REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Dialog cu fermierii - 1 August 2020

1/8/2020

0 Comments

 
Picture
Dialog cu fermierii - 1 August 2020:

- Care sunt estimările pentru producţia de cartofi de anul acesta?

Picture
Ianos Rakosi, Cooperativa Regina Cartofului, Cernat, judeţul Covasna

„Anul acesta a fost pe muchie de cuţit. Am început cu secetă (am mai avut probleme cu seceta şi în alţi ani, dar anii din urmă au fost cu riscuri mari), apoi pe 11 aprilie am avut grindină, dar ultimele ploi au venit la timp, iar culturile s-au refăcut. Avem şi posibilitatea să irigăm, dar pe o suprafţă prea mică faţă de cât am avea nevoie. Ne aşteptăm la o producţie de 30-35 t/ha, de pe o suprafaţă de circa 115 hectare cu cartofi. Soiurile pe care le cultivăm în cadrul cooperativei sunt: Ultra, Red Lady, Carerra Arizona, Esmee etc., precum şi soiuri destinate industrializării (pentru chips). Din toată suprafaţa, circa 10% este alocat soiurilor pentru chipsuri, iar restul este cartof pentru consum proaspăt. Mai avem 2-3 săptămâni până la recoltare, dar cred că şi calitatea va fi bună. Problema va fi cel mai probabil la preţ. Asta şi din cauză că foarte mulţi producători mici care nu au posibilităţi de stocare pe termen lung vând la primul preţ, cum este acum în sudul ţării. Negocierea este de tipul «Cât dai..?». Depozitarea şi sortarea cresc şansele de a valorifica la un preţ mai bun. Trendul este de a ambala la cantităţi mai mici. Nu se mai acceptă, ca acum câţiva ani, saci de 25, 30, chiar 40 de kilograme. Acum maximul este de 10 kilograme, ceea ce creşte costul la noi. Cred că se va micşora ambalajul în următorii ani. Un alt element-cheie în vânzare este şi culoarea ambalajului, chiar şi la săculeţii de cartof, unde unele culori pun mai bine în valoare anumite soiuri.“

Picture
PF Dineti Sorin, Grupul CCPC Ţara Făgăraşului, judeţul Braşov 

​
„Noi lucrăm, doar membrii familiei, 25 de hectare, din care 8 hectare sunt plantate cu cartof, pe 6 hectare am semănat grâu de toamnă, restul sunt cultivate cu soia şi porumb. Pot spune că am avut un an destul de bun faţă de cum se anunţa în primăvară. Principalul necaz a fost seceta de la început de an, ulterior ploile au venit exact când plantele de cartof au avut nevoie mai mult, doar că a fost o cantitate de apă prea mare pe un interval scurt şi am zone care se inundă. Cu toate acestea, ne aşteptăm la producţii mai mari de 25 t/ha, în medie, cu calitate destul de bună. Avem emoţii anul acesta legate de preţ, nu ştim cu cât vom reuşi să valorificăm în toamnă. Pierderi mari avem însă din cauza atacurilor porcilor mistreţi. Mi-au distrus o suprafaţă destul de mare în primăvară şi a trebui să replantăm, să rebilonăm. Sper ca să fi salvat ceva din acea producţie. Şi cu urşii sunt probleme. Dar, faţă de alţi ani, mana nu a mai pus aşa mare presiune, temperaturile mari din ultima perioadă au inhibat dezvoltarea ei. Momentan culturile arată bine şi vom intra la recolat după 20 august. Mă gândesc chiar să mai măresc suprafaţa de cartof pentru că, fiind membru în grupul Ţara Făgăraşului, chiar de la înfiinţare, am putut vinde aproape toată producţia la preţuri bune. Faptul că avem linia de sortare, că putem ambala pe specialităţi, ne-a ajutat foarte mult să ne dezvoltăm. Avem încredere în colegul nostru, datorită lui am reuşit să păstrăm această cultură şi să obţinem calitatea cerută. Am dezvoltat un brand pe care trebuie să îl respectăm, altfel pierdem cu toţii.“

Picture
Laszlo Peter, MP Agro, Grup Cernat, judeţul Covasna
​

„Pe cele 700 de hectare, în afară de cartofi, mai cultivăm cereale, morcovi, ceapă, sfeclă de zahăr, rapiţă. Cartoful este una dintre culturile de bază în fermă, producem atât pentru consum proaspăt (Riviera, Esmee, Red Lady, Laperla, Ultra, Arizona, Bellarosa), cât şi pentru industrializare, cantităţi mari, aproximativ 8.000 de tone anual (Opal, Hermes etc.). Suntem şi producători de cartof pentru sămânţă. Pentru o mai bună valorificare, am înfiinţat şi un grup în acest scop, alături de alţi colegi din Cernat. Pot spune că anul acesta o parte din suprafaţă a fost uşor afectată de ploi, dar în medie ne aşteptăm la producţii de 30-40 tone chiar. Nu ştim încă deoarece am avut recent episoade de vreme extremă, cu grindină. Oricum, nu este un an normal. Am pornit cu secetă mare la început, apoi a plouat mult şi plantele au reuşit să recupereze, dar a apărut un alt fenomen - cartofii au legat în vrej. Un lucru bun însă: atacul de mană a fost mult diminuat, în ciuda umidităţii. Cred că dimensiunile tuberculilor vor fi ceva mai mici faţă de alţi ani, dar nu este neapărat un lucru rău dacă ne uităm la tendinţa din supermarket. Pe de altă parte, pe piaţă încă se caută cartof mare, indiferent de ce spun reprezentanţii din retail. Noi avem contracte, dar anul acesta suntem îngrijoraţi de preţuri, mai ales că micii producători au mai mărit puţin suprafaţa datorită preţului bun de anul trecut. Deocamdată calitatea tuberculilor este bună, vom şti sigur după 10 august, când intrăm la recoltat.“

Picture
László Vitos, Preşedinte Agro Com Sic CA, Cozmeni, judeţul Harghita 

​
„Producţiile în UE vor fi mai mari, iar consumul pare să fi scăzut. Asta va influenţa foarte mult preţul şi vor fi probleme la valorificare anul acesta. La nivel de grup, lucrăm 1.000 de hectare, din care 350 de hectare sunt cu cartofi, 350 de hectare cu cereale, restul porumb pentru siloz, sfeclă pentru zahăr, plante furajere. Cartoful am reuşit să-l plantăm la timp, chiar mai devreme. Apoi s-a instalat seceta, dublată de o perioadă cu frig, ceea a dus la întârzieri în dezvoltarea culturii cu până la două săptămâni faţă de un an normal. Peste toate acestea, lipsa umidităţii a pus probleme la erbicidare. Dar pe parcurs, cultura a recuperat. Interesant este că nu am avut presiune de mană, deşi aparent condiţii au fost. Apoi, datorită ploilor cultura a recuperat, iar acum situaţia este bună. Vom începe recoltatul în jur de 10 august. Media de producţie la noi în zonă este de circa 30 t/ha. Şi calitatea este bună, nu avem probleme cu bolile uzuale. Cultivăm atât soiuri de cartof pentru industrializare - Sherfold, Newton, Taurus, Lady Claire, Hermes, Opal, Arsenal -, cât şi soiuri pentru consum - Bellarosa, Red Fantasy, Laura, Ultra, Carera, Riviera, Arizona, Esmee, Jelly din înmulţire proprie/import; producem şi sămânţă de cartof certificată pentru consum şi industrializare. Riscul mai mare la noi este la recoltare, pentru că cel puţin 50% din teren trebuie recoltat manual, nu putem folosi combinele. Şi forţa de muncă este din ce în ce mai puţin disponibilă, iar restricţiile actuale ne îngreunează mult activitatea. Ne îngrijorează preţul anul acesta, sperăm să ne putem acoperi cheltuielile în toamnă.“

Roxana DRĂGHICI

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE