Actualmente, pentru fertilizarea viței-de-vie se recomandă folosirea mai ales a îngrășămintelor organice (gunoi de grajd, composturi, îngrășăminte verzi) și a biopreparatelor fertilizante. Principalul obiectiv este înlocuirea treptată a azotului mineral industrial (obținut cu un volum mare de cheltuieli și energie, dar în același timp și poluant) cu azotul biologic (mult mai ieftin și nepoluant), după cum prezintă Gh. Bernaz.
Fertilizarea cu gunoi de grajd
Gunoiul de grajd și gunoiul semilichid de la complexele de creștere industrială a bovinelor și păsărilor constituie principală grupă de îngrășăminte organice folosite pentru fertilizarea viilor pe rod. Gunoiul de grajd se aplică în doze de 200-500 kilograme/ar. Efectul favorabil se resimte până la 4 ani pe solurile grele, argiloase și până la 3 ani pe solurile ușoare, nisipoase.
Dozele menționate de gunoi de grajd asigură numai parțial consumul anual al vițelor cu elemente nutritive (N, P, K). De aceea este bine ca aplicarea lor periodică (o dată la 2 ani pe solurile nisipoase, o dată la 3 ani pe solurile lutoase și o dată la 4 ani pe solurile argiloase) să se facă în amestec cu îngrășăminte minerale. Gunoiul de grajd sau gunoiul semilichid de la complexele de bovine și păsări se aplică toamna, prin împrăștiere uniformă, și se încorporează prin lucrarea adâncă a solului la adâncimea de cel puțin 18 cm.
Fertilizarea cu tescovină compostată
Tescovina reprezentă un subprodus rezultat din prelucrarea strugurilor. Alcătuită din ciorchini, pielițe, semințe și resturi de must sau vin neextrase la presare, tescovina are numeroase întrebuințări. În cele ce urmează vom prezenta doar folosirea ei ca îngrășământ organic. La o recoltă de struguri de 7-14 t/ha se obține o cantitate de tescovină de 2-4 t/ha, echivalând cu 4,5-9 metri cubi, cu un conținut de substanță organică de 0,9-1,8 t/ha (W. Hillebrand și colaboratorii). Pentru compostarea tescovinei se folosesc două procedee: a) Compostarea de suprafață – după culesul strugurilor, tescovina proaspătă se așterne în strat subțire direct pe solul din vie. Datorită proporției ridicate de zaharuri fermentescibile se produce o descompunere rapidă. Compostul dezvoltă în solul din vie o activitate biologică ridicată, prin stimularea nemijlocită a microoorganismelor. Acestea au un necesar ridicat de oxigen și, pentru acest motiv, tescovina proaspătă trebuie încorporată doar superficial (O. Walg). În viticultură, tescovina proaspătă poate fi folosită doar cu rezerve și îndeosebi în cantități mici pentru prevenirea eroziunii. Reacția tescovinei proaspete este acidă și poate modifica reacția solului. Cea obținută de la struguri negri poate avea și un efect fitotoxic, din cauza conținutului ridicat în polifenoli (L. Dejeu și colaboratorii). O atenție deosebită se va acorda în condițiile în care tescovina se va răsturna lângă butuci în cantități prea mari, tescovina se încinge puternic și vatămă vițele; b) Compostul realizat în grămezi – cel mai adesea, tescovina este folosită după compostarea în platformă. Avantajul constă în faptul că, în momentul aplicării, compostul este fermentat corespunzător.
Pe de o parte, va fi ameliorată structura solului (volumul porilor, capacitatea de reținere a apei, aerarea și încălzirea); pe de altă parte, substanțele nutritive sunt larg disponibile pentru vie. Pentru compostarea în grămezi, în mica gospodărie se alege un loc bătătorit, ferit de băltiri, pe care se amplasează platforma. Tescovina se așază în platformă în straturi de 20-30 cm, alternând cu straturi de pământ de 10-15 cm grosime. Pentru a asigura oxigenul și umiditatea necesare microorganismelor, straturile se așază afânat. Dacă materialul este uscat, acesta se umezește cu apă sau must de bălegar. Peste fiecare strat de tescovină se împrăștie fie praf de var (2 kilograme pentru fiecare 100 kilograme de tescovină), fie zgură Thomas, în proporție de 4%, pentru neutralizarea reacției acide a tescovinei. Mai pot fi adăugate îngrășăminte minerale: câte 3 kilograme superfosfat și sare potasică pentru 100 kilograme de tescovină brută. Apoi se umectează cu o soluție de 1% var stins și 2-3% sulfat de amoniu. Soluția se calculează în proporție de 15 litri pentru aceleași 100 de kilograme de tescovină brută. Apoi se adăugă pământul. Operația se repetă, prin adăugarea alternativă de straturi de tescovină și straturi de pământ, până ce platforma atinge 1,5 metri înălțime. Aranjată în platformă, tescovina compostată se lasă la fermentat timp de 20 de zile. După acest interval, platforma se desface și se procedează la amestecarea energică a straturilor prin lopătare. Apoi platforma se reclădește. Aceste operații se repetă la intervale de câte 30 de zile. Refacerea repetată a platformei de compost favorizează o fermentare uniformă. În aproximativ 4 luni tescovina poate fi administrată ca îngrășământ organic în vie (Gh. Constantinescu și colaboratorii; Gh. Bernaz). Tescovina compostată poate înlocui gunoiul de grajd în fertilizarea organică a viei. În România, ea se folosește în doze de câte 40 de tone (400 kilograme/ar), o dată la 4-5 ani. Epoca și tehnica de aplicare sunt asemănătoare celor pentru administrarea gunoiului de grajd; tescovina compostată poate fi administrată în toamnă, prin împrăștierea la suprafața solului și va fi încorporată superficial. O încorporare adâncă favorizează apariția clorozei, îndeosebi în solurile grele predispuse la clorozare și tasare. Tescovina epuizată poate fi compostată și cu gunoi de grajd sau găinaț de păsări de curte. Se procedează așa cum am descris mai sus, cu deosebirea că straturile de tescovină alternează cu cele de gunoi de grajd și eventual cu cele de pământ.
Fertilizarea cu îngrășăminte verzi
Fertilizarea cu îngrășăminte verzi dă rezultate bune numai în zonele umede, cu ploi ce depășesc 600 mm anual sau în condiții de irigare. Prin aportul lor în humus, îngrășămintele verzi au o acțiune foarte favorabilă asupra însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului. Ele contribuie la întărirea butucilor și la sporirea producției de struguri (cantitativ și calitativ). În funcție de condițiile zonei, ca îngrășăminte verzi pot fi folosite culturile de plante leguminoase, ale căror rădăcini (prin intermediul unor bacterii localizate în nodozitățile de pe rădăcini) fixează direct azotul; mazărea comestibilă sau mazărea furajeră, măzărichea, borceagul, lupinul, bobul, fasolița și soia. În funcție de perioadele ploioase din zonă, semănatul plantelor leguminoase se face toamna (septembrie-octombrie) sau primăvara devreme (februarie-martie).
Însămânțarea se face în benzi late de 1-11,2 metri și în mod alternativ: un interval da, unul nu. Norma de semănat este de 0,7-1 kg/ar la borceag, 1-1,2 kg/ar la mazăre și 1,5-2 kg/ar la lupin, bob și soia. Toate plantele menționate dezvoltă o masă verde bogată. În momentul când mai mult de jumătate din plantele leguminoase au înflorit, masa verde trebuie încorporată în sol. Înainte de a fi încorporată în sol, masa verde trebuie tocată și lăsată sub formă de mulci (strat de material organic: paie de cereale, turbă, rumeguș, așternut pe sol pentru ameliorarea regimului său termic, pentru a împiedica pierderea apei sau a preveni eroziunea) la suprafața solului. Pentru a se favoriza dezvoltarea masei verzi a leguminoaselor, la semănatul acestora se recomandă folosirea îngrășămintelor chimice ternare (N, P, K) sau binare (P, K). În acest caz, cantitatea de humus rezultată prin descompunerea masei verzi poate fi chiar dublată. Materia organică încorporată în sol prin folosirea îngrășămintelor verzi (anual, pe jumătate din suprafața viei) este comparabilă cu cea a gunoiului de grajd aplicat în doză de 40 tone/hectar (499 kilograme/ar) o dată la 4 ani (L. Mihalache și colaboratorii). Folosirea îngrășămintelor verzi are numeroase avantaje: costul redus al practicării lor, posibilitatea de a fi utilizate acolo unde transportul gunoiului de grajd se face cu greutate sau acesta lipsește etc. Ea reprezintă o soluție ieftină și eficientă pentru zonele umede. Fertilizarea cu paie de cereale Paiele rezultate de pe suprafețele cultivate cu cereale (grâu, secară, orz, ovăz) sau rapiță constituie o sursă valoroasă de humus. Numeroase experiențe de lungă durată au dovedit că nivelul humusului din solurile viticole poate fi menținut și cu paie neputrezite în loc de gunoi de grajd. Paiele sunt ușor de transportat și pot fi folosite direct, cu cheltuieli minime de forță de muncă (U. Hofmann și colaboratorii).
Cantitățile uzuale de paie ce trebuie administrate revin la 6-8 tone/hectar pe solurile ușoare și 4-6 tone/hectar pe solurile mijlocii și grele (W. Hillebrand și colaboratorii). Administrarea paielor se face după recoltarea cerealelor sau după culesul strugurilor. Paiele tocate (preferabil) sau presate (balotate), în cantitățile recomandate mai sus, se împrăștie cât mai uniform pe intervalele dintre rândurile de vițe, arate în prealabil. Stratul de paie, gros de 30-40 cm, protejează solul împotriva efectului de tasare produs de precipitațiile din timpul iernii și asigură posibilitatea parcurgerii viei pe orice vreme. Acest ultim avantaj se evidențiază îndeosebi iarna și primăvara devreme, când se execută tăierea în uscat a viței-de-vie, revizuirea spalierului etc. (Gh. Bernaz). Paiele trebuie să vină în contact cât mai intim cu solul pentru ca descompunerea și transformarea lor finală în humus (prin activitatea microorganismelor) să poată avea loc cât mai intens. Acest scop se realizează mai curând cu paie tocate decât cu paie întregi. Descompunerea celulozei și a hemicelulozei se desfășoară treptat. În mediul favorabil creat sub acoperirea cu paie va fi stimulată colonizarea solului cu râme. Prin activitatea acestora vor spori aerarea și permeabilitatea pentru apă a solului. În zonele secetoase, acoperirea cu paie sau mulci a solului îl va proteja împotriva unei uscări excesive. La o combinare alternativă a administrării de paie cu înierbarea intervalelor, bilanțul apei în sol poate fi protejat semnificativ.
Încorporarea paielor se realizează cel mai bine când acestea rămân ca mulci peste iarnă. Primăvara devreme, în momentul umflării mugurilor, paiele vor fi îngropate superficial (10-15 cm) cu ocazia dezmușuroitului. Se va acorda o atenție deosebită deoarece paiele nu trebuiesc încorporate prea adânc pentru că astfel se îngreunează descompunerea lor. Pentru o rapidă descompunere a paielor, bacteriile au nevoie îndeosebi de azot. Din cauza raportului carbon/azot total defavorabil, pe solurile sărace – ca și la prima administrare a paielor pe intervalele din vie – este deci necesară o fertilizare de compensare cu azot de 0,5-1 kilogram N pentru fiecare 100 kilograme de paie. Această fertilizare de compensare urmează a fi efectuată primăvara devreme, în momentul umflării mugurilor (așa-zisa înmugurire), o dată cu încorporarea paielor. Pentru realizarea unui aport de 1 kilogram azot (substanță activă) se aplică 3-5 kilograme de cianamidă de calciu sau azotat de amoniu pentru fiecare 100 de kilograme de paie, pentru a grăbi descompunerea lor și a împiedica fixarea azotului din sol de către microorganisme. Această fertilizare include și folosirea acțiunii erbicide a azotatului împotriva buruienilor abia răsărite. Pentru administrarea „azotului suplimentar“, rezultate bune au fost obținute cu cianamidă de calciu. Prin acțiunea corozivă a acesteia, paiele trec într-o putrezire prealabilă, ce duce la mărirea suprafeței lorexterioare. În acest fel, paiele oferă microorganismelor o suprafață mai mare de atac și descompunerea lor este grăbită. Apoi, între mijlocul și sfârșitul lunii mai se ară definitiv.
Unii autori recomandă acoperirea intervalelor cu paie încă din luna iulie. În acest caz, în lunile de maturare a strugurilor sunt evitate pierderile excesive de apă din sol și se oferă condiții optime pentru microorganismele din sol. Paiele așternute pe intervale sunt îngropate sub brazda arăturii de toamnă, adăugând cianamidă de calciu și, eventual, îngrășăminte minerale cu fosfor și potasiu. Neajunsurile (pericolul de incendiu și pagubele produse de viermii-sârmă ce se pot dezvolta în stratul de paie) pot fi prevenite prin tocarea paielor sau încorporarea acestora. Această metodă, care aduce sporuri de recoltă de 7-8%, pare mai potrivită pentru condițiile din România. Nu s-a putut clarifica îndeajuns dacă o acoperire suficient de groasă a solului cu paie poate proteja punctul de altoire al vițelor împotriva gerurilor. Ca atare, cel puțin la soiurile mai sensibile la ger este recomandabil să se acopere baza butucului cu pământ. Intervalele pot fi acoperite și cu pleavă de cereale, utilizată direct după recoltare, la începutul lunii iulie. Pleava, uneori în amestec cu paie tocate mărunt, se așterne pe solul din vie într-un strat gros de 10-15 cm, caz în care împiedică și creșterea buruienilor.
Pe solurile foarte bogate în substanțe nutritive nu este necesară fertilizarea de compensare. În asemenea situații, fixarea temporară a azotului de către paie poate diminua puterea de creștere a vițelor cu o serie de avantaje: se îmbunătățește rezistența acestora la îngheț, reduce pericolul bolilor criptogamice și micșorează tendința de meiere (lipsa de fecundare) a florilor. Trebuie reținut că în viile cu pericol de clorozare paiele se administrează numai pe fiecare al doilea interval. În concluzie, pe lângă furnizarea de masă organică fertilizantă, acoperirea anuală cu paie are și o acțiune multiplă: protecție antierozională și împotriva evaporării apei din sol, favorizarea vietăților din sol (îndeosebi a râmelor), reducerea îmburuienării și eliminarea lucrărilor solului. Dintre dezavantaje pot fi enumerate: stânjenirea încălzirii solului, favorizarea producerii înghețurilor târzii în viile situate pe văi, întârzierea dezmuguritului cu 2-3 zile, favorizarea înmulțirii dăunătorilor și pericolul de incendii. Posibila sporire a atacului viermilor-sârmă poate fi redusă prin împrăștierea de cianamidă de calciu deasupra paielor. Pericolul de incendiu poate fi preîntâmpinat prin asigurarea unor zone de siguranță față de rândurile marginale, acoperirea cu paie numai a fiecărui al doilea interval și combinarea cu îngrășăminte verzi.
Fertilizarea combinată cu îngrășăminte verzi și paie de cereale
La o vegetație bine dezvoltată, îngrășământul verde produce anual o masă organică uscată de 3,5-5 tone/hectar. Combinând îngrășământul verde cu circa 4-5 tone de paie, în solul viei poate fi introdusă o cantitate de masă organică aproape echivalentă cu cea adusă prin încorporarea gunoiului de grajd, dar cu cheltuieli mult mai reduse.
O asemenea tehnologie îmbunătățită a fost recomandată pentru generalizare și în România, dar, din păcate, nu s-a aplicat la nivelul dorit. Mulți viticultori din zonele mai secetoase nu agrează îngrășămintele verzi din cauza greutății cu care răsar acestea. Neajunsul poate fi evitat prin tehnica pe care o prezentăm în continuare. La sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august se pregătește patul germinativ pe fiecare al doilea interval și se seamănă plantele ce vor servi ca îngrășământ verde (mazăre, măzăriche, borceag, bob, lupin, fasoliță, soia, trifoi de Buhara, secară de toamnă, orz de toamnă, rapiță, muștar, facelia etc.). Dacă este nevoie, sămânța se îngroapă cu grapa și apoi se execută acoperirea cu paie, în cantitate de 4 tone/hectar. Pentru a preveni uscarea paielor și a favoriza încolțirea și răsărirea plantelor este recomandat ca acestea să fie tocate cât mai mărunt. O dată cu acoperirea cu paie tocate se aplică azot mineral, de obicei sub formă de alpetru (azot natural) sau azotat de amoniu, în doze care să asigure necesarul de azot al viței-de-vie după înflorit; necesarul de azot al plantelor semănate ca îngrășământ verde; compensarea de azot pentru paie administrate. Iată un exemplu pentru solurile lutoase pe care au fost administrate 4 tone de paie + îngrășământ verde (leguminoase): necesarul de azot (substanță activă) va fi de 30 + 40 + 20 = 90 kilograme/hectar, adică aproximativ 600 kilograme salpetru sau 270 kilograme azotat de amoniu. Protejate de paie, plantele semănate ca îngrășământ verde străbat stratul acoperitor și cresc în continuare. Umbra și umiditatea astfel menținute favorizează atât înmulțirea microorganismelor solului, cât și descompunerea paielor. În scurt timp se formează o pâslă biologic activă de masă verde – paie, cu o vădită acțiune pozitivă asupra cantității și calității producției de struguri. Primăvara, pâsla deasă formată din masa verde degerată și paie descompuse poate fi încorporată cu ușurință în sol. Fertilizarea combinată a viilor cu îngrășăminte verzi și paie de cereale constituie o tehnologie ieftină, eficientă și nepoluantă, care poate și trebuie generalizată în viticultura țării noastre.
Victor VĂTĂMANU
