Fertilizarea cerealelor in «ferestrele iernii»

În condiţiile din România, grâul de toamnă răspunde cu sporuri însemnate de recoltă la fertilizarea echilibrată cu doze moderate de NPK din îngrăşăminte minerale. Fiecare unitate de substanţă activă complexă permite obţinerea a 9-10 unităţi de recoltă.

---

Grâul de toamnă - valorifică bine azotul legat biologic sub culturile leguminoase anuale şi perene, precum şi efectul ulterior în al doilea şi al treilea an de la fertilizarea cu gunoi de grajd. Până la 1/3 din necesarul de îngrăşăminte cu azot se recomandă să se încorporeze în sol, preferabil sub formă amoniacală, o dată cu arătură, împreună cu sursele de fosfor şi potasiu. Cu rezultate bune se aplică şi fertilizarea în cuvertură la sfârşitul sau în „ferestrele iernii”, cu până la 2/3 din doza de azot recomandată, consideră Borlan şi colaboratorii. Este necesar ca dozele de azot de aplicat în cuvertură pe grâul de toamnă la desprimăvărare să fie corectate în plus sau în minus în funcţie de azotul mineral (nitric sau amoniacal) existent în sol pe adâncimea de până la 1 metru. În funcţie tot de rezerva de azot mineral din sol la desprimăvărare, precum şi de conţinutul de azot din plante după înfrăţire, se recomandă şi aplicarea pe plante a îngrăşămintelor cu azot lichid odată cu erbicidarea şi cu efectuarea tratamentelor de prevenire a bolilor foliare (de exemplu, Erysiphe sp.) şi de combatere a dăunătorilor (de exemplu, Eurygaster sp.). Fertilizarea târzie (după înflorire) pe plante, cu soluţii diluate de azot, poate să contribuie semnificativ (cu până la 0,5-1,0%) la sporirea conţinutului de substanţe proteice în bobul de grâu.

Fertilizarea cu fosfor a grâului este de mare importanţă încă de la răsărire. Pe solurile sărace în fosfor şi nefertilizate cu fosfor plantele se înrădăcinează şi înfrăţesc slab sau deloc, formează spice mici, cu puţine spiculeţe. Grâul de sămânţă produs pe terenuri nefertilizate cu îngrăşăminte fosfatice are o valoare „biologică” redusă, generând plante puţin viguroase, cu o capacitate de producţie redusă. În toate cazurile, sursele de fosfor destinate fertilizării de bază, indiferent de forma lor chimică, se vor încorpora la adâncimea arăturii, într-un strat de sol mai puţin expus fluctuaţiilor condiţiilor de umezire. Deşi dovedită experimental ca eficientă, practica fertilizării localizate cu fosfor şi cu săruri de amoniu pe rând şi sub seminţe (cu până la 1/3 din dozele de NP) este deocamdată puţin răspândită, îndeosebi din lipsa practică a tehnicii adecvate de aplicare. Deşi din punct de vedere al cerinţei cantitative grâul nu aparţine celor mai exigente culturi faţă de fertilizarea cu potasiu, aceasta este de reală importanţă pentru sporirea rezistenţei plantelor la stresurile cauzate de unii factori fizici excesivi şi pentru refacerea lor după trecerea prin perioade de stres intervenite atât în timpul iernii (îngheţarea profundă a solului neacoperit cu zăpadă, vânturi reci şi uscate, descălţare din cauza alternării îngheţului cu dezgheţul, acoperirea cu polei, înglobarea plantelor în zăpadă cu apă, băltiri), cât şi în perioada caldă (inundare, secetă, arşiţă, vânturi uscate, furtuni de vară). Din cauză că sporesc semnificativ rezistenţa plantelor la atacul bolilor tulpinii, foliajului şi spicului, îngrăşămintele cu potasiu reduc pagubele pe care acestea le pot determina. Este bine cunoscut efectul fertilizării cu potasiu în a favoriza dezvoltarea normală şi elasticitatea ţesuturilor de susţinere din tulpină şi în a spori rezistenţa plantelor la frângere. Reducând incidenţa bolilor frunzei şi tulpinii, îngrăşămintele cu potasiu au o contribuţie notabilă la acumularea metabolitelor, îndeosebi a substanţelor proteice în bob, şi la ameliorarea însuşirilor legate de panificaţie ale recoltei.

Grâul de toamnă valorifică bine potasiul din toate sursele solubile, indiferent de natura ionilor însoţitori. Sărurile potasice cu 40-60% oxid de potasiu sunt adecvate fertilizării grâului pe toate solurile sărace în potasiu mobil. Cele mai bune rezultate sunt asigurate de aplicarea prin răspândire uniformă pe sol, de preferat împreună cu sursele de fosfor şi cu 1/3 din doza de azot, cu încorporare în arătură sau prin discuire profundă. Îmbunătăţirea nutriţiei cu magneziu pe solurile cu mai puţin de 150 ppp asigură dezvoltarea unui foliaj sănătos şi metabolizarea în plante a azotului din nitraţi. Este recomandabil ca sursele de magneziu monohidrat-kieserit să fie amestecate cu cele de potasiu şi de fosfor, în vederea aplicării lor la o singură trecere pe teren cu agregatul de aplicare.

Corectarea nutriţiei cu magneziu a grâului între înfrăţit şi formarea boabelor poate fi obţinută prin stropirea plantelor cu sulfat de magneziu, în soluţie de 5%. Magneziul se acumulează ca rezervă în endospermul seminţelor sub formă de fitină, contribuind la sporirea valorii biologice a acestora. Stropirile efectuate după înflorit până la formarea boabelor în verde cresc MMB cu circa 3-7% (după Grimme). Din seminţele cu un conţinut mic de fitină rezultă plantule susceptibile la carenţă de magneziu şi fosfor, manifestată la începutul împăierii prin cloroza tigrată a frunzelor.

Orzul de toamnă - beneficiază din toamnă de o durată de vegetaţie şi de absorbţie activă a substanţelor mai lungă cu 15-20 de zile decât grâul de toamnă. Din acest motiv, în mod obişnuit, această cultură înfrăţeşte complet încă din toamnă, acumulând până la 1/3 din necesarul de nutrienţi. Condiţiile de iernare a acestei culturi depind în mare măsură de conţinuturile de elemente nutritive asimilabile din sol şi de raporturile dintre acestea. Astfel, abundenţa în sol a formelor asimilabile de azot raportate la cele de fosfor şi potasiu predispune plantele la dereglări trofice şi la atacul unor dăunători care acţionează ca vectori ai unor boli virotice (de exemplu, boala provocată de virusul piticirii galbene). Echilibrarea nutriţiei cu fosfor şi cu potasiu este esenţială pentru diminuarea pierderilor de plante în timpul iernii din cauza temperaturilor scăzute şi a vânturilor reci pe soluri neacoperite de zăpadă în formele pozitive de relief. La aceste niveluri de productivitate şi pe soluri comparabile ca stare de asigurare cu elemente nutritive, nevoia de azot a orzului de toamnă este cu până la 20% mai mică decât la grâul de toamnă. În afară de o durată mai scurtă de absorbţie a nutrienţilor în plante primăvara, acest aspect se explică şi prin consumul specific de azot mai mic.

Aplicarea de azot din toamnă cu lucrările de pregătire a terenului pentru semănat (până la 1/3 din doza optimă necesară) se precizează în funcţie de rezerva de azot asimilabil lăsată în sol de cultura premergătoare. Aceasta poate fi stabilită prin determinarea azotului nitric şi a celui amoniacal din sol. De conţinutul de azot mineral asimilabil din profilul solului la desprimăvărare trebuie să se ţină cont şi la stabilirea dozei de îngrăşăminte cu azot de aplicat în cuvertură primăvara devreme.

Sursele de fosfor solubile în apă sunt cele mai adecvate îngrăşăminte cu fosfor pentru orzul de toamnă. Încorporarea cu arătura împreună cu îngrăşămintele potasice şi cu sursele de azot destinate aplicării din toamnă conduce la rezultate mai bune decât cu lucrările mai superficiale de pregătire a patului germinativ.

Sursele solubile de potasiu sunt valorificate bine de către orz, indiferent de ionii clor sau sulfat însoţitori. Fertilizarea cu potasiu este asigurătoare împotriva pierderilor de recoltă prin şiştăvirea boabelor în cazul căderii plantelor şi a condiţiilor favorabile de proliferare a bolilor foliare. Îngrăşămintele cu potasiu conferă plantelor de orz de toamnă o rezistenţă sporită la atacul bolilor tulpinii şi ale frunzei, diminuând semnificativ pierderile de recoltă cauzate de acestea şi de adversităţile climatice. Îngrăşămintele cu magneziu la orz prezintă interes atât pentru productivitatea curentă a culturii (MMB), cât şi pentru sporirea valorii biologice a seminţelor, îndeosebi datorită influenţei lor pozitive asupra conţinutului de fitină din acestea.

Orzoaica pentru bere - soiurile de orzoaică de toamnă şi de primăvară cultivate pentru bere în România se disting prin conţinuturi de substanţe proteice în bob mai mici decât la orzul de toamnă pentru furaj. Pe lângă însuşirile genetic controlate ale soiurilor de orzoaică de bere create special pentru a corespunde cerinţelor de producere berii, la obţinerea unei producţii cu mai puţin de 10% proteină în bob trebuie să contribuie şi tehnologia de cultură şi în mod deosebit fertilizarea aplicată. De aceea, pentru niveluri comparabile de productivitate şi de însuşiri ale soiurilor, recomandările de fertilizare la orzoaica de toamnă diferă faţă de cele pentru orzul de toamnă. Acestea se concretizează prin doze mai mici de azot şi ceva mai mari de fosfor, de potasiu şi de magneziu decât la orzul de toamnă pentru furaj, sistemul de fertilizare trebuind să asigure un randament ridicat de malţ în industria berii.

Analiza agrochimică a solului poate să aibă un rol important în dirijarea fertilizării şi în cazul acestei culturi, şi în mod deosebit în dimensionarea dozelor de azot în funcţie de existenţa de forme solubile mobile în sol în preajma însămânţării culturii. În funcţie de conţinutul de azot mineral asimilabil din sol pe adâncimea de 0-40 cm, aplicarea a până la 1/3 din necesarul de azot se poate face din toamnă (solurile pe care se cultivă orzoaica de toamnă fiind în majoritate cu textură mijlocie şi fină, astfel încât riscul spălării nitraţilor în profil este redus până la inexistent), prin încorporarea cu o lucrare profundă efectuată cu plugul sau cu un disc greu, împreună cu dozele de fosfor, potasiu şi magneziu. Completarea până la necesar a îngrăşămintelor cu azot se face fazial, în 1-2 reprize, ţinând cont de rezerva de azot mineral din sol pe adâncimea de până la 60 cm. La interpretarea acesteia se va avea în vedere că o cantitate de azot mineral, egală cu 2/3 din aportul obişnuit de azot eficient al solului, reprezintă fondul natural al solurilor din România, inutilizabil de către cultura curentă şi care nu este expus pierderilor din sol prin percolare sau alte procese. Când aplicarea se face pe vreme rece (sub 15 grade Celsius) pe sol, formele de azot sunt aproximativ egale ca eficienţă. În afară de menţionarea funcţiilor specifice ale fosforului, potasiului şi magneziului, fertilizarea optimă cu aceste elemente se justifică prin rolul lor ca elemente obligate de constituţie ai compuşilor fosfor şi magneziu organic din boabe sau având un rol important în procesele fermentative din industria berii. Sărurile de potasiu şi de magneziu sunt bine valorificate, indiferent de anionii însoţitori.

Victor VĂTĂMANU