuie să conducă la schimbări majore în domeniul sectorului alimentar. Astăzi, peste 50% din populaţia Uniunii Europene este supraponderală şi circa 20% din alimente sunt aruncate la gunoi (risipă alimentară). În jur de 43 de milioane de persoane din UE nu îşi pot permite în mod regulat o masă de calitate o dată la două zile. În acest context, Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România - AIPROM şi-a asumat misiunea de a promova utilizarea responsabilă a produselor de protecţie a plantelor în condiţii de siguranţă pentru utilizatori, pentru consumatori şi pentru mediul înconjurător, luând în considerare şi satisfacerea cererii de produse agricole într-un mod sustenabil. Deşi în general sunt încurajate opiniile polarizate şi mai puţin cele de compromis, trebuie să amintim faptul că industria de protecţie a plantelor furnizează soluţii şi produse pentru ambele modele de agricultură, atât pentru agricultura convenţională, cât şi pentru agricultura organică, oferind produse de sinteză chimică, dar şi produse biologice. Pentru că suntem noi înşine responsabili şi conştienţi de rolul pe care trebuie să îl jucăm şi îl vom juca în producerea sustenabilă a hranei, apreciem că orice viziune ambiţioasă de a limita sau de a restricţiona anumite produse fitosanitare este corect şi realist să ţină cont în mod obligatoriu de următoarele considerente:
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|