Dialog cu fermierii - APRILIE 2018

Dialog cu fermierii - APRILIE 2018:

- Ce aşteptări aveţi de la viitoarea Politică Agricolă Comună post-2020?

Lucian Buzdugan, preşedintele Consiliului  de Administraţie al  SC Agricost SRL, Insula Mare a Brăilei

„Ideea plafonării mi se pare total greşită, sigur, pot fi subiectiv, dar cred că înainte de toate ar trebui făcut un studiu, poate de Institutul de Economie Agrară, pentru a se vedea care este rolul fermelor mari în România pentru că vă asigur că balanţa de plăţi în ceea ce priveşte produsele din agricultură este susţinută numai de aceste ferme. Ar trebui să vedem care este producţia totală pe care aceste ferme mari o comercializează şi ce s-ar întâmpla dacă de mâine s-ar merge în direcţia divizării, ce se va întâmpla cu numărul mare de oameni care lucrează în aceste ferme, pentru că, spre exemplu, la noi în exploataţie raportul este de un om pentru 50 de hectare. Unul din rolurile Uniunii Europene, în afară de a asigura hrană de calitate, suficientă, întregii populaţii şi excedent pentru export, este acela ca oamenii să trăiască într-un nivel de bunăstare ridicat şi, dacă omul este principalul element pentru care se fac toate aceste modificări, de ce excludem din această ecuaţie tocmai omul? Prin plafonare, acţionând asupra fermelor mari, un număr mare de locuri de muncă s-ar pierde, pentru că, inevitabil, fermele mari ar fi scoase de pe piaţă în condiţiile unei concurenţe acerbe cu ceilalţi fermieri din UE care ar primi un nivel de subvenţie şi aşa ridicat faţă de România. Din punct de vedere financiar ar fi un dezastru. Noi am investit în irigaţii, am crescut suprafaţa irigată, am dezvoltat sisteme de desecare şi este adevărat că nivelul producţiilor chiar l-a depăşit pe cel al statelor din vestul Europei. A adopta o astfel de masură fără un calcul şi a socoti că o fermă de peste 250 sau 500 ha este o fermă mare este o greşeală enormă pentru România. Cu o asemenea decizie lovim în fermele mari care asigură tot exportul, o mare pondere din necesarul de consum al populaţiei şi contribuţii importante la bugetul de stat. Nu a fost calculat impactul în economie şi apoi va trebui să reparăm ce am stricat. Nu am nimic împotrivă să fie susţinută o anumită categorie de fermieri, însă aceasta să demonstreze că este rentabilă şi va trebui stabilită o sumă prin redistribuire, dar cu atenţie ca să nu promovăm lipsa de eficienţă. Nu suntem Franţa, Belgia sau Olanda, suntem România şi avem specificul nostru. Nu sunt eurosceptic. România a progresat enorm şi sunt lucruri remarcabile în agricultura românească, însă nu cred că putem spune că cei cu 2-3 ha au evoluat în vreun fel. Cred că agricultura României poate câştiga dacă va stimula fermele mici, fără a le distruge pe cele mari.“

---

Alin Didă, director de producţie SC Agronova, Gura Padinii, judeţul Olt

„Exploatăm circa 10.000 ha, iar de la viitoarea Politică Agricolă Comună ne dorim să fie corectă şi cinstită atât pentru români, cât şi pentru ceilalţi europeni. Dorim ca fermele mari să aibă acces mai facil la finanţare pentru că în actualul cadru financiar acestea nu sunt sprijinite. Societatea este înfiinţată din anul 2010 şi în acest timp am reuşit să facem doar un proiect pe OUAI, pentru că pe celelalte tipuri de investiţii nivelul de finanţare este foarte scăzut. Suntem nevoiţi să venim cu o cotizaţie foarte mare, să respectăm nişte proceduri greoaie, iar preţurile la utilajele agricole din baza de referinţă sunt mari, cu circa 20% mai mari faţă de cele pe care le putem negocia, astfel că am apelat la varianta leasing. Suntem împotriva plafonării subvenţiilor, mai ales că majoritatea agricultorilor au făcut investiţii pe care trebuia să le facă statul, precum irigaţiile, desecările etc. În cadrul fermei am amenajat aproape jumătate din suprafaţă cu sisteme de irigaţii. Cred că pe termen lung prin aceasta decizie vor fi afectate fermele mari cu toate că ele au cei mai mulţi angajaţi. Ne mai dorim, în special de la Ministerul Agriculturii, să nu mai schimbe regulile în timpul jocului, mai ales că ne referim la o politică agricolă şi un buget care se stabilesc pe termen lung. Concret, mă refer la condiţia de a nu mai trata culturile care se încadează în ZIE. Din 2015, avem 1.700 ha cultivate cu lucernă şi credeam că o să fim sprijiniţi în continuare, însă anul acesta nu vom mai reuşi să primim sprijinul cuplat pe jumătate din suprafaţă pentru că nu trebuie să tratez cultura. Nu înţeleg logica, pentru că pe de o parte ni se dau bani şi pe de alta ni se iau. Dacă dorim să îmbunătăţim solul cu azot natural, nu trebuie să se pună condiţia să nu tratăm cultura de lucernă şi trebuie să se ţină seama că este o cultură perenă şi că nu o putem desfiinţa cu uşurinţă. Măsura ZIE ar trebui gândită pe 5-10 ani. O altă aşteptare este să fim mai bine reprezentaţi, iar măsurile care se iau la Bruxelles şi la Ministerul Agriculturii să fie în concordanţă cu interesele noastre.“

---

Emil Bălteanu, preşedinte al Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Iaşi

„În cadrul asociaţiei exploatăm circa 30.000 ha, iar în ferma proprie, amplasată în localitatea Voineşti, lucrez o suprafaţă de 200 ha. Referitor la viitoarea Politică Agricolă Comună, vrem ca după anul 2020 subvenţiile şi alte forme de sprijin pentru fermierii noştri să rămână în linii mari la acelaşi nivel sau chiar să crească, având în vedere faptul că cheltuielile de producţie sunt mult mai mari faţă de exerciţiul precedent, iar cheltuielile cu forţa de muncă încarcă destul de mult costurile pe unitatea de suprafaţă. O statistică a noastră arată faptul că în ultimii 3 ani costurile per hectar au crescut în fiecare an cu cel puţin 3-4% pe fiecare tip de cost de producţie. Pe de altă parte, preţul produsului nostru finit, adică produsul cerealier, a rămas de mai bine de 10 ani pe loc sau chiar a scăzut. Sunt fermieri nevoiţi, fie că au rate, datorii, fie că nu au spaţii de depozitare, să vândă la recoltare şi atunci preţul este scăzut. Ne dorim o mai bună documentare a cererilor privind nivelul de sprijin. Dacă Uniunea Europeană va dori să adâncească şi mai mult diferenţele de nivel de trai, atunci să se menţină aceleaşi raporturi între subvenţiile pe care le primesc unele ţări comparativ cu cele pe care le primim noi. Dacă vrem să armonizăm relaţiile economico-sociale şi să facem ca românii să rămână în ţara lor, atunci subvenţiile pentru agricultura românească vor trebui să crească atât pe Pilonul I, cât şi pe Pilonul II. Subvenţii mai mari înseamnă că şi aşteptările societăţii vor creşte. O fermă care are profit oferă salarii mai bune şi astfel nivelul de trai creşte. Dacă sunt state din UE care afirmă că migraţia economică le afectează, atunci putem să stopăm acest proces primind un sprijin mai mare decât ţările care la ora actuală au subvenţii cu 60-70% mai mari decât noi. Ne dorim debirocratizarea în viitorul exerciţiu financiar, iar fondurile pentru proiectele de investiţii să fie alocate atunci când beneficiarii au nevoie de ele şi să nu mai fie obligaţi să se împrumute la bănci pentru a susţine investiţia. Cunosc cazuri când beneficiarii au fost nevoiţi, fiind sub presiune, să se împrumute la nişte dobânzi mari care ulterior le-au adus multe prejudicii. Noi ar trebui să urmăm exemplul unor ţări în care chiar statul a pus la dispoziţie diverse mijloace pentru a deschide unele pieţe pentru a valorifica mai bine producţia lor internă. Pentru noi, valorificarea produselor este o mare problemă. La produsele cerealiere pierdem sau câştigăm în funcţie de marile burse, dar pentru cei care au cât de cât partea de prelucrare ar trebui să existe mijloace prin care să fie încurajaţi să valorifice mai bine marfa. Unele state subvenţionează costurile de transport sau alocă prime speciale pentru export. În toate ambasadele României există câte un ataşat economic, însă nu cunosc până la această dată vreun ataşat economic care să fie implicat în această privinţă. De la autorităţile naţionale dorim să ne ofere o mai mare predictibilitate, fie că este de natură fiscală, fie legislativă. Funcţionarii ar trebui să mai coboare din birouri pe teren şi să vadă care este realitatea.“

---

Emil Dumitru, preşedinte PRO AGRO

„Noi susţinem în spaţiul public demersurile Ministerului Agriculturii privind Politica Agricolă Comună, însă aşteptările fermierilor din cadrul Pro Agro privind viitorul PAC sunt mai multe. Unul dintre obiective este necondiţionarea plăţilor directe de dimensiunea exploataţiei, ceea ce prectic înseamnă că nu ne dorim plafonarea subvenţiilor. Fiind un fermier cu fermă de familie mică ar trebui să suţin un alt punct de vedere, însă din datele pe care le avem vedem că fermele mari sunt net plătitoare de taxe şi impozite, sunt mari angajatori şi, dacă ne uităm la balanţa comercială, vom constata că ele sunt practic purtătare de produse procesate şi o plafonare ar crea mari dificultăţi fermelor din România. Ne mai dorim o egalizare a nivelurilor plăţilor directe între statele membre şi aceasta este o chestiune care ne doare pentru că în 2016, după cum bine ştiţi, României i s-a promis că o să ajungă la zona de convergenţă europeană, dar aceasta s-a prelungit până în 2020. Acum însă, o dată cu Brexit-ul, asistăm la o diminuare a bugetului cu aproximativ 4,3 mld. euro şi nu ştiu când vom ajunge practic la zona de convergenţă. Aşteptăm să se elimine criteriile istorice de distribuire a fondurilor plăţilor directe şi să se continue aplicarea schemei de plată unică pe suprafaţă în statele devenite membre după 2004. Am mai dori să rămână la latitudinea statelor membre aplicarea şi majorarea fondurilor pentru sprijinul cuplat, să se mărească sprijinul pentru producerea culturilor proteice, aflate în deficit la nivelul UE, să fie incluse noi subvenţii directe pentru apicultură, să se evalueze impactul fiecărei schimbări propuse în politica de ecologizare şi alocarea unor fonduri compensatorii în bugetul PAC 2021-2027. Ne dorim să se adopte unele forme de sprijin direct şi de stabilizare a veniturilor agricole aplicate fermierilor după modelul din SUA şi Canada, să se continue plăţile redistributive la praguri stabilite de statul membru şi creşterea procentului de la 15 la cel puţin 25 în eventualitatea unei plafonări a plăţilor.“

Ana IONIŢĂ

---