Elementele de bază ale sistemului de irigaţie

Una din cele mai importante măsuri pentru sporirea recoltelor şi asigurarea stabilităţii producţiei agricole în zonele secetoase ale ţării, sau unde precipitaţiile sunt nefavorabil distribuite, este irigaţia.

Prin irigaţie se pune la dispoziţia plantelor de cultură apa necesară, în funcţie de cerinţele plantelor, de fazele de vegetaţie şi de precipitaţiile căzute. Irigaţia este o măsură intensivă, care micşorează în cea mai mare măsură dependenţa producţiei agricole de condiţiile climatice.
​
Prin irigaţie se sporeşte eficienţa tuturor celorlalte metode agrotehnice înaintate care contribuie la sporirea considerabilă a producţiei agricole. Actualmente, toate unităţile şi asociaţiile agricole trebuie să depună eforturi susţinute pentru extinderea amenajărilor de irigaţii din surse locale. Pentru asigurarea unei eficienţe sporite, pe terenurile irigate este necesar să se ţină seama de următoarele :alegerea celor mai indicate culturi şi soiuri; asolamente specifice irigaţiei; folosirea unei agrotehnici specifice culturilor irigate; cele mai potrivite sisteme de lucrare a solului, de îngrăşare; o densitate optimă a culturilor; lucrări de îngrijire mai numeroase şi mai energice; aplicarea unui regim optim de irigare, potrivit condiţiilor naturale şi metode de udare; folosirea unei metode cât mai raţionale de udare, care să micşoreze preţul de cost al producţiei. Pentru a putea asigura aprovizionarea dirijată a plantelor, potrivit cerinţelor fiecărei culturi, este necesar să cunoaştem regimul de irigare a acesteia. Regimul de irigare cuprinde condiţiile de stabilire a normei de udare, a numărului de udări, a datei aplicării udărilor şi a duratei unei udări. Pentru stabilirea unui regim de irigare corespunzător cerinţelor unei anumite culturi, este necesar să se cunoască elementele care îl condiţionează.

Cele mai importante elemente sunt: cantitatea de precipitaţii şi distribuţia acestora în timpul anului; cerinţele plantelor faţă de apă şi în special în fazele critice; proprietăţile fizice ale solului; cantitatea de apă care se găseşte în sol în momentul în care vrem să irigăm cultura; agrotehnica folosită (modul de pregătire a terenului, cantitatea de îngrăşăminte etc.); metoda de udare folosită. Elementele unui sistem de irigaţie depinde de metoda de irigaţie. Cea mai răspândită metodă de irigare folosită în anii anteriori, şi anume metoda prin scurgere la suprafaţă, are următoarele elemente: sursa de apă, prizele de apă (gravitaţionale şi staţii de pompare); reţeaua de canale, de alimentare şi de evacuare a apei.

Reţeaua de canale de alimentare cuprinde: canale permanente (canale de distribuţie)  până la canalul distribuitor de sector, reţeaua de canale provizorii, care se construiesc în fiecare an la începutul perioadei de vegetaţie şi care după vegetaţie se distrug prin nivelare. Reţeaua provizorie de udare se compune din canale provizorii, brazde de legătură, brazde sau fâşii. În funcţie de metoda de irigare apar şi alte elemente în cadrul unui sistem de irigaţie.

Metode de irigaţie

Apa necesară pentru irigare se ia din râuri, din rezervoare de acumulare, din lacuri sau din pânza freatică. Apa din râu se poate lua prin derivare, prin pompare sau prin priză directă dacă există o suficientă diferenţă de nivel. Dacă lipseşte diferenţa de nivel, priza de apă necesită construirea unui baraj, care să ridice nivelul apei de râu, sau să se instaleze staţii de pompare. După modul de administrare a apei, metodele de irigat se pot clasifica în: irigarea prin scurgere la suprafaţă; irigarea prin aspersiune; irigarea subterană.

În cadrul metodei prin scurgere la suprafaţă, tehnica udării poate fi diferită în funcţie de cerinţele plantelor, precum şi de condiţiile naturale şi economice. Cele mai multe plante, şi în special plantele prăşitoare (porumb, floarea-soarelui etc.) se irigă prin metoda scurgerii la suprafaţă. Panta terenului şi permeabilitatea prea mare a solului limitează irigarea prin scurgere. La metoda de udare prin scurgere la suprafaţă, apa de irigaţie este condusă cu ajutorul reţelei de udare, dar amenajarea pentru infiltrarea apei poate fi diferită. Astfel, la metoda de udare prin scurgere la suprafaţă, infiltraţia apei în sol are loc în timpul trecerii apei pe brazde sau fâşii. La cultura orezului sunt necesare amenajări speciale, orezul fiind singura cultură la care irigarea se face prin inundare. La irigarea legumelor se folosesc încă brazdele înguste, biloanele, brazdele false. Faşiile de udare se folosesc pentru irigarea lucernei şi a altor culturi dese.

La metoda de udare prin scurgere la suprafaţă, pentru a duce apa în parcelele de irigat sunt necesare mai multe canale. În primul rând este necesar un canal principal, care se dimensionează în raport cu debitul de apă ce trebuie dus în parcela de irigat. Canalul principal se ramifică în canalele de distribuţie de sector, iar din acestea canalele provizorii, care se construiesc în fiecare an, la începutul perioadei de irigaţie şi care după recoltare se distrug prin nivelare. Din canalele provizorii, apa poate să treacă direct în brazdele de udare (sistem de udare cu două verigi) sau mai întâi trece prin rigolele sau brazdele de legătură (udare cu trei verigi). Practica arată că este mai indicat sistemul de udare cu trei verigi.

Brazdele de udare se trasează paralel cu rândurile de plante, cu 1-2 zile înainte de udare. Distanţa dintre brazde este de 50-90 metri, iar lungimea de 30-80 metri. Acest fel de distribuire a apei se numeşte irigare prin brazde şi se foloseşte la majoritatea culturilor agricole. Din canalele de distribuţie, apa este introdusă în canalele provizorii şi de aici în brazde, prin sifoane, sau prin deschideri făcute, dacă lipsesc sifoanele. Grosimea stratului de apă trebuie să fie de 1/3 sau 2/3 din adâncimea brazdei. Apa trebuie să curgă prin canale cu viteză mică, pentru a nu le eroda şi trebuie să fie cu 3-10 cm mai sus decât nivelul terenului înconjurător, pentru a se putea distribui. După infiltraţia apei şi zvântarea solului, se execută imediat o praşilă, pentru a se distruge crusta care se formează. La udarea prin brazde, se pot da cantităţi mai mari de apă, refăcându-se astfel numărul udărilor. Se recomandă norma de udare de 600-800 m3/ha.

La metoda de irigare prin inundare sau submersiune ce se foloseşte la cultura orezului, care necesită aproape în tot cursul vegetaţiei un strat relativ gros de apă, pe suprafaţa solului se fac amenajări diferite faţă de celelalte culturi care se irigă. În afara canalelor de aducţiune prin brazde, este absolut obligatorie existenţa unei reţele de evacuare a apei. O altă metodă este irigarea prin aspersiune, ce se poate aplica tuturor culturilor agricole. Prin această metodă, apa este distribuită pe teren sub formă de ploaie.

Irigarea prin aspersiune are următoarele avantaje: nu necesită o nivelare riguroasă a terenului, nu împiedică mecanizarea lucrărilor de irigaţie, spală plantele de praf, combate seceta atmosferică, iar normele de apă sunt reduse. Apa este condusă sub presiune prin conducte metalice, sau de material plastic, fixe sau demontabile, în parcelele care trebuie irigate. Partea terminală a conductei este racordată la mecanismele de distribuit apa - aspersoare.

Apa este distribuită în jurul fiecărui aspersor, în picături mici asemănătoare picăturilor de ploaie pe o rază variabilă, după tipul aspersorului. După ce s-a irigat în acest mod o porţiune, se mută conductele şi aspersoarele pe porţiunea alăturată. Se recomandă norme de udare de 350-500 m3/ha.

În afară de aceste instalaţii şi sisteme de aspersiune, sunt în curs de amenajare unele sisteme noi, cu conducte subterane sub presiune. Irigaţia subterană care constă în conducerea apei cu jutorul unor tuburi poroase de argilă arsă sau galerii la adâncimea la care se găsesc plasate majoritatea rădăcinilor plantelor nu este o metodă obişnuită în România.

Victor VĂTĂMANU