Feriga de camp - buruiana invadanta si periculoasa

Producţia animalieră, în ansamblul ei, implică asigurarea de furaje în cantităţi corespunzătoare şi de calitate superioară,
care să susţină potenţialul biologic al animalelor de rasă superioară. În producerea de furaje pentru animale se iau în considerare toate resursele posibile, eficiente şi economice, un rol deosebit revenind pajiştilor permanente întâlnite pe aproape 30% din suprafaţa ţării.

---

Este cunoscut faptul că iarba păşunată din pajişti are un conţinut mai ridicat de substanţe nutritive şi de energie calorică decât furajele de volum. În România, cele 4,4 milioane de hectare de pajişti permanente, dacă sunt îngrijite şi exploatate raţional, pot asigura necesarul de furaje pentru numărul de bovine şi ovine existente. Producţiile de furaje obţinute în prezent nu sunt însă la potenţialul real al pajiştilor. În numeroase zone se obţin producţii mici, de sub 12 tone/hectar masă verde, din cauze subiective. Printre acestea amintim: invadarea pajiştilor permanente de esenţe lemnoase, eroziuni, infestarea cu buruieni, lipsa lucrărilor de îngrijire etc. Cauzele îmburuienării sunt multiple, printre care amintim: factorul antropic (omul), care contribuie în mare masură, prin exploatarea neraţională; lipsa asistenţei tehnice; fertilizare excesivă; lipsă de fertilizare. Buruienile de pajişti sunt, în general, specii care depreciază producţia de masă verde. Aceste buruieni au o rezistenţă mare la condiţiile nefavorabile de climă, au posibilităţi mari de înmulţire, au un sistem radicular foarte bine dezvoltat, ceea ce duce la concurarea foarte puternică a plantelor valoroase. Dintre numeroasele plante nedorite în pajişti, amintim: laptele câinelui, pipirigul, stirigoaia, clocoticiul, brânduşa de toamnă etc. Alături de acestea, o frecvenţă mare şi o importanţă deosebită, prin neajunsurile provocate pe o pajişte, o are feriga de câmp (Pteridium aquilinum L.). Această buruiană este răspândită în toată ţara, dar mult mai des se întâlneşte în Ţara Oaşului şi în judeţele Mehedinţi, Maramureş, Timiş şi Caraş-Severin. Mai este denumită şi feriga mare sau feriga imperială, nu are nici o valoare nutritivă, înăbuşă plantele valoroase şi este considerată de unii cercetători din ţară şi din străinătate ca fiind o plantă toxică şi cancerigenă. S-a stabilit frecvenţa mare a hematuriei enzotice (HEB) la bovine, aşa-zisa boală a creierului la cai şi intoxicaţii la porci, atunci când aceste animale consumă cantităţi mari de ferigă (frunze sau rizomi) în stare verde sau uscată. Sunt cercetători străini care arată pericolul îmbolnăvirii omului de cancer (cancer esofagian), atunci când acesta consumă lapte sau carne provenite de la animale ce au consumat ferigă. La ora actuală, există mai multe căi de a scapă de această buruiană nedorită, printre care: • executarea de arături adânci de toamnă, iar primăvara, executarea de discuiri repetate şi energice, după care se va semăna grâu sau orz. Imediat după recoltarea acestora, se va ara terenul adânc, se va discui energic şi se va înfiinţa o pajişte semănată. Această metodă se poate aplica acolo unde terenul este plan şi, deci, unde nu vom provoca eroziuni ale solului; • târlirea şi păşunatul în mod repetat, de preferinţă cu ovine, acestea distrugând cu copitele lăstarii fragezi de ferigă. Supraîncărcătura cu animale nu se justifică; • cosiri repetate de 2-3 ori pe an, 2-3 ani la rând. Cosirile se vor face, de preferinţă, la începutul lunii iunie şi sfârşitul lunii august. Rezultate bune se obţin atunci când cosirile sunt precedate de fertilizarea pajiştilor cu îngrăşăminte complexe (N, P, K) în doze de N:120, P:80, K:40; • erbicidarea pajiştilor infestate cu ferigă, atunci când aceasta a invadat complet pajiştea sau tinde să o domine. Erbicidarea se face atunci când încep să se deruleze frunzele (faza de cârlig), aproximativ în luna mai, începutul lunii iunie. Aplicarea erbicidului se poate face cu pompe de tip VERMOREL (pe suprafeţe mici, în cazul producătorilor agricoli individuali) sau cu maşini de erbicidat. Rezultate bune se obţin când erbicidarea se poate face pe cale aeriană (atunci când posibilităţile financiar-materiale o permit). Erbicidele ce urmează a fi aplicate, doza şi momentul aplicării acestora se stabilesc de către specialiştii agronomi, în colaborare cu specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean. Problema care se pune este ca, după tratament, să nu fie afectate speciile valoroase şi produsele acestora să nu constitue mediu toxic timp îndelungat pentru animale. Este interzis paşunatul sau cositul imediat după tratament. De preferat este să nu intrăm cu animalele până ce nu se instalează plantele furajere valoroase. Este eficient ca erbicidatul să fie precedat de fertilizare cu îngrăşăminte chimice (N:P). Cea mai bună metodă înainte de aplicarea masivă a erbicidului este de a face testări cu privire la stabilirea celor mai eficiente erbicide (sortiment, doză de aplicare, eficienţă economică, efect asupra vegetaţiei valoroase etc.). Erbicidatul se face dimineaţă şi după-amiaza, atunci când nu este prea cald, în zilele senine, având grijă deosebită să nu ajungă soluţiile cu erbicid pe faţă, ochi, la nas şi la gură. Nu este permis fumatul, consumul de alimente sau de apă în timpul tratamentului. Acest lucru se poate face doar după ce se efectuează spălatul bine cu apă şi săpun pe mâini şi pe faţă, lucru obligatoriu şi la sfârşitul acţiunii de erbicidare. Dacă pajiştea este săracă, se poate face şi o însămânţare suplimentară cu specii graminee şi leguminoase furajere.
Victor VĂTĂMANU