Diversificare şi obţinerea de produse cu valoare adăugată mare, strategii pentru fermele de familie

În cadrul conferinţei „IMM-urile agricole organizate ca ferme de familie, creatoare de valoare adăugată“, găzduite de Romexpo pe perioada târgului IndAgra, s-a dezbătut mult viitorul acestor mici afaceri şi cum pot fi ele sprijinite astfel încât să fie nu doar viabile, ci şi profitabile. Organizatorii au adus la discuţii atât politicieni, factori de decizie, cât şi oameni din teren cu exemple concrete, precum şi mediul academic.

Integrarea fermelor mici în lanţul economic, posibilităţi de vânzare

În panelul cu tema „Tendinţe şi oportunităţi de vânzare în industria agroalimentară“, Felix Arion, manager Cluster Agro Transilvania, una dintre cele mai succes forme asociative din România (recunoscut şi cu eticheta Gold în UE, recunoaştere pe care numai câteva clustere din cele 1.000 la nivel european au primit-o), a explicat cum au beneficiat membrii săi de apartenenţa la grup. Clusterul Agro Transilvania derulează la acest moment proiecte în valoare de câteva milioane de euro, din diverse domenii. Ceea ce contează, pentru ferma de familie, este ca aceasta să fie în primul rând o iniţiativă familială, spune Felix Arion. Prin intermediul clusterului se încearcă integrarea acestor ferme în circuitul economic. Avantajul este că asociaţia, datorită membrilor care provin din diverse sectoare, are o imagine de ansamblu asupra întregului lanţ şi poate conecta surse şi oameni care, în alte condiţii, poate nu s-ar întâlni niciodată, explică managerul. Şi pentru că cele mai mari probleme sunt cele legate de valorificare, în cadrul clusterului s-a creat un concept numit „Transilvania acasă“, prin care membrii să pot vinde în comun produse într-unul din cele mai mari spaţii comerciale din Cluj, producătorii suportând doar cheltuieli de derulare, restul se achită din alte fonduri. De asemenea, prin intermediul primăriei Cluj, membru în cluster, producătorii vor merge la Köln, unde primăria de acolo le-a pus la dispoziţie gratuit un spaţiu în faţa Catedralei pentru a-şi vinde produsele. Un alt exemplu este al crescătorilor de vaci de lapte de la cooperativa Someş Arieş, care produc laptele şi brânza de Năsad (pe care o maturează într-o grotă naturală populată cu o bacterie specifică, ce imprimă produsului o aromă aparte), iar clusterul se ocupă de valorificarea acesteia.

Valorificarea online

Florinel Chiş este director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online, precum şi membru în bordul E-commerce de la Bruxelles. El a vorbit despre cum ar putea folosi micii producători spaţiul online pentru a vinde mai bine şi la preţuri mai bune produsele lor. „Piaţa online este la început şi vedem tentative locale care au început să replice modele de afară, cum ar fi: conceptul de abonamente în anumite sezoane pentru legume sau fructe, pentru piaţa locală; se lucrează la proiecte tip marketplace, unde producătorii sunt listaţi pe un anumit site, o platformă care îi aduce mai aproape de consumatori; iniţiativele producătorilor de a folosi grupuri de social media. Ceea ce îi dezavantajează pe micii fermieri este faptul că ei nu au neapărat competenţe de a dezvolta mediul online. Dar schimbând «geografia», cu aceste platforme se pot adresa unei pieţe mai largi, cu altă putere de cumpărare“, a spus directorul ARMO. Din zona agroalimentară sunt doar 5% membri din totalul magazinelor online. Pentru deschiderea unei pieţe, se porneşte în principiu de la un studiu de piaţă, iar pe acest segment nu s-au derulat studii care să analizeze dezvoltarea pe anumite sectoare. Există o oportunitate foarte mare, dar problema consistenţei în aprovizionare, pe o perioadă mai lungă rămâne o provocare şi pentru online, care depinde de investiţii, de competenţă, de etapa de dezvoltare a fiecăruia etc. Sistemul de foodhub este o soluţie, pentru că este un cumul de competenţe şi de marfă din mai multe surse. Cerinţele consumatorilor de produse agroalimentare pe online sunt: calitate, prospeţime, ca alternative sănătoase la produsele din retail“, a precizat Florinel Chiş.

Revigorarea şi eficientizarea plantaţiilor pomicole vechi

O altă propunere pentru fermele mici (care eventual vor să intre pe sistemul de producţie ecologică) a venit din partea prof. Florin Stănică, de la USAMV Bucureşti. Atrăgând atenţia asupra faptului că programul pentru pomicultură, pe submăsura 4.1.a, se apropie de final şi că banii oricum au fost insuficienţi, el sugerează nu defrişarea vechilor plantaţii, ci convertirea lor spre o agricultură biologică şi aducerea la o producţie rentabilă. A enumerat şi câteva avantaje: specii şi soiuri locale adaptate foarte bine condiţiilor; necesită investiţii reduse pentru regenerare şi eficientizare; permit obţinerea de producţii locale cu valoare adăugată mare dacă sunt valorificate corespunzător; se pot converti uşor la producţie eco; există o sensibilitate pentru produsele româneşti în rândul consumatorilor, ceea ce ar putea dezvolta agroturismul în zona pomicolă. Dintre dezavantaje: starea fitosanitară precară şi nivelul de cunoştinţe pe care fermierul (mare sau mic) trebuie să le deţină atunci când face o astfel de conversie; trebuie inventariate, pe zone, speciile, soiurile care se pot valorifica dintr-o astfel de plantaţie. Pentru acesta, USAMV Bucureşti şi-a arătat disponibilitatea de a oferi consultanţă pentru obţinerea de fructe de calitate din acest tip de plantaţii şi nu numai. Astfel, pentru valorificarea în condiţii de rentabilitate şi cu valoare adăugată ridicată a fructelor din fermele mici, prof. Florin Stănică a venit cu mai multe propuneri: din fructele rămase în urma răririlor manuale se pot obţine alte subproduse (dulceţuri, de pildă, prin revitalizarea vechilor reţete); deshidratarea şi/sau tragerea în ciocolată a prunelor sau alte fructe de arbuşti fructiferi, obţinerea chipsurilor de mere etc. şi folosirea unor ambalaje gramaj mic; introducerea dudelor ca fructe tip snack (foarte scumpe pe alte pieţe occidentale) sau a unor fructe de nişă (kiwi, aronia, culturi perfect pretabile în anumite zone din ţară); folosirea ambalajelor tip „cadou“ cu 2-3-4 fructe de valoare deosebită; procesarea fructelor cu defecte sub formă de ţuică, rachiuri, lichioruri de calitate (el a amintit chiar şi de „Ţuicotecile“ care existau la noi înainte de 1990) şi la care să se obţină eventual certificare IGP; vânzarea acestor produse prin magazine de fermă, specializate. În concluzie, profesorul de pomicultură a subliniat necesitatea diversificării producţiei de fructe şi a unei minime procesări, astfel încât produsul rezultat să aibă o valoare adăugată cât mai mare.

Roxana DRĂGHICI