Exploatarea şi întreţinerea sistemelor de desecare-drenaj

Exploatarea și întreținerea sistemelor de desecare-drenaj are ca obiectiv principal, după cum prezintă I. Pleşa şi S. Câmpeanu, menţinerea în stare de funcţionare a tuturor părţilor componente ale sistemelor (staţii de pompare, reţele de drenuri şi canale) pentru ca în orice moment să poată prelua şi evacua apa în exces de pe suprafeţele pe care le deservesc.

În acest scop, se urmăreşte în primul rând protejarea reţelei de canale, drenuri şi construcţii aferente împotriva degradării lor, prin: interzicerea păşunatului pe taluzuri pentru a menţine un covor vegetal încheiat şi a asigura astfel protejarea taluzurilor de eroziunea prin şiroire, surpare etc.; interzicerea traversării secţiunii canalelor de către animale. Pentru trecerea animalelor se vor amenaja vaduri de trecere cu taluzuri dulci (1:7 - 1:8), care se vor pava cu piatră de râu; dirijarea circulaţiei vehiculelor şi utilajelor agricole numai pe poduri şi podeţe, nu prin secţiunea canalelor; delimitarea şi respectarea zonelor de protecţie de-a lungul canalelor, de 0,5-1 m, zone interzise accesului vehiculelor şi maşinilor agricole. Se previne astfel surparea taluzurilor şi degradarea gurilor drenurilor; interzicerea depozitării gunoaielor şi a deversării apelor uzate nedecantate în secţiunea canalelor; depistarea şi marcarea pe teren a zonelor care pot crea probleme în perioadele cu exces de umiditate; urmărirea comportării lucrărilor de desecare în timpul perioadelor ploioase, cu scurgeri mari, în vederea stabilirii metodelor de modernizare a sistemelor; întreţinerea reţelei de canale prin cosiri repetate ale vegetaţiei, decolmatarea secţiunii canalelor, repararea construcţiilor hidrotehnice de pe reţea; reglarea nivelului apei în canale în aşa fel încât să nu se stânjenească descărcarea drenurilor absorbante prin asigurarea scurgerii libere a apei din dren în colector; depistarea drenurilor absorbante care transportă aluviuni, fenomen care are loc numai în cazul drenurilor degradate; supravegherea punctelor critice ale reţelei de drenaj, în care se pot produce colmatări; semnalizarea, în vederea protejării, a căminelor de vizitare; reglarea nivelului apelor freatice cu ajutorul nivelului apei din canale şi reţeaua de drenaj, în aşa fel încât în perioadele secetoase, pe terenurile fără pericol de salinizare secundară, să se asigure alimentarea plantelor din zona franjului capilar; urmărirea evoluţiei nivelului apei freatice şi a excesului de apă de suprafaţă de pe terenurile cu lucrări de desecare-drenaj pentru a aprecia eficienţa acestor lucrări şi pentru a stabili măsurile suplimentare necesare pentru a elimina apa în exces în timp util: modelarea terenului, afânarea adâncă, rigole suplimentare de evacuare, drenaje cârtiţă. După perioadele ploioase cu scurgeri mari de suprafaţă, se va face controlul reţelei de canale şi construcţii hidrotehnice pentru a descoperi eventualele degradări, pentru refacerea lucrărilor şi a stocului de materiale necesar pentru intervenţii.

Întreţinerea sistemelor de desecare

Lucrările de întreţinere prin care se asigură menţinerea în stare bună de funcţionare a lucrărilor de desecare, prelungirea duratei fizice şi modernizarea sistemelor se împart în: lucrări de întreţinere curentă (curăţirea secţiunii canalelor de vegetaţie, aluviuni, gunoaie, refacerea taluzurilor, întreţinerea construcţiilor hidrotehnice); lucrari de reparaţii accidentale care se efectuează când la ape mari se produc degradări ale lucrărilor şi lucrări de reparaţii capitale (reprofilarea canalelor), ocazie cu care se pot efectua şi lucrări de modernizare a sistemelor.

Curăţirea vegetaţiei de pe canale se face prin cosiri repetate sau prin erbicidare. Cosirea vegetaţiei se poate efectua manual, în cazul unor canale cu adâncimi reduse şi mecanic pe canale mari. Cositul vegetaţiei se execută de cel puţin trei ori pe an, prima cosire se va efectua până la 15 iunie, înainte de formarea seminţelor şi ultima până la 15 septembrie pentru a nu fi surprinsă de ploile de toamnă. Productivitatea lucrărilor la cositul manual şi strânsul vegetaţiei este de 0,22 hectare pe zi. Mecanizat, vegetaţia se poate cosi cu cositoarea pentru canale şi diguri CCD montată pe tractorul U-445 (acolo unde mai există), care are o productivitate de 1-2 hectare pe zi. Cositoarea este prevăzută cu dublu cuţit, cu o lăţime de lucru de 1,5 metri, putând fi înclinată, după necesităţi, cu unghiuri de ± 45 grade. Pentru scoaterea vegetaţiei cosite se foloseşte grebla pentru adunat vegetaţia cosită, care se montează în locul cositoarei.

Metoda chimică - folosesc diferite erbicide, dar din păcate nu s-a găsit un erbicid care să distrugă buruienile fără a fi toxic pentru om sau vieţuitoarele care trăiesc în apă, vin în contact sau consumă apa sau vegetaţia din canale (peşti, animale domestice sau sălbatice). Pentru combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor trebuie ca în prealabil să se studieze buruienile de pe canale pentru a stabili ponderea celor mai frecvente şi sortimentul de erbicide necesar.

Metoda biologică - se poate realiza, pe canale mari cu debit permanent, prin creşterea crapului chinezesc, care se hrăneşte cu vegetaţia submersă.

Despotmolirea canalelor - se efectuează la 3-5 metri cu ajutorul excavatoarelor, al dragelor sau al tractoarelor prevăzute cu echipament de despotmolit. Aluviunile din secţiunea canalelor se depun pe mal, se lasă să se zvânte şi apoi se folosesc la umplerea depresiunilor din apropierea canalelor sau se împrăştie uniform de-a lungul canalelor. Se urmăreşte ca prin lucrarea de împrăştiere a pământului excavat din canale să nu se stânjenească scurgerea apei din parcele în reţeaua de canale. Excavatoarele lucrează cu randament acceptabil când grosimea stratului de decolmatat depăşeşte 0,3 metri. În cazul canalelor mici, cu grosimea stratului sub 0,3 metri productivitatea se reduce până la 20-30% din cea normală. Canalele cu lăţimea la fund mai mare de 2,5 metri se pot despotmoli cu draga „Pitica“ UPM-1, prin hidromecanizare. Întreţinerea construcţiilor hidrotehnice de pe reţeaua de canale se face la fel cu cea a construcţiilor hidrotehnice de pe canalele de irigaţie.

Întreţinerea sitemelor de drenaj Întreţinerea sistemelor de drenaj se face cu scopul menţinerii capacităţii de captare, treansport sau evacuare a apei. Buna funcţionare a sistemelor de drenaj se asigură prin lucrări de întreţinere şi înlăturare a tuturor degradărilor. Scoaterea din funcţiune a drenurilor se poate datora: distrugerii gurilor de evacuare sau înfundării acestora de către animale care-şi construiesc culcuşuri în drenuri în perioadele în care acestea nu evacuează apa; deteriorării racordului între drenurile absorbante şi drenul colector; spargerii sau turtirii tuburilor de drenaj; colmatării drenurilor cu particule de sol antrenate de apă; înfundării secţiunii drenurilor de către rădăcinile plantelor; înfundării orificiilor sau rosturilor dintre tuburi cu particule de praf, nisip, hidroxizi de fier şi mangan; colmatării învelişului filtrant; degradării drenurilor prin îngheţ, prin alunecarea terenului. Verificarea modului de funcţionare a sistemelor de drenaj se recomandă să se facă primăvara sau toamna după perioade de ploi de durată, când defecţiunile se pot depista mai uşor. Se începe cu verificarea stării gurilor drenurilor, a debitelor evacuate de fiecare dren şi a căminelor de vizită. Degradările care se pot produce pe traseul drenurilor se pot identifica în zona în care s-au produs după culoarea mai închisă a solului, zvântarea cu întârziere a terenului, băltirea apei şi culoarea specifică pe care o au plantele în prezenţa excesului de umiditate, fie prin formarea unor microdepresiuni şi apariţia unor găuri la tubul de drenaj spart. Principalele lucrări de întreţinere a reţelelor de drenaj, prin care se înlătură deteriorările şi se reface capacitatea de transport, sunt următoarele: refacerea gurilor de dren degradate şi curăţirea celor înfundate; decolmatarea drenurilor; înlocuirea tuburilor sparte sau turtite şi refacerea racordurilor dintre drenurile absorbante şi drenul colector; curăţirea căminelor de vizită.

Gurile de dren deteriorate se înlocuiesc, iar cele înfundate de către animalele mici de câmp se desfundă cu ajutorul unei vergele din sârmă de oţel, cu diametrul de 5-10 mm, cu capătul care se introduce în dren îndoit sub formă de inel, pentru a nu intra în rosturi şi astfel a deranja tuburile de drenaj. Infiltraţiile care pot apărea pe lângă gura drenului pot promova, ca urmare a antrenării particulelor de sol, prăbuşirea gurii drenului. Pentru înlăturarea infiltraţiilor se dezgroapă gura drenului până în zona de origine a infiltraţiei (tub spart sau ieşit din aliniament), se înlătură defecţiunea şi se umple şanţul cu pământ zvântat, în straturi de 1.120 cm, fiecare strat fiind compactat. Pentru a urmări funcţionalitatea drenurilor se curăţă vegetaţia din jurul gurilor şi se înlătură depunerile de hidroxizi de fier şi mangan. Pentru înlocuirea tuburilor sparte, turtite sau ieşite din aliniament şi pentru refacerea racordurilor degradate dintre drenurile absorbante şi drenul colector, după ce se identifică zona, se sapă o tranşee, mecanic, până în apropierea drenurilor şi apoi manual, după care se înlocuiesc tuburile degradate. Noile tuburi se pozează pe un pat permeabil şi stabil de 10 cm înălţime, format din balast sau zgură. Se aşază, de asemenea, un strat de balast sau zgură şi în jurul tuburilor sau racordului. După aceea, stratul de balast se acoperă cu un strat de pământ zvântat de 10-20 cm grosime. După zvântarea pământului şi a pereţilor gropii, aceasta se astupă cu pământ.

Decolmatarea drenurilor se poate realiza prin spălare hidraulică la presiune joasă sau înaltă. În principiu, o instalaţie de spălare este alcătuită dintr-o motopompă şi un furtun de refulare cu diametrul de 20-30 mm, din material plastic, cu lungime de până la 350 de metri. În timpul transportului furtunul este rulat pe un tambur. La capătul furtunului se află un ajutaj de construcţie specială. Pentru spălare, tubul se introduce în dren, pe la punctul de vărsare, apoi este împins spre amonte pe măsură ce depunerile sunt spălate. Apa necesară se poate lua din canalul colector sau dintr-o cisternă. Decolmatarea prin spălare hidraulică la înaltă presiune se execută cu ajutorul unui furtun prevăzut la un capăt cu un dispozitiv special cu duză şi două jeturi. Furtunul înaintează în dren datorită forţelor de reacţie create între cele două jeturi care sunt îndreptate spre înapoi. Prin spălări, argila şi mâlul se înlătură cu uşurinţă, spălarea nisipurilor fiind însă mult mai dificilă. În plus, prin presiunea ridicată se reduce stabilitatea nisipului din jurul rosturilor şi astfel colmatarea se poate accentua. Preventiv, drenurile care au tendinţa de a se colmata se recomandă să se spele hidraulic, la un interval de doi ani, înainte de a se cimenta materialul depus. Depunerile chimice cimentate se înlătură prin introducerea în dren fie a unei soluţii de acid sulfuric şi bisulfit de sodiu (0,2-0,3%), fie a unei soluţii de bioxid de sulf gazos (2%) care dizolvă compuşii de fier şi mangan în elemente ce pot fi uşor îndepărtate cu apa de drenaj. După ce s-a introdus în dren soluţia de acid sulfuric şi bisulfit de sodiu, se astupă gurile drenului şi se menţine drenul închis minimum 24 de ore, după care se deschide gura şi se spală drenul în scopul înlăturării produselor rezultate în urma reacţiilor chimice. Înlăturarea depunerilor de fier, în perioada în care funcţionează drenajul, se poate face cu bioxid de sulf care se introduce pe la capătul amonte. După 15-30 de minute, bioxidul de sulf apare la capătul aval al drenului, moment în care se astupă ambele capete ale drenului. După 3-4 zile, se destupă drenul, iar fierul care a fost dizolvat este evacuat odată cu apa. Se recomandă ca tratamentul să se facă atunci când solul este saturat cu apă, pentru că în acest fel pierderile de soluţie sunt minime. În cadrul lucrărilor de întreţinere se curăţă de aluviuni şi corpuri străine căminele şi se repară construcţiile de pe reţea.

Victor VĂTĂMANU