Prin dospit și uscare se îmbunătățesc și se fixează în foile de tutun însușirile de calitate specifice soiului și dezvoltate în timpul perioadei de vegetație în câmp, în raport cu condițiile de climă și sol. Printr-o conducere rațională a acestor procese tehnologice, după cum prezintă Gh. Bâlteanu și V. Bîrnaure (1979), se pot corecta multe dintre defectele pe care le posedă tutunul când este adus de la câmp. În urma procesului de uscare, calitatea potențială a recoltei poate fi dezvoltată la maximum sau, din contră, recolta obținută se poate degrada într-o proporție însemnată (I. Trifu și D. Gavriliu, 1950). Iată de ce primele procese la care este supus tutunul trebuie să primească o atenție deosebită.
În vederea unei manipulări ușoare și pentru a se înlesni desfășurarea proceselor tehnologice care urmează după recoltare, foile de tutun se înșiră pe sfoară manual sau mecanizat, trecând sfoara cu un ac mai mare (undrea) prin capătul nervurii mediane. Lungimea unui șir variază între 2 și 6 metri. În timp ce se face înșiratul, se realizează și sortarea foilor după mărime, grad de maturitate, omogenizându-se în acest fel tutunul în vederea asigurării unui dospit și a unei uscări uniforme.
Dospitul reprezintă un complex de procese și reacții din frunzele de tutun, procese și reacții care determină în cele din urmă îngălbenirea frunzelor și îmbunătățirea calității lor. Factorii care determină transformările ce se petrec în frunze în timpul dospirii sunt temperatura și umiditatea. Din cercetările și practica de până în prezent, temperatura optimă în timpul dospirii este cuprinsă între 25 și 35 de grade Celsius, iar umiditatea relativă a aerului, între 75 și 85%. La recoltare, frunzele de tutun conțin 80-85% apă, din care în timpul procesului de dospire trebuie să elimine 30-45% din greutatea inițială. În regiunile unde nu există condiții de dospire în mod natural, acestea trebuie create prin adăposturi adecvate. Durata procesului de dospire este de 2-4 zile la tutunurile pentru țigarete superioare și ajunge la 21 de zile la tutunurile pentru țigări de foi. Durata dospirii variază în funcție de gradul de coacere al foilor, dar ea mai variază și în funcție de temperatură și umiditate. Recoltarea mai târzie a frunzelor, temperatura și umiditatea relativ mai ridicate scurtează durata procesului de dospire.
În timpul procesului dospirii, frunzele de tutun își continuă procesul respirației și al transpirației, iar în ele au loc reacții în care se înregistrează transformarea substanțelor organice complexe în substanțe mult mai simple. În primul rând, se manifestă o hidroliză puternică a amidonului și o degradare a substanțelor albuminoide, precum și degradarea clorofilei. Aceste transformări se continuă și în procesul de uscare, transformări ce îmbunătățesc continuu calitatea tutunului, mai ales prin degradarea substanțelor albuminoide. În timpul dospirii, nicotina nu suferă schimbări importante, dar proporția de acizi organici (citric și acetic) crește destul de însemnat.
Tot în timpul procesului dospirii, prin degradarea clorofilei, se obține îngălbenirea foilor, proces care se petrece independent de descompunerea altor substanțe și care prezintă o importanță deosebită pentru calitatea tutunului. În general, procesul dospirii se consideră terminat la obținerea culorii galbene, după care urmează fixarea acestei culori la tutunurile pentru țigarete sau transformarea culorii în maro, la tutunurile pentru țigări. La sfârșitul procesului de dospire, frunzele de tutun conțin încă o mare cantitate de apă, 40-50%, care, dacă nu se elimină rapid, determină schimbarea culorii galbene în roșu și apoi în brun-închis.
Eliminarea rapidă a apei din țesuturi trebuie să se realizeze, în primul rând, la tutunurile pentru țigarete superioare și la tutunurile Virginia, a căror culoare trebuie să rămână galben-deschis. O mică întârziere în eliminarea apei atrage după sine închiderea culorii și în multe cazuri înnegrirea și opărirea foilor. Fixarea culorii se face prin expunerea tutunurilor direct la soare sau cu ajutorul curenților de aer, iar în cazul uscării la căldură artificială, prin ridicarea treptată a temperaturii până la 40 de grade Celsius și coborârea în același timp a umidității relative, cu ajutorul ventilației, sub 50%. O temperatură mai mare de 50 de grade Celsius slăbește activitatea fermenților și provoacă coagularea complexului fermentativ. Prin aceasta se pierde capacitatea de fermentare a tutunurilor, proces care urmează după uscare.
Culoarea închisă a tutunurilor pentru țigări de foi se obține prin prelungirea procesului de dospire într-un mediu umed și apoi prin fixarea culorii, care se realizează și aici prin pierderea rapidă a apei. Pentru aceasta se deschid obloanele, în cazul uscării la căldură arificială, coborând în același timp umiditatea la 50%. Momentul când se trece la fixarea culorii este dat de culoarea galben-verzuie a foilor. După ce a scăzut proporția de apă din foi, umiditatea aerului se ridică din nou și se menține ridicată până ce foile se colorează în brun. Dospitul tutunului se face în șiruri, pe gherghefuri, așezate în încăperi cu un mediu optim de căldură și umiditate sau în năsadă, înainte de înșirare, în solarii. Gherghefurile nu sunt altceva decât niște rame așezate vertical, între marginile cărora se întind șirurile de foi de tutun în mod paralel. Distanța între șiruri va fi mai mare sau mai mică, în funcție de gradul de coacere și de mărimea foilor, iar distanța între gherghefuri mai mică pe timp uscat și cu vânt și mai mare pe timp umed. Dospitul se poate grăbi prin scoaterea gherghefurilor la soare 2-3 ore pe zi. Pe timp răcoros și cu ceață, gherghefurile pot rămâne tot timpul afară. Prin această metodă dospitul durează 1-3 zile.
Uscarea recoltei după dospire asigură, pe de o parte, fixarea culorii, iar pe de altă parte, eliminarea apei, astfel încât frunzele, prin operațiile ulterioare, să fie ferite de orice proces care ar duce la alterarea lor. Prin uscare, umiditatea în frunze trebuie să ajungă la 20-25%. Se practică două metode de uscare: uscarea pe cale naturală și uscarea cu ajutorul căldurii artificiale. Pentru tutunurile deschise, cu foaia mică (orientale), destinate fabricării țigaretelor, se aplică sistemul de uscare la soare, iar pentru cele cu foaia mare (Virginia), sistemul de uscare la căldură artificială. Pentru tutunurile cu foaia mare, destinate pentru pipă sau țigări de foi, se aplică și sistemul uscării la umbră, sub acțiunea curenților de aer.
Pentru uscarea la soare, șirurile de tutun se fixează de prăjini, procedeu greoi, sau pe gherghefuri mobile, care solicită muncă mai puțină și spațiu pentru adăpostire mai restrâns. Gherghefurile se țin afară la soare, la distanțe mai mari între ele, pentru a asigura circulația aerului. Peste noapte sau pe timp de ploaie, gherghefurile se introduc sub șoproane. Altfel, din cauza picăturilor de rouă sau de ploaie, foile se înnegresc. În vederea dospirii și uscării tutunului, se construiesc solarii îmbrăcate în folie de polietilenă, pentru tutunurile orientale, semiorientale și de mare consum. Durata uscării la soare a foilor de tutun depinde de soi și de condițiile de temperatură și umiditate din timpul uscării. Uscarea tutunurilor pentru înveliș sau umplutură se face la umbră, în magazii construite special, și durează 5-6 săptămâni. În regiuni mai umede, durata se prelungește până la 2-3 luni. Magaziile sunt construcții de zid sau de lemn, împărțite în compartimente și cu posibilități de ventilație din toate părțile. Uscătoriile prevăzute cu tipul de ventilație indirect sunt cele mai indicate. Pentru a reduce durata uscării, magaziile sunt prevăzute cu instalații de încălzire pentru timpul nefavorabil. Magaziile se utilizează atât pentru dospire, cât și pentru uscare.
Uscarea cu ajutorul caldurii artificiale
se practică la tutunurile de tip Virginia, prin această metodă asigurându-se un produs de culoare deschisă, cu caracteristici fumative deosebite. Foile provenite de la tutunurile cultivate în condiții climatice normale, în terenuri sărace și ușoare sunt cele mai potrivite pentru uscare la foc indirect.
În comparație cu uscatul la soare, uscatul la foc indirect prezintă o serie de avantaje, dintre care menționăm: obținerea unui produs de calitate mai bună, reducerea la jumătate a volumului de muncă, reducerea spațiului necesar uscării și reducerea duratei uscării de 3-4 ori. Reducerea bruscă a proceselor vitale din frunza de tutun în momentul îngălbenirii (trecerea la fixarea culorii) asigură păstrarea în frunze a unor cantități mai mari de hidrați de carbon solubili, fapt deosebit de important pentru calitatea tutunului. Uscarea se face în uscătorii speciale, care cuprind sistemul de încălzire și uscătoria propriu-zisă. Uscătorile sunt prevăzute cu dispozitive de ventilație și cu instalații de control și de menținere a factorilor la nivelul dorit (termometre, termohigrografe etc.). În uscătoriile de acest tip se fac atât îngălbenirea (dospirea), cât și fixarea culorii.
Temperatura, umiditatea și aerația (ventilația) din timpul dospirii și uscării asigură într-o perioadă de 4,5-5,5 zile 70% produs de calitate superioară și calitatea I. Există o diagramă care cuprinde mersul condițiilor de mediu (temperatură, umiditate relativă și aerație) pentru toate fazele uscării (dospire, fixarea culorii și uscarea propriu-zisă). Pentru prima fază a uscării (dospirea) se ridică temperatura în uscătorie la 32 de grade Celsius, menținându-se la acest nivel timp de 30-36 de ore. După acest interval de timp se deschid puțin ventilatoarele, pentru evacuarea excesului de apă rezultat din reacțiile biochimice și din transpirația foilor, umiditatea relativă a aerului reducându-se la 75-80%.
După ce frunzele devin galben-verzui, se ridică în continuare treptat temperatura și se dirijează procesul de ventilație, astfel ca la sfârșitul procesului de uscare foile să întrunească condițiile unui tutun de calitate superioară. În decursul procesului dospirii și uscării, factorii se dirijează cu mai multă sau mai puțină intensitate, în funcție de gradul de coacere a foilor, de condițiile de climă și de agrotehnica în care a crescut planta.
Păstrarea tutunului uscat până la predare se face în încăperi lipsite de igrasie și umiditate și cu posibilități de aerisire. Șirurile uscate se scot de pe gherghefuri sau din solarii, se îndoaie în patru și se lasă câte 3-5 la un loc, în așa-numitele legături (evenghiuri). Șirurile astfel legate se reașază suspendate în magaziile sau încăperile destinate păstrării. În timpul păstrării sunt necesare controale repetate, pentru a se putea preveni orice mucegăire a foilor. De altfel, o dată cu așezarea în depozite, șirurile se verifică, observându-se ca frunzele, în special nervura mediană, să fie bine uscate.
Predarea recoltei – pentru predare, foile de tutun se sortează, după aspectul exterior, pe calități, ținându-se seama la sortare de culoare, țesut, etaj, de starea sănătății, de gradul de deteriorare a foilor etc. Pentru a nu se sfărâma foile în timpul alegerii, tutunul se „umezește”, prin deschiderea ușilor magaziilor sau, pe timp uscat, prin ținerea lui în subsoluri.
Foile alese pe calități se aranjează apoi în stos, procedeu simplu și economic de așezare a tutunului pe clase. Acest procedeu constă în suprapunerea foilor, în același sens, după ce au fost sortate și netezite. Popular, se mai practică așezarea foilor în „păpuși” (5-20 foi) sau în fascicule (8-10 foi). Tutunul în stos, cu o zi înainte de livrare, se ambalează în teancuri legate în pânză sau baloturi încadrate între șipci de lemn și se predă industriei, care supune mai departe foile procesului de fermentație.
Victor VĂTĂMANU
revista, agricultura, vegetal, tehnologie, dospitul si uscarea tutunului
