Deteriorarea seminţelor de către dăunători

1/8/2020

Dăunătorii animali pot deprecia calitatea seminţelor în câmp, când aceştia se dezvoltă pe plantă, în depozit - în timpul păstrării, sau în sol - în perioada încolţirii şi răsăririi.

Dăunătorii animali care atacă şi depreciază seminţele sunt nematozii, acarienii, insectele şi rozătoarele. Nematozii se înmulţesc şi atacă numai în condiţii de câmp. Cel mai cunoscut la noi este Tylenchus tritici, care transformă complet conţinutul bobului de grâu, înlocuindu-l cu o masă făinoasă albă alcătuită din mii de larve, astfel încât acesta nu mai poate fi considerat „sămânţă“.

În seminţele mici şi deformate de orez se poate găsi Ditylenchus augustus, iar în cele de ovăz şi diferite graminee - Ditylenchus dipsaci. Acarienii (Acarina) cuprind numeroase specii care trăiesc atât în câmp, cât şi în depozite. Ei consumă substanţa uscată, distrugând o parte din embrion şi porţiuni din endosperm alăturate acestuia. În mod obişnuit, acarienii atacă seminţele vătămate mecanic sau de alţi dăunători şi în condiţii favorabile de dezvoltare pot consuma întregul conţinut, lăsând doar învelişul. Dacă temperatura aerului exterior este prea scăzută, ei migrează în masa de boabe, însă rareori sub o adâncime de 20-40 cm. Prin activitatea lor infestează masa de seminţe cu resturi de la năpârlire, cu excremente şi cadavre, modificând culoarea produsului şi împrumutându-i mirosuri neplăcute, specifice (de miere stricată). Acarienii degajă şi o anumită cantitate de căldură şi umiditate, creând condiţii favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor şi contribuind prin aceasta la încingerea masei de seminţe. În final, loturile de seminţe infestate de acarieni sunt depreciate direct sau indirect, facultatea germinativă şi vigoarea fiind atacate cu atât mai mult cu cât atacul a fost mai intens şi de lungă durată. Dintre principalii acarieni întâlniţi la noi menţionăm: Tyroglyphus farinae, Glycyphagus destructor, Cheyletus eruditus, Pedinculoides ventriculosus. Având o slabă protecţie chitinoasă a corpului, acarienii sunt foarte sensibili la uscare, rareori tolerând o umiditate relativă a aerului sub 65%; sub această limită se deshidratează rapid şi mor. Insectele, clasa cu cei mai mulţi reprezentanţi în regnul animal, are şi cele mai numeroase specii care atacă seminţele. Dintre cele care atacă florile şi sămânţa în formare numai în condiţii de câmp menţionăm următoarele: Aelia spp. şi Eurygaster spp - ploşniţele cerealelor; Apamea sordens (Hadena) - buha boabelor de grâu; Anisoplia austriaca - cărăbuşelul cerealelor; Zabrus tenebrioides - gândacul ghebos (cereale şi graminee furajere); Apion apricans - gărgăriţa florilor de trifoi; Tychius flavus - gărgăriţa seminţelor de lucernă; Homeosoma nebulella - molia florii-soarelui; Grapholita delineana - molia cânepei; Cochylis epilinana - molia capsulelor de in; Evergestes extimalis - molia seminţelor de crucifere. Există un grup important de insecte care se înmulţesc în condiţii de câmp, dar vin şi în depozite odată cu sămânţă sub formă de ouă, larvă sau pupă şi uneori chiar adult. Dintre acestea amintim: Bruchus pisorum - gărgăriţa mazării; Bruchus rufimanus - gărgăriţa bobului; Bruchus lentis - gărgăriţa lintei; Bruchophagus gibbus - viespea seminţelor de trifoi; Bruchophagus rodii - viespea seminţelor de lucernă; Systole spp - viespile seminţelor de coriandru, anason, fenicul, salvie, morcov ş.a. În această grupă trebuie menţionată în mod deosebit gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus), care se înmulţeşte atât în condiţii de câmp, cât şi în depozite, unde poate avea 2 -4 generaţii, în funcţie de temperatura aerului şi de umiditatea boabelor. Spre deosebire de gărgăriţa mazării, într-un bob se pot dezvolta mai multe larve. Fiind deosebit de periculoasă, insecta este supusă măsurilor de carantină. Relativ numeros este şi grupul format de insectele care se înmulţesc în condiţii de depozit, dezvoltându-se fie în interiorul seminţelor, fie în exteriorul acestora. Nu trebuie uitate şi speciile tropicale Callosobruchus maculatus şi Callosobruchus chinensis, care în România sunt supuse măsurilor de carantină fitosanitară, împreună cu Trogoderma granarium.

