REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Dialog cu fermierii - 1 Septembrie 2021

1/9/2021

0 Comments

 
Picture
Dialog cu fermierii - 1 Septembrie 2021:

​- Care este situația culturilor de cereale în centrul țării?
Picture
Mihail Mucsi, Agrico-m, Târgu Secuiesc, jud. Covasna: 

​
„Zona Covasnei nu mai este ca altădată, plantele suferă de lipsă de umiditate din ce în ce mai mult, de la an la an. La început de sezon am avut secetă destul de mare, s-au pregătit foarte greu terenurile pentru culturile de primăvară şi pentru cartof. Dacă vorbim de grâu, nici aici lucrurile nu stau foarte bine: de exemplu, am produs sămânţă pentru soiul Arieşan. Are bobul frumos, a fost bine primit de fermieri, dar acum va trebui să renunţ. Chiar dacă am folosit retardanţi, s-a culcat. Au fost şi ploile abundente din luna iunie, cu peste 130 l/mp. Însă nu cantitatea a fost problema cea mai mare, ci frecvenţa ploilor. Spicul s-a dezvoltat frumos, dar reversul medaliei este că, revenindu-şi în cultură, a avut nevoie şi de tratamente cu îngrăşăminte, pentru că am vrut să am şi calitate la gluten. Este posibil ca aici să fi fost o greşeală pentru unele soiuri, care s-au frânt. Dar cred că voi recolta 6.000-7.000 kg/ha, şi merită dacă avem şi preţ bun. Cultură de porumb nu am, dar în zona noastră arată foarte bine deocamdată pentru că ploile din iunie l-au ajutat. În ce priveşte rapiţa, am avut probleme la început, din cauza umidităţii şi a temperaturilor, în sensul că a crescut greu şi am avut chiar zone unde nu a legat. Dar şi-a revenit foarte bine şi mă aştept la 4.000 kg/ha. Avem emoţii şi cu recoltatul cartofului, am plantat greu, solul avea bulgări. Aceşti bulgări pe care am fost forţaţi să-i «fabricăm», pentru că a trebuit să intrăm la plantare, este posibil să producă vătămări la recoltarea tuberculilor. Sperăm ca în perioada de recoltare să avem suficiente precipitaţii. La momentul acesta (15 iulie - n.r.) avem ceva precipitaţii, dar, cu toate acestea, am început irigarea la cartof.“

Picture
Laszlo Peter, M&P Agro, Ferma Cernat, jud. Covasna
​

„În zona noastră, cerealele arată bine până acum, sper că vor fi producţii mari. Suprafaţa totală care se lucreaza la nivel de grup este de aproximativ 700 de hectare, pe care, în afară de cartofi, mai cultivăm cereale, morcovi, ceapă, sfeclă de zahăr, rapiţă. Cerealele ocupă cam 30% din suprafaţă. Dintre cele de toamnă, grâul a avut un debut bun. S-a întâmplat câteodată chiar să primească prea multă apă şi am fost nevoiţi să facem mai multe tratamente fungice: cel puţin trei stropiri împotriva bolilor. Ne aşteptăm totuşi la producţii de 7.000-10.000 kg/ha, dar avem deocamdată emoţii la calitate. Cultura de porumb a evoluat bine până acum, au ajutat-o ploile, însă din luna iulie suferă de secetă. Anul acesta, dacă vremea rămâne ca acum, caldă şi cu ceva ploi, va fi o producţie bună, dacă seceta va persista este posibil să scadă spre jumătate. Campania acesta nu am mai semănat rapiţă, nu a fost profitabilă pentru noi în sezonul trecut, însă nu pot spune că am renunţat definitiv la cultură. Am extins în schimb cultura de porumb şi am completat cu soia, pe circa 60 de hectare. Arată bine momentan, a primit apă suficientă până acum. La cartofi am făcut mai multe tratatamente, au crescut costurile, dar dacă se menţine seceta nu va fi producţie mare, iar aici cartoful este una dintre culturile de bază în fermă, producem atât pentru consum proaspăt, cât şi pentru sămânţă.“

Picture
Mircea Costinaş, Comirflada, loc. Codlea, jud. Braşov 

​
„În Braşov, seceta este din ce în ce mai accentuată, ceea ce m-a determinat să reduc mult din suprafaţa alocată cartofului, pentru că nici irigat nu mai este rentabil sau nu poţi fi sigur că recuperezi investiţia. Am extins în schimb suprafaţa de cereale şi am acum: 30 ha cu grâu, 30 ha orz, 22 ha cu porumb, 30 ha rapiţă, doar 14 ha cartof (deşi am toată tehnica necesară şi depozit) şi 10 ha de lucernă. Am avut producţii mulţumitoare de grâu, care a plecat bine în primăvară, cu ceva probleme în luna iunie totuşi. Cel mai încântat sunt de rapiţă anul acesta: am mers pe doi hibrizi Umberto şi Expansion. Am recoltat-o deja, am avut producţie bună, ca niciodată - 3.800 kg/ha. Preţul este şi el foarte bun - 2,45 lei/kg. Se adevereşete ce spun alţi colegi, foşti cultivatori de cartofi: de pe un hectar de rapiţă au obţinut mai mult decât de pe unul de cartofi, şi nu se compară investiţia. Şi porumbul arată bine până acum, primăvara a fost cu vreme bună pentru această cultură şi nu ne-a creat probleme. Dacă seceta de acum va continua totuşi, cu siguranţă va mai scădea recolta. Sunt deja 10-12 zile (4 aug - n.r.) de când nu a mai plouat, ceea ce este foarte mult. Dacă plouă, putem recolta 10 tone/ha. Nu irig pentru că nu pot scoate ulterior investiţia. Probabil contează şi un pic de fler, să nimereşti soiul/hibridul care performează în acel an. Şi cred că este bine să ai mai multe culturi, pentru că măcar una dintre ele va face producţia necesară să acopere eventuale pierderi de la altele. Plus rotaţia culturii, care este absolut necesară. De obicei la cel puţin jumătate dintre ele se obţine producţie bună.“

Picture
Rakosi Ianosi Cooperativa „Regina Cartofului“, judeţul Covasna 

„Cooperativa lucrează circa 200 de hectare, din care 40% sunt cu cereale. Acestea sunt împărţite astfel: 90% grâu şi 10% porumb. La grâu, chiar dacă a debutat bine, la final nu a mai fost la fel. Ploile şi vremea rece au afectat serios legarea şi rezistenţa plantelor. Situaţia pare să fie generală pe zona aceasta, calitatea este bineînţeles mai scăzută decât altădată, am putea spune că este la limită, în condiţiile în care şi producţia este mai mică cu aproape 50% (doar 4.000-5.000 kg/ha). Ceea ce ne dă speranţă este preţul, care pare să aibă tendinţă de creştere. Porumbul nu este nici el la optim. Chiar dacă a mai plouat puţin, suferă de secetă în continuare pentru că în zona Târgu Secuiesc sunt circa două luni în care nu a mai plouat. Deocamdată este verde, dar boabele pe ştiulete sunt mai puţine şi mai mici, ceea ce ne va duce probabil la o scădere cu circa 50%. Dar nu suntem afectaţi prea mult pentru că suprafaţa este mică. Am încercat să cultivăm şi rapiţă, dar nu am avut rezultate şi am renunţat. Cea mai mare problemă rămâne la cartof, producţia va fi mult redusă. A început să crească preţul pentru că, din câte ştiu, nici la vestici nu sunt recolte mari.“

Roxana DRĂGHICI

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE