Dialog cu fermierii – APRILIE 2018

Lucian Buzdugan, președintele Consiliului de Administrație al SC Agricost SRL, Insula Mare a Brăilei

„Ideea plafonării mi se pare total greșită, sigur, pot fi subiectiv, dar cred că înainte de toate ar trebui făcut un studiu, poate de Institutul de Economie Agrară, pentru a se vedea care este rolul fermelor mari în România pentru că vă asigur că balanța de plăți în ceea ce privește produsele din agricultură este susținută numai de aceste ferme. Ar trebui să vedem care este producția totală pe care aceste ferme mari o comercializează și ce s-ar întâmpla dacă de mâine s-ar merge în direcția divizării, ce se va întâmpla cu numărul mare de oameni care lucrează în aceste ferme, pentru că, spre exemplu, la noi în exploatație raportul este de un om pentru 50 de hectare. Unul din rolurile Uniunii Europene, în afară de a asigura hrană de calitate, suficientă, întregii populații și excedent pentru export, este acela ca oamenii să trăiască într-un nivel de bunăstare ridicat și, dacă omul este principalul element pentru care se fac toate aceste modificări, de ce excludem din această ecuație tocmai omul? Prin plafonare, acționând asupra fermelor mari, un număr mare de locuri de muncă s-ar pierde, pentru că, inevitabil, fermele mari ar fi scoase de pe piață în condițiile unei concurențe acerbe cu ceilalți fermieri din UE care ar primi un nivel de subvenție și așa ridicat față de România. Din punct de vedere financiar ar fi un dezastru. Noi am investit în irigații, am crescut suprafața irigată, am dezvoltat sisteme de desecare și este adevărat că nivelul producțiilor chiar l-a depășit pe cel al statelor din vestul Europei. A adopta o astfel de masură fără un calcul și a socoti că o fermă de peste 250 sau 500 ha este o fermă mare este o greșeală enormă pentru România. Cu o asemenea decizie lovim în fermele mari care asigură tot exportul, o mare pondere din necesarul de consum al populației și contribuții importante la bugetul de stat. Nu a fost calculat impactul în economie și apoi va trebui să reparăm ce am stricat. Nu am nimic împotrivă să fie susținută o anumită categorie de fermieri, însă aceasta să demonstreze că este rentabilă și va trebui stabilită o sumă prin redistribuire, dar cu atenție ca să nu promovăm lipsa de eficiență. Nu suntem Franța, Belgia sau Olanda, suntem România și avem specificul nostru. Nu sunt eurosceptic. România a progresat enorm și sunt lucruri remarcabile în agricultura românească, însă nu cred că putem spune că cei cu 2-3 ha au evoluat în vreun fel. Cred că agricultura României poate câștiga dacă va stimula fermele mici, fără a le distruge pe cele mari.“

Alin Didă, director de producție SC Agronova, Gura Padinii, județul Olt

„Exploatăm circa 10.000 ha, iar de la viitoarea Politică Agricolă Comună ne dorim să fie corectă și cinstită atât pentru români, cât și pentru ceilalți europeni. Dorim ca fermele mari să aibă acces mai facil la finanțare pentru că în actualul cadru financiar acestea nu sunt sprijinite. Societatea este înființată din anul 2010 și în acest timp am reușit să facem doar un proiect pe OUAI, pentru că pe celelalte tipuri de investiții nivelul de finanțare este foarte scăzut. Suntem nevoiți să venim cu o cotizație foarte mare, să respectăm niște proceduri greoaie, iar prețurile la utilajele agricole din baza de referință sunt mari, cu circa 20% mai mari față de cele pe care le putem negocia, astfel că am apelat la varianta leasing. Suntem împotriva plafonării subvențiilor, mai ales că majoritatea agricultorilor au făcut investiții pe care trebuia să le facă statul, precum irigațiile, desecările etc. În cadrul fermei am amenajat aproape jumătate din suprafață cu sisteme de irigații. Cred că pe termen lung prin aceasta decizie vor fi afectate fermele mari cu toate că ele au cei mai mulți angajați. Ne mai dorim, în special de la Ministerul Agriculturii, să nu mai schimbe regulile în timpul jocului, mai ales că ne referim la o politică agricolă și un buget care se stabilesc pe termen lung. Concret, mă refer la condiția de a nu mai trata culturile care se încadează în ZIE. Din 2015, avem 1.700 ha cultivate cu lucernă și credeam că o să fim sprijiniți în continuare, însă anul acesta nu vom mai reuși să primim sprijinul cuplat pe jumătate din suprafață pentru că nu trebuie să tratez cultura. Nu înțeleg logica, pentru că pe de o parte ni se dau bani și pe de alta ni se iau. Dacă dorim să îmbunătățim solul cu azot natural, nu trebuie să se pună condiția să nu tratăm cultura de lucernă și trebuie să se țină seama că este o cultură perenă și că nu o putem desființa cu ușurință. Măsura ZIE ar trebui gândită pe 5-10 ani. O altă așteptare este să fim mai bine reprezentați, iar măsurile care se iau la Bruxelles și la Ministerul Agriculturii să fie în concordanță cu interesele noastre.“

Emil Bălteanu, președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din județul Iași

„În cadrul asociației exploatăm circa 30.000 ha, iar în ferma proprie, amplasată în localitatea Voinești, lucrez o suprafață de 200 ha. Referitor la viitoarea Politică Agricolă Comună, vrem ca după anul 2020 subvențiile și alte forme de sprijin pentru fermierii noștri să rămână în linii mari la același nivel sau chiar să crească, având în vedere faptul că cheltuielile de producție sunt mult mai mari față de exercițiul precedent, iar cheltuielile cu forța de muncă încarcă destul de mult costurile pe unitatea de suprafață. O statistică a noastră arată faptul că în ultimii 3 ani costurile per hectar au crescut în fiecare an cu cel puțin 3-4% pe fiecare tip de cost de producție. Pe de altă parte, prețul produsului nostru finit, adică produsul cerealier, a rămas de mai bine de 10 ani pe loc sau chiar a scăzut. Sunt fermieri nevoiți, fie că au rate, datorii, fie că nu au spații de depozitare, să vândă la recoltare și atunci prețul este scăzut. Ne dorim o mai bună documentare a cererilor privind nivelul de sprijin. Dacă Uniunea Europeană va dori să adâncească și mai mult diferențele de nivel de trai, atunci să se mențină aceleași raporturi între subvențiile pe care le primesc unele țări comparativ cu cele pe care le primim noi. Dacă vrem să armonizăm relațiile economico-sociale și să facem ca românii să rămână în țara lor, atunci subvențiile pentru agricultura românească vor trebui să crească atât pe Pilonul I, cât și pe Pilonul II. Subvenții mai mari înseamnă că și așteptările societății vor crește. O fermă care are profit oferă salarii mai bune și astfel nivelul de trai crește. Dacă sunt state din UE care afirmă că migrația economică le afectează, atunci putem să stopăm acest proces primind un sprijin mai mare decât țările care la ora actuală au subvenții cu 60-70% mai mari decât noi. Ne dorim debirocratizarea în viitorul exercițiu financiar, iar fondurile pentru proiectele de investiții să fie alocate atunci când beneficiarii au nevoie de ele și să nu mai fie obligați să se împrumute la bănci pentru a susține investiția. Cunosc cazuri când beneficiarii au fost nevoiți, fiind sub presiune, să se împrumute la niște dobânzi mari care ulterior le-au adus multe prejudicii. Noi ar trebui să urmăm exemplul unor țări în care chiar statul a pus la dispoziție diverse mijloace pentru a deschide unele piețe pentru a valorifica mai bine producția lor internă. Pentru noi, valorificarea produselor este o mare problemă. La produsele cerealiere pierdem sau câștigăm în funcție de marile burse, dar pentru cei care au cât de cât partea de prelucrare ar trebui să existe mijloace prin care să fie încurajați să valorifice mai bine marfa. Unele state subvenționează costurile de transport sau alocă prime speciale pentru export. În toate ambasadele României există câte un atașat economic, însă nu cunosc până la această dată vreun atașat economic care să fie implicat în această privință. De la autoritățile naționale dorim să ne ofere o mai mare predictibilitate, fie că este de natură fiscală, fie legislativă. Funcționarii ar trebui să mai coboare din birouri pe teren și să vadă care este realitatea.“

Emil Dumitru, președinte PRO AGRO

„Noi susținem în spațiul public demersurile Ministerului Agriculturii privind Politica Agricolă Comună, însă așteptările fermierilor din cadrul Pro Agro privind viitorul PAC sunt mai multe. Unul dintre obiective este necondiționarea plăților directe de dimensiunea exploatației, ceea ce prectic înseamnă că nu ne dorim plafonarea subvențiilor. Fiind un fermier cu fermă de familie mică ar trebui să suțin un alt punct de vedere, însă din datele pe care le avem vedem că fermele mari sunt net plătitoare de taxe și impozite, sunt mari angajatori și, dacă ne uităm la balanța comercială, vom constata că ele sunt practic purtătare de produse procesate și o plafonare ar crea mari dificultăți fermelor din România. Ne mai dorim o egalizare a nivelurilor plăților directe între statele membre și aceasta este o chestiune care ne doare pentru că în 2016, după cum bine știți, României i s-a promis că o să ajungă la zona de convergență europeană, dar aceasta s-a prelungit până în 2020. Acum însă, o dată cu Brexit-ul, asistăm la o diminuare a bugetului cu aproximativ 4,3 mld. euro și nu știu când vom ajunge practic la zona de convergență. Așteptăm să se elimine criteriile istorice de distribuire a fondurilor plăților directe și să se continue aplicarea schemei de plată unică pe suprafață în statele devenite membre după 2004. Am mai dori să rămână la latitudinea statelor membre aplicarea și majorarea fondurilor pentru sprijinul cuplat, să se mărească sprijinul pentru producerea culturilor proteice, aflate în deficit la nivelul UE, să fie incluse noi subvenții directe pentru apicultură, să se evalueze impactul fiecărei schimbări propuse în politica de ecologizare și alocarea unor fonduri compensatorii în bugetul PAC 2021-2027. Ne dorim să se adopte unele forme de sprijin direct și de stabilizare a veniturilor agricole aplicate fermierilor după modelul din SUA și Canada, să se continue plățile redistributive la praguri stabilite de statul membru și creșterea procentului de la 15 la cel puțin 25 în eventualitatea unei plafonări a plăților.“

Ana IONIȚĂ