Dăunători ai culturii de grâu de toamnă

Dăunători ai culturii de grâu de toamnă

Gândacul ghebos - Zabrus tenebroides Goeze

Specie răspândită în Europa Centrală, iar la noi este mai frecventă în Câmpia Dunării, apoi în Banat, Moldova şi Dobrogea, după cum prezintă I. Mitrea.

Descriere
Adultul are corpul dezvoltat, cu protoracele bombat ca un gheb (gândac ghebos), iar elitrele cu câte 9 striuri longitudinale. Culoare este negricioasă-brunie, iar antenele, pronotul, elitrele, picioarele şi partea ventrală sunt brun-roşcate, în lungime de 12-16 mm. Larva este alungită, turtită dorso-ventral, de culoare alb-gălbuie, iar tegitele sunt castanii-brunii şi au 28-35 mm.

Biologie şi ecologie
Hibernează ca larvă de vârsta a II-a (mai rar vârsta a III-a sau I şi excepţional ca adult) în sol, la 25-40 cm adâncime. Primăvara devreme, la 4-6 grade Celsius, larvele încep să atace frunzele bazale ale păioaselor până spre sfârşitul lunii mai, când ajung mature, apoi coboară în sol, unde se transformă în nimfă, într-o cavitate cu pereţii netezi timp de 15-25 de zile, iar adulţii apar în faza înspicatului. Gândacii se hrănesc timp de 2-4 săptămâni şi apoi, în zone mai călduroase, se retrag în sol pentru diapauza estivală, iar spre sfârşitul lunii august se copulează şi apoi femelele depun ouă. Ponta se eşalonează în luna septembrie şi chiar în octombrie (mai rar în primăvară) şi cuprinde 80-100 de ouă în sol, la 5-8 cm adâncime. Larvele neonate apar după 12-20 de zile şi cu orificii la suprafaţă. Dezvoltarea sistemului larvar necesită 240-260 de zile (septembrie-mai). Are o generaţie pe an.

Mod de atac şi plante-gazdă - atacul este diferenţiat: adulţii rod boabele în lapte şi în pârgă, iar larvele consumă frunzele bazale, ambele stadii fiind nocturne. Gândacii se urcă pe spic şi consumă boabele de la bază spre vârf, iar cele în pârgă numai la vârf. Larvele atacă frunzele caracteristic: trag în galeriile proprii frunzele bazale, pe care le mestecă bine în gură şi apoi restul se usucă repede, devin cenuşii-brunii şi se buclează. Atacul este în vetre şi are o durată de 2-3 luni, fiind maximum în lunile octombrie şi aprilie. Daune mari provoacă larvele, în medie de 10-20%, iar în monocultură - 30-40% şi chiar 60-75%, compromiţând cultura. Gândacul ghebos este un dăunător oligofag, atacând mai ales păioasele de toamnă, grâul în special, apoi orzul şi secara şi mai puţin cerealele de primăvară: orz, ovăz şi grâu.

Combaterea - se bazează pe măsuri agrotehnice, mecanice şi chimice; asolamentul şi rotaţia culturilor cu prăşitoare; arderea miriştii, urmată de arătura de vară (măsură neagreată); izolarea vetrelor atacate cu şanţuri de 30/40 şi tratarea lor cu insecticide emulsionabile sau granulate, recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Măsuri chimice: tratamente la sol înainte de semănat cu produse granulate, mai ales în terenuri infestate (monoculturi), iar al doilea tratament (la invazii puternice) după 7-15 zile de la primul; tratamentele după răsărire şi la sămânţă sunt mai puţin eficiente şi se aplică în culturi mai atacate, primul aplicându-se la răsărirea plantelor, cu produse indicate la sol, iar tratamentul la sămânţă este preventiv, în general, obligatoriu pentru culturile de grâu şi de orz din toată ţara, folosindu-se substanţele indicate de specialiştii fitopatologi judeţeni. Cerealele mai sunt atacate şi de alte Carabide: Harpalus distinguendus duft, Amara similata Gyll etc.

Viespea grâului - Cephus pygmaeus L.

