De unde vin afidele în culturi?

​Procesele de instalare și reproducere a afidelor pe plante au un impact economic direct, iar o mai bună înțelegere a acestora precum și a gazdelor de pe care se răspândesc în culturi, poate duce la îmbunătățirea strategiilor de gestionare a afidelor. În plus, prelungirea perioadelor cu temperaturi plăcute în toamnă sau episoadele călduroase primăvara devreme au modificat și ele biologia acestor insecte.

​Câteva afide „colonizatoare” pot produce sute sau mii de afide pe o plantă în câteva săptămâni
Infestările sunt, în general, rezultatul unui număr mic de afide aripate care zboară spre plantă și găsesc în aceasta o gazdă potrivită. Acestea depun mai multe larve fără aripi pe țesutul cel mai sensibil înainte de a se muta pentru a găsi o nouă plantă convenabilă nutrițional. Afidele imature sau nimfele rămase în urmă se hrănesc cu seva plantei și cresc treptat în dimensiuni. Se maturizează în 7-10 zile și apoi sunt gata să producă pui vii. De obicei, toţi sunt femele și fiecare este capabilă să producă între 40 și 60 de pui. Procesul se repetă de mai multe ori, ceea ce duce la o explozie uriașă a populaţiei. Mai puţin de o duzină de afide „colonizatoare” pot produce sute sau mii de afide pe o plantă în câteva săptămâni. Numărul lor poate crește până când populaţiile sunt atât de aglomerate sau până când planta este atât de stresată, încât se produc forme aripate. Acestea zboară în căutare de noi gazde, iar procesul se repetă.
Pentru afla ”de unde vin afidele în culturi?”, trebuie să cunoaștem și să înțelegem câteva aspecte din ciclul lor biologic foarte complex. În timp ce majoritatea speciilor trăiesc pe o singură plantă gazdă, altele au o gamă largă de gazde. Speciile de afide au cicluri de viaţă complicate, cu morfe (forme de dezvoltare) specializate în reproducere, dispersie și supravieţuire în condiţii nefavorabile. În funcţie de modul de utilizare a plantei gazdă, afidele au două tipuri diferite de cicluri de viaţă: heteroecic, ceea ce implică o alternanţă de gazde și monoecic/autoecic cu alternanţă de plante ne-gazdă. Speciile heteroecice trăiesc în timpul iernii pe o specie de plantă (gazdă primară), în general lemnoasă, și migrează în timpul verii către o altă specie de plantă fără legătură taxonomică (gazdă secundară), apoi migrează din nou toamna către gazda primară. În timp ce oviparitatea (depunerea oului de iarnă) se manifestă pe gazda primară, pe gazda secundară are loc reproducerea partenogenetică (fără fecundaţie).
Aceste modificări ale ciclului sexual și ale modului de reproducere depind de condiţiile climatice, de favorabilitatea gazdelor și explică în mare parte plasticitatea extraordinară a dezvoltării afidelor ca răspuns la indicii de mediu. Speciile de afide care întrerup reproducerea partenogenetică cu reproducerea sexuată sunt denumite holociclice (cu ciclul întreg). Spre deosebire de afidele care au alternanţă de gazde, afidele care nu prezintă o alternanţă de gazde rămân pe tot parcursul anului fie pe aceeași specie gazdă, fie pe specii gazdă apropiate. Acestea efectuează atât ciclul de viaţă sexual, cât și ciclul de viaţă partenogenetic pe aceeași specie gazdă. Spre deosebire de acestea, există specii care nu produc ouă și care sunt cunoscute sub numele de anholociclice. Unele specii, mai ales cele cu distribuţie cosmopolită, prezintă atât holociclul cât și anholociclul, ambele în același timp în zone geografice diferite. Prezenţa atât a ciclului de viaţă sexual biparental, cât și a celui asexual, asigură atât recombinarea genetică a afidelelor necesar evoluţiei, cât și partenogeneza (foarte convenabilă pentru a exploata plante gazdă cu durată de viaţă scurtă).
 
Speciile de afide și plantele lor gazdă, primare și secundare
Cunoașterea plantelor gazdă primare și secundare ajută fermierii în luarea deciziilor privind controlul populaţiilor de afide, pe de o parte prin eliminarea arborilor și arbuștilor din apropierea culturilor ce pot fi gazde primare de iernare, pe de altă parte prin controlul constant al buruienilor și al samulastrei din culturi și a celor aflate în apropierea acestora care sunt gazde secundare de vară.
 
Aphis fabae (păduchele negru al fasolei,bobului): gazde primare iarna sunt Euonymus spp. (salbă moale, salbă râioasă) și Viburnum spp. (călin). Acest afid se hrănește cu o gamă largă de plante, deși preferă drept gazde de vară plantele din familia Chenopodiaceae. Atacă preferenţial legumele: sparanghel, sfecla, morcov, ţelina, fasole, praz, salata, ceapa, păstârnac, mazăre, spanac, dovleceii, dar și sfecla de zahăr, porumb, în Europa fiind considerat un vector virotic foarte periculos. Dăunătorul provoacă cele mai mari daune în culturile de sfeclă furajeră și de zahăr, cartof, floarea-soarelui și roșii. Acesta atacă peste 200 de specii de plante cultivate și sălbatice. Dintre plantele sălbatice, insecta preferă macul de grădină, brusture, lobodă sălbatică, Atriplex rosea lobodă, mușeţel și pălămidă (scaiete de câmp).
 
Aphis nasturtii – păduchele de cătină-cartof: specia alternează între cătina comună (Rhamnus cathartica) sau arin negru (Frangula alnus) ca gazde primare și multe specii de plante erbacee ca gazde secundare, dintre care cea mai importantă din punct de vedere economic este cartoful. Formele sexuale apar toamna. A. nasturtii are o distribuţie aproape mondială; se hrănește cu numeroase plante din multe familii. Vara este în principal un dăunător al cartofului. Legumele care pot servi ca gazde de vară sunt: fasolea, sfecla, varza, castraveţii, păstârnacul, salata, dovleceii. Alte culturi care susţin dezvoltarea acestei specii sunt: hrișca, căpșunii, trifoiul roșu și tutunul. Printre buruienile pe care se dezvoltă se numără: pălămidă, pătlagină mare, măcriș, lobodă sălbatică, știr, Portulaca oleracea traista-ciobanului, Oxalis spp. (măcrișul comun), troscot, ridiche sălbatică. 

​Macrosiphum euphorbiae-păduchele dungat al cartofului: gazda primară a speciei M. euphorbiae este Rosa spp. M. euphorbiae. Este foarte polifag pe gazdele secundare, hrănindu-se cu peste 200 de specii în mai mult de 20 de familii de plante. Atacă plantele din fam. Solanaceae, în special cartoful și roșiile. Uneori toamna spanacul și salata sunt puternic infestate. De asemenea, se hrănește cu sparanghel, sfeclă, ţelină, cicoare, porumb, castravete, vinete, hrean, varză, salată, muștar, mazăre, păstârnac, piper, dovleac, rubarbă, spanac, cartof dulce, nap, dar multe dintre aceste specii de obicei în etapa de răsad. Printre gazdele buruieni se numără Solanum nigrum (zârna), Physalis spp. , Solanum villosum (moară), urda vacii, ciumăfaie, lobodă sălbatică, Lycium sp., Ipomoea purpurea (zorele), Solanum jasminoides (liană); știr, pătlagină, limba-oii, ambrozie, Malva rotundifolia,  traista ciobanului, cașul popii , susai moale, lăptucă;  iarna îl găsim pe Barbarea vulgaris (creţușcă de câmp). Deși nu este considerat a fi un vector deosebit de eficient M. euphorbiae poate transmite numeroase virusuri.
 
Aulacorthum solani (păduchele pătat al cartofului): are ca gazde primare: Digitalis (degeţel, scăiuș), vulturică; gazde secundare: plante din familiile Apiaceae (umbelifere), Asteraceae (composite)., Solanaceae etc. Deși este o specie foarte polifagă, este în principal un dăunător al cartofului. Poate fi găsit pe flori precum: crinul, cineraria, gladiola, salvia, laleaua și violetele. Printre numeroasele buruieni care susţin această specie se numără: Solanum dulcamara (zârnă), (specii de piciorul cocoșului), specii de coada racului, Stellaria, Plantago major (limba-oii), măcriș, păpădie de toamnă , crizantemă, specii de știr, traista ciobanului, Portulaca, Polygonum spp.
 
Myzus persicae– păduchele verde al piersicului se hrănește cu sute de plante gazdă din peste 40 de familii diferite. Gazde primare a lui M. persicae sunt aproape invariabil P. persica (piersic), inclusiv var. nectarina, P. tenella, P. nana, P. serotina și hibrizi de piersic și migdal. În lunile de vară își abandonează gazdele lemnoase în favoarea gazdelor secundare sau erbacee, din familiile Solanaceae, Chenopodiaceae, Compositae, Brassicaceae și Cucurbitaceae. Uneori este cunoscut sub numele de afidul de piersic-cartof, reflectând două dintre cele mai comune gazde ale sale. Legumele care susţin specia includ: fasolea, sfecla, broccoli, varza, morcovul, conopida, ţelina, porumbul, castraveţii, feniculul, napul, vinetele, salata, muștarul, pătrunjelul, mazărea, cartoful, spanacul, dovleceii, roșiile și pepenii. Sunt atacate și tutunul, sfecla de zahăr și floarea-soarelui. Numeroase culturi de flori și plante ornamentale sunt potrivite pentru dezvoltarea afidelor. Buruieni comune și răspândite, cum ar fi rochiţa rândunicii, loboda sălbatică și știr sunt adesea citate ca gazde importante ale speciei. Așa cum s-a prezentat, afidele apar primăvara în culturile de cartof de pe plante gazde primare (de iarnă) de obicei specii lemnoase aflate în apropierea câmpurilor, din spaţiile închise (sere, solarii, depozite) sau buruieni rămase în câmp sau în apropiere (care au supravieţuit pe timpul iernii), samulastra de cartof. Buruienile concurează cu culturile agricole pentru nutrienţi și apă și sunt printre cele mai importante surse de dăunători și boli. De aceea, controlul eficient al buruienilor este esenţial pentru a maximiza stocarea umidităţii și randamentul culturilor, pentru a reduce rezerva de seminţe de buruieni . O posibilă cale de control a afidelor poate fi aceea de a le împiedeca să ierneze pe arborii și arbuștii din apropierea câmpurilor și să găsească plante gazdă secundare potrivite dezvoltării și înmulţirii lor pe timpul verii. Controlul buruienilor este una din secvenţele tehnologice și ale culturii cartofului pentru sămânţă și consum. De asemenea, ţinând cont de numărul mare de specii de afide colonizatoare ale cerealelor care, după recoltarea acestora migrează în masă spre culturile de cartof, fiind implicate în transmiterea virusurilor de tip ne-persistent, controlul gazdelor secundare trebuie făcut la fel de riguros și la celelalte culturi cu care cartoful se află în asolament. (informatii:D. Donescu, N. Bărăscu, D. Petre, INCDCSZ Braşov, vol. 31/2022 )
 
Roxana Drăghici