Dintre dăunătorii care atacă seminţele în sol menţionăm ca fiind mai importanţi viermii-sârmă (Agriotes spp.) şi falşii viermi-sârmă (familia Tenebrioidae). În perioada umflării bobului, deci înainte de apariţia radiculei şi a cotiledoanelor, ei se concentrează asupra seminţelor, pe care le atacă îndeosebi în zona embrionului. Larvele lor produc uneori adevărate calamitaţi la porumb, floarea-soarelui ş.a, fiind favorizate de umiditatea solului şi temperatura de 14-15 grade Celsius. Deoarece spaţiul nu ne permite o descriere a dăunătorilor amintiţi, de natură să conducă la identificrea lor precisă, recomandăm celor interesaţi să consulte un material de specialitate.

Deteriorările produse seminţelor de către insecte sunt numeroase şi de natură diferită. Le prezentăm în continuare pe cele principale: consumarea bobului - unele insecte (Calandra spp.) se hrănesc în mare măsură cu endospermul cerealelor, altele (Rhyzoperta domenica, Sitotroga cerealella) pot consuma şi embrionul, în timp ce larvele de Plodica spp. se hrănesc numai numai cu embrionul. Tribolium spp., Trogoderma spp., mănâcă mai întâi embrionul şi apoi endospermul, până la distrugerea totală a seminţelor. Hrănirea insectelor are ca rezultat pierderea de substanţe nutritive, scăderea şi chiar pierderea vigorii şi germinaţiei, implicit înrăutăţirea valorii tehnologice a boabelor. Fiecare larvă de Ephestia elutella care trăieşte în masa de grâu poate mânca până la 48 de embrioni în timpul dezvoltării ei. Încingerea seminţelor şi migrarea umidităţii în depozite - în procesul de hrănire şi de reproducere a insectelor în depozit se produce căldură şi umiditate, care se acumulează în masa de boabe, dând posibilitatea dezvoltării microorganismelor saprofite, care la rândul lor produc căldură şi umiditate, declanşând astfel procesul de încingere.

Seminţe fără embrion - la unele specii de Umbeliferae (morcov, ţelină, păstârnac, mărar, fenicul ş.a) se întâlnesc uneori fructe (diachene) cu aspectul normal, din care numai un mericarp germinează, celuilalt lipsindu-i embrionul. Această lipsă este provocată de unele specii de insecte din genul Lygus, care atacă în câmp, luându-şi hrana din ţesuturile respective, în care injectează secreţii toxice. Dacă la unele seminţe atacate embrionul lipseşte, la altele - atacate probabil mai tarziu - embrionul este mai mic decât normal, sămânţa, de asemenea. Seminţe fără embrion apar uneori şi la alte specii (grâu, ricin etc.), însă aici fenomenul se datorează unor deficienţe de polenizare sau unor deranjamente de nutriţie. Perforarea seminţelor - există numeroase insecte care se hrănesc în câmp cu conţinutul bobului, în special în timpul formării acestuia pe plantă, când învelişul este mai uşor de perforat. De exemplu, ploşniţele cerealelor (Aeli spp. şi Eurygaster spp.), care înţeapă boabele de grâu în câmp din faza de lapte până la maturitatea completă; în urma înţepării, dezvoltarea boabelor este împiedicată, acestea rămânând subţiri, şiştave şi deformate, cu atât mai mult cu cât atacul se produce mai timpuriu. Când atacul se produce mai târziu, deformarea este mai slabă sau nesesizabilă şi se evidenţiază numai prin prezenţa unor puncte negre, incolore, aflate în mijlocul unor pete decolorate. În seminţele înţepate, plasnitele introduc, odată cu saliva, o enzimă cu care solubilizează şi transformă unii constituenţi (ca atare, glutenul se degradează); energia şi facultatea germinativă sunt mult diminuate, ajungând uneori la 60-70%, iar puterea de străbatere şi deci răsărirea în câmp este şi mai slabă; ritmul de creştere este mai lent, în special la temperaturi suboptime. În anumite limite, calitatea unor loturi astfel deteriorate poate fi îmbunătăţită prin condiţionarea lor finală cu ajutorul gravitatorului.

Factori care influenţează activitatea biologică a dăunătorilor în timpul depozitării seminţelor

Principalii factori de influenţă, a căror cunoaştere ne permite să dirijăm condiţiile de păstrare, să efectuăm corect controalele şi să luăm măsuri corespunzătoare în cazul necesităţii de a trata seminţele pentru o anumită specie sunt: umiditatea şi temperatura masei de seminţe, compoziţia aerului intergranular, lumina, starea de sănătate a seminţelor (inclusiv integritatea învelişului acestora), precum şi particularităţile biologice ale dăunătorului sau dăunătorilor respectivi.

Umiditatea masei de seminţe influenţează viaţa dăunătorilor prin faptul că aceştia îşi procură apa necesară consumând din seminţe, al căror conţinut de apă, între altele, este condiţionat de umiditatea relativă a spaţiului intergranular, care reglează pierderile de apă ale organismului dăunătorilor. Din această cauză, majoritatea dăunătorilor se înmulţesc cu precădere în masele de seminţe mai umede. Cerinţele diferitelor specii nu sunt însă aceleaşi: există specii capabile să trăiască în mase de seminţe aflate în echilibru cu o umiditate relativă de 15-30% (Oryzaephilus surinamensis, Sitotroga cerealella), în timp ce altele nu se înmulţesc dacă aceasta este sub 60% (Calandra oryzae ş.a.). Temperatura are o influenţă şi mai puternică asupra activităţii dăunătorilor deoarece corpul lor ia temperatura mediului în care trăiesc. Astfel, dacă acarianul Tyroglyphus farinae are ca limită minimă 7 ̊C, pentru Lemophileus farragineus limita este de 20 ̊C, această specie fiind şi mai tolerantă la temperaturi maxime (până la 40 ̊C). În jurul temperaturii de 5 ̊C activitatea celor mai mulţi dăunători încetează; ei nu se mai pot mişca şi hrăni. Rezistenţa la temperaturi negative este şi ea diferită. La temperaturi de -10 ̊C stadiile mobile ale lui Tyroglyphus rezistă timp de circa o săptămână, iar ouăle - timp de circa o lună. Formele adulte de Calandra granaria pot rezista la -10 ̊C timp de două săptămâni. În afară de stadiul în care se găseşte insecta, durata rezistenţei la frig depinde în mare măsură de umiditatea mediului, fiind cu atât mai scurtă cu cât aceasta este mai scăzută.

În condiţiile obişnuite pentru păstrare în depozitele din climatul temperat, dăunătorii se adună în zonele cele mai calde din masa de seminţe, care de obicei sunt şi cele mai umede. În aceste zone, atât activitatea seminţelor, cât şi a microrganismelor de pe suprafaţa lor este mai intensă, iar căldura şi umiditatea sunt mai favorabile, la această contribuind şi propria lor activitate. La temperaturi de circa 40 ̊C activitatea dăunătorilor este practic oprită, iar între 48 şi 35 ̊C aceştia încep să moară. În cazul uscării seminţelor cu aer cald, se realizează de obicei şi o anumită reducere a numărului de dăunători vii, iar în anumite cazuri distrugerea lor totală. Oxigenul - fiind organisme aerobe insectele şi acarienii au nevoie de oxigen pentru respiraţie. Pe măsura sărăcirii mediului în oxigen, dăunătorii migrează spre zone cu aer mai curat. Aceste zone sunt de obicei în straturile superficiale ale masei de seminţe, pe lângă pereţii magaziilor de lemn, pe lângă gurile de aerisire. Lumina - majoritatea dăunătorilor de depozite sunt fiinţe nocturne şi fug de lumină, preferând locurile întunecoase. În cazul când în masa de seminţe căldura este insuficientă, unii dintre ei - în special acarienii - ies la suprafaţa straturilor pentru a se încălzi. Expunerea directă la soare a masei de seminţe, pe lângă uscare, contribuie şi la distrugerea multor dăunători. Integritatea seminţelor - dacă unii dăunători, cum este, de exemplu, Calndra granaria, pot ataca seminţele cu învelişul intact, o serie de dăunători, cum ar fi acarienii, nu pot perfora învelişul seminţelor, în special când acestea sunt uscate, hrănindu-se numai pe seama seminţelor sparte, strivite sau cu învelişul vătămat. Reducerea cantităţii de hrană disponibilă prin eliminare la precurăţire a unor astfel de seminţe, de care aceştia au nevoie, stânjeneşte înmulţirea lor. Solicitările mecanice - având un corp fragil şi uneori o slabă protecţie chitinoasă, cum este cazul acarienilor, dăunătorii sunt omorâţi în anumite proporţii cu ocazia deplasării seminţelor, în special în căderea acestora în maşini sau în celule de siloz. Această sensibilitate la solicitări mecanice nu afectează însă dăunătorii care se găsesc în seminţe şi este de mică importantă pentru materialul destinat însămânţărilor, la care de obicei se cere lipsa lor totală. Efectul parţial şi temporar al unei astfel de diminuări a dăunătorilor este uneori compensat de faptul că, în asemenea, situaţii se mai deteriorează mecanic unele dintre seminţe, suplimentând posibilităţile de hrănire a dăunătorilor rămaşi.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Deteriorarea seminţelor de către dăunători

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT