Etapa vegetativă a grâului de toamnă

Germinaţia seminţelor de grâu are loc numai în condiţiile în care a fost parcursă perioada de repaus seminal, perioadă care, după cum prezintă Gh. Matei, la soiurile cultivate în România, este cuprinsă în medie între 40 şi 60 de zile. Există însă şi forme de cultură la care repausul seminal este foarte scurt (până la 10 zile), soiuri cu repaus seminal mediu (între 30 şi 45 de zile) şi soiuri cu repaus seminal lung (peste 45 de zile).

Soiurile fără repaus seminal cu interval de timp foarte scurt de parcurgere al acestuia nu se recomandă a fi cultivate în zonele cu regim pluviometric mai ridicat în perioada de recoltare a grâului, deoarece, în mod frecvent, apare fenomenul de „încolţire în spic“, cu consecinţele negative asupra calităţii producţiei. Semănatul înainte ca seminţele să parcurgă în totalitate perioada de postmaturaţie conduce la răsărirea neuniformă a culturii, la obţinerea unei desimi mici faţă de normal şi implicit la o diminuare considerabilă a recoltei. Acest aspect trebuie avut în vedere în zonele mai reci ale ţării, judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Bistriţa, Hunedoara, Sălaj, Suceava, Neamţ, Maramureş, unde loturile de grâu recoltate parcurg într-un interval de timp mai mare postmaturaţia. Pentru germinare, boabele absorb aproximativ 45-50% apă faţă de greutatea lor, acest aspect duce la activarea sistemului enzimatic, enzimele trec în soluţie şi transformă substanţele de rezervă din endosperm în substanţe simple, accesibile embrionului. Embrionul începe să crească, sparge coaja bobului şi iese afară. Creşterea are loc prin cele două zone de creştere: muguraş şi rădăciniţă. La început apare rădăciniţa protejată de coleoriză şi apoi tulpiniţa, protejată de coleoptil, marcând răsărirea grâului. Viteza de răsărire şi uniformitatea de răsărire ale unei culturi de grâu sunt dependente de mai mulţi factori: starea de aprovizionare cu apă a solului, temperatura, MMB-ul seminţei, EG %, puterea de străbatere, calitatea pregătirii patului germinativ, tipul de sol etc.

După răsărire, grâul parcurge în evoluţia sa patru etape importante: perioada activă din toamnă (când au loc înrădăcinarea şi înfrăţirea); perioada de vegetaţie lentă din iarnă sau criptovegetaţia (vegetaţia ascunsă); perioada de regenerarre din primăvară (când se continuă înfrăţirea); perioada de creştere intensivă din primăvară - început de vară, parcurgând fenofazele de alungire a paiului, înspicare, înflorire, fecundare, formare şi coacere a bobului.

Înrădăcinarea şi dezvoltarea sistemului radicular

Prin germinare, grâul emite trei rădăcini embrionare la formele de toamnă şi 3-5 la formele de primăvară. Aceste rădăcini rămân active pe toată durata de viaţă a plantei, însă rolul lor în absorbţia apei şi a elementelor nutritive scade treptat odată cu apariţia şi dezvoltarea rădăcinilor adventive (coronare) care alcătuiesc cea mai mare parte a sistemului radicular. Primele rădăcini adventive încep să se formeze imediat după ce se formează cea de-a doua frunză, adică după ce planta a acumulat 200-220 grade Celsius, iar dezvoltarea lor are loc în proporţie de 60-70% în stratul arabil al solului, putând ajunge însă până la adâncimi de 1,5-2 metri. Dezvoltarea sistemului radicular la grâu este influenţată de factorii edafici, în primul rând, dar şi de starea de aprovizionare cu nutrienţi a solului. La finalul perioadei de vegetaţie, acesta reprezintă circa 8-10% din masa întregii plante. Odată cu formarea frunzelor, începând cu momentul definitivării formării complete a celei de a treia frunze, la subsoara primelor două apar mugurii axilari din care iau naştere fraţii.

Înfrăţirea grâului

Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, procesul de înfrăţire la grâu se declanşează la circa trei săptămâni de la răsărire, din nodul de înfrăţire apărând fraţi de ordinal I, II, III etc. Fiecare frate format poate, la rândul său, să-şi formeze propriul nod de înfrăţire şi se poate comporta ca o plantă principală. Înfrăţirea grâului este un proces condiţionat de temperatură, acesta derulându-se în bune condiţii atât timp cât valoarea temperaturilor se menţine peste pragul termic de plus 5 grade Celsius. Înfrăţirea are loc de obicei toamna, dar se poate înregistra fenomenul şi în ferestrele iernii, când temperatura trece de pragul amintit, sau în primăvară, înainte de alungireaa paiului. De dorit este ca înfrăţirea să aibă loc în toamnă, majoritatea fraţilor formaţi atunci sunt fertile, având capacitatea de a produce spic şi genera producţie. Există şi fraţi nefertili, numiţi şi „fraţi de poală“, care formează numai masa vegetală, consumă nutrienţi, dar nu fructifică. De aceea, la o cultură reuşită, numărul de fraţi nu trebuie să fie prea mare, lăsând astfel posibilitatea ca fraţii formaţi să se dezvolte normal şi să genereze producţie.

Călirea grâului

Este procesul  prin care plantele de grâu se pregătesc pentru a rezista la temperaturile scăzute din perioada rece a iernii. Procesul durează  40-50 de zile şi se derulează în două faze: - faza de acumulare a zaharurilor, când plantele acumulează zaharoza, glucoza etc., şi care se parcurge în 15-20 de zile, la temperaturi pozitive, de 10-15 grade Celsius ziua şi 0-6 grade Celsius noaptea. În acest interval se acumulează intens acid ascorbic, fosfor şi potasiu şi se intensifică activitatea unor enzime (catalaza, peroxidaza şi invertaza). După această fază, plantele pot rezista până la minus 12 grade Celsius; - faza de deshidratare a celulelor şi concentrare a sucului celular care durează 15-25 de zile în condiţiile unor temperaturi sub 0 grade Celsius, determinând plantele să elimine până la 50% din apa liberă existentă în celule, în spaţiile intercelulare, concentrând astfel sucul celular. Conţinutul de glucide din nodul de înfrăţire depăşeşte 25% şi poate ajunge la 30% din substanţa uscată, fiind influenţat de mai mulţi factori: condiţii de climă, soiul, data semănatului etc. După această fază, plantele pot rezista la temperaturi de până la minus 15 grade Celsius, minus 20 grade Celsius la nivelul nodului de înfrăţire. Rezistenţa la ger depinde şi de însuşirile genetice ale soiurilor, dar şi de pregătirea plantelor pentru iernare, corelate cu data semănatului şi încadrarea în epoca optimă, aşa încât până la sosirea iernii să se asigure 40-50 de zile, timp necesar pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi călire a plantelor.

Criptovegetaţia sau vegetaţia ascunsă din iarnă

După călire, în ciclul de vegetaţie al grâului urmează perioada de repaus din iarnă sau criptovegetaţia (vegetaţie ascunsă), perioadă care se instalează la culturile din ţara noastră în anii normali între 5 şi 10 decembrie pentru Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei, 10-20 decembrie pentru partea de sud şi vest a ţării şi către finalul lunii decembrie pentru zona Dobrogei. Această perioadă din viaţa plantelor de grâu de toamnă se caracterizează prin faptul că toate procesele fiziologice se derulează foarte încet, dând senzaţia că planta nu vegetează, de unde şi denumirea de „criptovegetaţie“ atribuită de cercetătorii italieni. În realitate, în această perioadă are loc în continuare absorbţia azotului şi transformarea lui în produşi necesari metabolismului plantei. Fertilizarea suplimentară cu azot, în doze moderate se impune în acest interval, pentru că planta îşi definitivează dezvoltarea corespunzătoare a unor elemente de productivitate (se dezvoltă conul vegetativ, apar noi primordii foliare şi radiculare etc.). Tot în această perioadă rece, la cultura grâului pot apărea pierderi de plante din cauze multiple, cele mai frecvente fiind degenerarea, asfixierea plantelor, descălţarea sau epuizarea plantelor. Pentru a putea lua măsurile necesare de corectare a acestor pierderi, în perioada rece se va efectua controlul culturilor, recoltând monoliţi a câte 3-4 pentru fiecare parcelă. Recoltarea monoliţilor se face în cutii de tablă sau de lemn de 25/25 cm, cu ajutorul cazmalei sau a altor unelte în funcţie de gradul de îngheţ al solului. După recoltare, lădiţele cu probe sunt introduse în camere încălzite la 4-6 grade Celsius, unde timp de 2-3 zile solul se dezgheaţă treptat. Se măreşte apoi temperatura la 16-20 de grade Celsius, se aşază lădiţele lângă ferestre, la lumină şi se udă ori de câte ori este necesar. După două săptămâni, se numără toate plantele din probe şi se notează separat cele vii şi cele moarte, degerate şi numărul boabelor rămase viabile, dar negerminate. Se calculează pierderile, cu ajutorul formulei: p = b x 100/a, în care p = procent pierderi, b = număr plante moarte, a = număr total de plante din probă.

Perioada de regenerare a plantelor de grâu din primăvară

Începe odată cu dezgheţul solului, când plantele îşi intensifică procesele vitale. O. Berbecel constata că, pentru climatul continental al României, acest proces începe între 10 februarie şi 27 martie, în funcţie de zona de cultivare şi mersul vremii. Odată cu încălzirea vremii, plantele încep să-şi reia treptat procesele vitale; începe absorbţia apei şi a elementelor nutritive, încep să crească şi rădăcinile, frunzele şi fraţii. Când valorile temperaturii depăşesc 5-6 grade Celsius, se continuă înfrăţirea. Importante pentru regenerarea rapidă a plantelor sunt cantităţile de nutrienţi aflate la dispoziţia acestora, în special azotul este foarte important, deoarece el este considerat „arhitectul creşterii şi dezvoltării plantelor“. De aceea, aplicarea azotului primăvara devreme pe solul îngheţat este foarte importantă pentru regenerarea plantelor. Odată cu începerea alungirii paiului, procesul de înfrăţire încetează. Se apreciază că, în cele 90 de zile de creştere intensă a plantei în primăvară, se acumulează peste 95% din biomasa totală, comparativ cu intervalul scurs de la semănat până la alungirea paiului, care reprezintă peste 2/3 din perioada de vegetaţie, când se acumulează numai 3-5% din biomasă.

Victor VĂTĂMANU