REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Escazu F1 - varza de căpățână Syngenta, «cea mai prietenoasă fermierului»

15/10/2015

0 Comments

 
Picture
„Varza de căpățână Escazu F1, cea mai adaptată zonei Dâmbovița, terenului și tehnologiei din vestita comună Brezoaele, își formează căpățâna la circa 90 de zile, perioadă în care recoltarea poate începe, putându-se merge chiar și până la 120 de zile fără niciun fel de problemă, toate aceste atuuri transformând-o în hibridul cel mai prietenos fermierului“, a precizat Dana Răduică, manager campanii legume al companiei Syngenta, cu ocazia zilei demonstrative la cultura de varză, care a avut loc la data de 14 septembrie.
În cadrul fermei lui Ion Pătrașcu, cei de la Syngenta au cultivat atât hibrizi de varză consacrați, respectiv un nou-venit pe piață, cât și hibrizi de conopidă, inclusiv de conopidă colorată. Chiar dacă n-a fost primul pe lista prezentărilor, Dana Răduică a insistat poate cel mai mult asupra acestui hibrid, în ciuda comentariilor vărzarilor din zonă care folosesc sămânță păstrată în gospodărie și o vând cu 0,50 lei kilogramul. Și cei de la Syngenta au cu ce se lăuda, în condițiile în care, la o distanță de plantare de 70x30, o densitate de 40.000 de plante la hectar și chiar și în condițiile unei infestări masive cu lupoaie, Escazu F1 este singura varză de căpățână care arată cât de cât normal și se poate recolta. „Escazu F1 (varza cea mai prietenoasă fermierului, tolerantă la fermier, o puteți trata cu indiferență și ea tot dă rezultate) este un hibrid cu frunză subțire, recomandat pentru cultura de toamnă. Are 90-100 de zile perioadă de vegetație, căpățâni uniforme, compacte, cu greutatea cuprinsă între 2,5 și 3 kilograme, care se păstrează foarte bine în câmp. Sunt plante de vigoare medie, uniforme, Escazu fiind recomandat pentru consum în stare proaspătă sau murat“, a precizat Dana Răduică, manager campanii legume Syngenta. Conform precizărilor acesteia, hibridul a fost introdus pe piață în urmă cu aproximativ trei ani, a trecut prin perioade de testări, a fost cultivat, Răduică adăugând că sunt chiar și fermieri din Brezoaele care îl cultivă. „Escazu F1 este hibridul cel mai adaptat zonei Dâmbovița, terenului și tehnologiei din Brezoaele. Este un hibrid care își formează căpățâna la circa 90 de zile, perioadă în care recoltarea poate începe, putându-se merge chiar și până la 120 de zile fără nici un fel de problemă. Nu crapă, nu se clocește la cotor, doar se îndesește și se îngreunează. Dacă este recoltat la începutul perioadei de maturare, la 90 de zile, are aproximativ 2-2,5 kilograme, după care se duce la 3 kg și chiar sare peste această greutate, în funcție de recoltare“, a mai precizat ea.

Un alt hibrid prezentat la Brezoaele a fost Sarmalin F1, un hibrid de varză cu frunză fină și dulce pentru cultura de toamnă. Sarmalin F1 este recomandat pentru murare, dar și pentru consumul în stare proaspătă. Plantele sunt uniforme și prezintă toleranță la Xanthomonas. „Datorită precocității, Sarmalin F1 poate fi plantat în culturile mai întârziate. Are o capacitate bună de păstrare în câmp și nu crapă“, a spus, la rândul său, Nicoleta Ghindaru, expert tehnic culturi speciale și legume Syngenta. Tot ea a vorbit și de Mavunor, un nou hibrid Syngenta aflat în testare. Căpățâna sa este ușor aplatizată, frunza este foarte fină, greutatea căpățânii putând ajunge la două kilograme. „Putem observa că nervurile sunt foarte fine, este o varză pentru murat“, a afirmat Ghindaru. „Brezoaele știu că este o zonă unde se caută o varză cu căpățâna rotundă. Nu știu dacă ar merge, dar plantele în câmp sunt uniforme, structura internă este una care se pretează pentru murat. Știu că mulți caută această formă a căpățânii în partea de vest și în Suceava“.

