Dialog cu fermierii - 15 Octombrie 2019

Dialog cu fermierii - 15 Octombrie 2019:

• Cum au fost pentru dvs. începuturile în agricultură şi cum vedeţi în următorii 5 ani activitatea societăţii pe care o administraţi? 
  

Andrei Petrică, administrator SC Agrilemi SRL, localitatea Mavrodin, judeţul Teleorman

„Începuturile în agricultură nu au fost uşoare pentru că am plecat de la 50 ha, luate din vechiul teren al IAS, care nu mai funcţiona, şi am evoluat în timp, ajungând astăzi la 1.100 ha. În acest moment ferma este consolidată, are o structură foarte bună şi o dotare tehnică performantă. Fondurile europene ne-au ajutat foarte mult, am reuşit să profităm de ele şi am accesat peste un milion de euro prin cele trei proiecte pe care le-am implementat, altfel ar fi fost foarte greu să ne dezvoltăm. Am făcut investiţii în maşini şi utilaje agricole şi în construirea de depozite. Actualmente avem o capacitate de stocare de 2.500 de tone în magazii şi celule şi vrem ca în viitor să o dublăm pentru că preţurile care ni se oferă la valorificarea producţiei agricole sunt mici, nesatisfăcătoare. Una dintre marile problemele cu care ne confruntăm este seceta, iar a doua o reprezintă băltirile din primăvară, care afectează aproximativ 10% din suprafaţa fermei. Noi facem an de an scarificări, dar nu este de ajuns. Cei de la ANIF au posibilitatea să facă desecări, să sape şanţuri etc. Cei drept, au venit şi au analizat situaţia, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic, am rămas doar cu promisiunile, unele dintre ele venite chiar din partea ministrului Agriculturii, Petre Daea. O altă problemă în agricultură este lipsa forţei de muncă calificată. Cumperi utilaje de sute de mii de euro, dai 300 mii euro pe o combină sau 200 mii euro pe un tractor şi nu găseşti oameni pricepuţi care să  lucreze cu ele. Multe licee agricole din ţară au fost desfiinţate şi puţini tineri mai sunt atraşi de agricultură. Din fericire, viitorul fermei noastre este asigurat, pentru că fiul meu, proaspăt absolvent al Facultăţii de Agricultură din Bucureşti, este dornic să practice această meserie.“

---

Ilie Popescu, administrator  SC Olt Piess SRL, Slatina, judeţul Olt

„Lucrez o suprafaţă de aproximativ 3.000 ha împreună cu cei doi fii ai mei, absolvenţi ai Facultăţilor de Agricultură şi de Management, care sunt dornici să continuie ceea ce eu am început în urmă cu 25 de ani. Sunt economist de profesie şi am plecat de la vânzarea de piese şi utilaje agricole, după care am început să practic agricultura şi atunci am văzut ce înseamnă această activitate, plecând de la premisa că permanent te simţi creativ, în sensul că pui o sămânţă mică în pământ şi apoi vezi că se dezvoltă o plantă mare şi plăcerea de a observa că ai ajuns la momentul recoltării. În ultimii ani am investit foarte mult atât în echipamente agricole, cât şi în echipa pe care o am şi vom continua să investim şi în următorii 5 ani. Nu ştim care vor fi direcţiile viitoarei politici agricole comune, pentru că se discută mult despre plafonarea subvenţiilor pentru exploataţiile mari, ceea ce, în opinia mea, ar conduce la o reducere majoră a investiţiilor făcute de marii fermieri şi, totodată, la o scădere a performanţei. Atât timp cât subvenţiile se raportează la unitatea de suprafaţă, este nevoie ca toţi fermierii, atât cei mici, cât şi cei mari să se dezvolte, fiecare după posibilităţile şi puterea lor. Nu ar trebui să se fărâmiţeze suprafeţele care cu greu s-au comasat. Fără investiţii nu poţi să te dezvolţi, să creşti, iar noi avem în vedere, în următoarea perioadă de timp, să ne dotăm cu echipamente pentru aplicarea îngrăşămintelor chimice în doză variabilă, în funcţie de necesităţile solului. Consider ca agricultura de precizie este viitorul.“

---

Gheorghe Nedelcu, director general ITC SRL, oraşul PopeştiLeordeni, judeţul Ilfov

