REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Federaţia Agrostar deschide două birouri în Italia

15/11/2016

0 Comments

 
Picture
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe Agrostar va deschide două birouri în Italia pentru a veni în sprijinul românilor care lucrează în agricultură în această ţară.
„Reprezentarea românilor care lucrează în sectorul agricol în Italia este o necesitate. Sunt zone unde lucrează sute de mii de români, mulţi sub aparenţa unei legalităţi, pentru că li se încheie nişte contracte, dar acestea nu sunt înregistrate şi nu li se respectă drepturile. Dacă ar lucra legal, românii ar avea o serie de beneficii cum ar fi şomajul agricol, asigurare de sănătate, ar primi ajutor financiar pentru inserţie etc. Ei îşi doresc să îi reprezinte în Italia şi să le apere drepturile cineva din România, iar Federaţia Agrostar a decis să se implice în această problemă. În acest sens, vom deschide două birouri în Italia pentru a le oferi asistenţa de care au nevoie" declara secretarul general al Agrostar, Horaţiu Raicu. În perioada 12-14 noiembrie 2016, în regiunile Ragusa şi Niscemi din Sicilia (Italia), Federaţia Agrostar s-a întâlnit cu lucrătorii români din agricultura din Italia. Cu ocazia acestor întâlniri, lucrătorii români şi-au exprimat nemulţumirile privitoare la lipsa contractelor de muncă, plata orelor de muncă, a contribuţiilor sociale din partea angajatorilor italieni. Aceste întâlniri au avut loc ca o continuare a protocolului încheiat de Federaţia Agrostar şi FLAI-CGIL în vederea reprezentării intereselor lucrătorilor români din agricultura din Italia, Federaţia Agrostar reprezentândule interesele în România în raport cu instituţiile statului, iar FLAI în Italia, în vederea integrării lor sociale şi pe piaţa muncii din Italia. La data de 14 noiembrie 2016, în oraşul Ibla din regiunea Ragusa a avut loc conferinţa cu tema „Agricultură de calitate - muncă de calitate contra exploatării pentru egalitate de drepturi“. La această conferinţă, Federaţia Agrostar a fost reprezentată de Niculae Ştefan - preşedinte, Flavia Spiridon - vicepreşedinte organizaţia de femei; Blocul Naţional Sindical a fost reprezentat de Horaţiu Raicu - secretar general, fiind prezentă şi Administraţia Prezidenţială, prin doamna Sandra Pralong, consilier de stat - Departamentul pentru Relaţia cu Românii din afara Graniţelor, dar şi un reprezentant al Ambasadei României în Italia. Din partea italiană au fost prezenţi reprezentanţi FLAI, CGIL, precum  şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale. Concluzia a fost că este necesară găsirea de soluţii pentru o bună reprezentare a lucrătorilor români în vederea combaterii muncii la negru, dar şi a abuzurilor asupra femeilor, ştiut fiind faptul că cel puţin în ultimul timp femeile, şi în principal conaţionalele noastre, au fost abuzate.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE