Elemente de tehnologie si agrotehnica diferentiata a zonei forestiere destinate agriculturii

Zona forestieră este cea mai întinsă zonă de vegetaţie din ţara noastră. Aceasta cuprinde, după cum prezintă M. Soare şi O. Păniţă (2009), trei etaje de vegetaţie, şi anume: etajul stejarului, etajul fagului şi etajul coniferelor, care se succed, în general, în sensul creşterii altitudinii reliefului. Primele două etaje au cea mai mare întindere şi importanţă pentru agricultură.

---

La ora actuală, o bună parte din pădurile ţării au fost defrişate, mai puţin în zona montană. Dacă terenurile respective nu au fost reîmpădurite sau luate în cultură, în locul fostelor păduri s-a instalat o vegetaţie ierboasă cu specii foarte variate de la o zonă la alta. Aceiaşi autori consideră că, din punct de vedere agricol, zona forestieră cuprinde două subzone: cu preluvosoluri şi veri calde, echivalentă cu subzona pădurilor de stejar, şi cu veri răcoroase şi luvisoluri, echivalentă cu subzona pădurilor de fag sau de fag cu gorun.

Agrotehnica diferenţiată a subzonei forestiere cu păduri de stejar
Această subzonă se întâlneşte în partea de sud a ţării, la nord de zona de silvostepă, apoi în vestul ţării, la estul zonei de silvostepă, în Transilvania, de jur-împrejurul silvostepei şi în Moldova, sub forma unor fâşii aflate între Siret şi Prut. Clima este mai caldă în subzona forestieră din sudul ţării şi puţin mai aspră în vest. Temperatura medie anuală variază între 8 şi 10 grade Celsius. În Oltenia şi Muntenia sunt 10-11 grade Celsius, în Moldova 7,5-9,5 grade Celsius, în Banat, Crişana şi Maramureş sunt 9-10,5 grade Celsius, iar în centrul Transilvaniei - 8,5-9 grade Celsius. Sub raportul precipitaţiilor, cea mai bine asigurată este regiunea de vest şi nord-est, în care precipitaţiile sunt cuprinse între 600 şi 700 mm anual. În partea de sud sunt 500-600 mm. Solurile predominante sunt preluvosolul, care ocupă suprafeţe întinse în Oltenia şi Muntenia de Vest şi Centrală, apoi luvosolul, planosolul, alusolul. Se mai întâlnesc stagnosolul, gleiosolul, vertosolul, aluvisolul, rendzina etc. Relieful este format din dealuri, piemonturi şi podişuri traversate de văi. Vegetaţia naturală este reprezentată de păduri de quercinee (Quercus cerris-cer, Q. frainetto, Q. pubescens, Q. robur, Q. pedunculiflora). Solurile brun-roşcate posedă însuşiri favorabile pentru un sortiment larg de plante cultivate, grâul de toamnă şi porumbul ocupând cele mai mari suprafeţe. Se cultivă cu rezultate bune orzul, secara, ovăzul, sfecla pentru zahăr, floarea-soarelui, mazărea, fasolea, lintea, soia, inul de ulei, rapiţa, tutunul, cânepa, cartoful, lucerna etc. Solurile cenuşii oferă condiţii prielnice pentru majoritatea culturilor. În subzona forestieră cu veri calde, autorii menţionaţi consideră că pomicultura şi viticultura regăsesc cele mai prielnice condiţii. Dintre plantele furajere întâlnim pepenele furajer, varza şi gulia furajeră, borceagul de toamnă şi cel de primăvară, porumbul furajer etc. La această subzonă sunt condiţii favorabile pentru dezvoltarea zootehniei. Suprafeţele cultivate ca păşuni sunt mari. Grâul are calităţi de panificaţie mai slabe decât cele obţinute în stepă şi silvostepă. În zonele mai nordice se cultivă şi orzoaica de primăvară, cartofi, trifoi etc. Sfecla de zahăr se va cultiva cu prioritate pe solele amendate cu CaCO3. Unele culturi duble reuşesc mai bine ca în silvostepă pentru că, în general, vara este mai puţin secetoasă.

Folosirea îngrăşămintelor şi a amendamentelor - în această subzonă, folosirea îngrăşămintelor şi a amendamentelor capătă o importanţă mai mare decât în zonele de stepă şi silvostepă, deoarece solurile au o fertilitate mai scăzută. Dintre solurile din această zonă, cele mai fertile sunt cele brun-roşcate, mai ales subtipul molic. Sporuri mari de recoltă se obţin îndeosebi la aplicarea gunoiului de grajd, în doze de 20-30 tone/hectar, la prăşitoare, la 3-5 ani o dată. De la eliberarea terenului de paiele premergătoare (grâu, orz, ovăz etc.) şi până la pregătirea patului germinativ primăvara pentru porumb, sfecla pentru zahăr etc., este timp suficient pentru transportul şi încorporarea lui. De asemenea, s-a constatat o eficacitate mai mare a îngrăşămintelor minerale cu azot şi că fosforul îşi sporeşte eficacitatea dacă este aplicat împreună cu azotul într-un raport echilibrat. Raportul favorabil între azot şi fosfor este de 1,5:1 sau 2:1. Îngrăşămintele cu potasiu sunt necesare plantelor cu consum mare în acest element. La culturile semănate toamna, azotul se fracţionează în reprize: 1/2 toamna şi 1/2 primăvara. La culturile de primăvară se poate da toată doza de azot la pregătirea patului germinativ. La porumb, sporurile de recoltă sunt mai mici deoarece elementele nutritive aduse prin fertilizare nu sunt valorificate din cauza secetei. Ele îşi vor prelungi efectul la cultura postmergătoare. Îngrăşămintele organice, cele cu fosfor şi cele cu potasiu, eventual şi amendamentele, vor fi încorporate sub brazdă. Prin fertilizare trebuie evitată scăderea valorii pH şi creşterea conţinutului în aluminiu şi fier mobil. Aplicarea amendamentelor este o măsură economică pe solurile cu un pH sub 5,8 şi grad de saturaţie în baze sub 75%.

Lucrările solului - în pofida climatului mai umed, asigurarea culturilor cu apă constituie uneori o problemă şi în această subzonă. De aceea lucrările solului urmăresc acumularea şi păstrarea apei în sol, combaterea buruienilor care se dezvoltă mai bine ş.a. Întrucât solurile acestei subzone sunt mai puţin permeabile, iar relieful prezintă denivelări, apa provenită din precipitaţii se infiltrează mai greu şi pe adâncime mai mică, alteori stagnează în microdepresiuni, fiind supusă pierderii prin evaporaţie. Textura fiind mai argiloasă, tendinţa de tasare este mai mare, deci trebuie o afânare mai bună şi pe o adâncime mai mare. Solurile brun-roşcate, având stratul de humus destul de gros, oferă posibilitatea executării unor arături adânci sau foarte adânci. Solurile cenuşii şi cele brune argiloiluviale asigură o mai bună aprovizionare a plantelor cu apă, deoarece sunt situate în zone mai umede. Pentru culturile de toamnă, vara se face o arătură normală sau adâncă, în agregat cu grapa stelată, iar până toamna 1-2 lucrări superficiale. După plantele care eliberează terenul toamna, se execută tot o arătură normală, cât mai repede. Arăturile mai adânci nu sunt necesare, deoarece perioada de timp de la arat la semănat este scurtă şi solul nu are timp să se aşeze. După premergătoare târzii, dacă terenul este curat de buruieni, pregătirea patului germinativ se face numai prin discuiri. Pentru culturile de primăvară, atât după plantele care eliberează vara terenul, cât şi după cele care eliberează terenul toamna, se va face o arătură adâncă (mai ales pentru porumb, sfeclă pentru zahăr, cartofi etc.) dacă umiditatea solului permite acest lucru.

Semănatul - respectarea epocii de semănat are o mare importanţă. Calendaristic, semănatul culturilor de toamnă se efectuează mai devreme, iar primăvara, mai târziu, comparativ cu zonele de stepă şi silvostepă. Dar semănatul sau plantatul primăvara prea timpuriu este expus riscului unor brume şi îngheţuri târzii. În general, desprimăvărarea este mai greoaie. Calamitatea cea mai mare în această subzonă este eroziunea solului pe versanţi. Pagube frecvente produc fenomene meteorologice ca seceta şi gerurile târzii de primăvară. Cerealele de toamnă dezrădăcinate se vor tăvălugi cu un tăvălug uşor pentru a restabili contactul dintre rădăcini şi sol. Pe solurile tasate se va face periodic scarificarea.

Agrotehnica diferenţiată a subzonei forestiere cu păduri de fag şi cu luvisoluri
Această subzonă se întâlneşte în Oltenia, la nord de linia Drobeta Turnu-Severin, Strehaia, Drăgăşani, în Muntenia, la nord de linia Piteşti-Tîrgovişte; în Moldova, la vest de linia Piatra Neamţ, Suceava; în Transilvania, pe colinele submontane, apoi în zona Satu Mare, în zona Caransebeş, după cum prezintă aceiaşi autori M. Soare şi O. Păniţă (2009). În general, această subzonă se întinde în regiunile subcarpatice şi ale dealurilor submontane. Tipurile de sol caracteristice sunt: luvosolul, planosolul, terra-rossa, stagnosolul, gleiosolul, erodosolul, rendzina, histisolul etc. Clima este umedă şi din ce în ce mai rece cu cât înaintează spre pădurile de conifere (zona alpină). Precipitaţiile sunt cuprinse între 650 şi 800 mm anual, cu o temperatură medie anuală de 7-9 grade Celsius. Perioada caldă cuprinsă între ultima brumă de primăvară şi prima brumă de toamnă este scurtă. Relieful este format din podişuri, dealuri subcarpatice, depresiuni subcarpatice (depresiunile Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Târgu-Jiu). Vegetaţia este reprezentată de păduri de gorun şi fag etc.

Plantele cultivate şi gruparea lor în asolament - în această subzonă se pot cultiva multe specii agricole, dar puţine găsesc condiţii favorabile de creştere şi dezvoltare. Plantele indicate a se cultiva sunt: cartoful, secara, grâul de toamnă, ovăzul, sfecla pentru zahăr, inul pentru fibră, porumbul, iar pe suprafeţe mai mici cânepa, orzoaica, grâul de primăvară, mazărea, fasolea etc. Cartoful este planta cea mai adecvată. Aici sunt zonele închise, libere de viroze, fără afide - vestorii viruşilor, pentru producerea cartofului de sămânţă (în judeţele Braşov, Covasna şi Harghita).

Pentru porumb se recomandă hibrizi timpurii sau semitardivi, uneori chiar extratimpurii. Dintre plantele furajere întâlnim: trifoiul, sfecla furajeră, pepenele furajer, varza furajeră, gulia furajeră, borceagul de toamnă şi cel de primăvară, porumbul furajer, ghizdeiul etc. Această subzonă oferă condiţii favorabile pentru dezvoltarea zootehniei. Deoarece suprafeţele arabile sunt mai reduse, cu multe obstacole naturale (văi, păduri, ravene, pante abrupte etc.), sunt indicate asolamentele de scurtă durată, cu suprafeţe mai mici ale solelor. Monocultura are şi aici inconvenientele cunoscute. Culturi repetate de 2-3 ani se practică la cânepă (pe suprafeţe numite cânepişti), la porumb, uneori la cartofi. Pe suprafeţe mari se practică asolamentul bienal grâu-porumb. Asolamentele furajere au o răspândire mai mică, deoarece aici pajiştile ocupă suprafeţe mari. Aşadar, această subzonă este propice pentru unele plante industriale (cartoful, sfecla pentru zahăr, inul pentru fibră). Se recomandă extinderea asolamentelor cu culturi amelioratoare.

Folosirea îngrăşămintelor şi a amendamentelor - solurile din această subzonă sunt acide, sărace în humus, azot, fosfor, calciu, microelemente, sunt intens levigate, compacte în stratul subarabil etc. De aceea ele reacţionează puternic la îngrăşămintele minerale cu azot, întrucât regimul azotului este deficitar. Deşi conţinutul în fosfor solubil al acestor soluri este mic, îngrăşămintele cu fosfor administrate singure sunt, în general, slab valorificate. Eficacitatea acestora creşte considerabil când sunt administrate împreună cu cele cu azot, pe fond amendat. Fosforul este blocat sub formă de compuşi de fier şi aluminiu. Pentru a nu se accentua acidifierea soluţiei solului, nu se vor folosi îngrăşăminte chimice cu azot care au reacţie fiziologică acidă. Se recomandă nitrocalcarul, ureea sau cel puţin îngrăşămintele complexe. De obicei, solurile luvice din ţara noastră sunt mai bine aprovizionate cu potasiu decât cele din centrul şi nordul Europei.

Îngrăşămintele organice au o mare eficacitate pe aceste soluri, contribuind atât la îmbunătăţirea solului în substanţe nutritive, cât şi la ameliorarea însuşirilor stratului arabil. Foarte importantă este şi aplicarea amendamentelor (piatra de var, var nestins, marne, tuf calcaros, reziduuri de carbonat de calciu de la combinatele chimice etc.). Pe terenurile amendate se vor cultiva inul de fuior, grâul, porumbul, orzul, soia etc. Doza de azot se va fracţiona în două reprize ca în subzona precedentă. Se recomandă raportul N:P de 1:1. În această subzonă grâul răspunde mai bine la îngrăşămintele chimice, iar porumbul la cele organice. Efectele îngrăşămintelor organice şi minerale în diferite doze, precum şi ale amendamentelor cu calciu sporesc în cadrul asolamentelor cu trifoi. Bune rezultate dau îngrăşămintele verzi. Îngrăşămintele cu potasiu determină sporuri de producţie numai când se folosesc doze de îngrăşăminte cu azot şi fosfor, pe solurile sărace în potasiu şi la plantele mari consumatoare ale acestui macroelement.

Lucrările solului - prezintă anumite particularităţi determinate de proprietăţile solului din această subzonă: au capacitate mare, permeabilitate redusă, fac uşor crustă, au textură argiloasă, adezivitate mare, interval optim de lucru scurt etc. În perioadele ploioase, din cauza orizontului Bt greu permeabil, apar băltiri, deci aeraţie insuficientă, întârzierea semănatului, stânjenirea activităţii microbiologice, goluri în semănaturile de toamnă etc. Pe majoritatea solurilor, care au un orizont Ao subţire, adâncimea arăturii nu va depăşi 18-20 cm. Foarte bune rezultate dă afânarea adâncă periodică, prin scarificare. Deseori există pericolul ca prin arături adânci şi foarte adânci să fie adus la suprafaţă orizontul eluvial (El sau Ea), bogat în compuşi de aluminiu, mangan şi fier, acid, nestructurat etc., care ar înrăutăţi condiţiile pentru germinarea seminţelor şi apoi pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. De aceea se recomandă arături cu subsolier. Arăturile de desfundare, cu sau fără întoarcerea brazdei, trebuie asociate cu fertilizarea şi amendarea. În zone bogate în precipitaţii, mai ales pe versanţi, se pot face arături de primăvară. O condiţie esenţială pentru realizarea arăturilor de calitate este executarea în perioadele când umiditatea solului se află între 50 şi 60% din capacitatea capilară. Solurile argiloase au un interval optim de umiditate foarte scurt. Desfundarea dă bune rezultate pe solurile podzolice de luncă, cu o textură mai uşoară în profunzime. Pentru a evita excesul de umiditate se recomandă arături în spinări.

Semănatul - cerealele păioase de toamnă se seamănă puţin mai adânc, pentru a evita îngheţarea nodului de înfrăţire şi descălţarea din timpul iernii. Se vor folosi norme de sămânţă puţin mărite (cu 10-15%). Toamna se seamănă mai devreme, iar primăvara mai târziu, pentru că desprimăvărarea este mai târzie. Se vor alege soiuri sau hibrizi cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă.

Lucrările de îngrijire - umiditatea mai mare determină dezvoltarea viguroasă a buruienilor. Concurenţa este mai puţin pentru apă şi mai mult pentru hrană, deoarece solurile sunt mai sărace. Prin aplicarea amendamentelor dispar unele buruieni acidofile, cum ar fi: Equisetum arvense (coada calului), Rumex acetosella (măcriş), Taphanus raphanistrum (ridichea sălbatică) etc. Se pot aplica şi alte măsuri agroameliorative, dintre care M. Soare şi O. Păniţă amintesc: nivelarea microdepresiunilor (crovurilor), desecarea zonelor cu băltiri, aplicarea tuturor regulilor agrotehnicii antierozionale.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, vegetal, tehnologie, agrotehnica diferentiata, zone forestiere destinate agriculturii