Dăunători ai culturilor de cereale

În decursul timpului, după cum prezintă Ion Mitrea, entomofauna cerealelor care au o origine veche s-a putut adapta la condiţiile optime dezvoltării lor. Au apărut astfel diferite tipuri de specializări nutritive, actualmente numeroase specii monofage au un regim trofic oligofag, dăunătorii cerealelor atacând, în general, întregul grup al păioaselor, cauzând apreciabile daune culturilor de cereale, de la 3-7% la 2-20%.

De aceea se recomandă la organizarea teritoriului şi întocmirea asolamentelor să se ţină seama de importanţa atacurilor produse de dăunătorii cerealelor şi de respectarea măsurilor preventive, mai ales care sunt cele mai eficace în combaterea integrată.

Viermele boabelor de grâu - Thylenghus tritici Steinb.

Specie care are un areal geografic ce cuprinde mai ales Europa, iar la noi mai frecvenţa în Transilvania şi Moldova.

Descriere - adultul are corp transparent, cu tubul digestiv vizibil, iar dimensiunile diferă: femela are 3-5 mm lungime şi masculul 2-2,5 mm. Larva este filiformă, de 0,8 mm.

Biologie şi ecologie - hibernează ca larvă vârsta a II-a în plantulele de grâu abia răsărite, fixate pe mugurele terminal, iar în primăvară ele trec înspre teaca superioară şi pai. În perioada înspicatului, larvele se localizează în ovarul florii, în medie 6-12 indivizi, unde are loc maturizarea. După puţin timp, nematozii adulţi se împerechează şi apoi femelele depun 400-800 de ouă, iar unii autori menţionează 15.000 (Săvescu). Ovarul cu ouă se hipertrofiază şi se transformă într-o mică gală. Ecloziunea are loc imediat după pontă şi larvele neonate rămân în boabele atacate ce iau aspectul unor gale albicioase şi după o perioadă de hrănire, năpârlesc şi trec în vârsta a II-a. Boabele atacate sunt semănate în toamnă o dată cu cele sănătoase şi ajungând în sol umed se umflă, crapă şi pun astfel în libertate larvele nematodului, care sunt mobile şi se răspândesc uşor în sol la 10-35 cm, pătrunzând în plantulele de grâu, ciclul biologic repetându-se. Larvele pot vieţui latent în plantulele de grâu, ciclul biologic repetându-se. Larvele pot vieţui latent (anabioză) în boabele atacate timp de 8-15 ani, după care îşi pot relua activitatea, fenomen denumit reviviscentă. Are o generaţie pe an.

Mod de atac şi plante-gazdă - atacul este particular: plantulele de grâu de toamnă sunt mai îngroşate la bază, au o înfrăţire mai puternică, sunt mai scunde, iar frunzele ceva mai închise la culoare, relativ răsucite şi puţin încreţite marginal, plantele atacate în luna mai sunt mai scurte, de un verde intens, aristele puţin zbârlite, iar planta pare slăbită, anormal dezvoltată, de unde denumirea bolii de rahitismul grâului, atacul fiind în vetre; boabele atacate sunt brun-negricioase, zbârcite, colţuroase şi mai mici, ele având interiorul format dintr-o pulbere albicioasă (sute de larve). Pagubele variază între 2 şi 8% la 10-15% în raport de zona, soi, an de infestare, combatere etc. Dăunător oligofag ce atacă mai ales soiurile de Triticum vulgare, apoi speciile Triticum diccocum, Triticum spelta etc. Combaterea se asigură prin măsuri preventive: asolamentul şi rotaţia culturilor cu prăşitoare, utilizarea de soiuri rezistente la acest dăunător; selectarea boabelor sănătoase de cele atacate (mai ales în zone infestate) sau folosirea unui butoi cu apă şi ClNa 20% şi pe principiul densităţii, boabele atacate, mai uşoare, se ridică la suprafaţă, se adună şi se ard imediat; culturile atacate se vor recolta mai timpuriu; arătură adâncă înainte de semănat. De asemenea, se pot aplica tratamente chimice pe baza buletinului de avertizare emis de specialiştii fitosanitari judeţeni.

