Fabrica de brânză «de la iarbă la client»

FOTO: Wiebe Willig - Henri Willig kaas BV

Aprilie 1985: olandezul Wiebe Willig a văzut cu ochi de copil cum ferma familiei a ars complet. Peste trei decenii, compania sa are un rulaj de circa 50 de milioane de euro din vânzarea de brânză.

Unul dintre moştenitorii lui Henri Willig, fermier care acum mai bine de 40 de ani decidea că este vremea să integreze producţia şi să treacă de la mulsul şi comercializarea laptelui la obţinerea de brânză gouda - Wiebe Willig - povesteşte cu mândrie cum, după un incendiu de proporţii şi mai multe crize economice, firma pe care acum o conduce în tandem cu restul familiei reuşeşte să obţină vânzări de aproximativ 50 de milioane de euro anual, fiind un adevărat ghimpe în coasta marilor competitori olandezi - cooperativele FrieslandCampina, DOC Kaas şi Cono.

Competitor este un termen poate prea dur, în condiţiile în care cooperativele cumpără circa 90% din laptele produs în Olanda, iar firme precum cea a familiei Willig are o plajă de achiziţie de doar 10 procente. Dar asta nu contează. Cel puţin în ultimii 15 ani, producătorii „mici din tagma celor mari“, aşa cum îi place lui Wiebe să-şi autodescrie propriul business, are contracte ferme cu fermierii, colectează laptele cu cele două cisterne pe care le are şi, foarte important, oferă pe litru cu 1/2 eurocenţi în plus faţă de ceea ce plăteşte cooperativele. Istoria face însă diferenţa. Acum 40 de ani, Henri Willig şi soţia sa au decis să preia ferma de la părinţii lui. Aceştia deţineau la acea vreme aproximativ 25 de vaci, un şeptel important în perioada respectivă, însă tatăl lui Wiebe spunea că vrea să preia ferma, dar nu şi să continue modelul de afacere, cel puţin nu ca până atunci. De aceea, imediat, olandezul a urmat un curs de specializare în producţia brânzei, pentru că vroia să treacă dincolo de obţinerea materiei prime - laptele. După ce a obţinut diploma, împreună cu bunicii mei, familia Willig a cumpărat un echipament de capacitate mică destinat producţiei de brânză. Restul a urmat de la sine. Părinţii lui Wiebe au deschis un magazin în care primeau grupuri de vizitatori interesaţi de procesul de producţie. „Acum mai bine de 40 de ani, cetăţenii nord-americani erau deosebit de interesaţi de vizite în ferme cu autocarul, prin intermediul circuitelor. Iniţial, începutul nu a fost unul încurajator, însă ulterior din ce în ce mai multe autobuze poposeau în curtea părinţilor mei“, a declarat Wiebe Willig cu ocazia unei vizite de promovare a sectorului laptelui şi al lactatelor organizată în Olanda pentru jurnaliştii agrarieni de către Ministerul de Externe al Regatului Ţărilor de Jos.

Mărirea şi decăderea

Henri Willig şi-a început afacerea cu 25 de vaci, însă, după o perioadă de activitate, el a achiziţionat şi mai multe bovine, deoarece avea nevoie de mai mult lapte pentru brânză. Ulterior extinderii, mult mai mulţi vizitatori au sosit în exploataţia părinţilor lui Wiebe şi, ca un fapt inedit, după o perioadă intensă de vizitare, mulţi dintre cei care le-au călcat pragul au devenit importatori de brânză. În anul 1984, în perioada vizitelor intense la fermă, olandezul deţinea deja 160 de vaci cu lapte. De asemenea, în acea perioadă, Henri Willig a pus bazele unei ferme de caprine, situată undeva în centrul ţării, într-o zonă cu teren câştigat în mare prin intermediul barajelor. „La acea vreme, tatăl meu a avut posibilitatea să cumpere o parte din acel pământ şi a pus bazele unei ferme de caprine care, pe atunci, era cea mai mare exploataţie de acest gen din Olanda - 500 de capete. În prezent, o astfel de exploataţie este de nivel mic sau, cu indulgenţa de rigoare, de nivel mediu. În prezent, funcţionează ferme cu un număr care variază între 5.000 şi 8.000 de caprine. Revenind, la vremea respectivă, tatăl meu era un adevărat pionier în producţia de lapte de capră şi, de asemenea, în fabricarea laptelui de capră“, povestea Wiebe despre creşterea businessului părinţilor săi. Dar cum, de obicei, când ceva merge bine apare şi ceva rău, în aprilie 1985 sediul din Katwoude a ars. La momentul incendiului, Wiebe avea 7 ani şi îşi aduce aminte ca şi când ar fi fost ieri cum focul a înghiţit aproape toată ferma, mai puţin o parte din zona de locuit. „O mare parte din bunurile proprii erau intacte, aşa că pentru noi, copiii, impactul psihologic nu a fost unul major. Pentru noi totul era ca o aventură. Un an am locuit în altă parte. Nu pot spune acelaşi lucru şi despre ceea ce au simţit părinţii mei. Au trebuit să reconstruiască totul de la zero şi ceea ce vedeţi aici este rezultatul muncii lor“, a mărturisit pentru presa străină, cu emoţie în glas, Wiebe Willig. Şi pentru că în Olanda economia de piaţă funcţionează de multe decenii, pentru a reconstrui businessul, Henri a fost nevoit să vândă o bună parte a şeptelului bovin şi ovin. Mai mult, pentru că încă de pe atunci sistemul de cote exista, a vândut şi aceste drepturi de cotă pentru a supravieţui şi pentru a reconstrui firma. Reconstrucţia fermei a venit însă şi cu ajutorul băncii, prin creditare. Pagubele au fost estimate la acea vreme la câteva milioane de guilderi olandezi (în aprilie 1985, un guilder era evaluat la 0,51 dolari - n.r.), însă afacerea şi-a revenit precum Phoenix din cenuşa proprie.

Viaţa de după anii '90 în afacerea cu brânză gouda

Evenimentele s-au succedat cu repeziciune după. Vorbim de dezastrul de la Cernobîl şi alte evenimente care au influenţat bunul mers al firmei. Părinţii lui Wiebe s-au luptat acerb, ani de-a rândul, cam până în 1990, însă au supravieţuit şi apoi nivelul lor de trai s-a îmbunătăţit simţitor. „La începutul anilor ’90, tatăl meu a început să facă achiziţii de ferme, în portofoliul său intrând alte două făbricuţe de producţie a laptelui. Ulterior, am început să deschidem mai multe magazine“, a punctat Wiebe, adăugând că băncile, de obicei parteneri de încredere ai afaceriştilor, nu au fost întotdeauna îngăduitoare şi înţelegătoare cu producătorii de brânză olandezi. „Sistemul bancar lucrează în cicluri. Sunt perioade de euforie, atunci când sunt o multitudine de oportunităţi de a obţine împrumuturi cu dobânzi mici. Există însă şi vremuri când situaţia este inversă. Perioada în care trăim este cea la care am făcut ultima dată referire. Băncile sunt strânse la buzunar. Noi am fost însă foarte norocoşi. Atunci când am început investiţia din Friesland (deschiderea în 2002 a unei noi unităţi de producţie a laptelui), am avut acces la un împrumut consistent în condiţii avantajoase pentru noi. Ne-am zbătut până în 2009 cu acest demers. Putem vorbi de o luptă de şapte ani «slăbănogi» din punct de vedere al creşterii afacerii. Pentru noi, partea norocoasă a fost însă că atunci când criza economică a lovit Olanda (şi nu numai), lucrurile au început să meargă în afacerea noastră, aşa că noi ne-am dezvoltat; dovadă pentru asta faptul că în ultimii ani am crescut într-un ritm bun, 10-15% anual.“ În accepţiunea olandeză, „Henri Willig kaas BV“ este o firmă de nivel foarte mic. Cea mai mare companie de producţie a brânzei din Regatul Ţărilor de Jos obţine de aproximativ 1.000 de ori mai mult produs finit decât o fac cei din familia Willig. Vorbim aici de FrieslandCampina, dar şi de DOC Kaas şi de Cono, toate cooperative puternice din punct de vedere financiar. În prezent, „Henri Willig kaas BV“ produce aproximativ 6.000 de tone de brânză pe an, adică mai puţin de un procent din cantitatea obţinută anual în Olanda. Lanţul de producţie al companiei este „de la iarbă la client“. Familia Willig vinde brânză atât angrosiştilor, dar şi retailerilor. De obicei, preţurile acestora din urmă sunt diferite de cele ale cumpărătorilor en-gros. În ceea ce priveşte ultima categorie, preţul cu care aceştia cumpără brânza de la familia Willig este de 4 euro/kg brânză din lapte de vacă. În prezent, Wiebe, cei doi fraţi ai săi, soţia şi tatăl său au un şeptel format din vaci Holstein, oi Friesian şi caprine. Mai mult, ei cumpără lapte bio de la ferme din nordul ţării. Compania deţine două cisterne care fac traseu specializat şi colectează lapte de la 50 de ferme. Cei din familie nu-şi fac probleme cu privire la calitatea laptelui pentru că au patru angajaţi la departamentul calitate şi un sistem specializat de control cu ajutorul căruia, la orice livrare de lapte, o mostră este ridicată pentru a măsura nivelul de proteină, de grăsime şi, uneori, chiar şi de lactoză. „Şi asta este doar o parte a analizelor întreprinse”, a spus Wiebe, precizând că orice breşă la nivelul calităţii este penalizată print-un sistem pus la punct cu fermierii. „Astfel de probleme nu prea întâlnim pentru că atunci când asta se simte la buzunar, fermierii găsesc metode de a preveni apariţia unor breşe în sistemul lor de asigurare a calităţii“, a mai punctat olandezul. Primul magazin aparţinând „Henri Willig kaas BV“ a fost deschis în 1995, apoi încă unul în 2005. „Tatăl meu mi-a spus la acea vreme că acela este la maximumul la care putem ajunge. Asta nu înseamnă că nu ne-am extins şi mai mult“, a afirmat Wiebe. În 2009, producătorul olandez de brânză a deschis şi al treilea magazin de desfacere pentru ca, în prezent, totalul să fie de 12 magazine numai în Amsterdam. În Olanda, familia Willig deţine în total 20 de magazine, urmând ca anul acesta să mai deschidă încă un magazin în Amsterdam, lângă Gara Centrală.

În loc de Rusia, Kazahstan şi Azerbaidjan

Potrivit spuselor lui Wiebe, „Henri Willig kaas BV“ exportă în 25 de state diferite, mai puţin Rusia, din cauza embargoului impus anul trecut. Înainte de interdicţia impusă de ruşi, olandezii din familia Willig au exportat către această ţară aproximativ 4% din producţia totală (6.000 de tone de brânză gouda, produs finit - n.r.). „Am simţit embargoul pe pielea noastră, dar am găsit într-un final debuşee. Exportăm în Kazahstan, Azerbaidjan şi alte ţări despre care nu ştiam că le place brânza“, a mărturisit Wiebe. În Olanda, preţurile laptelui sunt în scădere abruptă în ultima perioadă astfel că, în prezent, se poate vorbi de două preţuri: unul la contract, cel impus de cooperative, la un nivel de 30-32 eurocenţi pe litru, şi unul SPOT, situat la nivelul a 30 de eurocenţi litrul (prima decadă a lunii decembrie 2014 - n.r.). În medie, un olandez obişnuit consumă circa 20 de kilograme de brânză pe an, în condiţiile în care la nivelul întregii ţări sunt produse circa 750.000 de tone de brânză pe an. Potrivit estimărilor, producţia totală de lapte a Olandei este de de aproximativ 12-13 miliarde de litri anual, puţin mai mult de jumătate fiind utilizat la fabricarea brânzei. Mai mult, aproximativ două treimi din brânza fabricată în Olanda este exportată. Totodată, 70% din şeptelul bovin olandez paşte în sistem free range, iar 90 la sută din laptele produs în Olanda ajunge la cooperative precum FrieslandCampina, DOC Kaas and Cono. „Henri Willig kaas BV“ are vânzări anuale de aproximativ 50 de milioane de euro şi 350 de angajaţi. „Pare o cifră mare, dar o parte din ei lucrează part-time. Avem oameni care încă merg la şcoală şi lucrează doar o zi, în week-end. Cei care sunt angajaţi full-time sunt puţin peste 200 de oameni“, a conchis Wiebe Willig.

Ionel VĂDUVA