Despre rolul şi importanţa produselor fitosanitare

Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România (AIPROM) a realizat o emisiune intitulată „Dialoguri utile”, structurată pe mai multe episoade, iar în cel de-al doilea a fost tratată istoria pesticidelor, modul în care au evoluat produsele de protecţia plantelor şi motivele pentru care plantele au nevoie de aceste produse.

Corina Negrea, moderatorul emisiunii, i-a avut ca invitaţi pe dr. ing. Carmen Mincea, şef de laborator, şi dr. biolog Klaus Fabriţius din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor - ICDPP din Bucureşti.

Ambii cercetători au vorbit despre perioada în care au apărut produsele de protecţie de sinteză - anii 1960-1970, când fabricarea acestora a început să se facă în uzine chimice specializate şi în cantităţi foarte mari.

Practic, atunci a înflorit industria de profil, iar România nu a rămas deoparte de acest trend. Prin anii ’70 au apărut primele produse româneşti care aveau eficienţă ridicată şi erau folosite pe scară largă în agricultura autohtonă de la acea vreme. „Primele cercetări în România s-au realizat în jurul anilor 1960, atunci când a luat avânt acea industrie de producere a pesticidelor de sinteză. În combinatul de la Borzeşti, de la Râmnicu-Vâlcea sau Oradea se fabricau cantităţi imense de pesticide, fiecare unitate fiind, de regulă, specializată. De exemplu fabrica din Râmnicu Vâlcea era renumită în producţia de insecticide şi noi românii aveam produsele noastre care erau adaptate necesităţilor pe care le aveam pentru că se ţinea o legătură permanentă cu fermierii şi cercetătorii. M-am preocupat de testarea insecticidelor, mai puţin a fungicidelor. Niciun produs nu putea să ajungă pe piaţă fără să fie testat în acest institut“, a precizat Mincea, şef al Laboratorului de Ecotoxicologie, Toxicologie şi Biotehnologie din cadrul ICDPP Bucureşti.

În cadrul emisiunii s-a vorbit şi despre faptul că infestarea cu boli şi dăunători a crescut de-a lungul timpului, pe măsură ce practicile agricole au evoluat, iar agricultura a cuprins suprafeţe din ce în ce mai extinse.

„Cu ceva timp în urmă agricultura se practica pe suprafeţe mici, divizate şi nu putem să vorbim nici de populaţii atât de numeroase ca în prezent, nici de populaţii atât de diferite din punct de vedere al speciilor. Evoluţia nu numai a noastră, ci şi a agriculturii, a tehnologiei, ne-a adus în situaţia de acum în care, din cauza practicilor agricole, speciile sunt deosebit de numeroase şi densitatea fiecărei specii este foarte mare depăşind acel PED, respectiv nivelul de la care o insectă produce daune de luat în seama unei culturi“, a mai afirmat Mincea.

În completare, dr. biolog Fabriţius a menţionat că nu trebuie neglijat nici efectul reducerii diversităţii culturilor agricole asupra evoluţiei bolilor. „Monocultura a contribuit destul de mult la intensificarea unor atacuri.“

Erbicidele au un rol crescut în agricultura de astăzi

„În anii ’60-’70 se foloseau preponderent insecticidele şi fungicidele, şi mai puţin erbicidele. Acestea au apărut la noi puţin mai târziu pentru că exista o metodă simplă, adică folosirea sapei, însă odată cu reducerea numărului de oameni care lucrau în agricultură şi, în primul rând, odată cu scumpirea orei de lucru nu mai puteam folosi metoda mecanică de combatere a buruienilor.

În epoca noastră erbicidele au un rol foarte important, mult mai important decât în anii ’60-’80. Să nu uităm că la acea vreme se folosea DDT (Diclor-Difenil-Tricloretanul). Pe atunci nu se cunoşteau metehnele acestei substanţe active.

Trebuie să spunem că conta mai mult eficacitatea acestor produse şi mai puţin efectul secundar al acestora, despre care se ştia însă foarte puţin“, a spus Fabriţius, cercetător şi membru corespondent al ASAS.

DDT avea o acţiune insecticidă foarte puternică, însă efectele secundare negative ale substanţei active, precum remanenţa şi acumularea sa în sol, alimente şi corpul uman, au dus la interzicerea folosirii sale în agricultură.

Cerinţe crescute privind siguranţa produselor de uz fitosanitar 

Pesticidele au un rol foarte important în agricultura mondială, cunoscându-se faptul că cel puţin o treime din recoltă poate să fie pierdută din cauza bolilor, dăunătorilor şi buruienilor. „Drumul de la moleculă la un produs necesită cel puţin 12 ani de cercetare. În tot acest timp se fac toate testele necesare.

O substanţă activă nouă are o protecţie de cel puţin 10 până la 15 ani pentru ca industria producătoare să-şi poată recupera această investiţie, iar cerinţele sunt în prezent draconice şi cred ca acesta a fost un motiv pentru care industria românească nu a mai fost competitivă.

În anii ’70 foloseam kilograme de substanţă activă pe hectar, iar în prezent atât de mult a evoluat încât folosim grame de substanţă activă per hectar. De exemplu, au dispărut pulberile de prăfuit şi asta din motive de sănătate, care ţin de protecţia operatorilor şi a mediului. Dacă pe atunci se vorbea despre protecţia lucrătorului din fermă, în prezent nu interesează doar acest aspect, ci şi protecţia trecătorului. Până aici au ajuns cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un produs“, a spus Fabriţius.

După aderarea României la UE, s-a acordat o atenţie sporită protecţiei mediului. „Legislaţia europeană trebuia implementată şi obligatoriu respectată. Părerea mea este că trebuie să ţinem seama de tot ce ne înconjoară“, a declarat şeful laboratorului.

„Fiecare produs de protecţia plantelor are o anumită toxicitate, unele mai ridicată, altele mai puţin. De când există pesticidele se fac testele de toxicitate acută, adică testele care arată ce se întâmplă dacă ingerăm o singură doză. Acesta a fost şi primul criteriu de clasificare a produselor de protecţia plantelor. Operatorul care aplică aceste tratamente este o persoană expusă, înainte nu se dădea o importanţă foarte mare şi existau destul de multe intoxicaţii accidentale, profesionale sau voluntare.

În acea vremea importul produselor se făcea centralizat, produsele veneau în cantităţi foarte mari, nu erau ambalate şi ducea la intoxicaţii. Azi se fac calcule extrem de amănunţite despre expunerea operatorului şi ce echipamente trebuie să poarte“, a mai adăugat dr. biolog Klaus Fabriţius din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Ana IONIŢĂ