|
Dialog cu fermierii – 1 Septembrie 2019: – Cum estimați producțiile de anul acesta la cerealele prășitoare? |
Anghel Constantin, președinte al CA Societatea Agricolă Agrozootehnica Călărași
„Anul acesta a fost foarte dificil, de 30 de ani nu am întâlnit astfel de fenomene extreme într-o perioadă atât de scurtă. Cu foarte puține speranțe și la grâu, și la rapiță, chiar și la porumb. Nici floarea-soarelui nu stă foarte bine… Cultivăm o suprafață de circa 2.000 de hectare, dar care nu este comasată. Noi am semănat devreme porumbul în acest an, pentru a profita de ploile cazute la începutui primăvarii. Folosim o gamă largă de soiuri timpurii și semitimpurii. Din păcate, am avut și ghinionul unei grindine la începutul lunii aprilie, pe o suprafață de aproximativ 300 de hectare, după care nu a mai plouat deloc pe zona respectivă. Ceea ce ne-a salvat este faptul că ne aflăm în apropierea unui lac și am putut să irigăm. Oricum, atât floareasoarelui, cât și porumbul au răsărit foarte greu, cu mult stres termic pe parcursul sezonului de vegetație. La final de iulie culturile arată bine și avem speranțe mari de la ele. Din cele 2.000 de hectare, pe 1.500 ha au fost precipitații bune, căzute uniform și câte puțin. Vom vedea cel mai bine la recoltate ce s-a legat. Așteptăm în jur de 3.000 kg/ha la floarea-soarelui, sau chiar peste, și 8.000-9.000 kg/ha la porumb (anul trecut am ajuns și la 13.000 kg/ha). În momentul în care înființăm culturile, stabilim o tehnologie care să aducă aceste recolte minime la hectar, pentru a rămâne profitabili. La floarea-soarelui, dacă ne uităm la media prețurilor din ultimii 3 ani, nu ne așteptăm să crească prea mult. În plus, avem contracte semnate de dinainte pe o anumită cantitate. Sezonul acesta ne gândim la 65 bani/ kilogram la porumb și 1,3 lei/kilogram la floarea soarelui. La noi în zonă și grâul a fost de calitate și l-am valorificat cu 70 bani/kilogram. Eu trebuie să îmi controlez costurile, pentru că prețurile nu cresc prea mult, iar cheltuielile nu scad niciodată.“
Virgil Arpășan, societatea Arprest, localitatea Drajna, județul Călărași
„Din cele 850 de hectare, am înființat culturi de cereale păioase pe aproximativ 600 de hectare, orz și grâu, iar pe restul porumb, floarea-soarelui și chiar 14 hectare cu muștar, dar anul acesta nu am realizat o producție bună. Anul acesta am avut condiții dificile cu precipitațiile. Am avut o perioadă cu 370 litri de precipitații de la 1 ianuarie la 31 iulie, din care 300 de litri după semănat. Abundență bună, dar am avut parte și de grindină la cultura de porumb. Avea tot ce trebuie în sol, și am intervenit rapid cu un fungicid și cu un stimulator de regenerare pe bază de alge, iar plantele și-au revenit nesperat de bine. În condițiile locale, producția pe aceste loturi va fi între 9.000 și 11.000 kg/ha, dacă nu va fi arșiță prea mare în următoarele săptămâni până la recoltare. Ironia naturii este că pe o tarla de 150 de hectare, unde a fost grindină, doar vârful de creștere nu s-a rupt. Acum s-a dezvoltat foarte bine, iar cel bătut de grindină s-a dezvoltat chiar mai bine decât cel care a scăpat, pentru că a primit apoi suficientă apă. Cred că vom recolta peste 8 t/ha la neirigat. La floarea-soarelui a existat o perioadă în care a dispărut din zonă în favoarea rapiței, iar acum s-a creat un dezechilibru pentru că au boli comune și intervalul de rotație s-a micșorat la 2-3 ani. Eu am renunțat o perioadă la ea și am pus numai rapiță. Abia anul acesta am semănat floarea-soarelui, după 6 ani de pauză. Dăunătorii sunt mai agresivi, iar eu încerc să folosesc substanțe de protecția plantelor ca și medicamente. La floare, în acest moment ne așteptăm la producții de 3.5004.000 kg/ha, dar traderii mențin prețul scăzut. Din păcate nu s-a dorit înființarea unei burse a cerealelor, cu o cantitate de cereale mare pe care să o putem negocia. Cultura de grâu a fost bună sezonul acesta, chiar dacă a răsărit târziu în primăvară, pentru că plantele s-au dezvoltat rapid în perioada următoare. Un alt avantaj al lipsei ploilor a fost că bolile s-au extins mai puțin, dar arșița l-a forțat din faza de lapte-ceară. Am pus Glosa, Miranda, la care am făcut 6.800-7.000 kg/ha, cu MH 80-83%. Ar trebui promovate mai mult aceste soiuri, mai ales în condițiile acestea speciale.“
Rareș și Raluca Stârc, Dramitos SRL, localitatea Ciocârlia de Sus, județul Constanta
„Zona în care avem noi ferma este destul de secetoasă, nu este neapărat favorabilă culturii de porumb, dar unii hibrizi pot da rezultate bune. Cultivăm aproximaiv 600 de hectare, din care anul acesta am pus păioase (grâu și orz) pe 70% din suprafață, restul floarea-soarelui și porumb. Din păcate nu avem nici posibilitate de irigare, deoarece nu există canale funcționale. Au disparut în timp până și liniile de curent. Și din cauza lipsei apei, situația nu este prea bună la niciuna dintre prășitoare. La floarea-soarelui, inflorescența a rămas cam mică în diametru în general, cu tulpina subțire și destul de multe semințe seci. Cultivăm atât hibrizi cu tehnologie Express, cât și Clearfield Plus. Nu ne așteptăm la producții mari deoarece am avut precipitații puține de-a lungul sezonului de vegetație. Nici la semănat nu am avut umiditate în sol. Probabil că vom recolta aproximativ 2.000 kg/ha, în timp ce anul trecut am reușit să obținem cam 3.000-3.500 kg/ha. Porumbul, care are și mai multă nevoie de apă, nu ne va ajuta anul acesta. În mare parte, știuleții au rămas mici și nu au legat până în vârf, iar înălțimea este de 1-1,5 metri. Cultura a suferit mult, mai ales la început, pentru că în momentele-cheie nu a primit apă. Ne gândim la o producție destul de mică. Același lucru s-a întâmplt și la grâu: anul acesta am făcut cam 4.500 kg/ha (anul trecut am obținut 7.000 kg), a răsărit în februarie, iar până în iulie a plouat foarte puțin și nu am avut nici zăpadă (a sărit niște etape, chiar dacă a avut îngrășăminte). Am semănat și rapiță anul trecut, nu a ieșit, am întors-o. Nu punem nici anul acesta, pentru că nu este suficientă umiditate în sol. În general, vindem imediat, depozităm doar grâul de sămânță și mai cumpărăm bază. Anul acesta am avut doar soiuri franceze, dar anul trecut am avut și autohtone.“
Ștefan Moraru, Morar Pan Com, localitatea Perișoru, județul Călărași
„Culturile de prășitoare ocupă anul acesta cam jumătate din suprafață. Din 1.000 de hectare, 10% sunt cu floarea-soarelui, 45% cu porumb, 35% grâu, 5% porumb semincer, restul porumb de consum. La floare-soarelui nu putem face o estimare corectă acum (început de august – n.r.). Din punct de vedere vegetativ arată foarte bine, adică are o talie mare, frumoasă, dar ceea ce ne îngrijorează este dimensiunea capitulului, care nu e foarte crescut, față de anul trecut. Însă până acum cultura s-a comportat bine, i-am aplicat și tratamente cu biostimulatori. A avut o polenizare bună, până în centrul inflorescenței, la o densitate de 52.000-55.000 plante/ha. Am ales hibrizi cu tehnologia Express pentru că am vrut să mai schimbăm ceea ce am avut până acum, adică hibrizii CL. Nu am avut probeme cu mana, Phoma, Sclerotinia și ne așteptăm la o producție de minim 3.000-3.500 kg/ha. La porumb este cu totul altceva. Anul acesta a pornit mai greu pentru că am semănat devreme, a urmat perioada de frig care l-a ținut pe loc. Apoi am avut cam 40 de hectare afectate de Tanymecusg din care am reînsămânțat o parte, iar pe restul am aplicat mai multe treceri cu insecticid. La momentul polenizării s-a simțit lipsa apei, avem plante cu știuleți jumătate polenizați, altele au rămas în urmă cu dezvoltarea (în iulie a plouat după o lună de secetă). Nu putem iriga, iar polenizarea a fost afectată. Sunt parcele cu potențial de producție cam de 10 tone, dar nu știm dacă îl atingem. Și la vecini am văzut, și la floarea-soarelui, culturi care încep să se usuce prematur. Avem porumb KWS, Pioneer, Dekalb, numai pentru boabe. Avem și semisticlos pentru panificație. La grâu am ieșit sub 5 tone/ha. Pentru noi este un an atipic: a răsărit în primăvară, s-a dezvoltat inițial bine, dar apoi i-a lipsit apa, și la final producția a fost mică, cu două parcele sub 3 tone. Deocamdată așteptăm să vedem ce se întâmplă pe piață, să treacă presiunea recoltatului. În luna iulie am primit prețuri de 69 de bani la grâul furaj și de 73 de bani la cel de panificație. Anul acesta nu este prea multă marfă, ar trebui așteptat sau speculat momentul de către cei care mai au în depozite. La floare, acum este în jur 1-1,2 lei, cu tendință de scădere în campanie. Și pentru că am avut ploi în perioada aceasta, ne-am propus să semănăm rapiță, în jur de 250 ha.“
Roxana DRĂGHICI
























