Fara albine, omenirea ar disparea

"Dacă albinele ar dispărea, nu ne-ar mai rămâne decât 4 ani de trăit.
Dacă nu mai sunt albine, nu mai este polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni” 
ALBERT EINSTEIN

---

Dezvoltăm acest subiect cu dl Adrian Siceanu, director ştiinţific în cadrul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, despre cât de importantă este o albină în viaţa unui om, dar şi produsul pe care cu toţii îl apreciem.

Care este primul pas pe care trebuie să-l facă un fermier pentru a deveni apicultor?
În primul rând, îi trebuiesc nişte cunoştinte minime în domeniu, şi aici mă refer la cursuri de specialitate. Dacă pleci la drum fără să ai lecţia învăţată, ai toate şansele să dai greş. Se pot face cursuri specializate în acest sens chiar în cadrul institutului nostru (Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură). Odată absolvite cursurile, tinerii şi fermierii primesc un certificat în baza căruia sunt licenţiaţi în apicultură. Ca în orice meserie, teoria este teorie, dar practica este cea care ne dă bătăi de cap. Tocmai de aceea este necesar să intri în contact cu albina. Să-ţi dai seama dacă eşti făcut pentru acest lucru. Albinele mai şi înţeapă, ştim cu toţii asta. Sunt mulţi care au un şoc la început. Pentru unii, disconfortul creat de înţepătură îi determină să renunţe la apicultură. Eu unul, în copilarie am fost alergic la albine. Ştiu foarte bine ce înseamnă acest discomfort. Dar în timp, părinţii mei fiind apicultori, am reuşit să mă imunizez. Imunizarea se face în timp, prin tratament, după care poţi deveni rezistent.

Care este următorul pas pentru viitorul nostru apicultor?
Mulţi tineri fac greşeala să-şi cumpere familii de albine fără să aprecieze sau să ia în calcul potenţialul zonei. Să nu uităm că o albină are în medie o rază economică de zbor de 3 km. Uneori chiar 5 km. Cu cât culturile sunt mai apropiate de stupine, cu atât eficienţa economică a exploataţiei este mai mare. Randamentul la producţie este invers proporţional cu distanţa. Cel mai bun randament este cel pe o rază de 2 km. De aceea tinerii apicultori trebuie să-şi facă o apreciere a zonei.

De unde cumpărăm stupii? Există instituţii specializate în acest sens?
Ca notă personală, pot să spun că cel mai specializat în acest sens este Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură Veaceslav Harnaj.

Ce face fermierul cu mierea?
Are mai multe variante. Prima ar fi să-şi facă propria piaţă de desfacere. Totuşi în România consumul de miere este foarte mic. O a doua variantă este să meargă la procesatorii autorizaţi. Oricum, pe piaţa mondială este criză de miere. Noi nu acoperim nici măcar 30% din cererea de miere din Europa. Problema nu este la produsul finit, probleme sunt la preţuri şi legi.

În 2010 a fost dată o hotărâre de consiliu în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti de care Guvernul României nu are habar, iar organele abilitate de-abia acum o pun în aplicare. Despre ce este vorba?
S-a încercat interzicerea practicării apiculturii în oraşele mari, această măsură fiind speculată în dezinteresul apiculturii în general. Practic, prin aceste formalităţi devenim unici în lume, în sens negativ. În întreaga Europă şi lume, unde nu există asemenea legislaţie aberantă pentru dezvoltarea unui sector, apicultura este chiar un medicament pentru acele civilizaţii. De exemplu, în Paris albinele sunt o mândrie a primăriei. Pe instituţiile importante din Franţa, considerate şi mari clădiri, sunt oameni care au familii de albine. Albinele, în sine, sunt un senzor al gradului de poluare a mediului. Acolo unde albinele reuşesc să trăiască există un indiciu pozitiv că mediul este sănătos. Albinele sunt un factor de bază în biodiversitate. La fel ca şi celelalte mari capitale ale lumii, şi Bucureştiul are zone verzi. Aceste zone verzi au în mod obligatoriu nevoie de polenizare tomofilă, pentru că majoritatea florei spontane sau a florilor pe care le avem beneficiază de polenizarea albinelor. Albinele polenizează 250.000 de specii spontane de flori, multe dintre acestea regăsindu-se în zonele verzi din Bucureşti. Ceea ce nu ştim este că fără polenizarea albinelor toate aceste plante nu au viaţă. În primul rând, se ignoră acest aspect al menţinerii în bioritm a vegetaţiei de oraş. În al doilea rând, se încalcă legea apiculturii. Există o lege a apiculturii în vigoare (Legea nr. 89/28.04.1998), unde sunt specificate foarte clar condiţiile de amplasare a stupilor. Această hotărâre de consiliu se bate cap în cap cu Legea apiculturii. Eu întreb acum: pe cine să luăm în seamă?