REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Discuţii în vederea unei posibile fuziuni: Caussade Semences Group şi Euralis Semences

1/8/2019

0 Comments

 
Picture
Caussade Semences Group şi Euralis Semences anunţă începerea discuţiilor cu privire la o posibilă fuziune a celor două companii. Consiliile de administraţie Caussade Semences Group şi Euralis Semences au autorizat începerea discuţiilor în vederea unei posibile fuziuni a celor două companii. Noua entitate va consolida în mod semnificativ poziţia celor două branduri pe pieţele europene prin oferirea unei game largi de hibrizi şi soiuri, cu notorietate la nivel de fermieri şi distribuitori.
Groupe Caussade Semences este o companie de origine franceză care ameliorează, multiplică, procesează şi comercializează seminţe pentru cultura mare şi plante furajere. Cu o experienţă de peste 50 de ani, Groupe Caussade Semences pune în practică tot profesionalismul echipei pentru a răspunde nevoilor exprimate de partenerii săi: fermieri, distribuitori şi industriaşi de profil. Obiectivul companiei: asigurarea perenităţii fiecărei meserii, ceea ce înseamnă un răspuns pertinent la nevoile tuturor celor implicaţi în acest grandios proces agricol, cel care satisface nevoia de bază a societăţii umane, şi anume hrana. Având un capital 100% agricol, Groupe Caussade Semences a ştiut să se dezvolte, păstrându-şi în acelaşi timp identitatea şi originea. Ameliorator multispecii, Groupe Caussade Semences pune în practică cele mai inovative şi performante concepte şi tehnici pentru a susţine agricultura şi sectorul agroindustrial în secolul XXI. Caussade Semences SRL este subsidiara din România a Groupe Caussade Semences, începând din 1 ianuarie 2009. Grupul Euralis este o cooperativă franceză, fondată de fermieri, având originile în sud-vestul Franţei, în localitatea Lescar. Euralis este prezent în întreaga lume prin cele patru divizii ale sale: Divizia Agricolă, Divizia Alimentară, Divizia de Seminţe şi Divizia Investiţii şi Dezvoltare. Cooperativa Euralis a fost înfiinţată în 1936 şi numară astăzi 7.000 de acţionari, 12.000 de membri şi 5.150 de angajaţi. Obiectivul cooperativei Euralis este acela de a sprijini profesioniştii din agricultura şi industria alimentară în activitatea lor zilnică, producând în cantitatea necesară, fără a compromite calitatea. Divizia de seminţe Euralis este prezentă pe piaţa din România încă din anul 2000 prin intermediul mărcii de seminţe „Rustica“. În anul 2009, compania decide să-şi deschidă propria reprezentanţă,

Euralis Seminţe România, şi să importe seminţe sub marca Euralis pentru speciile de porumb, floarea-soarelui, sorg, soia şi rapiţ. Prin Divizia Agricolă, compania deserveşte 12.000 de fermieri în sud-vestul Franţei, operând în diverse sectoare de activitate: furnizarea, colectarea şi comercializarea de cereale, producţie vegetală, culturi oleaginoase şi legume, creşterea de animale (păsări de curte, raţe), sprijin pentru viticultori, producţie de vin, consiliere tehnică şi comerţ cu amănuntul prin reţeaua de magazine Point Vert.

Prin Divizia Alimentară, grupul operează în industria alimentară din Franţa, dar şi la nivel internaţional, fiind un jucător important în producţia de foie gras, prin mărcile sale Rougie şi Monfort, creştere şi prelucrare de raţe şi gâşte, cercetare şi dezvoltare pentru produse din raţă şi delicatese, producţia şi distribuţia de produse sofisticate, de la aperitive până la desert. Divizia de Seminţe sub marca Euralis Semences se numără printre liderii europeni pe piaţa de seminţe pentru cultura mare: porumb, floarea-soarelui, sorg, soia şi rapiţă. Cu peste 60 de ani experienţă în producerea şi distribuţia de seminţe, controlează pe deplin aspectele lanţului de aprovizionare: cercetare, producţie şi comercializare. Inovarea este motorul principal al creşterii grupului, care îi permite să îşi consolideze patrimoniul genetic.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE