Fertilizarea cu azot a culturii de cartof pentru consum

Îngrăşămintele cu azot determină pe majoritatea solurilor nivelul producţiei de cartof, după cum prezintă I. Sigismund şi colaboratorii. În prima parte a perioadei de vegetaţie fertilizarea cu azot la cartof ajută la formarea frunzelor şi realizarea rapidă a unei suprafeţe foliare optime, iar în continuare stimulează formarea de noi frunze şi prin aceasta asigură desfăşurarea normală a procesului de asimilaţie.

Azotul administrat contribuie în mare măsură la prelungirea perioadei de vegetaţie, deoarece foliajul nu îmbătrâneşte înainte de termen. Cartoful utilizează azotul pe toată durata de vegetaţie. Cel mai intens consum se realizează însă când plantele au o înălţime de 15-20 cm în faza de îmbobocit. Până la înflorit, cartoful asimilează circa 60-70% din necesarul de azot. Din cauza faptului că cel mai intens consum de azot are loc în perioada îmbobocitului, moment care coincide cu ultimele lucrări mecanice de prăşit şi/sau rebilonat, aplicarea fazială a azotului se poate realiza până la acest termen. S-a observat că 150 kilograme N/hectar, faţă de martorul nefertilizat, a prelungit perioada de vegetaţie cu 7-28 de zile, dar a scăzut rezistenţa tuberculilor la vătămarea mecanică. Indexul foliar a crescut de la 1,34 la 2,47. După Harris, P.M., 1982, tuberculii rezultaţi dintr-o cultură fertilizată cu 200-300 kg/ha au avut un conţinut de azot cu 0,5-0,6% mai mare (1,6%) faţă de cei rezultaţi din cultura nefertilizată. Tuberculii de sămânţă, produşi pe un agrofond mai bogat în azot, au fost mai viguroşi, iar în anul următor au răsărit mai repede şi au avut o dezvoltare mai rapidă.

Azotul din sol

În sol, azotul se găseşte atât sub formă organică, cât şi sub formă minerală. Aproape 90% din azotul solului se găseşte în humus. Solurile au în stratul arabil conţinut diferit de humus. Nivelurile medii de humus pentru România, în funcţie de tipul de sol, zona şi textura solului variază între 2,1 şi 6,8%. Pentru diferite soluri este caracteristic raportul carbon/azot din humus. În medie, valoarea acestuia este de 10/1. Solurile cu fertilitate ridicată au un raport C/N mai favorabil azotului, ca urmare rezerva de azot este mai mare. Stratul arabil (0-20 cm) conţine între 0,02 şi 0,35% N (Lixandru Gh. şi colaboratorii). Rezerva medie de azot în stratul arat la principalele soluri variază între 3,3 şi 4,7 t/ha. Din acesta, azotul mineralizabil reprezintă 1-2%, cantitatea medie de azot potenţial mineralizabil fiind de 26-47 kilograme N/ha/an. Există o corelaţie foarte strânsă între cantitatea de azot din sol şi gradul de fertilitate al solului. Cantitatea de azot provenită din materia organică din sol, eliberată prin procesele biologice de mineralizare din timpul perioadei de vegetaţie, în zona prelucrată a solului, depinde în mare măsură de conţinutul de azot al materiei organice, de umiditatea, temperatura şi gradul de aerare al solului. Pe solurile grele şi tasate procesele de mineralizare sunt mai lente. După ce plantele de cultură îşi termină ciclul şi dacă condiţiile de temperatură şi umiditate permit, mineralizarea azotului din materia organică se continuă, eliberându-se noi cantităţi de azot, care se acumulează în sol. Procesul continuă până aproape de sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie. Lucrările solului din toamnă (dezmiriştitul şi arătura) au rolul de a uşura desfăşurarea acestui proces. Conţinutul solului în azot este mai mare după culturi premergătoare care părăsesc devreme terenul decât după cele târzii. În asolament, după diferite culturi, rămân în sol însemnate cantităţi de materie organică, ce contribuie la îmbunătăţirea fertilităţii solului şi pot fi valorificate de către cultura de cartof. Cantităţile de azot din sol se reduc din cauza exportului prin recoltă şi prin procesul de levigare. Pierderile de azot prin levigare, mai ales pe solurile irigate, pot fi de 4-5%, iar în cazuri excepţionale chiar şi de 15-20% (Cr. Hera şi colaboratorii). Pe lângă aceste procese de levigare, trebuie avute în vedere şi alte pierderi sau factori care reduc coeficientul de valorificare a azotului din îngrăşăminte de către plante la aproximativ 50-60%. Un factor cu implicaţii variate în dinamica azotului din sol îl constituie îngrăşămintele. După primul an de aplicare, îngrăşămintele  chimice determină o scădere a azotului organic din sol şi trecerea acestuia în forme minerale. După mai mulţi ani de aplicare, odată cu reglarea funcţiilor biologice ale solului, nivelul azotului din sol se stabilizează sau chiar creşte, depăşind nivelul iniţial.

Calcularea dozelor necesare de azot

În cultura intensivă de cartof, cantitatea de azot care se exportă prin producţia recoltată trebuie, în mare măsură, asigurată prin fertilizare (chimică şi organică), deoarece solul din surse proprii poate asigura acest element numai pentru realizarea unei producţii foarte mici. Pentru a conţine diferite niveluri de producţie la cartof, fertilizarea cu îngrăşăminte pe bază de azot se face în funcţie de aportul solului în acest element, exprimat prin indice de azot (IN), determinat cu ocazia cartărilor agrochimice. Dozele de azot recomandate a fi administrate pe baza indicelui de azot sunt stabilite în funcţie de nivelul producţiei scontate. Dozele de azot recomandate pentru cartof de Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimie sunt cuprinse între 97 kilograme s.a./hectar la o producţie de 20 de tone/hectar de cartof şi 266 kilograme s.a. pentru o producţie de 40 tone/hectar de cartof. Dozele de azot sunt cantităţi medii la care sunt necesare o serie de corecţii. Dacă s-a administrat gunoi de grajd înainte de cultura cartofului sau la cultura premergătoare din rotaţie, în lipsa analizelor gunoiului de grajd dozele de azot calculate se micşorează cu următoarele valori, în funcţie de anul aplicării gunoiului fermentat: aplicat la cultura antepremergătoare - cu 0,5 kilograme N/tonă gunoi; aplicat la cultura premergătoare - cu 1 kilogram N/tonă gunoi; aplicat la cultura actuală - cu 1,5 kilograme/tonă gunoi (Gh. Lixandru şi colaboratorii). Având în vedere cantităţile de azot provenite în sol prin mineralizarea substanţelor organice, dozele de azot aplicate prin îngrăşăminte chimice se pot corecta şi în funcţie de resturile vegetale rămase după diferite culturi premergătoare. La stabilirea dozelor de azot se ia în consideraţie şi asigurarea apei din precipitaţii în anul de cultură şi anul precedent celui de cultură.

Îngrăşăminte chimice cu azot

Îngrăşămintele cu azot folosite la cultura cartofului se prezintă sub formă solidă şi lichidă. Din punct de vedere al formei chimice în care se găseşte azotul, acestea se pot împărţi în îngrăşăminte cu: azot nitric (NO3); azot amoniacal (NH4); azot amidic (NH2) sau cele care conţin atât ionul nitric, cât şi cel amoniacal (NO3 şi NH4) sau NO3; NH4 şi NH2. Sărurile nitrice şi cele de amoniu sunt folosite direct de către plante în procesul nutriţiei. Ionul de amoniu are o stabilitate redusă în sol, fiind transformat rapid de către bacteriile nitrificatoare în forme nitrice. Folosirea de către plante a formelor amidice este condiţionată de prealabila lor hidroliză, proces în cursul căruia sunt transformate în săruri de amoniu. Alegerea tipului de îngrăşământ cu azot se face în funcţie de reacţia solului: pe solurile acide (pH sub 6,3) se recomandă îngrăşăminte cu reacţie neutră sau alcalină, uree, nitrocalcar; pe solurile cu reacţie relativ neutră (pH 6,4-7,3) se poate aplica azotat de amoniu, uree, A 320 s.a. Azotatul de amoniu (NO3NH4) - are un conţinut în azot de 33-34,5%, cel mai frecvent 33,5%. Se prezintă sub forma unei sări cristalizate sau granulate, de culoare albă, uneori roz-gălbuie, solubilă în apă şi foarte higroscopică. Greutatea unui metru cub este de 810 kilograme, iar volumul unei tone este de 1,2 metri cubi. Se păstrează în depozite uscate, fără surse de încălzire directă, în absenţa materialelor carburante. Se poate aplica pe toate solurile, dar cu restricţii pe cele cu reacţie acidă. Prezintă pericol de explozie, motiv pentru care nu se fac stive înalte. Azotatul de amoniu este un îngrăşământ cu acţiune directă şi indirectă prin faptul că 50% din azot din acesta se găseşte sub formă nitrică (NO3) şi 50% sub formă amoniacală (NH4). Plantele absorb uşor forma nitrică şi mai puţin forma amoniacală, care, în funcţie de condiţiile de sol şi temperatura acestuia, sub influenţa microrganismelor nitrificatoare, în 15-30 de zile se transformă în nitrat. Atât ionul NH4, cât mai ales ionul NH3, fiind foarte solubil în apă, este supus unui proces continuu de absorbţie şi de desorbţie de către complexul absorbant al solului, astfel plantele pot prelucra uşor acest element în tot timpul perioadei de vegetaţie. Azotatul de amoniu are acţiune fiziologică acidă. Dacă se utilizează în cantităţi mari şi pe o durată lungă de timp pe aceeaşi suprafaţă, poate duce la fenomenul de acidifiere şi podzolire secundară a solului. Nitrocalcarul sau nitrocalcamoniu (2NH4NO3 + CaCO3) - are un conţinut în azot de 17,5-202,5% sau 26-28%. Se prezintă sub formă de granule neregulate, de culoare albă. Este higroscopic. Greutatea unui metru cub este de 1.200 kilograme, iar volumul unei tone, de 0,8-0,9 metri cubi. Conţinutul în calcar este suficient pentru a corecta parţial sau în totalitate carenţa acestuia din sol, determinat de prezenţa amoniului. Se recomandă mai ales pe solurile cu reacţie acidă. Ureea (Co(NH2)2 - conţine 46-46,6% azot şi biuret sub 1%. Se prezintă sub formă de cristale sau granule de culoare albă sau uşor roz. Este higroscopică. Greutatea unui metru cub este de 1.300 de kilograme, iar volumul unei tone, de 0,6 metri cubi. Nu trebuie să conţină biuret mai mult de 1,25%. Se păstrează în depozite uscate, fără surse de încălzire directă, în absenţa materialelor carburante. Este un îngrăşământ bun pentru cartof, cu o serie de avantaje. Datorită conţinutului ridicat în azot, dozele sunt mai mici la administrare. Formularea în granule permite o administrare uşoară. Se poate aplica pe toate tipurile de sol cu un conţinut de argilă de peste 12%. Acest îngrăşământ este considerat ca o sursă de azot care se valorifică lent, deoarece este mai puţin solubil în apă şi are nevoie de cel puţin două trepte de transformare (una chimică şi alta microbiană) până când ajunge într-o formă NO3 care poate fi uşor absorbită de plante. La temperaturi şi umiditate optimă în sol hidroliza ureei se termină după 3-6 zile de la încorporare. Dacă aceste procese au loc la suprafaţa solului, sau la o adâncime prea mică, o parte din amoniacul eliberat se poate pierde prin volatilizare. Aceste pierderi pot ajunge la 20% pe solurile cu conţinut ridicat de materie organică şi la 25-40% pe cele nisipoase. Din acest motiv, după aplicare trebuie încorporate imediat. În urma hidrolizei ureei în sol, în jurul îngrăşământului se realizează zona alcalină, ce are efect inhibitor de încolţire, iar la plantele tinere de cartof poate produce fitotoxicitate. Se va evita aplicarea unor doze mari de uree (cu biuret mai mare de 1,25%), la pregătirea patului germinativ sau la plantat. Cartoful este sensibil la prezenţa biuretului care, de asemenea, are efect inhibitor de încolţire şi este fitotoxic, mai ales în timpul răsăririi. La o concentraţie mare de biuret, cartoful nu mai răsare. Îngrăşămintele lichide cu azot care conţin diferite combinaţii de azot amoniacal, azot nitric cu sau fără azot amidic A320 - conţin 32% azot. Este folosit pe toate solurile, totuşi este de preferat pe solurile neutre - slab acide. Pentru aplicare necesită aparatură şi tehnologie adecvate. Alte îngrăşăminte cu conţinut de azot sunt îngrăşămintele complexe binare, cu azot şi fosfor, şi îngrăşămintele ternare, cu azot, fosfor şi potasiu, adecvate tipului de sol pe care se cultivă cartoful.

Victor VĂTĂMANU