REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Expozitia INDAGRA, la a 16-a editie

15/11/2011

0 Comments

 
Picture
_În perioada 19-23 octombrie, la Romexpo (Bucureşti) s-a desfăşurat cea de-a 16-a ediţie a târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei - IndAgra. Ediţia din acest an a reunit peste 380 de firme din 22 de ţări, pe o suprafaţă de expunere de peste 30.000 mp. În cadrul expoziţiei s-a remarcat Franţa, prezentă pentru al şaselea an consecutiv, cu peste 30 de firme din domeniul zootehniei şi agriculturii. În premieră, la ediţia din acest an au fost prezente Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România şi Uniunea Horticultorilor din Polonia. Pe perioada târgului a fost organizate către de MADR şi ASAS o serie de manifestări conexe, precum şi seminarii ale Institutului Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii etc. În cadrul expoziţiei, vizitatorii au putut degusta produse tradiţionale româneşti de la producători din zonele Banat, Bucovina, Moldova şi Maramureş, precum şi vinuri româneşti de la cele mai renumite podgorii.


_În cadrul conferinţei de deschidere, au luat cuvântul Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, preşedintele Comisiei de agricultură din Senat, Kelemen Attila, vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, Nicolae Sitaru, preşedinte LAPAR, Aurel Popescu, preşedinte Rompan, Sorin Minea, preşedintele Patronatului Romalimenta, şi Veronica Toncea, director general FGCR. În aceeaşi perioadă cu IndAgra au avut loc şi Târgul internaţional pentru industria alimentară - Alimenta, Expoziţia internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice - All Pack şi Târgul de Vinuri şi Băuturi Alcoolice - Expo Drink & Wine.

Picture
Florin Constantin, country manager Euralis Seminţe România şi Bulgaria
„Pentru noi este important să fim prezenţi la expoziţia IndAgra, deoarece reprezintă un moment de bilanţ la sfârşit de an agricol. Totodată, este şi un târg pentru viitor, deoarece fermierii încep să se intereseze de seminţe pentru campania de primăvară, mai ales că în toamnă au avut parte de condiţii nefavorabile. Pentru campania de primăvară avem seminţe hibride de floarea-soarelui, porumb, sorg şi rapiţă de primăvară. În privinţa sorgului, noi suntem promotorii acestei culturi în România. Este o cultură pe care mulţi o presimţeau ca fiind soluţia la producţia cerealieră în zonele secetoase, dar nimeni nu reuşise să aducă şi o soluţie genetică. De 3 ani promovăm această cultură, iar semnalele privind suprafaţele însămânţate ne arată că acestea vor creşte. În acest an, estimăm că s-a cultivat cu sorg o suprafaţă de circa 35.000 ha, iar în 2012 preconizăm că vor fi cultivate cel puţin 50.000 ha. Fiind o cultură nouă, noi furnizăm fermierilor, pe lângă sămânţă, şi informaţiile necesare legate de tehnologia de cultură, deoarece avem cel mai mare centru de cercetare a sorgului din Europa. În al doilea rând, oferim pachete complete, pentru că avem parteneriate cu firme de inputuri, şi date privind fertilizarea, soluţii de tratament etc., dar avem contacte şi cu cei implicaţi în colectarea şi procesarea sorgului. Cultura de sorg este rezistentă la secetă şi arşiţă şi constituie alternativa la cultura porumbului. Producţia medie se situează între 8 şi 9 tone/ha, dar s-au înregistrat şi producţii record, la SCDA Caracal, de 11 tone/ha. Ca noutate, la floarea-soarelui
avem hibrizi Clearfield cu conţinut ridicat de acid oleic, iar aceste varietăţi au început deja să fie căutate de procesatori.”

