Fermierii vor o politică agricolă comună mai echitabilă

În multe intervenţii ale dlui Emil Dumitru, preşedinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro, s-a făcut apel la o reformă agricolă care să răspundă nevoilor şi aşteptărilor fermierilor europeni. Agricultura europeană beneficiază de o politică comună la nivelul întregii Uniunii Europene, dar există şi discuţii privind echitatea aplicării acesteia în toate cele 28 de state membre.

Reprezentantul agricultorilor a subliniat în cadrul evenimentului RALF 2017, organizat de Boro PR & Communication, că este nevoie de o uniformizare a drepturilor agricultorilor şi că decidenţii ar trebui să se bazeze mai mult pe date ştiinţifice atunci când iau anumite hotărâri care pot afecta activitatea fermierilor. „Cred că a venit momentul să luăm decizii la nivel european ţinând seama de rezultatele ştiinţifice şi nu pe baza unor chestiuni emoţionale, bazate pe percepţii politice. Auzeam un europarlamentar român spunând că este mai important compromisul politic. Ştiu că acest lucru face parte din regula democraţiei europene, dar nu se poate ca fermierii noştri să sufere de anumite decizii pe care politicul european le adoptă fără să ţină seama de opinia oamenilor de ştiinţă. Cred că este necesară o reformă cu adevărat profundă a politicilor europene şi mai ales a politicii agricole, deoarece este cel mai important sector economic. Am fi mai încrezători în viitorul politicii agricole comune dacă fermierii din mai multe state ale UE s-ar uni în ceea ce priveşte rezolvarea diverselor probleme din sector, cum ar fi interzicerea neonicotinoidelor, discuţiile privind reautorizarea glifosatului şi mai nou regulile privind înverzirea pe care fermierii trebuie să le respecte. Este foarte adevărat că asocierea poate reprezenta, inclusiv pentru partea administraţiei publice centrale, pentru Ministerul Agriculturii, un partener foarte puternic de dialog şi care poate să vină cu soluţii pentru administraţia centrală. Desigur că uneori suntem incomozi, dar acesta ne este rolul şi prefer să fim aşa, dar să rezolvăm din problemele cu care ne confruntăm. Îmi doresc foarte mult ca fermierii români, din anul 2020, să nu mai primească subvenţii pe date statistice, să existe cu adevărat o uniformizare a drepturilor de plată şi să nu mai vorbim de anumite limite de convergenţă şi până unde anume putem beneficia de sprijin. Am văzut un draft al unui document unde se propunea limitarea subvenţiilor la 60.000-100.000 de euro per fermă. Nu cred că putem lua în seamă o plafonare a subvenţiilor când noi, agricultorii, suntem într-o competitivitate deschisă cu toate celelalte ţări terţe. Dacă discutăm de balanţa comercială europeană, constatăm ca suntem pe plus, dar dacă ne uităm la cea a României, vedem că avem un deficit de aproximativ 1,3 miliarde euro. Exportăm materii prime şi importăm produse procesate şi astfel finanţăm locurile de muncă ale industriei alimentare din alte state. Cu privire la accesul fermierilor la piaţă, nu cred că am făcut foarte multe la nivel european deoarece împărţirea profitului pe filiera de produs nu este echitabilă, nu sunt politici publice care să asigure fermierilor un venit stabil pentru că presiunea riscurilor este întotdeauna pe producţie şi, cu toate acestea, constatăm că împărţirea profitului se face în ultima verigă, în special la comercianţi, care au o forţă de negociere foarte mare. Este nevoie de o finanţare mai mare pentru asocierea producătorilor. 2019 poate reprezenta pentru România un an istoric deoarece vom deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi atunci se va adopta viitoarea politica agricolă comună şi vom avea de gestionat inclusiv dosarul BREXIT, care înseamnă un minus de 12 miliarde euro. Dacă vom şti şi dacă vom fi suficient de inteligenţi să elaborăm şi noi un document programatic, cum au făcut colegii din Bulgaria şi pe care îi felicit, cred că vom obţine mai multe beneficii în negociere. Dacă nu, cu siguranţă ne vom lamenta că primim în continuare subvenţii pe date statistice şi acest lucru mă nemulţumeşte profund, pentru că România este o ţară agricolă importantă, care trebuie să-şi manifeste potenţialul şi nu doar să discutăm an de an despre acesta. Cred în fermierul român, dar cred în politici agricole şi nu agrare şi o repet, pentru că este o diferenţă semnificativă privind modul în care trebuie să încurajăm fermele în România şi valoarea adăugată. Şi acolo unde nu ne pricepem putem învăţa din experienţa altor state şi inspira din politicile lor agricole şi să le implementăm în România, pentru că numai aşa putem avea progres. În concluzie, avem în România o agricultură cu două viteze. Sper ca fermele mari să nu sufere din cauza unor politici care se prefigurează că se vor lua în viitor, pentru ca ele înseamnă competitivitate şi până la urmă sunt motorul de creştere economică, dar în acelaşi timp îmi doresc să găsim soluţii şi pentru fermele mici, cele de familie, dar să facem politici agricole şi nu agrare.“

Ana IONIŢĂ