Dospitul si uscarea foilor de tutun

Prin dospit şi uscare se îmbunătăţesc şi se fixează în foile de tutun însuşirile de calitate specifice soiului şi dezvoltate în timpul perioadei de vegetaţie în câmp, în raport cu condiţiile de climă şi sol. Printr-o conducere raţională a acestor procese tehnologice, după cum prezintă Gh. Bâlteanu şi V. Bîrnaure (1979), se pot corecta multe dintre defectele pe care le posedă tutunul când este adus de la câmp. În urma procesului de uscare, calitatea potenţială a recoltei poate fi dezvoltată la maximum sau, din contră, recolta obţinută se poate degrada într-o proporţie însemnată (I. Trifu şi D. Gavriliu, 1950). Iată de ce primele procese la care este supus tutunul trebuie să primească o atenţie deosebită.

---

În vederea unei manipulări uşoare şi pentru a se înlesni desfăşurarea proceselor tehnologice care urmează după recoltare, foile de tutun se înşiră pe sfoară manual sau mecanizat, trecând sfoara cu un ac mai mare (undrea) prin capătul nervurii mediane. Lungimea unui şir variază între 2 şi 6 metri. În timp ce se face înşiratul, se realizează şi sortarea foilor după mărime, grad de maturitate, omogenizându-se în acest fel tutunul în vederea asigurării unui dospit şi a unei uscări uniforme.

Dospitul reprezintă un complex de procese şi reacţii din frunzele de tutun, procese şi reacţii care determină în cele din urmă îngălbenirea frunzelor şi îmbunătăţirea calităţii lor. Factorii care determină transformările ce se petrec în frunze în timpul dospirii sunt temperatura şi umiditatea. Din cercetările şi practica de până în prezent, temperatura optimă în timpul dospirii este cuprinsă între 25 şi 35 de grade Celsius, iar umiditatea relativă a aerului, între 75 şi 85%. La recoltare, frunzele de tutun conţin 80-85% apă, din care în timpul procesului de dospire trebuie să elimine 30-45% din greutatea iniţială. În regiunile unde nu există condiţii de dospire în mod natural, acestea trebuie create prin adăposturi adecvate. Durata procesului de dospire este de 2-4 zile la tutunurile pentru ţigarete superioare şi ajunge la 21 de zile la tutunurile pentru ţigări de foi. Durata dospirii variază în funcţie de gradul de coacere al foilor, dar ea mai variază şi în funcţie de temperatură şi umiditate. Recoltarea mai târzie a frunzelor, temperatura şi umiditatea relativ mai ridicate scurtează durata procesului de dospire.

În timpul procesului dospirii, frunzele de tutun îşi continuă procesul respiraţiei şi al transpiraţiei, iar în ele au loc reacţii în care se înregistrează transformarea substanţelor organice complexe în substanţe mult mai simple. În primul rând, se manifestă o hidroliză puternică a amidonului şi o degradare a substanţelor albuminoide, precum şi degradarea clorofilei. Aceste transformări se continuă şi în procesul de uscare, transformări ce îmbunătăţesc continuu calitatea tutunului, mai ales prin degradarea substanţelor albuminoide. În timpul dospirii, nicotina nu suferă schimbări importante, dar proporţia de acizi organici (citric şi acetic) creşte destul de însemnat.

Tot în timpul procesului dospirii, prin degradarea clorofilei, se obţine îngălbenirea foilor, proces care se petrece independent de descompunerea altor substanţe şi care prezintă o importanţă deosebită pentru calitatea tutunului. În general, procesul dospirii se consideră terminat la obţinerea culorii galbene, după care urmează fixarea acestei culori la tutunurile pentru ţigarete sau transformarea culorii în maro, la tutunurile pentru ţigări. La sfârşitul procesului de dospire, frunzele de tutun conţin încă o mare cantitate de apă, 40-50%, care, dacă nu se elimină rapid, determină schimbarea culorii galbene în roşu şi apoi în brun-închis.

Eliminarea rapidă a apei din ţesuturi trebuie să se realizeze, în primul rând, la tutunurile pentru ţigarete superioare şi la tutunurile Virginia, a căror culoare trebuie să rămână galben-deschis. O mică întârziere în eliminarea apei atrage după sine închiderea culorii şi în multe cazuri înnegrirea şi opărirea foilor. Fixarea culorii se face prin expunerea tutunurilor direct la soare sau cu ajutorul curenţilor de aer, iar în cazul uscării la căldură artificială, prin ridicarea treptată a temperaturii până la 40 de grade Celsius şi coborârea în acelaşi timp a umidităţii relative, cu ajutorul ventilaţiei, sub 50%. O temperatură mai mare de 50 de grade Celsius slăbeşte activitatea fermenţilor şi provoacă coagularea complexului fermentativ. Prin aceasta se pierde capacitatea de fermentare a tutunurilor, proces care urmează după uscare.

Culoarea închisă a tutunurilor pentru ţigări de foi se obţine prin prelungirea procesului de dospire într-un mediu umed şi apoi prin fixarea culorii, care se realizează şi aici prin pierderea rapidă a apei. Pentru aceasta se deschid obloanele, în cazul uscării la căldură arificială, coborând în acelaşi timp umiditatea la 50%. Momentul când se trece la fixarea culorii este dat de culoarea galben-verzuie a foilor. După ce a scăzut proporţia de apă din foi, umiditatea aerului se ridică din nou şi se menţine ridicată până ce foile se colorează în brun. Dospitul tutunului se face în şiruri, pe gherghefuri, aşezate în încăperi cu un mediu optim de căldură şi umiditate sau în năsadă, înainte de înşirare, în solarii. Gherghefurile nu sunt altceva decât nişte rame aşezate vertical, între marginile cărora se întind şirurile de foi de tutun în mod paralel. Distanţa între şiruri va fi mai mare sau mai mică, în funcţie de gradul de coacere şi de mărimea foilor, iar distanţa între gherghefuri mai mică pe timp uscat şi cu vânt şi mai mare pe timp umed. Dospitul se poate grăbi prin scoaterea gherghefurilor la soare 2-3 ore pe zi. Pe timp răcoros şi cu ceaţă, gherghefurile pot rămâne tot timpul afară. Prin această metodă dospitul durează 1-3 zile.

Uscarea recoltei după dospire asigură, pe de o parte, fixarea culorii, iar pe de altă parte, eliminarea apei, astfel încât frunzele, prin operaţiile ulterioare, să fie ferite de orice proces care ar duce la alterarea lor. Prin uscare, umiditatea în frunze trebuie să ajungă la 20-25%. Se practică două metode de uscare: uscarea pe cale naturală şi uscarea cu ajutorul căldurii artificiale. Pentru tutunurile deschise, cu foaia mică (orientale), destinate fabricării ţigaretelor, se aplică sistemul de uscare la soare, iar pentru cele cu foaia mare (Virginia), sistemul de uscare la căldură artificială. Pentru tutunurile cu foaia mare, destinate pentru pipă sau ţigări de foi, se aplică şi sistemul uscării la umbră, sub acţiunea curenţilor de aer.

Pentru uscarea la soare, şirurile de tutun se fixează de prăjini, procedeu greoi, sau pe gherghefuri mobile, care solicită muncă mai puţină şi spaţiu pentru adăpostire mai restrâns. Gherghefurile se ţin afară la soare, la distanţe mai mari între ele, pentru a asigura circulaţia aerului. Peste noapte sau pe timp de ploaie, gherghefurile se introduc sub şoproane. Altfel, din cauza picăturilor de rouă sau de ploaie, foile se înnegresc. În vederea dospirii şi uscării tutunului, se construiesc solarii îmbrăcate în folie de polietilenă, pentru tutunurile orientale, semiorientale şi de mare consum. Durata uscării la soare a foilor de tutun depinde de soi şi de condiţiile de temperatură şi umiditate din timpul uscării. Uscarea tutunurilor pentru înveliş sau umplutură se face la umbră, în magazii construite special, şi durează 5-6 săptămâni. În regiuni mai umede, durata se prelungeşte până la 2-3 luni. Magaziile sunt construcţii de zid sau de lemn, împărţite în compartimente şi cu posibilităţi de ventilaţie din toate părţile. Uscătoriile prevăzute cu tipul de ventilaţie indirect sunt cele mai indicate. Pentru a reduce durata uscării, magaziile sunt prevăzute cu instalaţii de încălzire pentru timpul nefavorabil. Magaziile se utilizează atât pentru dospire, cât şi pentru uscare.

Uscarea cu ajutorul caldurii artificiale
se practică la tutunurile de tip Virginia, prin această metodă asigurându-se un produs de culoare deschisă, cu caracteristici fumative deosebite. Foile provenite de la tutunurile cultivate în condiţii climatice normale, în terenuri sărace şi uşoare sunt cele mai potrivite pentru uscare la foc indirect.

În comparaţie cu uscatul la soare, uscatul la foc indirect prezintă o serie de avantaje, dintre care menţionăm: obţinerea unui produs de calitate mai bună, reducerea la jumătate a volumului de muncă, reducerea spaţiului necesar uscării şi reducerea duratei uscării de 3-4 ori. Reducerea bruscă a proceselor vitale din frunza de tutun în momentul îngălbenirii (trecerea la fixarea culorii) asigură păstrarea în frunze a unor cantităţi mai mari de hidraţi de carbon solubili, fapt deosebit de important pentru calitatea tutunului. Uscarea se face în uscătorii speciale, care cuprind sistemul de încălzire şi uscătoria propriu-zisă. Uscătorile sunt prevăzute cu dispozitive de ventilaţie şi cu instalaţii de control şi de menţinere a factorilor la nivelul dorit (termometre, termohigrografe etc.). În uscătoriile de acest tip se fac atât îngălbenirea (dospirea), cât şi fixarea culorii.

Temperatura, umiditatea şi aeraţia (ventilaţia) din timpul dospirii şi uscării asigură într-o perioadă de 4,5-5,5 zile 70% produs de calitate superioară şi calitatea I. Există o diagramă care cuprinde mersul condiţiilor de mediu (temperatură, umiditate relativă şi aeraţie) pentru toate fazele uscării (dospire, fixarea culorii şi uscarea propriu-zisă). Pentru prima fază a uscării (dospirea) se ridică temperatura în uscătorie la 32 de grade Celsius, menţinându-se la acest nivel timp de 30-36 de ore. După acest interval de timp se deschid puţin ventilatoarele, pentru evacuarea excesului de apă rezultat din reacţiile biochimice şi din transpiraţia foilor, umiditatea relativă a aerului reducându-se la 75-80%.

După ce frunzele devin galben-verzui, se ridică în continuare treptat temperatura şi se dirijează procesul de ventilaţie, astfel ca la sfârşitul procesului de uscare foile să întrunească condiţiile unui tutun de calitate superioară. În decursul procesului dospirii şi uscării, factorii se dirijează cu mai multă sau mai puţină intensitate, în funcţie de gradul de coacere a foilor, de condiţiile de climă şi de agrotehnica în care a crescut planta.

Păstrarea tutunului uscat până la predare se face în încăperi lipsite de igrasie şi umiditate şi cu posibilităţi de aerisire. Şirurile uscate se scot de pe gherghefuri sau din solarii, se îndoaie în patru şi se lasă câte 3-5 la un loc, în aşa-numitele legături (evenghiuri). Şirurile astfel legate se reaşază suspendate în magaziile sau încăperile destinate păstrării. În timpul păstrării sunt necesare controale repetate, pentru a se putea preveni orice mucegăire a foilor. De altfel, o dată cu aşezarea în depozite, şirurile se verifică, observându-se ca frunzele, în special nervura mediană, să fie bine uscate.

Predarea recoltei - pentru predare, foile de tutun se sortează, după aspectul exterior, pe calităţi, ţinându-se seama la sortare de culoare, ţesut, etaj, de starea sănătăţii, de gradul de deteriorare a foilor etc. Pentru a nu se sfărâma foile în timpul alegerii, tutunul se „umezeşte”, prin deschiderea uşilor magaziilor sau, pe timp uscat, prin ţinerea lui în subsoluri.

Foile alese pe calităţi se aranjează apoi în stos, procedeu simplu şi economic de aşezare a tutunului pe clase. Acest procedeu constă în suprapunerea foilor, în acelaşi sens, după ce au fost sortate şi netezite. Popular, se mai practică aşezarea foilor în „păpuşi” (5-20 foi) sau în fascicule (8-10 foi). Tutunul în stos, cu o zi înainte de livrare, se ambalează în teancuri legate în pânză sau baloturi încadrate între şipci de lemn şi se predă industriei, care supune mai departe foile procesului de fermentaţie.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, vegetal, tehnologie, dospitul si uscarea tutunului