După Directiva nitraţilor, Comisia Europeană pregăteşte un act similar şi pentru îngrăşămintele cu fosfor

La Bruxelles este în pregătire un document care vizează limitarea administrării îngrăşămintelor cu conţinut de fosfor. Motivul este că în mai multe state, unde timp îndelungat s-au aplicat cantităţi mari de fertilizanţi organici (şi nu numai), s-a înregistrat acumularea în exces a fosforului în sol. În consecinţă, ca şi în cazul nitraţilor, se pune problema limitării acestui element, a atras atenţia într-o conferinţă Cătălin Şimota, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA.

Problema fosforului este una la nivel european, deoarece în multe dintre ţări, de-a lungul timpului, au fost administrate cantităţi mari de îngrăşăminte, mai ales organice. Acum se ia în considerare şi limitarea celor cu fosfor, nu doar azot. În cazul nitraţilor, s-a pornit de la îngrăşămintele organice şi s-a extins restricţia şi asupra celor anorganice. „Problema la noi nu este neapărat poluarea, din cauza îngrăşămintelor (pentru că pe terenurile agricole din România nu se administrează atât de mult), ci a altor surse de poluare, de exemplu din gospodării. Am putea spune că în România, un sat este un fel de «grajd difuz», însă numărul animalelor este în scădere în micile gospodării“, spune Cătălin Şimota, directorul ICPA. Dar, faţă de nitraţi, care se levigă, fosforul se acumulează în sol în forme stabile. Pe terenurile din Olanda sau Germania, unde s-au administrat ani la rând îngrăşăminte organice, s-au acumulat cantităţi prea mari de fosfor în sol, iar CE are în plan limitarea acestora, explică directorul. Ca şi în cazul azotului, restricţionarea se va introduce şi la noi, o ţară în care nu se aplică fosfor aşa cum ar trebui sau cât ar trebui. Conform estimărilor ICPA, în ţara noastră peste 60% din soluri au o aprovizionare sub medie şi chiar foarte mică cu acest element nutritiv. De aceea trebuie să fim foarte atenţi la aceste discuţii privind restricţiile administrării de îngrăşăminte, astfel încât să limităm cât se poate eventualele consecinţe negative pentru fermierii români, cum s-a întâmplat cu aplicarea azotului. Dar avem nevoie de studii, de date concrete.
 
Limitarea conţinutului de cadmiu, o restricţie indirectă

Problema este chiar mai complicată, deoarece îngrăşămintele cu fosfor conţin cadmiu (cantitatea depinde de zăcământul din care provine), mai spune dr. Cătălin Şimota. Dacă se va impune coborârea limitei concentraţiei acestui metal în produsul final, producătorul de îngrăşăminte va fi nevoit să folosească mai multe procese tehnologice pentru a respecta limita, ceea ce va duce creşterea costului (în condiţiile în care în 2008 se înregistra o creştere cu 700% a preţului la rocile fosfatice într-un singur an, conform unui raport al CE). Şi atunci, chiar dacă ni se va permite folosirea unei cantităţi optime de îngrăşământ cu fosfor, fiind mai scump, automat vom fi forţaţi să folosim mai puţin. Într-un document consultativ emis de CE în 2013 se precizează: „Utilizarea actuală a fosforului este ineficientă (…) cauzând poluarea apei şi risipirea unei game largi de resurse asociate. Contaminanţii, cum ar fi cadmiul şi uraniul din materiile prime, pot provoca probleme de sănătate şi de mediu. Indiferent de volumul total de fosfat extras disponibil şi de aspectele legate de securitatea aprovizionării, fie şi numai aceste aspecte ar justifica luarea de măsuri pentru a utiliza şi recicla mai eficient fosforul. (…) o mai bună gestionare a solului ar genera beneficii pentru climă şi biodiversitate. Regiunile din UE cu producţie de culturi arabile tind spre o stabilizare a nivelului de fosfor din sol, dar continuă să depindă de aplicarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor. Creşterea intensivă a animalelor este concentrată în anumite zone din apropierea porturilor. Această concentrare a condus la cantităţi excesive de gunoi de grajd în regiunile respective, cu o creştere treptată a conţinutului de fosfat în sol şi riscuri crescute de poluare a apei. Cauzele majore care duc la pierderi de fosfor utilizabil includ eroziunea solului şi percolarea, precum şi utilizarea ineficientă a gunoiului de grajd, a deşeurilor biodegradabile şi a apelor uzate“.

„Aşadar, este foarte important ca la toate aceste negocieri privind impunerea unor limite la îngrăşăminte specialiştii români să fie parte activă la discuţii, dar repet, pe bază de studii. Avem noi aşa ceva?“, întreabă retoric directorul ICPA.

Directiva privind nitraţii solicită practicarea unei fertilizări echilibrate la nivel de exploataţie agricolă, ceea ce presupune evitarea pierderilor prin furnizarea cantităţii potrivite de substanţe nutritive necesare culturilor. Bilanţul substanţelor nutritive este definit drept diferenţa dintre aporturile de substanţe nutritive care intră într-un sistem agricol (în principal gunoiul de grajd şi îngrăşămintele) şi ieşirile de substanţe nutritive care părăsesc sistemul (absorbţia substanţelor nutritive de culturi şi păşuni). Un surplus are loc atunci când nu toate îngrăşămintele şi gunoiul de grajd aplicate pe terenurile în cauză sunt absorbite de plante sau îndepărtate în timpul recoltei. Un surplus reprezintă o potenţială pierdere pentru mediu sau un risc de pierderi viitoare prin acumularea în sol. Între perioadele de raportare 2008-2011 şi 2012-2015, atât bilanţul net de azot, cât şi cel de fosfat la nivelul UE-28 au crescut uşor, de la 31,8 la 32,5 kg N/ha17 şi, respectiv, de la 1,8 la 2,0 kg P/ha18 . Aceasta înseamnă că există mai multe pierderi potenţiale pentru mediu decât în perioada anterioară la nivelul UE, deşi au fost observate diferenţe mari de la un stat membru la altul. În perioada 2012-2014, toate statele membre, cu excepţia României, au înregistrat un surplus de azot. Cele mai mari surplusuri de azot (>50 kg/ ha) au fost înregistrate în Belgia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Luxemburg, Ţările de Jos şi Regatul Unit. În ceea ce priveşte fosfaţii, cele mai mari surplusuri de fosfor (>5 kg/ha) au fost înregistrate în Belgia, Cipru, Croaţia, Danemarca şi Malta. Cu toate acestea, opt state membre au înregistrat un deficit de fosfor, cel mai mare deficit fiind constatat în Bulgaria şi Estonia. (Bruxelles, 2018, extras, Raport al Comisiei Europene către Consiliu şi Parlamentul referitor la punerea în aplicare a Directivei 91/676/CEE a Consiliului privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, întocmit pe baza rapoartelor statelor membre pentru perioada 2012-2015).

Roxana DRĂGHICI