Tripul grâului - Haplothrips tritici  Kurdj.

Specie răspândită în Europa, Asia Mică etc., iar în România mai frecventă în Câmpia Dunării şi în Transilvania

Descriere - adultul are corpul fragil, aripile înguste, cu o singură nervură şi marginal cu perişori, de culoare brun-negricioasă şi de 1,4-1,8 mm lungime. Larva este subcilindrică, apodă, de culoare roşietică, iar capul şi picioarele negre, lungă de 0,8-1,4 mm.

Biologie şi ecologie - hibernează ca larvă de vârsta a II-a, de obicei, în cotoarele paielor rămase în mirişte sau în sol la adâncimea de 5-8 cm. În primăvară larvele mature se transformă în pronimfă (2-3 zile) şi nifa II (3-4 zile) în locurile în care au iernat, în zile cu peste 15-16 grade Celsius. Adulţii apar la începutul înspicatului grâului - mijlocul lunii mai, pe un spic aflându-se 20-25 tripşi (maximum 80-95). Spre sfârşitul lunii mai are loc împerecherea (neobligatorie, masculii fiind rari) şi apoi femelele depun ouăle la baza spicului, ponta eşalonându-se 25-35 de zile (etapa medie 20 mai-20 iunie); într-un spic o femelă depune 10-20 de ouă şi maximum 85-98 de ouă. Incubaţia durează 8-12 zile, iar ecloziunea are loc în iunie, prezenţa lor pe spice cuprinzând 35-45 de zile (1 iunie-7 iulie), cu o densitate medie de 33 larve pe spic (maximum 75-89), ceea ce corespunde la peste 33.000 larve/metrul pătrat. Durata stadiului larvar este de 16-28 de zile şi cele adulte (vârsta a II-a), pe măsura maturizării boabelor, cad la baza paiului şi apoi trec în sol sau resturi vegetale, unde vor petrece diapauza estivală şi hiemală. Specie monovoltină.

Mod de atac şi plante-gazdă - atacul este diferenţiat în raport de stadiu: larvele înţeapă şi sug seva din flori, care se usucă, şi apoi atacă boabele ce au tegumentul decolorat, daunele variind, fiind 40-60%, din care 30-50% la boabe, ceea ce conduce la pagube de 5-15% şi uneori chiar la 20-25%; atacul adulţilor este mai puţin periculos, boabele având puncte brune, spicele se deformează, iar aristele sunt zbârcite, boabele în lapte şiştăvite şi întreaga inflorescenţă decolorată - boala albeaţa spicului, ce treptat se usucă, daunele fiind de 2-8%.
Haplothrips tritici atacă în general cerealele, în special grâul (frecvenţa 10-15%), apoi orzul este atacat mai ales de Haplothrips aculeatus. Combaterea tripşilor păioaselor se bazează, în special, pe respectarea măsurilor preventive: asolamentul şi rotaţia culturilor (leguminoase, prăşitoare); arderea miriştii infestate imediat după secerat şi urmată de arătura de vară; semănatul păioaselor să se facă mai devreme şi în teren bine lucrat şi îngrăşat; să se cultive soiuri mai precoce şi cu înflorire scurtă; selectarea cât mai bună a seminţelor pentru eliminarea boabelor atacate (şiştave, mai uşoare). În zone puternic infestate, se recomandă aplicarea de tratamente chimice conform avertizărilor din buletinul elaborat de specialiştii fitosanitari judeţeni.

Ploşniţele cerealelor - Eurygaster Lap. şi Aelia Fabr.

Genurile Eurygaster şi Aelia cuprind specii răspândite în regiunea palearctică (Europa, Asia Mică etc.), iar în România, mai ales în Câmpia Dunării. Ele constituie un grup frecvent şi periculos de dăunători ai păioaselor, în anii de invazie pagubele ajungând la 5-15% din producţie. Genul Eurygastre Laporte (Pentatomoidae) prezintă adulţii cu corpul oval, turtit dorso-ventral, acoperit de un tegument chitinizat, cu trompa aparatului bucal din patru articole şi de culoare galben-brunie, iar lungimea de 8-13 mm şi 5-8 mm lăţime. Specii mai importante: Eurygaster maura, Eurygaster austriaca şi Eurygaster integriceps.

Ploşniţa gheboasă a cerealelor - Eurygaster maura L.
Adultul are pronotul subtriunghiular, cu scutelul dezvoltat şi subtriunghiular, egal în lungime cu abdomenul, brun şi cu lungime de 8,5-11 mm (5-6,5 lăţime). Predomină în Câmpia Dunării, cu o frecvenţă de 65-70% faţă de Eurygaster austriaca (20-23%).

Ploşniţa cerealelor - Eurygaster austriaca Schrank
Adultul are capul ascuţit, de culoare cafeniu-maronie, iar lungimea de 11-14 mm şi 7-8 mm lăţime. Mai răspândită în Transilvania şi Câmpia Dunării.

Ploşniţa grâului - Eurygaster intergriceps Put.
Adultul cu scutelul ce acoperă majoritatea abdomenului, iar corpul brun-cenuşiu şi lung de 10-13 mm. Răspândit în Dobrogea, apoi în Câmpia Dunării etc. Genul Aelia Fabr. (Scutelleridae) cuprinde specii cu corpul mult alungit, mai mult sau mai puţin turtit lateral şi tegumentul mai mult sau mai puţin moale, de culoare gălbuie, cu unele dungi longitudinale cafenii (ploşniţe vărgate), în lungime de 7-12 mm şi 3,5-6 mm lăţime. Specii mai dăunătoare: Aelia acuminata L. şi Aelia rostrata Boh.

Ploşniţa galbenă - Aelia acuminata L.
Adultul are corpul îngust, de culoare galben-cafenie, pronotul trapezoidal şi cu trei dungi longitudinale cenuşiu-gălbui, în lungime de 7-10 mm şi 4,3 mm lăţime.

Aelia rostrata Boh.
Are corpul eliptic şi capul prelungit sub formă de rostru (rostrată), de culoare galben-cenuşie, iar lungimea de 10-12 mm, mai frecventă decât Aelia acuminata în Câmpia Dunării.

Biologie şi ecologie - ploşniţele cerealelor au, în general, acelaşi ciclu evolutiv. Hibernează în stadiul de adult sub liziera pădurilor sau a perdelelor de protecţie, apoi în mirişti etc. Pentru iernare, ploşniţele pot migra din regiunile de stepă (fără păduri) în zone de stejar şi apoi de fag şi conifere. Migrarea lor începe la mijlocul lunii iulie şi durează 10-15 zile. În primăvară, la începutul lunii aprilie, ploşniţele zboară spre culturile de păioase, deplasându-se în medie 4-12 kilometri şi până la 20-40 de kilometri (Aelia) sau 40-80 kilometri (Eurygaster), zbor ce durează 20-30 de zile. Împerecherea are loc la 15-30 de zile de la apariţie şi apoi femelele încep să depună ouă pe frunzele cerealelor şi chiar în burduf. Ponta se face în grămezi de 10-15 ouă în câte două rânduri ca nişte mărgele şi însumează 60-150 de bucăţi, cu intensitate maximă la începutul lunii iunie, având o durată medie de 30 de zile. Incubaţia cuprinde 6-16 zile şi stadiul larvar se dezvoltă în 30-50 de zile, la 19-22 grade Celsius, în care perioadă năpârlesc de cinci ori. Apariţia primilor adulţi corespunde începutului de iulie, când majoritatea ploşniţelor se retrag spre locurile de iernare (iulie-septembrie). Speciile genului Eurygaster au de obicei o generaţie pe an. După Săvescu, ploşniţele din genul Aelia sunt bivoltine: adulţii G1 se împerechează la începutul lunii iulie şi femelele săvârşesc ponta, urmată de ecloziunea larvelor şi dezvoltarea lor, ce durează 20-30 de zile şi apar apoi ploşniţele G2, ale căror larve evoluează în luna septembrie, când migrează în majoritate în zonele cu păduri, iar restul iernează în solul din mirişti. Astfel, în condiţii de câmpie, genul Aelia are două generaţii: G1 (IV-VI, de primăvară) şi G2 VI-IV, de vară-toamnă.

Mod de atac şi plante-gazdă - ploşniţele cerealelor atacă, în calitate de larvă şi de adult, prin înţepare şi sugere, părţile aeriene (inflorescenţe, frunze, boabe etc.) producând perturbări biochimice de matabolism, ce conduc la modificări morfofiziologice, din cauza hrănirii şi salivei toxice proprii, astfel: pe frunze sau pai apar mici escrescenţe conice (conuri salivare); atacul de la baza spicului din teacă opreşte ieşirea lui din burduf, iar la atac mai tardiv spicul iese (florile sunt avortate şi este decolorat - Albeaţa spicului); paiul înţepat deasupra ultimului nod se îngălbeneşte şi treptat spicul se usucă. Daunele depind de densitatea şi vârsta ploşniţelor, fiind maxime în a doua jumătate a lunii mai (adulţi) şi prima jumătate a lunii iunie (larve), când pot fi 25-35 larve/metrul pătrat. Pagube apreciabile sunt cauzate la boabe: la atacul imediat după fecundare, floarea devine sterilă, iar boabele în lapte se zbârcesc; daune maxime sunt la atacul produs asupra boabelor în pârgă, care nu se mai dezvoltă şi au un punct negru (locul înţepăturii) înconjurat de o aureolă gălbuie). Atacul ploşniţelor cerealelor determină: pierderi calitative prin afectarea plantelor tinere şi a boabelor în formare (5-8%); pierderi calitative, prin reducerea calităţilor de panificaţie a boabelor atacate (4-6%) şi daune directe prin scăderea greutăţii hectolitrice, a energiei şi facultăţii germinative (3-5%). Densitatea ploşniţelor şi frecvenţa atacului în anii de invazii ajung de la 10-20% la 30-40% din numărul total al boabelor, daunele fiind de 3-8%. Ploşniţele cerealelor sunt specii oligofage, atacând toate păioasele, dar mai ales orzul, secara şi ovăzul, iar spre vară adulţii mai atacă porumbul şi sorgul. După unii autori (Della Beffa,) speciile de Aelia mai pot ataca fâneţele (POa, Festuca etc.), trifoiul, ardeii, tomatele etc.

Combaterea se bazează pe măsuri agrotehnice, mecanice şi chimice

Măsuri agrotehnice: asolamentul şi rotaţia culturilor cu leguminoase şi prăşitoare; arderea miriştilor şi imediat arătura de vară; distrugerea gramineelor spontane, care sunt focare permanente.
Măsuri mecanice: adunarea resturilor vegetale din câmp în toamnă şi arderea lor pentru a împiedica hibernarea normală; în primăvară să se adune ploşniţele la apariţie cu maşini speciale de captat insecte (Boguleanu etc.).
Măsuri chimice - tratamente cu o serie de insecticide aplicate în perioada zborului adulţilor hibernanţi (2-3 exemplare/mp) şi la pontă, iar al doilea tratament, în culturile mai infestate, se face contra larvelor de vârsta I şi a II-a (3 exemplare/metrul pătrat), cu substanţele indicate în buletinul de avertizare emis de către specialiştii fitosanitari judeţeni.

Victor VĂTĂMANU