Excesul de umiditate pe terenurile agricole

Amenajările de desecare-drenaj existente în ţara noastră au fost concepute şi realizate pentru prevenirea şi eliminarea excesului de umiditate de pe terenurile agricole organizate în parcele mari, după cum afirma N. Moraru şi H. Ioaniţoaia, 2002. Ele au avut drept scop realizarea scurgerii, colectării şi evacuării volumelor de apă în exces, în principal, sau numai prin canale de desecare, amplasate la distanţe mari, în general specifice dimensiunilor parcelelor funciare.

---

Excesul de umiditate al terenurilor agricole, dintre canalele de desecare, s-a accentuat ca urmare a noilor condiţii de organizare a teritoriului agricol. Prin fragmentarea acestuia în numeroase loturi, de mărimi şi orientări diferite, în parcela de desecare se reduce scurgerea şi se diminuează colectarea şi evacuarea apei. De asemenea, excesul de umiditate este accentuat, ca o consecinţă a implicării nesatisfăcătoare în întreţinerea canalelor de desecare a deţinătorului de patrimoniu şi a lipsei de participare a fermierilor la exploatarea acestora, ajungându-se chiar la degradarea lucrărilor.

Cauzele excesului de umiditate a solurilor sunt multiple şi acţionează, după caz, individual sau asociate, în diverse moduri. Ca urmare, şi măsurile de ameliorare a solurilor se diferenţiază de la caz la caz. Excesul de umiditate poate fi generat de o serie de surse naturale sau artificiale şi este influenţat de prezenţa unor factori exteni şi/sau interni.

Dintre sursele naturale, care generează excesul de umiditate, principale sunt: sursele de natură meteorologică, precipitaţii abundente căzute în perimetrul desecabil afectat de excesul de umiditate, într-o perioadă cu evapotranspiraţie redusă; surse de natură hidrologică, constând din afluxul apelor de scurgere de pe versanţi, de pe terenurile mai înalte înconjurătoare, sau sub forma apelor de inundaţie cauzate de viituri; surse de natură hidrogeologică, respectiv existenţa unui nivel ridicat permanent sau temporar al apei freatice, ori afluxul subteran de la baza teraselor şi a versanţilor. Sursele artificiale de apă de infiltraţii, datorate exploatării neraţionale a unor lucrări hidroameliorative, cum ar fi: sistemele de irigaţii, amenajările piscicole, orezării, lucrările de acumulare şi altele.

Factorii externi de exces de umiditate - de influenţă a fenomenului, pot fi: naturali sau artificiali. Factorii naturali sunt de natură geomorfologică de relief, constând în principal din: panta insuficientă a terenului pentru a asigura drenajul extern (prin scurgere la suprafaţă), forme închise microdepresiuni fără scurgere şi inexistenta unor albii de scurgere a excesului de apă (privale, gârle etc.).

Factorii artificiali sunt reprezentaţi prin diferite lucrări, care împiedică scurgerea apei de la suprafaţa terenului afectat către colectori naturali din reţeaua hidrografică. Se menţionează dintre aceste lucrări rambleele de drumuri şi căi ferate, digurile şi alte obstacole, dar şi lipsa de întreţinere a canalelor şi a şanţurilor pentru colectarea şi evacuarea apelor în exces.

Factorii interni care favorizează excesul de umiditate sunt de natură pedologică - a solului şi influenţează nefavorabil drenajul intern (capacitatea solului de infiltrare în adâncime). Drenajul intern nesatisfăcător este cauzat, în principal, de textura fină a solului pe întreg profilul său, sau numai în unele straturi, prin prezenţa orizonturilor genetice de acumulare a argilei, care diminuează apreciabil permeabilitatea solului. Suprafaţa totală potenţială cu exces de umiditate se apreciază la circa 7-8 milioane de hectare. Suprafaţa terenurilor frecvent afectate de exces de umiditate, în anii cu precipitaţii normale, este de circa 5-5,5 milioane de hectare. În anii secetoşi, excesul de umiditate se manifestă pe suprafeţe mult mai restrânse, apare local, dispersat pe teritoriul respectiv şi se extinde pe circa 1,5-17 milioane de hectare.

S-au separat două grupe principale de terenuri, după sursa de apă în exces: - în grupa I sunt cuprinse terenurile cu exces de apă temporar cu caracter stagnant, cauzat de precipitaţii, pe relief cu pante mici şi soluri slab permeabile din zonele climatice umede şi subumede, cu apă freatică la adâncimi mai mari de 3-5 m. Aceste terenuri sunt răspândite pe terase, piemonturi, câmpii înalte, culmi deluroase şi podişuri, cu soluri argiloase puternic pseudogleizate sau pseudogleice, soluri brune de pădure podzolite şi soluri cenuşii de pădure, soluri cernoziomice levigate şi smolniţe. Terenurile din această grupă însumează aproximativ 2,1 milioane de hectare, din care 2 milioane de hectare de terenuri în pantă şi aproximativ 0,1 milioane de hectare în crovuri şi padine (depresiuni închise, fără scurgere de suprafaţă, formate prin tasarea loessului); - în grupa a II-a intră terenurile cu exces de umiditate provenit din apa freatică şi din precipitaţii. Apa freatică, la adâncimi medii de 1-3 m în lunci şi câmpii de divagare joase sau de 2-6 m în câmpii loessice, terase şi câmpii de divagare mai înalte, este sursa predominantă a excesului de apă.
În această grupă se disting 3 subgrupe:
- subgrupa
II - 1, cu terenuri cu exces de umiditate de durată diferită, cu sau fără pericol de salinizare secundară; subgrupa
II - 2, cu terenuri cu exces de umiditate de durată prelungită, de regulă fără sărături sau potenţial de sărăturare; subgrupa
II - 3, cu sărături şi soluri sărăturate.

În funcţie de cauzele şi modul de manifestare şi localizare a excesului de umiditate, terenurile agricole afectate se grupează în: terenuri cu exces de umiditate la suprafaţa solului, terenuri cu exces de umiditate pe profilul solului (freatic); terenuri cu exces de umiditate la suprafaţă şi pe profilul solului (mixt). De menţionat că măsurile ameliorative se stabilesc pe fiecare din cele 3 grupe de terenuri cu exces de umiditate.

Terenuri cu exces de umiditate la suprafaţa solului
Dintre condiţiile cele mai favorizante (naturale şi antropice) şi sursele de exces de apă, amintim: relieful cu pante mici şi endoreice; soluri cu permeabilitate redusă la suprafaţă sau la mică adâncime (neomogenitate texturală); cauze antropice: construcţii de barare a scurgerilor din precipitaţii - ramblee de şosele şi căi ferate, despăduriri iraţionale, păşunat intensiv etc.; precipitaţii peste cele „normale” în perioada rece a anului agricol; topiri bruşte de zăpadă; precipitaţii torenţiale în perioada caldă; scurgeri superficiale din zonele învecinate mai înalte; udări în perioada de vegetaţie cu intensităţi mai mari decât permeabilitatea solului. În ceea ce priveşte răspândirea geografică a terenurilor afectate de excesul de umiditate de suprafaţă, acestea apar îndeosebi în zona umedă, pe teritorii plane sau ondulate, slab înclinate, dar pot apărea şi în zone mai puţin umede, cu crovuri, padine, interdune etc. şi pe suprafeţele albiilor majore ale Dunării şi râurilor mai mari. Această subgrupă cuprinde, de regulă, soluri argilo-iluviale, podzolite (luvice), soluri pseudogleizate şi vertisoluri.

Sunt răspândite în zona deluroasă şi subcarpatică din vestul ţării, între Caraş şi Crişul Repede, zona deluroasă ce mărgineşte Câmpia Română spre nord, în Oltenia şi Vestul Munteniei, până la Argeş, dealurile Transilvaniei, dinspre Olt şi Someş, dealurile Vrâncene, dinspre Râmnicu-Sărat şi Trotuş, şi zona dealurilor dintre Valea Bistriţei şi hotarul din nordul Bucovinei. Crovurile şi padinile sunt răspândite în toată Câmpia Romană şi în mai mică măsură între Bega şi Mureş, în ambele zone, acolo unde solurile s-au format pe loess. Suprafaţa ocupată cu soluri cu exces de umiditate este de circa 2,5 milioane de hectare, din care: terenuri cu pante mai mici de 3-5%, care sunt cele mai bune pentru agricultură, 2,22 milioane de hectare, terenuri cu pantă mai mare de 3-5% sunt 176.000 de hectare, iar crovurile şi padinile însumează 100.000 de hectare diseminate pe un teritoriu de 946.000 de hectare.

Terenuri cu exces de umiditate pe profilul solului (freatic)
Excesul de umiditate pe terenurile din această grupă se datorează următoarelor cauze: relief depresionar, de luncă-câmpie joasă, de contact morfologic; nivel freatic ridicat (1-3 metri), cu creşteri mari de nivel, până la 0,3-0,5 metri adâncime; soluri cu permeabilitate bună sau/şi cu substrat litologic permeabil; precipitaţii peste „normală” (media multianuală) în perioada rece a anului agricol; niveluri ridicate în emisar, pe durată mai mare de 15-20 de zile; aflux subteran important; pierderi mari din amenajările de irigaţii, piscicole, lacuri de acumulare etc. Solurile caracteristice acestei grupe sunt cele hidromorfe (lacovişti, soluri gleice), sărăturile (solonceacuri, soloneţuri) şi diferite soluri gleizate. Aceste terenuri afectate de excesul de umiditate provenit din stratul freatic sunt răspândite într-o zonă largă în Câmpia joasă a Banatului, între Bârzava şi Mureş, în Câmpiile joase ale Crişurilor, Beretaului şi Someşului, în Oltenia în bazinul Blahniţei şi terasele joase ale Dunării, în luncile dintre Olt şi Buzău, în jumătatea estică a Bărăganului Central, o zonă largă între râurile Călmăţui şi Râmnicu Sărat, precum şi în nordul Bucovinei, o zonă în depresiunea Rădăuţi. Suprafaţa ocupată de solurile cu umiditate freatică în exces sunt estimate la circa 730.000 de hectare, din care: terenuri pretabile pentru agricultură, în amenajări cu irigaţii 12.000 de hectare şi o zonă cu dune-interdune de 35.000 de hectare.

Terenuri cu exces de umiditate la suprafaţă şi pe profilul solului (mixt)
Terenurile din această zonă apar în toate zonele climatice, sunt frecvente în Lunca Dunării şi în luncile râurilor interioare, în câmpiile joase şi în zona de divagare, dar şi pe versanţi cu izvoare de coastă şi soluri argiloase gleizate sau pe versanţi cu alunecări. Sunt răspândite în masive mari în Câmpia de Vest, în partea de nord a Câmpiei Române, în albiile majore ale râurilor dintre Olt şi Argeş, în Lunca Dunării şi în Câmpia Joasă a Siretului şi în luncile Prutului, Siretului, Bârladului şi afluenţilor acestora. În Transilvania sunt răspândite în bazinele Oltului, Mureşului şi ale Someşului. Într-o măsură mai mică, se întâlnesc în sudul Bucovinei. Suprafaţa acestei grupe mixte de soluri este de 2,3 milioane de hectare, din care: în Lunca Dunării şi în luncile râurilor interioare, aproximativ 1,2 milioane de hectare, pe terenuri în pantă cu izvoare de coastă, şi/sau alunecări, pe 730.000 de hectare şi în zonele de contact de la baza versanţilor, 400.0000 de hectare.

Toleranţa plantelor agricole la excesul de apă - culturile agricole suportă excesul de umiditate pe o perioadă foarte scurtă de timp, variabilă de la o cultură la alta, iar la aceeaşi cultură, variabilă în funcţie de faza de dezvoltare. Astfel, în cursul verii, durata critică a stagnării apei este de 5-6 ore pentru legume, 8-12 ore pentru cereale, 24-36 de ore pentru pomii fructiferi etc. Depăşirea acestor perioade face ca producţia culturilor agricole să scadă simţitor. Durata admisibilă de stagnare a apei (T), pentru care pagubele sunt în limite economice, se stabileşte ţinânad seama de epocile din an când se produce excesul de umiditate şi de structura culturilor prevăzute în sistemul de desecare. Se înţelege că, pentru aceeaşi cultură care vegetează mai multe perioade, în calcul se va lua durata cea mai mică. Pierderile de producţie (%), datorate inundării culturilor agricole, pe solurile grele, lacoviştile caracteristice câmpiilor joase, în special din zona Câmpiei Banatului, sunt dependente de durata excesului de umiditate, porumbul, floareasoarelui şi sfecla fiind cele mai sensibile culturi agricole la excesul de umiditate.

Victor VĂTĂMANU