_

Picture
_George Aldescu, director general Saaten Union
„Participăm în fiecare an la expoziţia IndAgra deoarece reprezintă o sărbătoare, din două motive: în primul rând comercial, pentru că ne promovăm produsele, iar în al doilea rând pentru că aici ne întâlnim cu fermierii şi putem stabili legături noi şi întări pe cele vechi. În privinţa hibrizilor Rapool, pe care i-am promovat în acest an, pot spune că au pătruns foarte bine pe piaţă, chiar surprinzător pentru început. O parte din fermieri cunosc genetica Rapool, sunt hibrizi creaţi în Germania, de bună calitate, productivi şi care nu dezamăgesc în nici un an. Deşi condiţiile din această toamnă au fost mai vitrege pentru cultura de rapiţă, cei care au semănat la timp şi au avut grijă să pregătească terenul imediat după planta premergătoare, prin  dezmiriştire sau prin orice lucrare care înmagazinează apa în sol, au avut de câştigat. Ca dovadă stă faptul că imediat după prima ploaie rapiţa a început să răsară şi cred că va îndeplini condiţiile pentru a trece destul de bine peste iarnă. Din păcate, mulţi au uitat că epoca optimă este în august, că agricultura cere nu doar sacrificii, ci şi competenţă. Probabil că acolo unde culturile au fost semănate târziu, în primăvară vor fi întoarse. Întotdeauna în anii în care rapiţa ocupă suprafeţe mai mici, în primăvară cresc suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui, deoarece ocupă acelaşi loc în asolamentul plantelor tehnice. Nu cred că vor creşte suprafeţele ocupate cu porumb din cauza însămânţărilor scăzute de rapiţă. După o rapiţă compromisă, se poate cultiva destul de uşor floarea-soarelui, o cultură destul de prezentă în România şi care aduce beneficii fermierilor. În orice caz, noi suntem pregătiţi pentru campania de primăvară.”


Picture
_Mihai Ivaşcu, director marketing APIMAR
„După o absenţă îndelungată de la expoziţia IndAgra, membrii APIMAR au decis ca, sub umbrela asociaţiei, să participe în acest an, cu scopul realizării unei analize de rentabilitate privind participările viitoare. Dintre cei care au vizitat standul APIMAR, puţini au fost din rândul fermierilor, cei mai mulţi fiind interesaţi doar de pliante, pixuri şi alte obiecte promoţionale oferite de participant. Cred că încă o dată se confirmă faptul că realizarea unei expoziţii pe tema maşinilor şi utilajelor agricole în centrul oraşului, fără posibilitatea de a testa utilaje, se dovedeşte a fi neatractivă pentru fermierul român.”



Picture
Gheorghe Paraschiv, director general MG Trade Engineering
„În cadrul ediţiei din acest an a expoziţiei IndAgra, firmele din domeniul stocării cerealelor sunt mult mai bine reprezentate decât în 2010, în sensul că pe întreaga platformă pe care ne aflăm sunt prezentate mai multe uscătoare, silozuri şi diverse accesorii. La expoziţie am venit atât cu silozuri cu podea perforată, dar şi cu un uscător orizontal computerizat. Acest uscător este destul de cunoscut în România, deoarece în ţară sunt circa 140 de bucăţi. Noutatea acestui uscător constă în faptul că la fiecare ventilator sunt incluse un vaporizator şi un arzător. În Europa, un siloz are, în general, un singur arzător şi mai multe ventilatoare, iar vaporizatoarele, în cazul utilizării gazului lichefiat, sunt montate la exterior.  Marele avantaj al uscătoarelor orizontale este precizia mare de uscare, iar procesul nu implică mişcarea masei de boabe, nu mai sunt necesare mişcări ale masei de producţie pentru omogenizare. În materie de uscare, varianta orizontală poate fi considerată ca fiind una dintre cele mai precise. Aceste uscătoare sunt foarte căutate pentru că raportul calitate/preţ este foarte bun. Unii beneficiari merg pe ideea de extindere pe verticală. La început cumpără un uscător, după care, dacă îşi permit sau simt nevoia că le-ar mai trebui unul, îl amplasează deasupra primului. Aceste uscătoare sunt pe trei niveluri şi funcţionează cu toate tipurile de combustibil, adică lichid, gazos sau GPL. Noi livrăm silozuri cu podea complet perforată, dar şi silozuri cu canale, care sunt destul de răspândite în România. Pe piaţa românească există o cerere foarte mare de silozuri şi uscătoare şi cred că şi în 2012 va continua să fie la fel. În ce priveşte numărul de vizitatori, cred că a fost destul de mare.”

_

Picture
_Remus Răduleţ, director general
General Leasing SA
„La expoziţia IndAgra din acest an prezentăm, ca noutate, noua serie de combine Laverda, dotate cu motoare care respectă ultimele norme de poluare a mediului înconjurător. Tractoarele McCormick vor fi dotate cu aceste motoare în etapa a doua. Respectarea normelor de poluare va deveni obligatorie începând cu anul 2014. Din gama utilajelor tractate şi purtate, prezentăm un disc scurt marca Kverneland, care a început să fie fabricat în acest an. Suntem importatori unici pentru marca Kverneland în România, iar aceste utilaje permit pregătirea terenului prin treceri minime, pentru a obţine o maximă eficienţă. Pentru pluguri, noutatea constă în mărirea capacităţii de lucru şi eficientizarea activităţii, prin scăderea consumului de motorină şi a greutăţii utilajului. Tractoarele din noua generaţie, care dispun de o redesenare a capotelor şi anumite îmbunătăţiri, cu scopul de a reduce consumul de combustibil şi a mări randamentul, vor fi prezentate la Hanovra. În standul de la IndAgra am adus tractoare marca McCormick, cu puteri cuprinse între 60 şi 230 CP. Gama tractoarelor de puteri mici porneşte de la 25 CP. Până la epuizarea stocului la tractoarele de 90 şi 100 CP, vom avea preţuri promoţionale. Din acest an vom include în portofoliul nostru de produse şi utilaje pentru viticultură, pentru că este un sector pe care în ultimii ani s-a pus un mare accent. Am semnat în vară un contract cu firma germană Clemens, care se află în topul producătorilor de utilaje pentru viţa-de-vie şi pomi fructiferi. În privinţa maşinilor pentru recoltat struguri, avem o poziţie puternică pe piaţă, fapt ce se reflectă prin volumul vânzărilor. Sper ca anul viitor absorbţia fondurilor europene să se accelereze, pentru a beneficia la maximum de ele.”


Picture
_Andor Olah, director de vânzări Maschio Gaspardo România SRL
„În standul pe care îl avem în cadrul expoziţiei IndAgra am adus în total 25 de utilaje şi dorim să promovăm, în special, utilajele intrate recent în fabricaţie, cum sunt, de exemplu, plugurile pe care le comercializăm din acest an. De când este prezentă în România, firma Maschio Gaspardo a încercat să promoveze tehnologia minim-tillage, de efectuare a mai multor lucrări într-o singură trecere, astfel încât fermierii să facă economie de timp şi bani. Deţinem utilaje combinate care fac mai multe lucrări la o singură trecere, însă dorim să promovăm şi plugurile, deoarece sunt indispensabile într-o fermă. La expoziţie am încercat să aducem întreaga noastră gamă de utilaje,  începând de la cele de pregătit terenul (freze, grape rotative, cultivatoare) până la semănători. În stand avem utilaje cu lăţimi mici, de 1,40 m până la cele mari, dar şi o semănătoare pe 16 rânduri.
Vrem să le arătăm clienţilor noştri că avem o gamă completă, pentru toate categoriile de tractoare.
O altă noutate prezentată la expoziţie este cultivatorul cu disc Presto. În această perioadă punem accent şi pe promoţii. Până pe 15 ianuarie 2012 oferim o reducere mare de preţ, de până la 30%, la achiziţia semănătorilor pentru plante prăşitoare MT pe 6 şi 8 rânduri. Ca noutate, fabrica de la Chişineu Criş, din judeţul Arad, şi-a mărit hala de producţie, iar acolo producem utilaje pentru sistemul no-tillage, cum sunt scarificatoarele, discurile, cultivatoarele, combinatoarele, chiar şi utilajele cu lăţimi de lucru de la 1,30 până la 7 m. Pe partea de service suntem foarte bine acoperiţi, în sensul că avem dealeri în toate judeţele ţării.”


Picture
Andrea Tomaselli, administrator Itagri Group SRL
„La ediţia din 2011, am venit cu tractoare Fendt şi Valtra, cu toată gama de utilaje agricole pentru pregătirea terenului, cu semănători, cu maşini pentru recoltat şi remorci pentru transportul cerealelor. Totodată, la IndAgra am venit şi cu celule pentru stocarea cerealelor. Într-un cuvânt, gama noastră de produse cuprinde toate utilajele de care un fermier are nevoie. Ca noutate, la expoziţie am adus două tractoare Fendt, cu transmisie Vario, modelele 939, de 390 CP şi 828 de 280 CP. Tractorul de 390 CP poate lucra singur 3.000 de hectare. În afară de tractoarele Fendt şi Valtra, construite în Germania şi Finlanda, toate celelalte utilaje pe care le comercializăm sunt fabricate în Italia. De asemenea, asigurăm service pentru toate utilajele pe care le comercializăm. În Brăila, avem un depozit de piese de schimb, iar personalul este unul pregătit, pentru că avem oameni care au lucrat la firmele pe care noi le reprezentăm. La expoziţia IndAgra participăm din anul 2007, de când am început practic activitatea.”

_

Picture
_Emilian Icleanu, director naţional de vânzări
SC MYO-O SA
„La expoziţia IndAgra am venit cu o parte din gama de tractoare LS, produsă de compania LS Mtron din Coreea de Sud. Aceste tractoare sunt fiabile, iar modelele pe care le prezentăm au puteri de la 50 până la 90 de cai. Tractoarele sunt uşor de manevrat, au transmisie mecanică, motor Iveco şi tracţiune 4x4. Clienţii sunt mulţumiţi de acestea deoarece sunt de calitate şi au preţuri accesibile. La combine, am venit cu modelul Dropia, produs la Semănătoarea, însă mai avem şi combina Gloria, hidroficată, cu 5 căişori şi cu tocător. Combina Dropia este o maşină de recoltat clasică. În privinţa service-ului, dispunem de echipe mobile care pot ajunge în orice zonă a ţării. Sub aspectul vânzărilor, anul acesta ne-am atins ţintele ambiţioase, dar probabil acest rezultat l-am înregistrat şi datorită faptului că am avut un an agricol foarte bun.”


Picture
_Radu Tudorel, director de marketing
Mecanica Ceahlău SA
„La IndAgra am venit cu o mică parte din gama noastră de utilaje, însă le-am adus pe cele care constituie o noutate. Aşadar, am venit cu o grapă de 5,2 metri, care necesită un tractor de 160 CP, un compactor, modelul Kompaktor K 600, pentru tractoarele mari, de 260 CP, şi un scarificator pe 5 rânduri, care necesită un tractor de 180 CP. Marea majoritate a produselor cu care am venit sunt pentru
tractoare de puteri mari. Pe partea de semănători, ca noutate prezentăm maşini pentru culturile prăşitoare cu brăzdar dublu disc ce se pretează însămânţării culturilor într-un pământ mai puţin lucrat. Mai exact, avem modelele SK 8 DFL, pentru tractoare de 180 CP, şi SK 6 DFL, pentru tractoare de 120 CP. Totodată, în stand prezentăm şi o semănătoare pentru plante prăşitoare SK 8 FL, aflată
sub licenţă Kleine. De asemenea, am venit cu faimoasele semănători pentru cereale păioase SUP 29 cu brăzdar dublu disc şi SUP 32 de 4 metri care merg cu un tractor de 100 CP şi au foarte multe îmbunătăţiri. De exemplu, la semănători am pus nişte săgeţi pentru a afâna urma lăsată de tractor şi pentru a semăna integral suprafaţa. Semănătorile au acum două tipuri de distribuitori, pentru seminţe de grâu, orz, ovăz, dar şi pentru seminţe mici, cum sunt cele de in, rapiţă sau mac. Încercăm să satisfacem integral cerinţele clienţilor, ale agricultorilor. Avem aproape toată gama de utilaje, în special pentru prelucrarea pământului, începând de la pluguri, continuând cu grape, freze, cultivatoare, scarificatoare, compactoare, vibromixuri, până la cele de plantat, cum sunt semănătorile şi cele de recoltat. Suntem singurii din ţară care producem maşini tractate pentru recoltat cartofi. Am reintrodus în fabricaţie în 2011 acest tip de maşină. O altă noutate este grapa de 4,4 metri, rabatabilă, cu tăvălugi în spate. La utilajele achiziţionate pe timpul expoziţiei am acordat un discount de 10% din preţul de listă. În orice caz, preţurile noastre sunt atractive chiar şi fără această ofertă, pentru că avem un raport calitate/preţ foarte bun, iar clienţii noştri sunt mulţumiţi.”


Picture
_Laurenţiu Muşat, reprezentant zonal vânzări Naandanjain Irrigation Projects SRL
„La expoziţia IndAgra am adus instalaţii de irigat şi un model de seră. Produsele sunt fabricate în Israel, iar noi suntem subsidiara firmei-mamă Naandanjain. Pe lângă activitatea de comercializare, ne ocupăm şi de proiectare şi automatizare. Proiectăm şi dimensionăm anumite conducte pe suprafeţe mici şi mari şi le putem automatiza cu staţii wireless. În stand prezentăm microaspersoare, microaspersoare de tip ceaţă, linii de picurare tip bandă şi tip tub, aspersoare pentru diferite culturi, substraturi nutritive, avem şi un kit de irigaţii pentru 250 şi 500 mp etc.”



Picture
_Valentin Cîtu, director zonal Ruris
„Suntem singurii producători de motocultoare, iar linia noastră de producţie se află la Craiova. De 15 ani, de când suntem pe piaţă, gama noastră de produse s-a mărit şi acum cuprinde toate utilajele pentru grădinărit, cum ar fi motocoase de umăr, maşini de tuns gazonul, motoferăstraie, motosape, atomizoare, pulverizatoare etc. Ca noutate, la primăvară o să lansăm gama de motocositori multifuncţionale, la care se pot ataşa diferite organe active. Pe partea de maşini agricole, Ruris şi-a extins de curând gama de produse, prin achiziţia tractoarelor marca Armatrac, fabricate în Turcia, cu motor Perkins. Tractoarele au puteri de la 50 până la 83 cai. În privinţa service-ului şi a distribuţiei, acoperim toată ţara. Avem o reţea de magazine proprii în diferite zone ale ţării, precum şi o reţea de distribuitori. Am încheiat contracte cu magazine specializate mari, cum sunt Dedeman, Baumax şi Hornbach. Totodată, încercăm să intrăm şi pe alte pieţe din Europa cu ajutorul acestor magazine.”


Picture
_Akos Bajcsi, AgroWest SRL
„Suntem prezenţi la aproape toate târgurile şi expoziţiile importante din România, deoarece suntem importatori generali a două firme mari producătoare în legumicultură: Grimme şi Asa Lift. Din păcate, ediţia din acest an a avut o prezenţă slabă din partea fermierilor, iar faptul că se desfăşoară în acelaşi timp cu alte expoziţii nu este un avantaj. Pe perioada târgului am acordat un discount de 22% la achiziţia utilajelor marca Lemken.”






Picture
_Jean Pierre, administrator
Menatwork Agricol SRL
„Pe piaţa din România suntem prezenţi de anul trecut, iar oferta noastră cuprinde construcţia şi echiparea completă a sistemelor de sere şi solarii. Oferim soluţii eficiente de planificare, amenajare şi exploatare a terenurilor agricole. Menatwork este cel mai mare producător de structuri metalice din Italia, având proiecte importante în multe ţări din lume, precum Franţa, Croaţia, Slovenia, Bosnia, precum şi în regiunea Africii de Nord. Deoarece facem parte dintr-un grup de firme, furnizăm totodată şi sisteme pentru susţinerea şi palisarea culturilor viticole: spalieri şi tutori metalici, fire şi plase de sârmă, stâlpi metalici pentru garduri şi împrejmuiri.”


Picture
_Richard Moss, reprezentant Wille
„Suntem producători de umidometre, sonde de măsurare a temperaturii, a greutăţii hectolitrice etc. din Finlanda, iar pe piaţa românească suntem prezenţi prin societatea Agri Tocan SRL. Avem instrumente care măsoară conţinutul de umiditate al diferitelor soiuri de cereale integrale şi seminţe de grâu, orz, orzoaică, rapiţă, floarea-soarelui, porumb etc., precum şi instrumente care măsoară, pe lângă umiditate, şi temperatura cerealelor întregi şi a seminţelor. Metoda de măsurare este una simplă, iar afişarea rezultatului se realizează în câteva secunde. Wile 65 este un umidometru profesional, ce poate măsura umiditatea pentru 16 soiuri diferite de cereale. Achiziţia unor astfel de umidometre este foarte importantă pentru fermieri pentru că ştiu care este umiditatea producţiei de cereale în momentul când doreşte să o valorifice. De asemenea, avem sonde de măsurare a umidităţii pentru paie şi lucernă, de măsurare a temperaturii pentru cerealele depozitate vrac, cu afişaj digital. În cadrul standului pus la dispoziţie de Agri Tocan, a fost prezentă o altă firmă din Finlanda, care a adus un transportor pneumatic pentru cereale. Acest utilaj reprezintă cea mai simplă şi mai economică soluţie pentru aprovizionarea cu materie primă a selectoarelor, silozurilor, extrudoarelor, morilor etc. Utilajul lucrează pe principiul pompei de vacuum, cu presiune mare de aer şi debit mic de aer, ceea ce duce la un transfer pneumatic de cereale fără spargere de boabe, folosindu-se tubulatură metalic galvanizată cu diametrul de 160 mm, îmbinată prin cuple rapide. Acest utilaj necesită un singur operator.”


Picture
_Ciprian Galat, inginer SC IRUM SA Reghin
„În acest an ne-am prezentat la IndAgra cu trei tractoare agricole Belarus asamblate la Irum SA, şi anume: un tractor de 84 CP, TIER 3 (stagiul 3 de poluare) cu computer de bord, un tractor de 95 CP TIER 2 (stagiul 2 de poluare) echipat cu încărcător frontal cu cupă şi tocătoare pentru resturi vegetale şi un tractor de 110 CP, TIER 2 (stagiul 2 de poluare) echipat cu lamă pentru zăpadă. Suntem înscrişi în programul RABLA. Oferim service direct în zonele limitrofe Reghinului, iar pentru celelalte regiuni ale ţării, prin cei 14 dealeri ai noştri. IndAgra a fost târgul cu cel mai mare impact de anul acesta, multe persoane şi-au manifestat interesul de a achiziţiona
tractoare Belarus asamblate la Irum SA. Ca aşteptări, dorim să se perfecteze cât mai multe contracte şi să-i mulţumim pe potenţialii clienţi prin calitatea produsului.”

Ana MUSTĂŢEA

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE