Germinația semințelor de grâu are loc numai în condițiile în care a fost parcursă perioada de repaus seminal, perioadă care, după cum prezintă Gh. Matei, la soiurile cultivate în România, este cuprinsă în medie între 40 și 60 de zile. Există însă și forme de cultură la care repausul seminal este foarte scurt (până la 10 zile), soiuri cu repaus seminal mediu (între 30 și 45 de zile) și soiuri cu repaus seminal lung (peste 45 de zile).
Soiurile fără repaus seminal cu interval de timp foarte scurt de parcurgere al acestuia nu se recomandă a fi cultivate în zonele cu regim pluviometric mai ridicat în perioada de recoltare a grâului, deoarece, în mod frecvent, apare fenomenul de „încolțire în spic“, cu consecințele negative asupra calității producției. Semănatul înainte ca semințele să parcurgă în totalitate perioada de postmaturație conduce la răsărirea neuniformă a culturii, la obținerea unei desimi mici față de normal și implicit la o diminuare considerabilă a recoltei. Acest aspect trebuie avut în vedere în zonele mai reci ale țării, județele Covasna, Harghita, Brașov, Sibiu, Bistrița, Hunedoara, Sălaj, Suceava, Neamț, Maramureș, unde loturile de grâu recoltate parcurg într-un interval de timp mai mare postmaturația. Pentru germinare, boabele absorb aproximativ 45-50% apă față de greutatea lor, acest aspect duce la activarea sistemului enzimatic, enzimele trec în soluție și transformă substanțele de rezervă din endosperm în substanțe simple, accesibile embrionului. Embrionul începe să crească, sparge coaja bobului și iese afară. Creșterea are loc prin cele două zone de creștere: muguraș și rădăciniță. La început apare rădăcinița protejată de coleoriză și apoi tulpinița, protejată de coleoptil, marcând răsărirea grâului. Viteza de răsărire și uniformitatea de răsărire ale unei culturi de grâu sunt dependente de mai mulți factori: starea de aprovizionare cu apă a solului, temperatura, MMB-ul seminței, EG %, puterea de străbatere, calitatea pregătirii patului germinativ, tipul de sol etc.
După răsărire, grâul parcurge în evoluția sa patru etape importante: perioada activă din toamnă (când au loc înrădăcinarea și înfrățirea); perioada de vegetație lentă din iarnă sau criptovegetația (vegetația ascunsă); perioada de regenerarre din primăvară (când se continuă înfrățirea); perioada de creștere intensivă din primăvară – început de vară, parcurgând fenofazele de alungire a paiului, înspicare, înflorire, fecundare, formare și coacere a bobului.
Înrădăcinarea și dezvoltarea sistemului radicular
Prin germinare, grâul emite trei rădăcini embrionare la formele de toamnă și 3-5 la formele de primăvară. Aceste rădăcini rămân active pe toată durata de viață a plantei, însă rolul lor în absorbția apei și a elementelor nutritive scade treptat odată cu apariția și dezvoltarea rădăcinilor adventive (coronare) care alcătuiesc cea mai mare parte a sistemului radicular. Primele rădăcini adventive încep să se formeze imediat după ce se formează cea de-a doua frunză, adică după ce planta a acumulat 200-220 grade Celsius, iar dezvoltarea lor are loc în proporție de 60-70% în stratul arabil al solului, putând ajunge însă până la adâncimi de 1,5-2 metri. Dezvoltarea sistemului radicular la grâu este influențată de factorii edafici, în primul rând, dar și de starea de aprovizionare cu nutrienți a solului. La finalul perioadei de vegetație, acesta reprezintă circa 8-10% din masa întregii plante. Odată cu formarea frunzelor, începând cu momentul definitivării formării complete a celei de a treia frunze, la subsoara primelor două apar mugurii axilari din care iau naștere frații.
Înfrățirea grâului
Dacă sunt îndeplinite toate condițiile, procesul de înfrățire la grâu se declanșează la circa trei săptămâni de la răsărire, din nodul de înfrățire apărând frați de ordinal I, II, III etc. Fiecare frate format poate, la rândul său, să-și formeze propriul nod de înfrățire și se poate comporta ca o plantă principală. Înfrățirea grâului este un proces condiționat de temperatură, acesta derulându-se în bune condiții atât timp cât valoarea temperaturilor se menține peste pragul termic de plus 5 grade Celsius. Înfrățirea are loc de obicei toamna, dar se poate înregistra fenomenul și în ferestrele iernii, când temperatura trece de pragul amintit, sau în primăvară, înainte de alungireaa paiului. De dorit este ca înfrățirea să aibă loc în toamnă, majoritatea fraților formați atunci sunt fertile, având capacitatea de a produce spic și genera producție. Există și frați nefertili, numiți și „frați de poală“, care formează numai masa vegetală, consumă nutrienți, dar nu fructifică. De aceea, la o cultură reușită, numărul de frați nu trebuie să fie prea mare, lăsând astfel posibilitatea ca frații formați să se dezvolte normal și să genereze producție.
Călirea grâului
Este procesul prin care plantele de grâu se pregătesc pentru a rezista la temperaturile scăzute din perioada rece a iernii. Procesul durează 40-50 de zile și se derulează în două faze: – faza de acumulare a zaharurilor, când plantele acumulează zaharoza, glucoza etc., și care se parcurge în 15-20 de zile, la temperaturi pozitive, de 10-15 grade Celsius ziua și 0-6 grade Celsius noaptea. În acest interval se acumulează intens acid ascorbic, fosfor și potasiu și se intensifică activitatea unor enzime (catalaza, peroxidaza și invertaza). După această fază, plantele pot rezista până la minus 12 grade Celsius; – faza de deshidratare a celulelor și concentrare a sucului celular care durează 15-25 de zile în condițiile unor temperaturi sub 0 grade Celsius, determinând plantele să elimine până la 50% din apa liberă existentă în celule, în spațiile intercelulare, concentrând astfel sucul celular. Conținutul de glucide din nodul de înfrățire depășește 25% și poate ajunge la 30% din substanța uscată, fiind influențat de mai mulți factori: condiții de climă, soiul, data semănatului etc. După această fază, plantele pot rezista la temperaturi de până la minus 15 grade Celsius, minus 20 grade Celsius la nivelul nodului de înfrățire. Rezistența la ger depinde și de însușirile genetice ale soiurilor, dar și de pregătirea plantelor pentru iernare, corelate cu data semănatului și încadrarea în epoca optimă, așa încât până la sosirea iernii să se asigure 40-50 de zile, timp necesar pentru o bună înrădăcinare, înfrățire și călire a plantelor.
Criptovegetația sau vegetația ascunsă din iarnă
După călire, în ciclul de vegetație al grâului urmează perioada de repaus din iarnă sau criptovegetația (vegetație ascunsă), perioadă care se instalează la culturile din țara noastră în anii normali între 5 și 10 decembrie pentru Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei, 10-20 decembrie pentru partea de sud și vest a țării și către finalul lunii decembrie pentru zona Dobrogei. Această perioadă din viața plantelor de grâu de toamnă se caracterizează prin faptul că toate procesele fiziologice se derulează foarte încet, dând senzația că planta nu vegetează, de unde și denumirea de „criptovegetație“ atribuită de cercetătorii italieni. În realitate, în această perioadă are loc în continuare absorbția azotului și transformarea lui în produși necesari metabolismului plantei. Fertilizarea suplimentară cu azot, în doze moderate se impune în acest interval, pentru că planta își definitivează dezvoltarea corespunzătoare a unor elemente de productivitate (se dezvoltă conul vegetativ, apar noi primordii foliare și radiculare etc.). Tot în această perioadă rece, la cultura grâului pot apărea pierderi de plante din cauze multiple, cele mai frecvente fiind degenerarea, asfixierea plantelor, descălțarea sau epuizarea plantelor. Pentru a putea lua măsurile necesare de corectare a acestor pierderi, în perioada rece se va efectua controlul culturilor, recoltând monoliți a câte 3-4 pentru fiecare parcelă. Recoltarea monoliților se face în cutii de tablă sau de lemn de 25/25 cm, cu ajutorul cazmalei sau a altor unelte în funcție de gradul de îngheț al solului. După recoltare, lădițele cu probe sunt introduse în camere încălzite la 4-6 grade Celsius, unde timp de 2-3 zile solul se dezgheață treptat. Se mărește apoi temperatura la 16-20 de grade Celsius, se așază lădițele lângă ferestre, la lumină și se udă ori de câte ori este necesar. După două săptămâni, se numără toate plantele din probe și se notează separat cele vii și cele moarte, degerate și numărul boabelor rămase viabile, dar negerminate. Se calculează pierderile, cu ajutorul formulei: p = b x 100/a, în care p = procent pierderi, b = număr plante moarte, a = număr total de plante din probă.
Perioada de regenerare a plantelor de grâu din primăvară
Începe odată cu dezghețul solului, când plantele își intensifică procesele vitale. O. Berbecel constata că, pentru climatul continental al României, acest proces începe între 10 februarie și 27 martie, în funcție de zona de cultivare și mersul vremii. Odată cu încălzirea vremii, plantele încep să-și reia treptat procesele vitale; începe absorbția apei și a elementelor nutritive, încep să crească și rădăcinile, frunzele și frații. Când valorile temperaturii depășesc 5-6 grade Celsius, se continuă înfrățirea. Importante pentru regenerarea rapidă a plantelor sunt cantitățile de nutrienți aflate la dispoziția acestora, în special azotul este foarte important, deoarece el este considerat „arhitectul creșterii și dezvoltării plantelor“. De aceea, aplicarea azotului primăvara devreme pe solul înghețat este foarte importantă pentru regenerarea plantelor. Odată cu începerea alungirii paiului, procesul de înfrățire încetează. Se apreciază că, în cele 90 de zile de creștere intensă a plantei în primăvară, se acumulează peste 95% din biomasa totală, comparativ cu intervalul scurs de la semănat până la alungirea paiului, care reprezintă peste 2/3 din perioada de vegetație, când se acumulează numai 3-5% din biomasă.
Victor VĂTĂMANU
