„Dacă albinele ar dispărea, nu ne-ar mai rămâne decât 4 ani de trăit.
Dacă nu mai sunt albine, nu mai este polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni”
ALBERT EINSTEIN
Dezvoltăm acest subiect cu dl Adrian Siceanu, director științific în cadrul Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură, despre cât de importantă este o albină în viața unui om, dar și produsul pe care cu toții îl apreciem.
Care este primul pas pe care trebuie să-l facă un fermier pentru a deveni apicultor?
În primul rând, îi trebuiesc niște cunoștinte minime în domeniu, și aici mă refer la cursuri de specialitate. Dacă pleci la drum fără să ai lecția învățată, ai toate șansele să dai greș. Se pot face cursuri specializate în acest sens chiar în cadrul institutului nostru (Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură). Odată absolvite cursurile, tinerii și fermierii primesc un certificat în baza căruia sunt licențiați în apicultură. Ca în orice meserie, teoria este teorie, dar practica este cea care ne dă bătăi de cap. Tocmai de aceea este necesar să intri în contact cu albina. Să-ți dai seama dacă ești făcut pentru acest lucru. Albinele mai și înțeapă, știm cu toții asta. Sunt mulți care au un șoc la început. Pentru unii, disconfortul creat de înțepătură îi determină să renunțe la apicultură. Eu unul, în copilarie am fost alergic la albine. Știu foarte bine ce înseamnă acest discomfort. Dar în timp, părinții mei fiind apicultori, am reușit să mă imunizez. Imunizarea se face în timp, prin tratament, după care poți deveni rezistent.
Care este următorul pas pentru viitorul nostru apicultor?
Mulți tineri fac greșeala să-și cumpere familii de albine fără să aprecieze sau să ia în calcul potențialul zonei. Să nu uităm că o albină are în medie o rază economică de zbor de 3 km. Uneori chiar 5 km. Cu cât culturile sunt mai apropiate de stupine, cu atât eficiența economică a exploatației este mai mare. Randamentul la producție este invers proporțional cu distanța. Cel mai bun randament este cel pe o rază de 2 km. De aceea tinerii apicultori trebuie să-și facă o apreciere a zonei.
De unde cumpărăm stupii? Există instituții specializate în acest sens?
Ca notă personală, pot să spun că cel mai specializat în acest sens este Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură Veaceslav Harnaj.
Ce face fermierul cu mierea?
Are mai multe variante. Prima ar fi să-și facă propria piață de desfacere. Totuși în România consumul de miere este foarte mic. O a doua variantă este să meargă la procesatorii autorizați. Oricum, pe piața mondială este criză de miere. Noi nu acoperim nici măcar 30% din cererea de miere din Europa. Problema nu este la produsul finit, probleme sunt la prețuri și legi.
În 2010 a fost dată o hotărâre de consiliu în cadrul Primăriei Municipiului București de care Guvernul României nu are habar, iar organele abilitate de-abia acum o pun în aplicare. Despre ce este vorba?
S-a încercat interzicerea practicării apiculturii în orașele mari, această măsură fiind speculată în dezinteresul apiculturii în general. Practic, prin aceste formalități devenim unici în lume, în sens negativ. În întreaga Europă și lume, unde nu există asemenea legislație aberantă pentru dezvoltarea unui sector, apicultura este chiar un medicament pentru acele civilizații. De exemplu, în Paris albinele sunt o mândrie a primăriei. Pe instituțiile importante din Franța, considerate și mari clădiri, sunt oameni care au familii de albine. Albinele, în sine, sunt un senzor al gradului de poluare a mediului. Acolo unde albinele reușesc să trăiască există un indiciu pozitiv că mediul este sănătos. Albinele sunt un factor de bază în biodiversitate. La fel ca și celelalte mari capitale ale lumii, și Bucureștiul are zone verzi. Aceste zone verzi au în mod obligatoriu nevoie de polenizare tomofilă, pentru că majoritatea florei spontane sau a florilor pe care le avem beneficiază de polenizarea albinelor. Albinele polenizează 250.000 de specii spontane de flori, multe dintre acestea regăsindu-se în zonele verzi din București. Ceea ce nu știm este că fără polenizarea albinelor toate aceste plante nu au viață. În primul rând, se ignoră acest aspect al menținerii în bioritm a vegetației de oraș. În al doilea rând, se încalcă legea apiculturii. Există o lege a apiculturii în vigoare (Legea nr. 89/28.04.1998), unde sunt specificate foarte clar condițiile de amplasare a stupilor. Această hotărâre de consiliu se bate cap în cap cu Legea apiculturii. Eu întreb acum: pe cine să luăm în seamă?