Arealul geografic al speciei cuprinde Europa, Asia, SUA etc., iar în România este mai frecventă în Câmpia Dunării, Dobrogea etc. Adultul are corpul zvelt, aripi hyaline, iar abdomenul femelelor se termină cu o tarier de culoare neagră-lucioasă, cu pete şi linii galbene, şi are 7-11 mm. Larva este subcilindrică, apodă, alb-gălbuie şi are corp cafeniu, lung de 10-13 mm. Hibernează ca larvă matură într-un cocon localizat la baza paiului, deasupra primului internod. În primăvară, în perioada 20 aprilie-10 mai, are loc pupoza, timp de 8-20 de zile şi apoi apar adulţii, care zboară în fenofaza înspicatului. La puţine zile, viespile se împerechează şi încep depunerea ouălor cu ajutorul tarierei de la baza spicului, câte un ou la fiecare plantă, în total 35-60 de bucăţi. Incubaţia ţine 5-8 zile şi apoi larvele neonate pătrund în pai şi coboară spre bază, rozând internodiile. Ajunsă la baza paiului, larva îşi formează un dop cu care se separă de partea sa superioară, apoi îşi construieşte coconul pupal în care va ierna. Are o generaţie pe an.

Mod de atac şi plante-gazdă - atacă numai larvele, care la început se hrănesc cu măduva paiului şi, pe măsură ce cresc, sapă o galerie descendentă spre bază prin roaderea măduvei şi a internodiilor până deasupra primului internod de la sol. Aici ele rod inelar peretele paiului şi din rumeguşul rezultat îşi formează un dop bruniu, prin care se separă de restul paiului. În urma atacului, plantele se decolorează treptat de la vârf spre bază, spicele rămân seci şi de culoare gălbui-albicioasă (albeaţa spicelor), iar boabele se atrofiază. Paiul atacat cade la curenţii de aer, daunele fiind de 3-10%, iar în anii de invazie - 12-20%. Cephus pigmaeus este un dăunător oligofag, atacând cerealele păioase, dar în special grâul de toamnă, apoi secara, orzul şi grâul de primăvară şi graminee spontane din pajişti: golomăţ, tiomoftică etc.

Combaterea - se face mai ales prin măsuri agrotehnice: asolamentul şi rotaţia culturilor cu prăşitoare şi leguminoase; culturile de păioase de primăvară să se semene cât mai timpuriu şi în terenuri îngrăşate; arăturile de toamnă pentru grâu să se execute mai devreme (septembrie); cultivarea de soiuri mai rezistente; recoltatul păioaselor din culturile infestate să se facă mai sus, la 24-27 cm de la sol, pentru a se păstra larvele de la baza paiului în teren şi apoi să se ardă imediat miriştea, urmată de dezmiriştire. În zone cu frecvenţă mare, se recomandă tratamente aplicate înainte de înspicare, cu insecticide piretrinoide sau oganofosforice.

Cărăbuşeii spicelor - Anisoplia Servile

Genul Anisoplia Serv. Este exclusiv paleartic, cu peste 50 de specii, fiind mai frecvent în regiunile de stepă şi silvostepă, iar din cele 13 specii (Pasol), mai periculoase sunt atru: Anisoplia segetum, Anisoplia austriaca, Anisoplia lată şi Anisoplia Agricola. Anisoplia segetum Herbst: adultul are corpul alungit, dorsal, cu o pubescenţă mai lungă şi mai deasă de pigidiu, de culoare neagră-verzuie, cu luciu pe cap, pronto şi picioare, iar elitrele sunt castanii, lungi de 9,5-12 mm. Larva este scarabeiformă (corpul albicios şi capul brun) şi cu chetotaxia sternitului anal specifică. Lungime: 27-30 mm. Specie mai frecventă în Câmpia Dunării, reprezentând 60-70% din cărăbuşei. Anisoplia austriaca Herbst: adultul are corpul masiv şi ventral păros, de culoare neagră, iar elitrele castaniiroşcate unicolore sau cu o pată scutelară negricioasă, în lungime de 12-15 mm. Larva scarabeiformă şi lungă de 3035 mm, împreună cu Anisoplia sgetum, Anisoplia austriaca este cea mai frecventă specie a genului în sudul ţării. Anisoplia lată Et: adultul are corpul lat (lată), negru şi elitrele castaniu-roşcate sau negricioase, cu o pată scutelară pubescentă, iar lungimea de 12-14 mm. Mai frecventă în Dobrogea. Anisoplia Agricola Poda: adultul are corpul convex-dorsal şi mai mult sau mai puţin pubescent (în afară elitrelor) de culoare neagră, iar elitrele sunt castanii, uneori roşcate sau negricioase şi lungi de 10-13 mm. Răspândită mai ales în zona colinară.

Biologie şi ecologie
Cercetări asupra biocenologiei şi combaterii cărăbuşeilor a făcut Pasol. Hibernează ca larvă în sol, la 35-80 cm adâncime, iar în primăvară, la începutul lunii mai, ajung mature şi se transformă în nimfă la o adâncime de 8-16 cm timp de 14-21 de zile la temperaturi zilnice de 11-27 grade Celsius. Adulţii apar eşalonat: Anisoplia segetum spre sfârşitul lunii mai, Anisoplia lată la începutul lunii iunie, Anisoplia austriaca la mijlocul lunii iunie, apariţie legată de temperatura mediului şi de obicei în fenofaza înspicatului (cărăbuşeii spicelor). După apariţie, are loc etapa de hrănire obligatorie de 7-14 zile şi apoi adulţii se împerechează, iar femelele depun ouăle în sol la 10-20 cm, izolat, de la începutul lunii iunie şi până la mijlocul lunii iulie. Ponta este variabilă: Anisoplia segetum depune 5-34 ouă (media 21), Anisoplia austriaca 17-45 de ouă (30), iar Anisoplia lată, 21-44 ouă (28), fiind influenţată direct de hrana adulţilor şi a larvelor. Incubaţia durează 17-20 de zile, larvele neonate apărând în perioada 25 iulie-10 august, fiind la început saprofage şi apoi rizofage (vârsta II). Durata stadiului larvar este variabilă: la Anisoplia austriaca şi Anisoplia lată este de 22-22,5 luni, iar la Anisoplia segetum este de 10-10,5 luni. Larvele prezintă migraţii pe orizontală, în căutarea hranei, şi pe verticală, în raport de umiditate şi temperatură.

Mod de atac şi plante-gazdă
Atacul se diferenţiază după stadiu: cărăbuşeii consumă boabele cerealelor şi produc pagube mari, iar larvele sunt rizofage şi cu daune reduse. Gândacii consumă boabele în lapte, câte 5-7 grame zilnic şi apoi cele în pârgă, daunele variind între 3 şi 30%. Atacul începe pe gramineele spontane, apoi la marginea culturilor de păioase şi treptat cuprinde întreaga cultură. Adulţii mai provoacă daune indirect prin scuturarea boabelor în timpul hrănirii; un cărăbuşel poate distruge 6-10 spice, respectiv 60-120 de boabe şi la un hectar 200.000 de gândaci pot determina pagube de 35-75%, deci compromiterea recoltei la invazii puternice. Pe un spic pot fi 2-3 cărăbuşei, frecvenţa şi intensitatea atacului variind în funcţie de soi, soiurile de grâu de toamnă mai precoce fiind mai puţin atacate faţă de cele tardive şi, de asemenea, la culturile semănate la epoci timpurii, atacul este mai redus. Larvele provoacă daune mai mici în anul II de dezvoltare, când atacă rădăcinile. Cărăbuşeii cerealelor atacă mai ales păioasele de toamnă (în special grâul şi secara), apoi cele de primăvară (ovăz, grâu, orz) şi gramineele de nutreţ (Agrostis, Festuca, Po etc.). Combaterea - se asigură mai ales prin măsuri agrotehnice: rotaţia culturilor; arătura de vară reduce densitatea ouălor şi larvelor cu 55-75%, iar arăturile de toamnă cu 18-40%; grăpatul şi cultivatul în primăvăra la cultura porumbului pot reduce numărul de larve pe metrul pătrat cu 40-50%, iar praşilele distrug nimfele cu 30-60% (Pasol); adunarea gândacilor are loc dimineaţa, cu aparate speciale (Boguleanu). Măsurile agrotehnice se recomandă în zonele infestate: contra cărăbuşeilor se pot aplica diferite tratamente recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni, ce pot provoca o mortalitate de 60-80% când sunt aplicate cu 15-20 de zile înainte de recoltarea păioaselor, iar contra larvelor se pot folosi produse granulate în doze normale, care să se folosească toamna sau primăvara, înainte de semănatul cerealelor, şi vara, după recoltat, dar numai în terenuri infestate de monoculturi.

Victor VĂTĂMANU