REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Depistarea oricarei probleme din sectorul suin cu ajutorul unui sistem informational

15/10/2010

0 Comments

 
Picture
_Un proiect finanțat de Banca Mondială, care prevede realizarea unui sistem informațional de monitorizare a trasabilității în producția cărnii de porc, realizat de Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, va fi finalizat în acest an.

_Timp de trei ani, specialiștii au cules date importante despre acest sector de activitate, iar beneficiarii acestui sistem vor fi toți actorii de pe filieră, respectiv crescătorii de suine, procesatorii, comercianții și, bineînțeles, consumatorii, cărora li se va da siguranța că produsele din carne de porc respectă normele de siguranță alimentară.

Mai multe detalii despre acest proiect ne-a oferit prof. dr. univ Victor Manole, decan al Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului: „Proiectul este finanțat de Banca Mondială, prin programul MAKIS, și se derulează pe o perioadă de trei ani, iar acum suntem în faza de finalizare a sistemului informațional. Problema trasabilității este una complexă. Trasabilitatea înseamnă a asigura siguranța produselor și acest proces începe cu producerea sau procurarea materialului biologic, cu sacrificarea și procesarea cărnii de porc, cu distribuirea și, în final, cu consumatorul. Tot ce intră în procesul de producție și comercializare trebuie controlat, ba, mai mult, se creează și trebuie creat un sistem informațional care să permită ca atunci când apar probleme legate de siguranța alimentară, acestea să fie cât mai repede depistate. Probleme pot să apară pe toată filiera, inclusiv în procesul de creștere a suinelor. Pot exista diverse probleme legate de sănătatea animalelor, cum ar fi trichineloza, care este o boală parazitară ce apare la porci. Toți factorii ce pot influența negativ siguranța produsului pot fi depistați cu ajutorul sistemului informațional. Beneficiarii finali ai acestui proiect de monitorizare a trasabilității cărnii de porc sunt toți actorii implicați în acest sector.

Pentru realizarea sistemului, am colaborat cu mai mulți parteneri, printre care și Institutul de la Periș, ce are încorporată și activitatea de cercetare pentru creșterea porcinelor. Este o unitate de prestigiu, care dispune de unul dintre cele mai moderne abatoare din țară. De asemenea, este în curs de elaborare un proiect pentru construirea unui FNC cu tehnologie germană. Un alt partener al acestui proiect a fost societatea Cicalex”, a declarat dl Manole. În opinia dlui Manole, una dintre problemele evidențiate în urma realizării sistemului informațional din sectorul suin este legată de modul de furajare a animalelor.

„La nivelul întregii țări, majoritar sunt cei care nu folosesc premixuri în hrana porcinelor. Nu se realizează o furajare modernă, optimizată, ci una tradițională. Acest lucru se realizează, în special, în gospodării. Dacă vorbim despre fermele specializate, acolo se folosesc furaje combinate, iar în majoritatea unitățiilor de dimensiuni mari se utilizează rețete optimizate, care să conțină și premixuri, asigurând astfel sporuri zilnice foarte mari. În Germania, cu un consum specific mic, de 2,4 kg de furaje, se asigură un spor în greutate de 1 kg/zi. Acest lucru se traduce prin performanță”, a spus decanul facultății. În privința importurilor pe filieră, dl Manole a spus că majoritatea provin din Ungaria și Germania.

„La ora actuală, material performant seminal și biologic se aduce, într-o proporție destul de mare, din Ungaria, urmând apoi Germania și Olanda. Din păcate, noi nu avem ferme specializate în producerea materialului biologic performant și suntem dependenți de import. Institutul de la Periș are o preocupare destul de susținută pentru crearea unui material biologic performant autohton”, a afirmat dl Manole. Spre deosebire de perioada de dinainte de ’89, când industria autohtonă a cărnii de porc era una dintre cele mai puternice de pe piața europeană, astăzi importăm circa 60% din necesarul intern. Potențialul creșterii porcinelor este unul foarte mare, având în vedere faptul că dispunem de o suprafață agricolă semnificativă.

Ana MUSTĂȚEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE