REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Fermierii cer UE stoparea politicii discriminatorii de alocare a subventiilor

15/3/2012

0 Comments

 
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România - FNPAR a participat, în zilele de 1 şi 2 martie, la cea de-a 44-a reuniune a „Grupului de la Vişegrad” - organizaţie care reprezintă şi promovează interesele agricultorilor din Europa Centală şi de Est în cadrul COPA-COGECA, cea mai mare organizaţie patronală a agricultorilor din Uniunea Europeană. Reuniunea a avut loc la Nitra (Slovacia), în prezenţa reprezentanţilor Camerei Agricole şi Alimentare Slovace, ai Camerei Agrare a Republicii Cehia, ai Camerei Agricole Ungare, precum şi ai liderilor Consiliului Naţional al Camerelor Agricole din Polonia şi ai Uniunii Fermierilor Lituanieni. Delegaţiile şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul discriminatoriu în care Comisia Europeană, prin propunerile legislative de reformă a Politicii Agricole Comune, promovează redistribuirea plăţilor directe la hectar. Astfel, se păstreză „dreptul istoric”, statele occidentale, precum Franţa şi Germania, fiind avantajate, în detrimentul noilor ţări membre (România, Polonia, Ungaria, Slovacia etc.), fapt ce contribuie la distrugerea competitivităţii fermierilor din regiune. „Mesajul este clar, fermierii din Europa Centrală şi de Est nu mai acceptă politici discriminatorii din partea UE şi cer echitate în alocarea de subvenţii. Nu putem concura pe aceeaşi piaţă în condiţiile în care un fermier francez primeşte o subvenţie de circa 600 de euro, iar în regiunea noastră valoarea medie este de 150 de euro”, a declarat Viorel Matei, preşedintele FNPAR.

Reprezentanţii fermierilor din Europa Centrală şi de Est au subliniat că vor fi supuşi în continuare unei politicii coloniale de acaparare a pieţelor din partea agriculturilor occidentale atâta vreme cât fondurile sunt alocate discriminatoriu, iar competitivitatea şi productivitatea agriculturii noilor state membre nu este încurajată. “Grupul de la Vişegrad” şi-a exprimat, pe această cale sprijinul ca FNPAR să redevină membru cu drepturi depline al COPA-COGECA, iar România să fie astfel reprezentantă, din nou, în elita agricultorilor europeni. COGECA, denumită „Confederaţia Generală a Cooperativelor Agricole în Uniunea Europeană", reprezintă interesele a circa 40.000 de cooperative cu 660.000 de oameni şi cu o cifră de afaceri anuală globală mai mare de 300 de miliarde de euro în toată Europa. Sprijinul partenerilor din Europa Centrală şi de Est vine în contextul în care România este considerată un partener serios şi profesionist, dar interesele sale nu sunt reprezentante la COPA-COEGACA, în contextul în care FNPAR este, momentan, suspendată din pricina neplăţii cotizaţiei anuale. Delegaţiile au mai convenit şi începerea negocierilor cu COPA-COGECA pentru reducerea cotizaţiei FNPAR, în contextul în care Federaţia nu a beneficiat de sprijinul Guvernului pentru plata cotizaţiei anuale. Spre comparaţie, guvernul polonez a alocat pentru sprijinirea asociaţiilor agricole circa 1 milion de euro, iar Executivul lituanian suma de 400.000 de euro.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE