Fermierii cooperează cu apicultorii

MIRCEA BĂLUŢĂ, preşedinte UNCSV

Agricultura şi Apicultura sunt două domenii ce au trăit dintotdeauna în simbioză, cu beneficii pentru ambele părţi, simbioză care poate continua în ţara noastră dacă înţelegem că nu poate exista o agricultură performantă fără ajutorul albinelor, cum nu poate exista nici o apicultură performantă fără sprijinul furnizat de agricultură (mai ales la rapiţă şi floarea-soarelui).

UNCSV susţine iniţiativa UE privind polenizatorii şi consideră foarte important să fie îmbunătăţite cunoştintele referitoare la declinul polenizatorilor din zonele rurale, urbane şi periurbane, cauzele şi consecinţele acestuia asupra producţiei apicole, agricole, biodiversităţii şi impactul economic prin studii de caz specifice, în România. UE trebuie să dezvolte modalităţi inovatoare pentru a proteja recoltele împotriva dăunătorilor şi a bolilor şi să ia în considerare rolul potenţial al noilor tehnici inovatoare de a îmbunătăţi durabilitatea sistemului alimentar, garantând în acelaşi timp siguranţa acestora. Considerăm că este necesar ca în fiecare ţară din UE să existe laboratoare acreditate care să poată verifica un număr de probe relevant şi atesta procentual prezenţa reziduurilor ţinând cont de legislaţia europeană şi mondială în domeniu, care să certifice că substanţele utilizate nu au efect asupra populaţiei. Înainte de a interzice anumite substanţe pentru care au fost deja făcute verificări privind evaluarea riscurilor şi s-a asigurat că nu există efecte nedorite asupra albinelor melifere, să fie cel puţin asigurată existenţa altor opţiuni, chiar organice, cu eficienţă similară şi costuri rezonabile. Fermierii nu au preferinţe de a folosi anumite produse. Trebuie să fim conştienţi că includerea în programele de cercetare a pesticidelor organice nu se va întâmpla peste noapte şi este nevoie de o perioadă de câţiva ani de tranziţie. Majoritatea fermierilor şi apicultorilor aplică produse pentru protecţia plantelor şi albinelor astfel încât să asigure o producţie minimă garantată care să permită rentabilitatea şi să asigure hrană de calitate necesară populaţiei. Agricultorii fac asolament, străduindu-se să menţină biodiversitatea şi să colaboreze foarte bine cu apicultorii, lucru demonstrat şi de datele statistice din ultimii ani. Fermierii sunt fortaţi de împrejurări să folosească anumite substanţe de protecţie a plantelor pentru a-şi salva culturile. Nu există studii ştiinţifice concludente care să ateste cu certitudine că insectofungicidele pe bază de neonicotinoide au efecte letale prin doza optimă aplicată sau că reziduurile provenite de la acestea au alte efecte, care pe parcursul unui ciclu de viaţă afectează polenizatorii. Sunt state unde se folosesc pe scară largă neonicotinoidele, atât ca tratament în vegetaţie, cât şi ca tratament la sămânţă şi care nu se confruntă cu Sindromul Depopulării Coloniilor. Ba mai mult, apicultorii de acolo exportă albine vii în alte state, pentru a-i ajuta pe confraţii lor de peste Ocean să îşi refacă populaţiile de albine, devastate de acest sindrom. Deşi nu există studii ştiinţifice din care să reiasă cu certitudine că neonicotinoidele utilizate în tratamentul seminţelor au impact negativ asupra albinelor şi produselor apicole din Europa, acestea au fost interzise la nivel european pe motive emoţionale. România este ţara din Europa cea mai afectată de atacul care poate deveni catastrofal al unor dăunători precum viermii-sârmă (Agriotes spp) şi răţişoara (Tanymecus spp) pentru care nu există alte soluţii eficiente de control la acest moment. Neefectuarea tratamentelor la seminţe cu substanţe neonicotinoide va conduce la reducerea/dispariţia culturilor însămânţate cu floarea-soarelui, porumb şi rapiţă care afectează 3/4 din suprafaţa cultivată cu acestea în România. Ca alternativă, fermierii vor fi obligaţi să efectueze mai multe tratamente în vegetaţie, care afectează mult mai mult albinele şi care au o eficienţă scăzută asupra dăunătorilor, acţionând doar curativ şi nu preventiv. Costurile vor fi de 3-4 ori mai mari decât în prezent, lucru care va determina scăderea eficienţei economice a fermierilor români faţă de ceilalţi fermieri din UE, în acest fel impunându-se o practică comercială neloială. Efectele diminuării suprafeţelor cultivate cu plante melifere vor avea un impact sever asupra efectivelor de albine şi al produselor apicole. La acestea se adaugă poluarea suplimentară a mediului prin efectuarea mai multor tratamente fitosanitare de combatere a bolilor şi dăunătorilor şi utilizarea unei cantităţi mai mari de pesticide aplicate în perioada de zbor a polenizatorilor.

Înainte de a pune pe seama substanţelor pentru protecţia plantelor diminuarea efectivelor de albine ar trebui efectuat un studiu ştiinţific serios, pe un număr relevant de probe, care să confirme sau să infirme în mod oficial prezenţa Sindromului Depopulării Coloniilor (SDC) pe teritoriul României. Totodată, sunt necesare centralizări clare, în ultimii 10 ani, cu mortalităţile albinelor de pe întreg teritoriu al României, la nivel de judeţ, determinate conform metodologiilor ştiinţifice în vigoare. Ştim cu toţii că tratamentul la sămânţă este mai prietenos cu mediul şi mai eficient pe o perioadă de 4-6 săptămâni de la răsărirea plantei, perioadă în care albinele, în general, nu zboară, atacând în schimb dăunătorul, spre deosebire de tratamentele în vegetaţie, perioadă în care albinele zboară sigur. Din păcate, în multe zone din ţara noastră climatul favorizează invazia anumitor dăunători, care în majoritatea statelor din UE nu se regăsesc. E important de precizat şi faptul că doza medie de pesticide utilizată per hectar în România este de numai 0,6 kg, comparativ cu media europeană de 2,3 kg. În ţările în care s-au depistat anumite reziduuri pe un număr insuficient de probe, deci neconcludent din punct de vedere ştiinţific, se utilizează cantităţi apropiate de media europeană, iar regimul pluviometric este mult mai bogat decât în România. Din păcate, unii apicultori nu au înţeles că dacă nu se vor da aceste derogări şi nu vor fi alte soluţii eficiente, va scădea considerabil suprafaţa arabilă din România cu plante melifere (floarea-soarelui, rapiţă), şi nu numai (porumb), iar albinele nu vor mai avea cu ce să se hrănească şi vor scădea atât efectivul, cât şi cantitatea de produse apicole. Apicultorii, înainte de a solicita ca agricultorii să nu mai facă nici un tratament la culturi, ar trebui să se pună în aceeaşi situaţie, să nu acţioneze în nici un fel asupra albinelor în privinţa Nosemoza şi Varroa, să vadă dacă îşi pot continua activitatea şi în ce condiţii.

Nu este echitabil să soliciţi/impui unei filiere condamnarea la faliment şi diminuarea majoră a producţiei de cereale şi plante oleaginoase a unei ţări fără dovezi concrete, pertinente, ţinând cont de toţi factorii implicaţi şi efectele socioeconomice ale acestora.