Eficacitatea produselor pe bază de glifosat după retragerea celui mai popular surfactant de pe piaţă1/4/2019 Este cunoscut faptul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a retras toate produsele de protecţie pentru plante pe bază de glifosat care conţin amină de seu polietoxilată în formulă. Această decizie este consecinţa Regulamentului de implementare al Comisiei Europene (UE) nr. 2016/1313 din 1 august 2016, care stipulează la articolul 1 că „statele membre se asigură că produsele de protecţie a plantelor care conţin glifosat nu conţin coformulantul POE-amină de seu (Nr. CAS 61791-262)“. După retragere, amina de seu a fost înlocuită în Uniunea Europeană cu trei grupuri principale de adjuvanţi: ester alchil fosfat (APE), alchil poliglicozid (APG) şi alchil betaină (Betaină). În comparaţie cu amina de seu veche, aceste stimulente diferă semnificativ în ceea ce priveşte eficacitatea controlului buruienilor. Situaţia în care toate genericele au funcţionat într-un mod foarte asemănător (în funcţie de cantitatea de stimulent din formulă) este acum de domeniul trecutului. În prezent, produsele diferă atât în ceea ce priveşte tipul de adjuvant, cât şi cantitatea acestuia. Aceste diferenţe au un impact semnificativ asupra rezultatelor privind controlul buruienilor. Pentru a explica cu claritate diferenţele de eficienţă ale noilor stimulente pentru utilizatori, Monsanto a decis să efectueze teste de eficacitate imparţiale. O companie de cercetare independentă a fost angajată să efectueze un experiment profesional în condiţiile de pe teren. În scopul experimentului, au fost comparate nouă formule disponibile în UE, inclusiv Polonia, cu Roundup Energy, cu şase produse pe bază de esteri alchil fosfat (APE), două produse pe bază de alchil betaină (Betaină) şi un produs pe bază de pe alchil poliglicozid (APG). Toate produsele au fost fără POE-amină de seu, cu niveluri de concentraţie diferite de glifosat sub formă de sare IPA (360 -490 g/l). Produsul Monsanto a fost singurul produs pe bază de sare de potasiu. Eficacitatea produselor a fost testată pe rapiţă semănată voluntar, cu o acoperire foarte uniformă a zonei de samulastră de rapiţă. Pulverizarea s-a făcut pe 11 septembrie în faza a patra a frunzei, când plantele au o înălţime de 15-20 cm. Aceeaşi doză a fost utilizată pentru toate formulările, respectiv 540 g de glifosat în 200 l/ha apă. Pentru a asigura obiectivitatea evaluărilor, cercetătorii au decis să utilizeze indicele de vegetaţie (NDVI), determinat de o cameră multispectrală susţinută de o dronă. NDVI determină starea de sănătate a plantelor prin măsurarea reflexiei luminii roşii şi a luminii infraroşii. În practică, aceasta înseamnă că mai mult roşu înseamnă mai multă eficienţă. În fotografiile anexate puteţi vedea diferenţele de ecacitate ale produselor testate, capturate cu o cameră standard (imagine vizibilă pentru ochiul uman) şi o cameră multispectrală (imagine digitală convertită în NDVI). NDVI mediu pentru toate produsele după 32 de zile de la aplicare La 32 de zile după tratament s-au observat diferenţe semnificative ale eficacităţii fiecărei formule. După cum puteţi vedea, Roundup Energy a fost cel mai eficient. Aceasta confirmă experienţa de patru decenii a companiei Monsanto în ceea ce priveşte dezvoltarea unor formulări de calitate superioară pe bază de glifosat. De la introducerea tehnologiei Transorb®, Monsanto şi-a îmbunătăţit în mod constant generaţiile ulterioare de produse. Produsele din familia Roundup nu numai că asigură un control eficient al buruienilor, dar oferă, de asemenea, o nouă calitate a utilizării glifosatului: performanţă excelentă chiar şi în condiţii meteorologice nefavorabile, într-un interval de temperatură cuprins între 0 şi 30°C; interval scurt între pulverizare şi cultivare; o oră între aplicare şi ploaie, fără a afecta performanţa; uşor de folosit; picături cu o tendinţă mai mică de deplasare; multe posibilităţi de aplicare cu o etichetă largă şi uşurinţă pentru utilizarea în siguranţă. Sperăm că înţelegerea situaţiei actuale de pe piaţa glifosatului vă va permite să alegeţi în mod conştient cea mai eficientă soluţie şi să asiguraţi utilizarea optimă a fondurilor investite. Prima alegere în protecţia plantelor!
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|