„Am început să lucrez în agricultură în 1976, însă societatea a fost înfiinţată în decembrie 1990 şi de la început a fost concepută ca o afacere de familie, din dorinţa de a face un lucru bun. Iniţial am început ca o firmă de servicii, făcând multiplicări de seminţe pentru diverse companii străine, în principal pentru cultura de porumb. În anul 1994, am început primul program de cercetare privat din România. Mai întâi ne-am orientat spre cultura de floarea-soarelui, cumpărând în acest sens 80 de linii de floarea-soarelui de la Nord Dakota University (SUA), după care am inclus în programul de cercetare şi alte specii: grâu, soia, rapiţă şi muştar. Astăzi ne putem lăuda cu propriile noastre soiuri la culturile amintite şi avem, fără falsă modestie, soiuri care performează foarte bine. Urmărim să ne dezvoltăm şi în următorii ani şi să promovăm soiurile româneşti valoroase - nu doar pe cele proprii şi pe alte meleaguri. Am reuşit să o conving pe una dintre fiicele mele, care şi-a finalizat studiile în Franţa, să vină în România, alături de soţul ei, şi să preia afacerea şi sper ca împreună cu sora ei, actualmente broker de produse ecologice, să facă o treabă excelentă în cadrul societăţii. Intenţionăm să ne dezvolăm şi pe partea de procesare. Am depus un proiect pe Măsura 4.2 Procesarea produselor agricole, însă modul în care funcţionează la ora actuală AFIR ne-a dezamăgit total. L-aş întreba pe ministrul Agriculturii dacă poate să facă ordine în această instituţie, care, în opinia mea, ar trebui să funcţioneze în sprijinul fermierilor şi să aleagă proiectele pe criterii concurenţiale, aşa cum, de altfel, recomandă organismele de la Bruxelles. Proiectul a primit peste 60 de puncte şi a fost declarat eligibil, dar fără finanţare. Cunosc însă proiecte cu un punctaj mic, de 30 de puncte, care au primit finanţare. Explicaţia care mi-a fost dată a fost aceea că ele au fost depuse înintea proiectului meu. Ce sistem de criterii are APIA, funcţionează pe sistemul primul venit, primul servit sau pe cel concuenţial, aşa cum ar fi normal şi cum recomandă Bruxelles-ul, de unde vin cei mai mulţi bani? În această situaţie nu am cum să nu sesisez instituţiilor europene anomaliile cu care m-am confruntat. Este inadmisibil ca în scurt timp după ce se lansează Ghidul să se deschidă sesiunea de depuneri de proiecte, neexistând timp să te pregăteşti, să obţii toate avizele ş.a.m.d. şi de aici trag concluzia că o parte din bani sunt acordaţi cu dedicaţie celor care ştiu dinainte ce condiţii se cer. O altă problemă este că potenţialii beneficiari nu ştiu când se termină banii alocaţi pentru diverse măsuri, se pregătesc să depună în termen proiectele, fără să ştie că fondurile alocate s-au epuizat înainte să se închidă sesiunea. Noi am făcut un proiect complex, cum puţine sunt la ora actuală. Ne-am constituit într-o cooperativă şi, pentru că întâmpinăm dificultăţi cu desfacerea, am hotărât să facem o moară pentru făină şi mălai şi să dăm valoare adăugată materiilor prime obţinute pentru a nu mai fi la mâna comercianţilor de cereale. Proiectul mai prevedea şi o linie de procesare ulei din culturi precum muştar, cânepă, in etc. pentru a obţine produse de nişă, valoroase şi, în timp, ecologice. Consider că nu există susţinere în România pentru cercetarea privată. Am beneficiat la început de fonduri de la Ministerul Cercetării şi Inovării pentru două proiecte mai mici, dar când am depus proiecte mai mari mi le-au respins. Continui să rămân o persoană optimistă şi nu mă dau uşor bătut. De când am aderat la UE, România are altă faţă. Fondurile europene au ajutat foarte mult agricultura românească, dar mai sunt multe alte lucuri de făcut. De exemplu, s-a tras un semnal de alarmă privind deşertificarea din sudul ţării şi, dacă nu se iau măsuri urgente, nu ştiu cât de eficienţi vom fi în lupta aceasta cu natura. Este o chestiune de interes naţional şi statul ar trebui să se implice prin plantarea de perdele de protecţie, prin dezvoltarea sistemelor de irigaţii etc., pentru că astfel de proiecte de anvergură nu pot fi lăsate pe seama fermierilor.“

---

Mihai Dimitriu, director executiv al Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România (FCSZR)

„Această cultură are în România o tradiţie de peste 150 de ani. După anii ’90, cultura sfeclei de zahar a intrat în declin, creşterea suprafeţelor ocupate cu această plantă făcându-se după anul 2007 odată cu acordarea subvenţiilor europene şi structurarea fermelor. Avem în acest moment în ţară o medie de aproximativ 26 ha per cultivator, ceea ce reprezintă mult. Este o cultură pretenţioasă şi foarte tehnologizată. Cultivatorii au făcut investiţii majore în principal în achiziţia de maşini agricole, însă doar 7-8% din terenurile cultivate cu sfeclă de zahăr sunt irigate. Anul acesta a început promiţător, însă din luna august nu au căzut precipitaţii. Cu toate acestea, producţiile se menţin la un nivel acceptabil, estimate la 45 t/ha, mai bune decât cele obţinute în 2018. În prezent, sfecla de zahăr se cultivă pe o suprafaţă de 24.000 ha, aflate cu precădere în Moldova şi în centrul ţării. În ţară, mai avem trei fabrici care procesează sfeclă de zahăr, la Luduş, Bod şi Roman, şi una care procesează zahăr brut, la Buzău. Având în vedere faptul că subvenţiile europene sunt proiectate până în anul 2021 inclusiv (an de tranziţie), ne vom lupta să le primim în continuare, alături de sprijinul cuplat acordat din bugetul de stat. Care va fi cuantumul, este greu de spus pentru că bugetul pe noua PAC încă nu s-a stabilit. Cert este că în lipsa subvenţiilor, din păcate, cultura de sfeclă de zahăr va dispărea. Cheltuielile de producţie la această cultură se ridică la aproximativ 1.500-1.600 euro/ha, iar profitul împreună cu subvenţia totalizează aproximativ 800 euro/ha.“

Ana  IONIŢĂ

---