Fermierul Yves Grassa despre idei franţuzeşti pe terenuri româneşti

La începutul lunii aprilie am răspuns invitaţiei dlui Yves Grassa, agricultor francez care a ajuns în ţara noastră în urmă cu 11 ani. La marginea localităţii Mihai Bravu, din judeţul Tulcea, unde îşi are şi casa, l-am găsit pe dl Grassa în atelierul de reparaţii, vorbind cu angajaţii săi şi punând la punct ultimele detalii privitoare la semănatul florii-soarelui.

Foto: Yves Grassa, fermier

De cum am ajuns în curtea fermei am observat buna rânduială a lucrurilor. În hala construită în 2012 erau la loc de cinste un tractor Fendt echipat cu o cositoare marca Pottinger Novocat V10, apoi o presă New Holland Big Baler 1290, a cărei productivitate este de 250 baloţi/10 ore. Încântat de utilajele sale, dl Grassa s-a urcat la volanul unui încărcător telescopic JCB - marcă pe care o apreciează din punct de vedere al performanţei, deşi are în dotare şi alte tipuri de încărcătoare. A dorit să ne arate un suport pe care l-a adaptat pentru a putea ridica simultan patru saci de îngrăşăminte, cu o greutate de 600 kg fiecare, care să fie transportaţi în câmp pentru a aproviziona distribuitoarele de îngrăşăminte chimice. Ne-a arătat apoi o inovaţie tehnică pe care dânsul a solicitat-o producătorului italian Sfoggia, la maşinile de semănat. Particularitatea semănătorilor construite pentru fermierul francez constă în faptul că pot fi înfiinţate două tipuri de culturi, respectiv floarea-soarelui şi lucernă într-o singură trecere. Fiecare sămânţă are locaşul ei, iar distanţa între rânduri este de 40 cm, spre deosebire de tehnologia clasică a florii-soarelui, unde distanţa este de 70 cm. Norma de semănat rămâne însă aceeaşi, numai că spaţiul este complet utilizat de către plante. „Lucerna este pentru sămânţă. Cu această tehnologie scade costul de înfiinţare a culturii de lucernă, câştigăm timp, se fixează azotul în sol şi mai are avantajul de a acoperi terenul astfel încât păstrează umiditatea în sol. Floarea-soarelui este semănată la adâncimea de 3,5-4 cm, iar lucerna la 2-2,5 cm.“ Fermierul deţine trei semănători de acest tip, cu o lăţime de lucru de 6 m şi o productivitate de circa 50 ha/zi. Întrebat care este preţul semănătorii, acesta a spus că este mai mare decât cel al unei maşini clasice deoarece are mai multe elemente de semănat, iar cadrul a fost întărit pentru a suporta o greutate mai mare. „Ca să vă faceţi o idee, o semănătoare clasică costă aproximativ 37.000 de euro, iar aceasta are un preţ de aproximativ 55.000 de euro.“ Din cele aproape 3.000 ha pe care le lucrează, 800 ha sunt cultivate cu floarea-soarelui şi 450 ha cu lucernă.

Cantitatea de sămânţă de lucernă obţinută la hectar este de aproape 600 kg, iar contractul pe care l-a încheiat îi asigură un preţ de 2 euro/kg. Baloţii de lucernă înfoliaţi îi valorifică. Se mândreşte cu calitatea silozului rezultat, având chiar analize pentru a susţine această însuşire. Totul se datorează faptului că recoltează masa verde de lucernă la o umiditate mai mare pentru a păstra sucul bogat în substanţe hrănitoare, cum ar fi proteinele. „Un kilogram de siloz umed de lucernă are o calitate nutritivă cu 30% mai mare faţă de cel uscat.“ O altă cultură cu care se mândreşte este grâul. Acesta ocupă în cadrul asolamentului o suprafaţă de 1.100 ha. În urmă cu doi ani, producţia medie per fermă a fost de 7 t/ha. Ne-a condus la o parcelă de grâu, semănată cu soiul Miranda şi care promite, după spusele sale, o recoltă de 8 t/ha. „Acum cultura de grâu arată foarte bine, dar totul depinde de temperaturile pe care le vom avea la momentul înfloritului. Dacă nu vor fi temperaturi foarte mari şi dacă vom avea norocul să cadă 2-3 ploi, la momentul potrivit, ne aşteptăm să obţinem aproape 8 t/ha. Aşa cum s-a întâmplat în urmă cu 2 ani, pe acelaşi teren. În parcela aceasta am obţinut o medie de 8,2 t/ha, iar în cea de peste drum 8,1 t/ha.“

Aplicare fracţionată a îngrăşămintelor chimice

„Înainte de semănatul grâului, care s-a realizat în jurul datei de 8 octombrie, am administrat îngrăşăminte chimice complexe cu oligoelemente. La sfârşitul primei săptămâni din luna martie, am administrat 100 kg de sulfat de amoniu, 15 zile mai târziu am aplicat 150 kg de nitrat de amoniu, din care 50% sub formă amoniacală şi 50% sub formă nitrică. La sfârşitul lunii martie am completat până la 120 kg de nitrat de amoniu per hectar. Pentru combaterea buruienilor şi a bolilor am efectuat, la jumătatea lunii martie, tratamente cu un erbicid şi un fungicid de la firma Bayer. În mod frecvent, în primăvară, administrez îngrăşămintele chimice în trei fracţii, dar cantitatea rămâne aceeaşi per total“, a susţinut acesta. Şi cultura de rapiţă este promiţătoare, fiind cultivată pe o suprafaţă de 300 ha. Cu câteva zile în urmă să sosim la ferma sa, s-a înregistrat, pe timp de noapte, o temperatură de -2 grade Celsius. „Plantele păreau afectate, dar şi-au revenit. Nu a lipsit mult să pierdem cultura. Rapiţa este o cultură riscantă. La semănat aşteptăm ploile ca ea să răsară, iarna să cadă zăpadă pentru a fi protejată de ger, iar în primăvară să nu fie îngheţuri târzii.“ Lanul de rapiţă arăta extraordinar, plantele erau viguroase, nu prezentau carenţe nutriţionale cum am văzut în parcelele vecine şi cum a ţinut să ne arate fermierul francez. Nu are suprafeţe irigate, însă în opinia sa folosirea apei dulci trebuie făcută cu discernământ. „Astăzi vorbim mai mult despre respectul faţă de planetă. Prima grijă pe care ar trebui s-o avem este aceea că apa dulce este o resursă epuizabilă, iar baza vieţii este apa! Regulamentele europene vor limita accesul nelimitat la aceasta. Tipul de plantă se alege şi în funcţie de nivelul precipitaţiilor.“

Valorificare eşalonată

Deşi are o politică de vânzare a grâului care presupune contractarea încă din luna ianuarie a unui procent de aproape 50% din producţie, anul acesta nu a întreprins nimic din cauza preţului foarte mic oferit la valorificare. „Anul trecut, la 20 ianuarie, semnam contracte de valorificare la un preţ de 171 euro/t. Ceea ce ni se propune acum este un preţ de 135-145 euro/t, dar mă uit în acelaşi timp şi la preţul petrolului pe care nu l-am văzut niciodată atât de jos, niciodată barilul nu a fost sub 30 de dolari. Acum a început să crească puţin şi să se stabilizeze în jurul a 45-50 de dolari şi este clar pentru mine că preţul cerealelor este strâns legat de cel al altor materii prime pe care le folosim, inclusiv al petrolului. Dacă la începutul anului preţul barilului era în scădere, iar acum este într-o perioadă de creştere, cred că nu greşesc dacă spun să mai avem un pic de răbdare pentru ca preţurile să crească şi la grâu. Trebuie să mai avem puţină răbdare ca să vedem reacţia pieţei. Prin urmare singura posibilitate este răbdarea. Oricum este ca jocul la ruletă. Poţi să ai sau nu noroc. Se poate întâmpla în felul următor: închei un contract care poate să însemne garantarea unui preţ cel puţin mediu, care îţi securizează profitul, iar apoi, la momentul recoltării, preţul începe să scadă. În condiţii excepţionale au fost ani în care preţurile la recoltare au crescut.

Acest lucru este extrem de rar, iar în mod normal, dacă nu aţi vândut la momentul recoltării, ar trebui aşteptate lunile noiembrie, decembrie, ianuarie pentru a vedea o creştere a preţurilor. Dar mai spun o dată: ne aflăm pe o piaţă mondială în care nu ştim ce se poate întâmpla. Este suficient ca în emisfera sudică să avem recolte foarte bune pentru ca preţurile să nu urce deloc, la fel de luat în seamă sunt şi stocurile mondiale, iar acest lucru poate fi puţin îngrijorător. Franţa, de exemplu, are în acest an un excedent de peste 2 milioane de tone. Cred ca această situaţie este şi în România, care are stoc de grâu. Rămâne de văzut cum au trecut iarna culturile din ţări precum Ucraina, Rusia etc. În piaţă, regulile sunt foarte simple, se bazează pe cerere şi ofertă şi ele dictează preţul. (...) Consider ca este suficient un singur an cu producţii slabe în întreaga lume pentru ca stocurile pe care le avem să se epuizeze. Stocurile costă, eşti impozitat suplimentar şi ai costuri de întreţinere, nimeni nu-şi doreşte stocuri pe termen lung. Ce avem acum este, cum am denumit-o eu, o piaţă «întinsă»: se cumpără strictul necesar pe o perioadă scurtă şi, prin urmare, preţurile vor fi extrem de volatile.“

Predarea ştafetei

Pasionat de tot ce înseamnă agricultură, specialistul oenolog deţine peste 20 de ferme. Ferma familiei, lăsată celor doi băieţi ai săi, Domeniile Tariquet este o plantaţie viticolă, din regiunea Gasconia, din sud-vestul Franţei. Regiunea este recunoscută pentru cea mai veche băutură franţuzească - Armagnac, apărută în secolul al XV-lea, obţinută prin distilarea vinurilor albe. Denumirea de Armagnac poate fi folosită numai pentru băuturile care provin din această regiune a Franţei. Exploataţia din România, unde deţine în proprietate 550 ha, doreşte s-o vândă. „Este pentru prima oară când vând o fermă. Am ales s-o vând însă unui tânăr fermier francez, pe care o să-l sprjin pe termen lung să se instaleze aici, pentru că vreau ca ferma să continue să existe“, a afirmat dl Yves Grassa.

Ana IONIȚĂ

---