Fermierii români investesc mai degrabă în teren decât în tractoare

Monika Puiu, managing partner al importatorului de utilaje agricole NHR Agropartners, a precizat recent pentru revista „AGRIMEDIA“ că fermierii români preferă să investească mai mult în suprafeţe arabile decât în tractoare noi.

Într-un interviu acordat recent publicaţiei noastre, Monika Puiu a realizat o scurtă radiografie a situaţiei actuale a reînnoirii parcului românesc de tractoare. Potrivit aprecierilor sale, ţara noastră nu beneficiază de importuri mai mari, anuale, de 2.000 de tractoare, în condiţiile în care nevoile agricultorilor români ar fi mai mari, iar Polonia, cu o suprafaţă arabilă dublă faţă de cea a ţării noastre, importă peste 10.000 de unităţi anual, iar Franţa peste 35.000.

Oficialul NHR Agropartners a vorbit cu noi şi despre noul PNDR, respectiv despre posibilitatea clienţilor companiei de a achiziţiona tractoare şi maşini agricole cu fonduri FEADR. Conform spuselor Monikăi Puiu, banii PNDR 2014-2020 nu vor ajunge la fermieri anul acesta, astfel încât să cumpere utilaje cu fonduri europene, cel mai rapid termen vehiculat fiind anul 2016. Despre o piaţă de peste 500 de milioane de euro anual, veţi putea afla mai multe citind cele de mai jos.

Ca vânzări, ce a însemnat pentru NHR Agropartners anul 2014?
Per total am înregistrat o creştere a vânzărilor de utilaje agricole, iar în zona Călăraşi am avut o majorare semnificativă. Am schimbat un om de vânzări care a fost pentru noi o mişcare importantă.

Ce înseamnă asta în unităţi vândute?
În anul 2014 am înregistrat vânzări de aproximativ 400 de tractoare şi circa 160-170 de combine vândute la nivel de ţară.

Ce preconizaţi pentru anul acesta? O creştere?
Asta este o loterie. Dacă anul va fi aşa cum arată acum, sigur va fi o creştere a vânzărilor. Ce este clar pentru mine este faptul că, pentru clienţii noştri, fondurile FEADR disponibile prin PNDR 2014-2020 nu vor fi accesibile pentru ei din anul acesta. Primele proiecte probabil că se vor depune la sfârşitul anului, dar nu vor fi finanţate tot în 2015. Eu cred că dacă un potenţial beneficiar depune un dosar de finanţare FEADR în toamnă şi va fi acceptat datorită punctajului, ar trebui să se gândească la o investiţie doar în anul viitor.

Faţă de vechiul PNDR, cel din perioada de programare 2014-2020 cum vi se pare?
Pentru mine reprezintă o schimbare, este mai uşor accesibil. Guvernanţii au făcut însă o schimbare majoră de strategie: dacă vechiul PNDR a fost orientat pe zona cultură mare, noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală are ca prioritate fermierii mici şi integrarea producţiei. Interesul pare a fi creşterea şi susţinerea fermelor mici, amestecate, legume, fructe, animale, pe lângă fermieri de cultură mare. Un fermier cu 20 ha nu poate cultiva grâu, pentru că nu se poate trăi din asta, dar 20 ha plantate cu nuci sau legume este altceva. Către această direcţie merge PNDR 2014-2020, către o adevărată dezvoltare rurală, abordare impusă de UE.

Uniunea Europeană impune şi formule de asociere, ca nouă abordare în PNDR 2014-2020.
Într-adevăr, europenii impun şi asociere care, din păcate, ca sistem, nu prea funcţionează şi în România. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu sunt pro asociere. La un moment dat mi-am spus de ce tot propun altora să facă asta şi nu o fac chiar eu? Mi-am zis ce-ar fi dacă aş fi eu cea care să se gândească serios la asociere? M-am lovit însă foarte repede de o problemă majoră. În oricare sat din ţară m-aş duce, aş căuta şi aş găsi cu siguranţă 20 de oameni cu 1,5 hectare cărora să le propun să facem o asociaţie, situaţie în care fiecare să investească în pământul lor 90% fonduri nerambursabile. În loc de porumb, fiecare proprietar să producă legume. Punem apoi bazele acestei asociaţii, achiziţionăm tot ceea ce este nevoie, scriem un proiect; câştigăm sigur. Eu sau altcineva trebuie să fie administrator şi ne apucăm de treabă. Însă, şi aici este problema, spre exemplu, după doi ani, în timpul celor cinci ani în care suntem supravegheaţi, trei oameni nu mai vor să rămână în asociaţie; liderul este tras la răspundere pentru asta.

Ce facem atunci?
Părerea mea este că o asociaţie, un grup de producători, în accepţiunea celor care au pus la punct PNDR, trebuie făcut fără fonduri europene. Pe cont propriu, în cazul în care pleacă trei membri, rămân totuşi 17. Pe zona de fonduri europene însă, cu obligaţii de genul „cinci ani trebuie menţinut numărul de membri“, nu mă pot face responsabilă pentru alţi 19 care poate nu mai au chef de asta.

Cum vedeţi piaţa utilajelor agricole din România în prezent? Preconizaţi o majorare a vânzărilor sau, dimpotrivă, o orientare către zona servicii (service, upgrade etc.)?
În România nu se vinde încă un număr de utilaje corespunzător suprafeţei arabile disponibile. În prezent, fermierii români investesc mai degrabă în teren decât în utilaje; au doar strictul necesar. Foarte rar găseşti un fermier care are toate utilajele necesare. Altfel, avem o cifră de import de aproximativ 2.000 de tractoare noi anual, cifră stabilizată de câţiva ani. Peste 2.000 de unităţi vândute pe an, după părerea mea, nu am trecut niciodată. Noi colectăm datele din APIMAR şi spunem cât au în total vânzări toţi membrii (cam 70 la sută din piaţă), restul extrapolăm. Repet, nu am depăşit niciodată această cifră.

Care ar fi necesarul României în comparaţie cu ţări UE ale căror suprafeţe arabile sunt oarecum similare?
Polonia, cu o suprafaţa arabilă dublă faţă de a României, a ajuns la 10.000 de tractoare noi comercializate anual. Franţa, stat UE care are puţin mai mult decât dublul terenului agricol al ţării noastre, are 35.000 de tractoare noi pe an; sunt aici şi fermieri care vor un tractor nou, chiar dacă nu este absolut necesar. Nu mulţi în Polonia sau în Franţa deţin tractoare de 400-600 CP. Sunt însă ferme mai mici acolo, tractoare mai mici. Nici în România nu sunt foarte multe, dar suprafeţele permit tractoare mai mari. De asta şi numărul mai mic. Dar ca să vă răspund la întrebare, nevoia ţării noastre s-ar situa undeva la 4.000-5.000 de unităţi noi pe an.

Din ce ştiţi, la cât se cifrează piaţa românească a utilajelor agricole din punct de vedere al vânzărilor anuale?
Vorbim de circa 500-600 de milioane de euro anual, incluzând aici tot ceea ce înseamnă utilaje şi maşini agricole.

Ionel VĂDUVA