Pruktor F1 este un alt hibrid de varză de căpățână prezentat la Brezoaele. Pruktor F1 are o perioadă de vegetație de 65-70 de zile. „Pruktor a fost cultivat și pe primăvară și vară și s-a comportat foarte bine în ambele situații, la o tehnologie mai precară. Forma căpățânii este rotundă, cel puțin pe vară trece de 3 kilograme. Ca și densitate, în culturile de primăvară-vară v-aș recomanda peste 40.000 de plante la hectar. În felul acesta, la 2 kilograme per căpățână, se obțin 80-90 de tone fără probleme“, a spus Iulian Zafiu, reprezentant tehnic specialități și legume Syngenta.

Lecanu F1 și Spacestar F1, doi hibrizi de conopidă cu autoacoperire bună. Zona hibrizilor de conopidă a fost preluată de Aurel Catrina, reprezentant vânzări semințe legume Syngenta. Primul pe listă a fost Lecanu F1, un hibrid pentru cultura vară-toamnă, cu perioadă de vegetație la aproximativ 75 de zile de la plantare. În cazul lotului de la Brezoaele, Lecanu F1 nu a întâmpinat prea mari probleme, chiar dacă, vizibil, căpățânile au fost mai mici decât într-un an normal din cauza vremii deosebit de călduroase. „Pentru că anul acesta au fost temperaturi foarte mari pe timpul verii, conopida a întâmpinat probleme în ceea ce privește dezvoltarea. Pentru a se lega și a forma căpățâna, conopida are nevoie de trei zile consecutiv cu temperaturi mai mici de 18 grade. (...) Căpățâna se face mult mai mare, poate să ajungă la 2 kilograme. Până la 2 kilograme, ea este foarte bine acoperită, iar peste 2 kilograme se deschide“, a precizat Catrina, arătând cu degetul către câteva rânduri cu conopidă a cărei căpățână era încă acoperită de frunze.

Spacestar F1 a fost cel de-al doilea hibrid de conopidă prezentat de angajații Syngenta. În acest caz, foliajul este mai restrâns și plantele suportă o densitate mai mare, de 40.000 de plante. Căpățâna ajunge la maturitate la 2 kilograme, fiind vorba de o conopidă cu perioadă scurtă de vegetație pentru cultura de toamnă. Conform calculelor lui Catrina, 2.500 de semințe de conopidă costă 220 de lei, iar înființarea unui hectar costă aproximativ 3.500 de lei, numai semințele. În ceea ce privește pachetul de tratament, ca și în cazul pepenilor, și în cadrul loturilor de varză produsul Ortiva Top poate fi aplicat de la 2-3 frunze adevărate, până când varza începe să învelească. El are un timp de pauză la varză de 21 de zile, iar la conopidă, de 14 zile. Pentru varză, produsul este omologat în vederea combaterii pătării inelare a frunzelor, alternarioză, mana vărzoaselor, făinare, putregaiul uscat al verzei, putregaiul alb, pauza dintre tratamente fiind între 7 și 12 zile.

Ca sfat pentru legumicultori, angajații Syngenta recomandă Sarmalin F1 și Escazu F1 pentru toamnă, pentru vară este indicat Pruktor F1, pentru primăvară, la solar, Mirror F1 (hibrid extratimpuriu, cu o perioadă de vegetație de 55 de zile), în câmp deschis Gregorian F1 (cu recoltarea la jumătatea lunii iunie), respectiv Grepala F1 (nu se clocește, rezistă în câmp mai bine). Fermierii din zonă, aproape la unison, spun că sunt în căutarea unei verze sferice, „în două frunze“, cu frunză subțire și nervuri mici, gata pentru murat. Un mercurial la prima vedere relevă un preț de 0,50 lei kilogramul de varză înainte de începerea campaniei de recoltat. Tradiția spune că varza se pune la murat de Sfântul Dumitru.

Ionel VĂDUVA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE