Dialog cu fermierii - MAI 2015

- Aveţi probleme cu implementarea cerinţelor Ordinului nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi?

Chiar dacă s-a renunţat la o parte din actele cerute pentru plata pe suprafaţă, au rămas câteva probleme. Cea mai importantă este cea a succesiunilor nedezbătute. Moştenitorii multor terenuri nu au plătit unui notar public taxa de deschidere a succesiunii. Acum, primăriile refuză să le elibereze adeverinţele care sunt conforme cu Registrul agricol şi care demonstrează că acel teren este moştenit şi lucrat de ei. Adeverinţa trebuie ataşată obligatoriu la cererea unică de plată. Intâmpinaţi probleme de acest gen în exploataţia dumneavoastră?

Aron Emanoil - SC Mig Vas, loc. Limniţa, jud. Constanţa

„Este o problemă majoră la noi, în România - avem specificul acesta că termenul de proprietate este aproximativ în materie de terenuri arabile. Mai mult de jumătate din suprafeţele cu destinaţie agricolă nu sunt corect poziţionate şi foarte bine definite. La asta se adaugă şi transferul de proprietate de la o generaţie la alta, pe titlurile de proprietate emise iniţial pe Legile 1, 276, 18. Proprietarii iniţiali nu mai sunt, succesiunea este foarte complicată, sunt foarte mulţi urmaşi, practic nu ai cu cine să faci contractul de arendă astfel încât să fie legal din toate punctele de vedere, conform Ordinului 619, spre exemplu. În sânul familiei multora dintre deţinătorii de teren arabil din România nu s-au rezolvat problemele de ordin juridic; sunt şi foarte greu de rezolvat. Urmaşii sunt plecaţi în afară, nu se găsesc, nu se cunosc, nu ştiu că deţin teren. Din cauza asta, în perioada de tranziţie trebuie făcute - vrem, nu vrem - anumite compromisuri pentru a lucra totuşi terenul şi a nu-l fărâmiţa în continuare. Mergând pe linia gândită de guvernanţi, riscăm să-l fărâmiţăm chiar de tot. Până anul trecut se făceau contracte cu primăria, se emitea o adeverinţă cu suprafaţa efectiv lucrată de fermier, care era o formă mai uşoară, mai adevărată în primul rând. În prezent, ni se impune ca lucrarea să se facă pe terenul pe care ai actul de proprietate, lucru care este greu de făcut din motivele pe care vi le-am enumerat anterior. Dacă ar fi să respectăm această cerinţă, aşa ar trebui să se întâmple. După ce am luat utilajele astea foarte mari, ne apucăm să lucrăm terenuri de două-trei hectare parcela. Forma în care s-a promis că se va modifica Ordinul 619 îl va aduce pe o bază mai realistă şi mai acceptabilă pentru majoritatea fermierilor. În prezent lucrez circa 2.200 ha, iar ca structură de culturi pentru acest an am 600 ha cu rapiţă, 400 ha cu orz, aproximativ 100 ha cu grâu, 200 ha cu porumb.“

---

Liţu George - Cerealflor, loc. Perişoru, jud. Călăraşi

„Mă întrebaţi de Ordinul 619 şi de efectele sale. Îi întreb eu însă pe guvernanţii noştri unde este acea lege a comasării de care toţi cei care lucrează pământul ar avea nevoie?! Vorbim de un gol în legislaţie! Pur şi simplu, ca să fii corect, trebuie să ai instrucţiuni sau legi corecte care să răspundă tuturor cerinţelor. Cea mai mare problemă a noastră, a celor care lucrăm terenurile arabile din sudul ţării, este faptul că avem terenuri comasate între noi, care, deocamdată, n-au un statut juridic conform acestui Ordin 619, deşi directorul de la APIA a precizat că, în urma unei declaraţii făcute în faţa notarului, se pot realiza schimburi de suprafeţe. Avem schimburi de teren făcute, că nu se poate altfel. S-ar putea să găsim o altă soluţie paralelă acestei legi, inclusiv prin prestarea de servicii, eu pe terenul tău, tu pe terenul meu, de la cap la coadă, de la arat la vândut marfă şi tot o descurcăm. Până la urmă soluţii sunt, dar sunt unele care ocolesc oarecum simplitatea şi nu facem ce fac americanii, care au legi de 200 de ani şi doar le amendează. Noi tot scoatem legi şi nu punem nimic în locul lor - vezi legea calamităţilor (n-avem temei legal pentru asta nici în prezent). Pentru calamităţi primeşti bani de la asigurători. Este cu totul altceva. Aceştia nu asigură decât inundaţii, incendiu, nu secetă, nu îngheţuri târzii, brume târzii sau timpurii, deci nu aş putea spune că asigurătorii îmi fac vreo mare favoare. În afară de faptul că mă obligă partenerul cu care am contract pe cultura respectivă să fac asigurare, n-aş putea spune că semnez poliţele cu inima deschisă. Pentru grindină întâmplătoare şi pentru ploi însoţite de furtună, dacă au depăşit o zi, deja nu mai intră în temeiul legal. În general, nu se ţine cont de părerile noastre. Vezi soia modificată genetic, pe care toată lumea o consumă din plin, numai cu dezavantaje. Dacă era periculoasă pentru om şi pentru animale, chiar credeţi că americanii o lansau pe toată America Latină? Pur şi simplu i-a salvat de la foamete! Este treabă de ani. Toate sunt legate între ele. La treaba asta cu piaţa pământului în România (comasare prin achiziţia de teren cu credit) cel mult am pretenţia ca băncile să ne trateze, pentru că sunt multinaţionale majoritatea, ca pe clienţii de-ai casei. Nu o dată am fost invitat la o bancă să iau credit şi, în urma discuţiei, invariabil întotdeauna am primit de Crăciun o felicitare vizavi de faptul că sunt un potenţial client bun; credit tot n-am luat pentru că răspunsul meu a fost întotdeauna acelaşi: dacă sunteţi bancă austriacă, trataţi-mă ca pe un client vienez. Mie mi se cereau 12-13 procente dobândă acum 10-12 ani şi el avea acolo 3-4%. Nu vreau să muncesc doar pentru ei. Prin societatea noastră lucrăm 1.800 ha şi înregistrăm o cifră de afaceri de 150 de miliarde lei vechi. Sistemul nostru de lucru este superintensiv. Majoritatea sunt culturi de seminţe, inclusiv seminţe de legume pentru unele companii străine. Pentru România nu fac decât rapiţă, grâu de sămânţă şi orzoaică pentru bere.“

---

Chiru Fănică - SC Agroyna 2001, loc. Ciocăneşti, jud. Călăraşi

„N-am ajuns încă să depunem cererea nouă de plată. Cei de la APIA ne-au spus între timp însă mai multe. Marea problemă a noastră este reprezentată de terenurile pe care le lucrăm sub alte forme. Suntem obligaţi să întocmim contracte de arendă sau de asociere, pentru că oamenii nu şi-au dezbătut succesiunea. Suntem la a treia generaţie de moştenitori şi, din această cauză, noi încă avem o problemă când depunem cererea. Practic, s-ar putea să nu putem cere sprijinul pentru toată suprafaţa, cu toate că noi o lucrăm în integralitate, respectăm toate normele de bune practici etc. Titlurile de proprietate conţin, în general, parcele disparate, situate în minimum trei locuri şi atunci am făcut schimburi între noi, între producătorii agricoli. Acum, schimburile acestea se pare că nu vor mai fi recunoscute ca până acum, dacă te iei după noile norme. Dacă tot vor să facă acea cadastrare şi sunt o grămadă de bani disponibilizaţi pentru asta, cel puţin un miliard de euro, să fie anulate titlurile vechi, să fie luaţi de mânuţă toţi proprietarii şi să se reconstruiască totul, că s-a terminat cu lumea care vroia să muncească pământul. Din cauza îmbătrânirii populaţiei, suprafaţa arabilă se comasează natural. Majoritatea proprietarilor actuali vor să vândă pământul, dar unii dintre ei nu mai pot, tocmai pentru că sunt mulţi moştenitori risipiţi în toată lumea. Înainte făceam un antecontract şi era munca noastră, umblai după acte etc. şi rezolvai problema. Nouă acum, ca arendaşi, ne convine mai mult să vină proprietarul şi să spună că vrea să vândă, dar sunt foarte puţini care mai vor să facă această treabă, n-au succesiuni, moştenitorii de drept sunt plecaţi prin străinătate. Pentru că s-a vehiculat şi această posibilitate, tot în contextul actualei legislaţii privind întocmirea cererii de plată şi obligativităţii prezenţei termenului „fără echivoc“ în Ordinul 619, momentan, nu este vorba de ieşit în stradă. Vedem cum decurg lucrurile, este o idee şi asta, trebuie să ieşim să ne spunem măcar păsul; lumea trebuie să fie ascultată. Noi am rămas cei care mai producem ceva, restul este mort. Media proprietăţii la mine în exploataţie este de trei hectare. Cei care au cinci hectare sunt mari. Restul? Un pogon, 25-30 de ari. Şi atunci, pentru fiecare trebuie să întocmim această nouă documentaţie stufoasă, aferentă cererii de plată. Dacă aveam 100 ha la o singură persoană era simplu. Eu am 150 de contracte de arendă la suprafaţa lucrată, de 500-600 ha. Vă daţi seama ce volum de birocraţie este. Lucrurile trebuie să fie mult mai simple. În prezent deţinem o structură tradiţională de cultură: grâu, orz, floarea-soarelui, porumb, mazăre, mai nou şi rapiţă. Mazăre cultiv pentru rotaţia culturilor şi pentru a-mi crea condiţiile propice de însămânţat în anul următor. Mai cultivăm şi soia convenţională, anul acesta vreo 50 ha.“

---

Carteraru George - SC Kart 2001 SRL, II Carteraru M. Valentin şi Societatea Agricolă Spicul Boşneagu

„În prezent lucrez 700 ha, arendă şi proprietate. Din start, de când am auzit de modificările aduse Ordinului 619, mi s-a părut cea mai proastă idee. Nu se poate realiza până când, înainte, nu se face comasarea; asta înseamnă fragmentarea activităţii. Adică dintr-o solă pe care eu am făcut-o compactă (100, 200 ha), prin înţelegere între noi, fermierii, în momentul în care ar intra în vigoare Ordinul 619, ar trebui ca acea solă de 100 ha să o fac exact ca o tablă de şah. Pe lângă faptul că suprafeţele rezultate nu vor putea fi lucrate, nici productivitatea nu va fi pe măsură. În orice solă, perimetrul ei înseamnă pierdere. Atunci când vrei să calculezi productivitatea, nu intri pe marginea solei, trebuie să intri în lan. Dacă tu ai teren numai margini, că aşa se vrea, automat este diminuată şi producţia; consum mare, plus că fiecare fermier utilizează tehnologie diferită. La situaţia din ziua de azi, din România, nici nu poţi face un tratament cu o instalaţie de pulverizat. O fâştoacă d-asta de teren, cum este pe la noi, de un hectar, are 1.000 de metri pe 10 metri, iar sistemele de stropit se deschid la 12 metri, cele mai mici. Abia s-au învăţat domnii de la APIA să completeze cererea unică de plată şi să ne arate şi nouă. Şi mai este puţin până la 15 iunie. În cazul meu, am primit invitaţia de la APIA datată în aprilie, dar pentru că nu existau formularele, au fost nişte clarificări, au zis că terenul, momentan, merge tot aşa încă trei ani, dar sper să se mai gândească cineva la actele astea normative noi şi să le mai adapteze. Nu trebuie neapărat făcută comasarea cu orice preţ, că încă terenul migrează şi o va mai face o perioadă destul de însemnată de acum încolo. Cred că 10-15 ani tot va mai dura mişcarea asta. A fost o chestie pripită pentru a ne adapta condiţiilor europene, aşa, brusc, doar pentru a face ce fac oamenii de afară. Într-adevăr, oamenii din afară au totul în jurul fermei, dar au şi tradiţie în acest tip de agricultură. În afară, ferma se moşteneşte, se cumpără chiar, nu se împarte. Dacă unul dintre copii nu vrea să stea în ferma tatălui, asta nu înseamnă că se împarte ferma şi se vinde, nu. Ceilalţi copii sunt despăgubiţi. Noi vrem să facem acum ce au făcut nemţii într-o perioadă de zeci de ani. Sistemul trebuia gândit diferit, după părerea mea - comasare şi apoi fiecare la locul lui, aşa cum se cere prin acest nou act normativ. În opinia mea, fragmentarea suprafeţelor arabile s-a făcut la punerea în posesie, când se împărţeau terenurile. După aceea, spre anii 2000, au început fermierii să cumpere teren.“

Ionel VĂDUVA

---