Fasoliţa - o specie leguminoasă rezistentă la secetă

Printre speciile fixatoare de azot şi care valorifică mai bine solurile sărace, faţă de alte leguminoase, este şi fasoliţa (Vigna unguiculata). Dr. ing. Reta Drăghici, de la SCDPCN Dăbuleni, le propune fermierilor cultivarea ei, atât pentru rusticitate şi aportul de azot, cât şi pentru valorificarea boabelor.

În România, fenomenul de secetă constituie o caracteristică specifică, din cauza aşezării ţării noastre într-o zonă climatică temperat-excesivă, cu abateri foarte mari de la valorile normale ale parametrilor climatici, agroclimatici, hidrologici şi pedologici. Accentuarea acestui fenomen din ultima perioadă şi microclimatul specific care se creează în special în zona de sud a Olteniei, au necesitat ample studii efectuate la SCDCPN Dăbuleni, care au condus la promovarea unor specii de plante, printre care şi fasoliţa (Vigna unguiculata L. Walp), plantă care valorifică cu bune rezultate potenţialul ecopedologic al solurilor nisipoase din sudul Olteniei, soluri care se întind pe circa 209.400 ha. Tolerantă la schimbările climatice din ultima perioadă, prin calitatea şi stabilitatea producţiilor obţinute anual, fasoliţa asigură necesarul de proteină, atât în alimentaţia omului, cât şi a animalelor, constituind o alternativă viabilă la culturile leguminoase de fasole şi soia în zonele predispuse fenomenului de secetă.

Importanţa biologică şi economică

Fasoliţa nu este doar este sursă de creştere a conţinutului de materie organică din nisipuri. Fiind o plantă cu cerinţe reduse faţă de fertilitatea naturală a solului, fasoliţa se cultivă de obicei pe solurile/nisipurile cele mai sărace, cu un conţinut în humus sub 0,5%, dezvoltând o masă vegetativă bogată, care încorporată în sol sub formă de îngrăşământ verde contribuie la ameliorarea însuşirilor fizice şi chimice ale nisipurilor. Constituie sursă importantă de fixare biologică a azotului atmosferic, proces prin care fasoliţa lasă în sol, în urma unui ciclu de vegetaţie, circa 150 kg azot. Prin introducerea fasoliţei în asolamentele de pe solurile nisipoase se reduce considerabil cantitatea de azot folosită pentru reuşita culturilor postmergătoare. Se cunoaşte că pentru reuşita majorităţii culturilor sunt necesare cantităţi mari de îngrăşăminte chimice, care deseori pot conduce la poluarea apelor freatice cu nitraţi, ţinând cont de proprietăţile hidrofizice deficitare în ceea ce priveşte reţinerea elementelor chimice, în acest sens fasoliţa fiind considerată o plantă a agriculturii durabile; este rezistentă la secetă, datorită particularităţilor biologice şi morfologice. Planta are, spre deosebire de fasole, un sistem radicular foarte puternic, cu o mare putere de absorbţie şi un strat ceros pe frunze care îi imprimă o mai mare rezistenţă faţă de condiţiile climatice extreme ce se realizează mai ales în zona solurilor nisipoase. Fasoliţa suportă temperaturi foarte ridicate la suprafaţa solului (+600°C), care, adesea însoţite de o umiditate atmosferică foarte scazută, sunt dăunătoare altor leguminoase, (ex. pentru fasole la înflorire). Rezistenţa la secetă se remarcă şi prin consumul de apă redus la jumătate, comparativ cu soia; este sursă de proteină şi substanţe minerale, ca urmare a calităţii bobului şi a plantei. Prin conţinutul ridicat în proteină (22,9-28,8%), amidon 47,5-56,5%), boabele de fasoliţă se pot folosi cu succes în alimentaţia omului şi a animalelor. Comparativ cu fasolea şi alte leguminoase, fasoliţa se evidenţiază printr-un conţinut mai scăzut în celuloză, umflarea boabelor în grad mai mic, fierbere în timp mai scurt, nu produce gaze în tractul digestiv şi are un grad ridicat de digestibilitate.

În ceea ce priveşte calitatea proteinei, apreciată după aminoacizii esenţiali, se constată că aceştia sunt prezenţi în cantităţi destul de mari şi bine echilibraţi în comparaţie cu alte leguminoase. De asemenea, în bobul de fasoliţă se găsesc cantităţi mari de vitamina B şi în mod deosebit vitamina E, iar conţinutul în elemente minerale relevă cantităţi ridicate în fosfor, fier şi mai scăzut de calciu. Prin conţinutul ridicat în vitamina C (30,6-42,58 mg/100 g s.u.), păstăile verzi de fasoliţă se pot folosi în alimentaţia omului sub formă proaspată, consevată sau congelată. Compoziţia chimică a bobului şi a plantei conferă anumitor soiuri de fasoliţă care dezvoltă o masă vegetativă bogată şi calitatea de furaj pentru animale. Indicele ureazic foarte scăzut şi acidul prusic absent indică folosirea directă a fasoliţei în hrana animalelor, fără alte prelucrări, cum necesită alte leguminoase (soia). Pentru toate aceste însuşiri se recomandă extinderea cercetărilor şi promovarea în cultură a fasoliţei, în scopul promovării unei agriculturi durabile în zona solurilor nisipoase.

Soiuri româneşti

La SCDCPN Dăbuleni au fost create trei soiuri de fasoliţă: Aura 26, Ofelia şi Doljana, care realizează producţii de 2.000-2.500 kg/ha boabe. Aura 26 este un soi semitimpuriu, cu o perioadă de vegetaţie de 89 de zile, destinat pentru consumul populaţiei. Se caracterizează prin rezistenţă la secetă, având un coeficient economic al transpiraţiei de 258,2 şi o concentraţie a sucului celular de 10,25%. Are creştere determinată cu un index al suprafeţei foliare egal cu 4,05. Realizează o producţie de boabe în medie de 2.704 kg/ha. Bobul este de culoare albă cu hil maro-roşcat cu un conţinut de 26,12% proteină brută, 2,02% lipide, 4,1% cenuşă, 55,74% amidon. Boabele se pot utiliza şi în hrana animalelor, având grad ridicat de digestibilitate şi nu produc gaze în tractul digestiv.

Ofelia

Este un soi timpuriu, cu o perioadă de vegetaţie de 86 de zile, destinat pentru consumul populaţiei. Se caracterizează prin rezistenţă la secetă, având un coeficient economic al transpiraţiei de 306,4 şi o concentraţie a sucului celular de 8,5%. Are creştere determinată, cu un index al suprafeţei foliare egal cu 5,23. Realizează o producţie de boabe în medie de 2.893 kg/ha. Bobul este de culoare albă cu hil negru, are un conţinut în proteină brută de 26,82%, în lipide de 2,09%, cenuşă 3,59% şi amidon 62,37%. Boabele se pot utiliza şi în hrana animalelor, având  grad ridicat de digestibilitate şi nu produc gaze în tractul digestiv.

Doljana

Este un soi semitimpuriu, cu o perioada de vegetaţie de 97,1 zile, fiind destinat pentru consumul populaţiei. Are o creştere semideterminată, tufa compactă şi port erect. Bobul are culoarea albă, cu valori ale MMB cuprinse în intervalul 113-150 g şi o medie de 129,5 g. Se remarcă prin însuşiri de calitate deosebite, având un conţinut în proteină brută de 22,2%, în grăsimi de 2,7%, un procent de coji de 7,52% şi un timp de fierbere de 60 de minute. Realizează producţii medii de 2.697 kg/ha, cu o stabilitate bună (abaterea standard = 177,61 kg, coeficientul de variaţie = 6,5%).

Roxana BĂLAN