Depistarea daunatorilor si stabilirea intensitatii atacului (II)

Pentru a se reduce la maximum atacul şi dezvoltarea optimă a dăunătorilor produselor vegetale depozitate şi a se asigura organizarea unei combateri complexe şi eficiente împotriva lor este necesar şi oportun a se face cercetarea atentă a magaziilor, morilor etc. şi a produselor păstrate, pentru a se stabili dacă sunt infestate de paraziţi animali (acarieni, insecte, rozătoare etc.). Această cercetare este necesară să se planifice de cel puţin trei ori pe an: primăvara (luna martie), vara (înainte de depozitarea produselor, lunile mai-iunie) şi toamna (septembrie-octombrie).

---

Metodele de cercetare constau în asigurarea a două principale operaţiuni: cercetări pentru determinarea infestării cu dăunători a depozitelor, terenului din jur, a ariilor de treier şi a inventarului agricol şi cercetări asupra produselor agricole şi horticole depozitate (cereale, făină, cartofi, fructe etc.).

Cercetări privind determinarea infestării
Aceste cercetări privesc depozitele, terenul din jurul lor, ariile de treier şi inventarul agricol (de sortare etc.), în scopul stabilirii procentului de infestare cu dăunători a produselor. Ele se efectuează sistematic, pentru cunoaşterea temeinică a gradului de infestare, a speciilor dăunătoare (acarieni, insecte) şi a stadiilor de dezvoltare în care atacă (larve, adulţi), cauzele şi izvoarele de infestare, focarul şi condiţiile de mediu ce au favorizat aglomerarea lor. Toate aceste cercetări sunt necesare pentru a se putea recomanda şi aplica măsurile de combatere cele mai eficiente.

În cercetarea depozitelor este necesar să se controleze în primul rând pereţii şi podelele, apoi locurile mai întunecoase, fisurile şi crăpăturile; se vor aduna toate resturile de produse depozitare (boabe sparte etc.), pânze de păianjeni etc., care se pun în săculeţi de 200-300 g şi se etichetează. Acest material se va analiza pentru a determina specia şi stadiul de dezvoltare a dăunătorilor, modul de atac, procentul daunei şi locul. Examinarea spaţiului de sub podele se poate face separat, prin probe luate de la 5 cm adâncime din diferite puncte, probe care apoi se analizează, mai ales cele provenite din magazii mai mici, individuale sau de la asociaţii agricole. Analiza probelor se face cu ochiul liber pentru insectele mai mari de 5 mm şi cu lupa (8-10 x) la cele mai mici.

Pentru cercetarea terenului din jurul depozitelor pentru depistarea dăunătorilor se iau probe periodic de pe o rază de 5-10 m, în special din locurile unde se găsesc resturile (măturătură, praf etc.) şi se analizează în paralel cu materialul biologic din magazii. În acelaşi mod se cercetează şi ariile de treier, luându-se probe din arie, de sub batoză, combine etc. Controlul acestor locuri (din jurul depozitelor, arii etc.) trebuie să se facă foarte atent şi pe o suprafaţă mai mare la începutul primăverii, în scopul depistării definitive a dăunătorilor şi apoi pentru a-i combate rapid şi eficient. Pentru depistarea dăunătorilor din depozite se mai cercetează sacii şi prelatele în care se ambalează boabele, printr-un control temeinic. Analiza se face în raport de numărul sacilor - până la 100 de bucăţi se controlează toţi sacii; de la 101 la 500 de saci se cercetează la 6-10 bucăţi câte un sac, iar la peste 501 saci, se controlează un sac la 15-20 de bucăţi. Controlul se efectuează pe faţă, dar mai ales pe dos, la colţuri şi încheieturi, scuturându-se conţinutul pe o prelată, iar probele se analizează ca şi în depozite. La depistare de dăunători, toţi sacii se vor dezinfecta. Pentru stabilirea infestării cu dăunători a produselor vegetale depozitate se controlează maşinile şi întreg utilajul agricol din gospodărie, maşinile de recoltat şi sortat seminţe, vehiculele de transport şi inventarul din depozit.

Înaintea campaniei de recoltat a păioaselor (iunie), toate maşinile corespunzătoare (combine, secerători, batoze etc.) trebuie să fie atent controlate, la fel şi organele lor componente (tobe, elevatoare etc.), iar materialul adunat se analizează. De asemenea, se controlează vehiculele şi inventarul din depozit în vederea noii campanii, iar la analiza probelor se insistă, în special, asupra resturilor din crăpături, colţuri etc., şi dacă se găsesc dăunători, vehiculul se dezinfectează imediat. Metodica de cercetare a depistării cu rozătoare a depozitelor corespunde cu cea prezentată la insecte; la început este necesar să se controleze atent camerele depozitelor, magaziilor etc., mai ales colţurile, ce sunt preferate în construirea galeriilor, identificându-se specia, natura produsului, procentul şi sursa de infestare cu rozătoare, factorul cel mai însemnat în combaterea lor eficientă.

În organizarea combaterii rozătoarelor, apare ca o necesitate cunoaşterea hranei preferate, pentru a se folosi mijloace mai eficiente (momeli de carne şi peşte cu raticide). Prezenţa rozătoarelor în depozite se constată mai uşor după galeriile pe care acestea le construiesc la baza pereţilor şi în colţurile camerelor, apoi după excremente şi boabe roase, dar şi după mirosul specific al locului infestat. De asemenea, se mai controlează terenul din jurul depozitelor, locurile unde se depun gunoaiele (preferate de rozătoare) şi grămezile de paie şi fân din apropiere.

Cercetări asupra produselor depozitate
A doua lucrare în procesul de analiză a depozitelor pentru depistarea dăunătorilor o constituie controlul şi cercetarea produselor înmagazinate, mai ales a boabelor şi a derivatelor lor. Se colectează mai multe probe cu ajutorul sondei conice (din grămadă) şi a sondei de sac (din saci), iar apoi se calculează proba medie pe grupe de produs (grâu, paste făinoase etc.), ce trebuie să caracterizeze starea fitosanitară şi infestarea procentuală cu dăunători a întregului material depozitat.

La prelevarea probelor trebuie să se respecte două criterii: numărul probelor să fie corespunzător cantităţii şi locului de depozitare a produsului vegetal; probele să fie luate din trei straturi (superior, mediu şi interior) ale masei depozitate, la diferite distanţe, pe orizontală. Din magazii şi autocamioane, probele se colectează din 5 puncte: una din mijloc şi celelalte patru din colţuri, la 60-80 cm distanţă de perete sau mijloc. Luarea probelor din saci se face în raport cu numărul sacilor (până la 10 saci - din fiecare, de la 11 la 50 de saci - din fiecare al 5-lea sac şi de la 51 la 250 de saci, din 20 de saci, prin alternanţă), cantitatea probelor este dependentă, în general, de stocul de seminţe depozitate, ridicându-se în medie 1-2 kilograme probe la o tonă. Aceste probe pentru analiză se pun în săculeţi cu etichete, pe care se indică: unitatea sau gospodăria proprietarului, numele celui care a ridicat şi recoltat proba, felul produsului şi soiul, numărul şi greutatea probelor, numărul sacilor şi data recoltării. Probele medii de 200-300 de grame sunt analizate în laborator după 2-6 ore şi cel mult la 36 de ore după recoltare.

Principala operaţie în cercetarea probelor este separarea dăunătorilor pe specii, care se efectuează cu ajutorul unor site analitice ce au un diametru variat, diferenţiindu-se trei grupe de site: sita inferioară, cu ochiuri mari (2,5 mm), ce sortează insecte mai mari (Tribolium spp, larve de molii etc.); sita mijlocie, cu ochiuri în diametru de 1,3-1,8 mm (Sitophilus spp etc.) şi sita inferioară, cu ochiuri sub 1 mm în diametru, ce permite cernerea făinii. Utilizarea acestor site analitice pentru determinarea dăunătorilor din depozite prin separare constituie o metodă practică, dar nu prea precisă, deoarece prin cernere nu se asigură o separare diferenţiată a insectelor mici, mai ales a celor din interiorul boabelor.

O metodă mai precisă este cea termică, folosindu-se un aparat numit termoelector, electric, alcătuit din două conuri de tablă cu diametrul de 25-30 cm, aşezate unul sub celălalt. În conul superior se fixează un bec de 150 W, legat de reţeaua electrică printr-un stecker, iar conul inferior are în interior o plasă de sârmă cu ochiuri de mărimi variabile (0,7-3 mm), care să permită numai trecerea dăunătorilor şi să reţină boabele, el terminându-se cu un tub la baza căruia este un vas-recipient pentru capturarea insectelor. Proba medie de 200 de grame se aşază în plasa conului inferior şi, din cauza luminii şi a căldurii produse de becul din conul superior, dăunătorii ies din masa de seminţe, îndreptându-se în partea opusă sursei de lumină şi cad în vasul recipient, de unde sunt luaţi apoi pentru analiză. Durata separării dăunătorilor din boabe este de 25-35 minute pentru o probă de 200 de grame. O altă metodă eficientă în determinarea infestării interiorului boabelor cu dăunători (gărgăriţe, larve de molii etc.) constă în introducerea seminţelor într-o soluţie saturată de clorură de sodiu (20-30%) şi bazată pe principiul diferenţei de densitate: boabele atacate au o greutate specifică mai mică decât a celor sănătoase, ceea ce face ca acestea să plutească deasupra apei, de unde se iau pentru control.

Analiza probelor infestate trebuie să stabilească numărul dăunătorilor (adulţi, larve) la o probă medie de 1 kg, obligatoriu în verificarea infestării produselor (grâu, mazăre etc.) cu gărgăriţe. Controlul infestării se exprimă în trei grade: gradul I (cu 1-5 gărgăriţe la proba de 1 kilogram de boabe); gradul II (6-10 gărgăriţe) şi gradul III (peste 10 gărgăriţe). Pentru celelalte specii de dăunători, gradele de infestare se exprimă în procente la 1 kilogram probă medie de produse depozitate, prin numărul de insecte vii găsite în materialul analizat. În ceea ce priveşte determinarea gradului de infestare cu dăunători ai depozitelor, terenurilor din jur şi a ariilor se diferenţiază două grupe: infestare slabă (insecte vii sau moarte, se găsesc greu); infestare puternică (dăunătorii se recunosc uşor la examinarea pereţilor, crăpăturilor etc.), iar sacii în care au fost transportate produsele infestate se dezinfectează obligatoriu imediat.

Victor VĂTĂMANU

Citește și:  Cercetarea depozitelor pentru depistarea daunatorilor si stabilirea intensitatii atacului (I)