Fertilizarea cu azot a cartofului

Fertilizarea cu azot a cartofului

Rolul azotului

Îngrăşămintele cu azot determină pe majoritatea solurilor nivelul producţiei de cartof. În prima parte a perioadei de vegetaţie fertilizarea cu azot la cartof ajuta la formarea frunzelor şi realizarea rapidă a unei suprafeţe foliare optime, iar în continuare stimulează formarea de noi frunze şi prin aceasta asigură desfăşurarea normală a procesului de asimilaţie. Azotul administrat contribuie în mare măsură la prelungirea perioadei de vegetaţie, deoarece foliajul nu îmbătrâneşte înainte de termen. Cartoful utilizează azot pe toată durata perioadei de vegetaţie. Cel mai intens consum se realizează însă când plantele au o înălţime de 15-20 cm, în faza de îmbobocit. Până la înflorit, cartoful asimilează circa 60-70  din necesarul total de azot. Datorită faptului că cel mai intens consum de azot are loc în perioada îmbobocitului, moment care coincide cu ultimele lucrări mecanice de prăşit şi/sau de rebilonat, aplicarea fazială a azotului se poate realiza până la acest termen. S-a observat că 150 kilograme azot/hectar, faţă de martorul nefertilizat, a prelungit perioada de vegetaţie cu 7-28 de zile, dar a scăzut rezistenţa tuberculilor la vătămarea mecanică. Indexul foliar a crescut de la 1,34 la 2,47. După P.M. Harris, tuberculii rezultaţi dintr-o cultură fertilizată cu 200-300 kilograme azot/hectar au avut un conţinut de azot cu 0,5-0,6% mai mare (1,6%) faţă de cei rezultaţi din cultura nefertilizată. Tuberculii de sămânţă, produşi pe un agrofond mai bogat în azot, au fost mai viguroşi, iar în anul următor au răsărit mai repede şi au avut o dezvoltare mai rapidă.

Azotul din sol

În sol, azotul se găseşte atât sub formă organică, cât şi sub formă minerală. Aproape 90% din azotul solului se găseşte în humus. Solurile au în stratul arabil conţinut diferit de humus. Nivelurile medii în humus pentru România, în funcţie de tipul de sol, zona şi textura solului, variază între 2,1 şi 6,8%. Pentru diferite soluri este caracteristic raportul carbon/azot din humus. În medie, valoarea acestuia este de 10/1. Solurile cu fertilitate ridicată au un raport C/N mai favorabil azotului, ca urmare rezerva de azot este mai mare. Stratul arabil (0-20 cm) conţine între 0,02 şi 0,35% N (azot). Rezerva medie de azot în stratul arat la principalele soluri variază între 3,3 şi 4,7 tone/hectar. Din acesta, azotul mineralizabil reprezintă 1-2%, cantitatea medie de azot potenţial mineralizabil fiind de 26-47 kilograme N/ha/an. Există o corelaţie foarte strânsă între cantitatea de azot din sol şi gradul de fertilitate al solului. Cantitatea de azot provenită din materia organică din sol, eliberată prin procesele biologice de mineralizare din timpul perioadei de vegetaţie, în zona prelucrată a solului, depinde în mare măsură de conţinutul de azot al materiei organice, de umiditatea, temperatura şi gradul de aerare al solului. Pe solurile grele şi tasate, procesele de mineralizare sunt mai lente. După ce plantele de cultură îşi termină ciclul şi dacă condiţiile de temperatură şi umiditate permit, mineralizarea azotului din materia organică se continuă, eliberându-se noi cantităţi de azot care se acumulează în sol. Procesul continuă până aproape de sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie. Lucrările solului din toamnă (dezmiriştitul şi arătura) au rolul de a uşura desfăşurarea acestui proces. Conţinutul solului în azot este mai mare după culturi premergătoare care părăsesc devreme terenul decât după cele târzii. În asolament, după diferite culturi, rămân în sol însemnate cantităţi de materie organică, care contribuie la îmbunătăţirea fertilităţii solului şi pot fi valorificate de către cultura de cartof. Cantităţile de azot din sol se reduc datorită exportului prin recoltă şi prin procesul de levigare. Pierderile de azot prin levigare, mai ales pe solurile irigate, pot fi de 4-5%, iar în cazuri excepţionale chiar şi de 15-20%. Pe lângă aceste procese de levigare, trebuie avute în vedere şi alte pierderi sau factori care reduc coeficientul de valorificare a azotului din îngrăşăminte de către plante la aproximativ 50-60%. Coeficientul de valorificare al azotului din îngrăşăminte în funcţie de textura solului variază între 35 şi 40% din substanţa activă pe sol nisipos până la 40-55% pe sol argilos în cazul ureei şi între 30 şi 35% pe sol nisipos, până la 40-50% pe sol argilos în cazul azotatului de amoniu. Un factor cu implicaţii variate în dinamica azotului din sol îl constituie îngrăşămintele. După primul an de aplicare, îngrăşămintele chimice determină o scădere a azotului organic din sol şi trecerea acestuia în forme minerale. După mai mulţi ani de aplicare, odată cu reglarea funcţiilor biologice ale solului, nivelul azotului din sol se stabilizează sau chiar creşte, depăşind nivelul iniţial.

Calcularea dozelor necesare de azot

În cultura intensivă de cartof, cantitatea de azot, care se exportă prin producţia recoltată, în mare măsură trebuie asigurată prin fertilizare (chimică şi organică), deoarece solul, din surse proprii, poate asigura acest element numai pentru realizarea unor producţii foarte mici. Pentru a obţine diferite niveluri de producţie la cartof, fertilizarea cu îngrăşăminte pe bază de azot se face în funcţie de aportul solului în acest element, exprimat prin indicele de azot (IN), determinat cu ocazia cartărilor agrochimice. Dozele de azot recomandate a fi administrate pe baza indicelui de azot sunt stabilite în funcţie de nivelul producţiei scontate. Dozele de azot recomandate pentru cartof de Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) sunt prezentate tuturor cultivatorilor de cartof prin intermediul consfătuirilor permanente cu aceştia. Dozele de azot prezentate sunt cantităţi medii în care este necesară o serie de corecţii. Dacă s-a administrat gunoi de grajd înainte de cultura cartofului sau la cultura premergătoare din rotaţie, în lipsa analizelor gunoiului de grajd, dozele de azot calculate se micşorează cu următoarele valori, în funcţie de anul aplicării gunoiului fermentat: aplicat la cultura antepremergatoare cu minus 0,5 kg N/t gunoi; aplicat la cultura premergătoare cu minus 1,0 kg N/t gunoi; aplicat la cultura anuală cu minus 1,5 kg N/t gunoi. Având în vedere cantităţile de azot provenite în sol prin mineralizarea substanţelor organice, dozele de azot aplicate prin îngrăşăminte chimice se pot corecta şi în funcţie de resturile vegetale rămase după diferite premergătoare. La stabilirea dozelor de azot se ia în considerare şi asigurarea apei din precipitaţii în anul de cultură şi anul precedent celui de cultură.

Îngrăşăminte chimice cu azot

Îngrăşămintele cu azot folosite la cultura cartofului se prezintă sub formă solidă şi sub formă lichidă. Din punct de vedere al formei chimice în care se găseşte azotul, acestea se pot împărţi în îngrăşăminte cu azot nitric (NO3); cu azot amoniacal (NH4); cu azot amidic (NH2) sau cele care conţin atât ionul nitric, cât şi cel amoniacal (NO3 NO4) sau (NO3; NO4 şi NH2). Sărurile nitrice şi cele de amoniu sunt folosite direct de către plante în procesul nutriţiei. Ionul de amoniu are o stabilitate redusă în sol, fiind transformat rapid de către bacteriile nitrificatoare în forme nitrice. Folosirea de către plante a formelor amidice este condiţionată în prealabila lor hidroliză, proces în cursul căruia sunt transformate în săruri de amoniu. Alegerea tipului de îngrăşământ cu azot se face în funcţie de reacţia solului: - pe solurile acide (pH sub 6,3) se recomandă îngrăşăminte cu reacţie neutră sau alcalină uree, nitrocalcar; - pe solurile cu reacţie relativ neutră (pH 6,4-7,3) se poate aplica azotat de amoniu, uree şi altele.

Azotatul de amoniu (NO3NH4): are un conţinut în azot de 33,0-34,5%, cel mai frecvent 33,5%. Se prezintă sub forma unei sări cristalizate sau granulate, de culoare albă, uneori roz-gălbuie, solubilă în apă şi foarte higroscopică. Greutatea unui metru cub este de 810 kilograme, iar volumul unei tone, de 1,2 metri cubi. Se păstrează în depozite uscate, fără surse de încălzire directă, în absenţa materialelor carburante. Se poate aplica pe toate solurile, dar cu restricţii pe cele cu reacţie acidă. Prezintă pericol de explozie, motiv pentru care nu se fac stive înalte. Azotatul de amoniu este un îngrăşământ cu acţiune directă şi indirectă prin faptul că 50% din azot se găseşte sub formă nitrică (NO3) şi 50% sub formă amoniacală (NH4). Plantele absorb uşor forma nitrică şi mai puţin forma amoniacală, care, în funcţie de condiţiile de sol şi temperatura acestuia, sub influenţa microorganismelor nitrificatoare, în 15-30 de zile se transformă în nitrat. Atât ionul NH4, cât mai ales ionul NO3, fiind foarte solubil în apă, este supus unui proces continuu de absorbţie şi de desorbţie de către complexul absorbant al solului, astfel plantele pot prelua uşor acest element în tot timpul perioadei de vegetaţie. Azotatul de amoniu are acţiune fiziologică acidă. Dacă se utilizează în cantităţi mari şi pe o durată lungă de timp pe aceeaşi suprafaţă, poate duce la fenomenul de acidifierea şi podzolirea secundară a solului.

Nitrocalcarul sau nitrocalcamoniu (2NH4NO3 + CaCO3) are un conţinut în azot de 17,5-20,5% sau 26-28%. Se prezintă sub formă de granule neregulate, de culoare albă. Este higroscopic. Greutatea unui metru cub este de 1.200 kilograme, iar volumul unei tone de 0,8-0,9 metri cubi. Conţinutul în calcar este suficient pentru a corecta parţial sau în totalitate carenţa acestuia din sol, determinat de prezenţa amoniului Se recomandă mai ales pe solurile cu reacţie acidă. Ureea (CO(NH2)): conţine 46-46,6% azot şi biuret sub 1%. Se prezintă sub formă de cristale sau granule de culoare albă sau uşor roz. Este hogroscopic. Greutatea unui metru cub este de 1.300 de kilograme, iar volumul unei tone - de 0,6 metri cubi. Nu trebuie să conţină biuret mai mult de 1,25%. Se păstrează în depozite uscate, fără surse de încălzire directă, în absenţa materialelor carburante. Este un îngrăşământ bun pentru cartof, cu o serie de avantaje. Datorită conţinutului ridicat în azot, dozele sunt mai mici la administrare. Se manipulează uşor, fără pericol de explozie. Formularea în granule permite o administrare uşoară. Se poate aplica pe toate tipurile de sol cu un conţinut de argilă de peste 12%. Acest îngrăşământ este considerat ca o sursă de azot care se valorifică lent, deoarece este mai puţin solubil în apă şi are nevoie de cel puţin două trepte de transformare (una chimică şi altă microbiană) până când ajunge într-o formă NO3 care poate fi uşor absorbită de plante. La temperaturi şi umiditate optime în sol, hidroliza ureei se termină după 3-6 zile de la încorporare. Dacă aceste procese au loc la suprafaţa solului, sau la o adâncime prea mică, o parte din amoniacul eliberat se poate pierde prin volatilizare. Aceste pierderi pot ajunge la 20% pe solurile cu conţinut ridicat de materie organică şi la 25-40% pe cele nisipoase.

Din acest motiv, după aplicare trebuie încorporat imediat. În urma hidrolizei ureei în sol, în jurul îngrăşământului se realizează zona alcalină, ce are efect inhibitor de încolţire, iar la plantele tinere de
cartof poate produce fitotoxicitate. Se va evita aplicarea unor doze mari de uree (cu biuret mai mare de 1,25%) la pregătirea patului germinativ sau la plantat. Cartoful este sensibil la prezenţa biuretului, care, de asemenea, are efect inhibitor de încolţire şi este fitotoxic, mai ales în timpul răsăririi. La o concentraţie mai mare de biuret cartoful nu mai răsare.

Îngrăşăminte lichide cu azot care conţin diferite combinaţii de azot amoniacal, azot nitric cu sau fără azot amidic A 320 ( N - NH4 + N - NO3 + N - NH2): conţine 32% azot. Este folosit pe toate solurile, totuşi este de preferat pe solurile neutre - slab acide. Necesită aparatură şi tehnologie adecvată pentru aplicare. Alte îngrăşăminte cu conţinut de azot sunt îngrăşămintele complexe, binare, cu azot şi fosfor şi îngrăşăminte ternare, cu azot, fosfor şi potasiu, adecvate tipului de sol pe care se cultivă cartoful.

Momentul de aplicare a îngrăşămintelor cu azot

În practica curentă, azotul pentru cultura cartofului se administrează pe toată suprafaţa parcelei, într-o singură repriză, primăvara, o dată cu pregătirea patului germinativ. Din cauza solubilităţii ridicate a azotatului de amoniu în apă, procesul de levigare în sol al azotului este ridicat, motiv pentru care azotatul de amoniu nu trebuie aplicat pentru cartof toamna sau în timpul iernii, numai primăvara înainte de plantat, la plantat sau uneori şi în primele faze ale vegetaţiei. Aplicarea localizată, o dată cu plantarea, pune o serie de probleme legate de maşinile existente. Acestea se referă la greutăţi privind realizarea dozelor calculate, localizarea corectă a îngrăşămintelor, uniformitatea de aplicare şi, nu pe ultimul plan, o serie de probleme organizatorice.

Dozele de îngrăşăminte cu azot care se aplică o dată pot fi mai mari pe solurile mijlocii spre grele decât pe cele uşoare. Cu cât complexul absorbativ al solului este mai bun, cu atât doza poate fi mai mare. Pe solurile nisipoase şi în condiţii de irigare poate fi indicată fracţionarea dozelor de azot în cel puţin două părţi: aplicând fertilizarea de bază şi în cursul vegetaţiei încă 1-2 fracţii. În condiţii de irigare, o parte din azotul necesar poate fi administrat cu apă de irigare, unde există dozatoare de îngrăşăminte şi tehnologie adecvată. W. Copony, pe baza experienţelor proprii şi a literaturii de specialitate, arată că azotatul de amoniu poate fi aplicat fără pierderi semnificative de levigare, în mai multe fracţiuni, începând din primăvară. Această fracţionare, în majoritatea cazurilor, nu influenţează producţia, care practic este o funcţie a dozei şi în mai mică măsură a modului de fracţionare. De multe ori, fracţionarea dozelor de azot este totuşi necesară din motive financiare, organizatorice, tehnice etc., când îngrăşămintele nu pot fi aplicate la timp (înainte de plantare) în dozele necesare. Mărimea fracţiunilor (a cantităţilor) de îngrăşăminte aplicate cu ocazia diferitelor lucrări (după pregătirea patului germinativ) depinde mult şi de capacitatea buncărelor de îngrăşăminte (a fertilizatoarelor) montate pe maşinile cu care se complexează lucrarea (maşina de plantat, cultivator etc.) La aplicarea fracţionată a îngrăşămintelor cu azot, condiţia esenţială este încorporarea lor în sol, concomitent cu administrarea lor sau imediat după administrare. Dacă la pregătirea patului germinativ sau la plantare nu se aplică deloc îngrăşăminte cu azot, numai după primul rebilonat sau praşilă, nu se mai recomandă aplicarea dozei întregi, deoarece cultura nu mai poate valorifica corespunzător toată cantitatea de îngrăşăminte. Dacă până la primul rebilonat, care se face înainte de răsărirea cartofului, nu s-a aplicat deloc azot, Copony recomandă reducerea dozelor de azot în diferite procentaje cuprinse între 1/3 până la 2/3 şi de la 2/4 până la 3/4.

Victor VĂTĂMANU