Fertilizarea culturii de cânepă

Cânepa este o plantă pretenţioasă la substanţele nutritive şi reacţionează puternic la aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale în toate condiţiile pedoclimatice din România. Cânepa consumă cantităţi mari de substanţe nutritive, cu toate că sistemul ei radicular, în comparaţie cu partea epigee, este slab dezvoltată (numai 8-10% din greutatea plantei întregi).

Astfel, o recoltă de 80 qintale tulpini uscate la hectar extrage din sol următoarele cantităţi de elemente nutritive: N = 135 kilograme; P2O5 = 40 kilograme; K2O = 60 kilograme; CaO = 120 kilograme. Pentru 100 kilograme de tulpini uscate revin: 1,7 kilograme N; 0,5 kilograme P2O5; 0,75 kilograme K2O şi 1,5 kilograme CaO. Azotul este elementul care, în condiţiile din România, are o deosebită importanţă pentru creşterea producţiei de cânepă. Experienţele efectuate în acest scop de N. Saulescu şi N. Ceapoiu demonstrează că plantele de cânepă reacţionează la îngrăşămintele azotate pe toate tipurile de sol. Îngrăşămintele azotate sporesc, alături de producţia de tulpini şi fibre, şi producţia de seminţe. Îngrăşămintele azotate influenţează nu doar producţia, ci şi calitatea acesteia. Astfel, dozele mici de azot îmbunătăţesc structura membranei fibrelor elementare, diferitele componente ale acesteia fiind mai strâns unite între ele. Dozele mari, din contră, determină o structură laxă a membranei fasciculelor, o formă neregulată şi rezistenţă mai slabă.

Fertilizarea unilaterală cu azot a determinat în unele dintre experienţele efectuate în ţara noastră reducerea conţinutului de fibră în tulpina de la 24,2% la 18,4%. Datorită acestor fapte, îngrăşămintele azotate trebuie aplicate în cultura cânepii de fuior pe solurile cu fertilitate ridicată în doze moderate, şi anume 60-80 kg/ha substanţă activă. Se aplică doze mai mari, 100-120 kg/ha, pe solurile cu fertilitate redusă. La insuficienţa de azot ritmul de creştere al plantelor se reduce accentuat, iar în caz de carenţă se manifestă o intensă decolorare a plantelor, până la fenomenul de cloroză, din cauza reducerii conţinutului de clorofilă. În condiţiile din România, fosforul influenţează mai puţin producţia de tulpini la cânepă. Totuşi, îngrăşămintele fosfatice nu se pot elimina din cultura cânepii, din cauză că ele contrabalansează acţiunea negativă a dozelor mari de azot şi influenţează în sens pozitiv calitatea fibrelor. Fosforul asigură fasciculelor o formă regulată, o structură compactă, o rezistenţă mai mare şi o elasticitate mai bună. Fosforul are o importanţă deosebită pentru creşterea producţiei de seminţe, mărind totodată şi conţinutul acestora în ulei. În doze mari, fosforul înrăutăţeşte calitatea fibrelor, depreciind structura şi forma acestora. Pe solurile din România, îngrăşămintele azotate trebuie aplicate întotdeauna cu îngrăşămintele fosfatice. În fruncţie de fertilitatea solului, la cultura cânepii pentru fibră se administrează de la 50-60 kg/ha P2O5 (la 8 mg P2O5/100 g sol) până la 80-110 kg/ha (la sub 3 mg P2O5/100 g sol). Potasiul, ca şi fosforul, influenţează mai puţin producţia la cânepă. Sporuri mici de producţie s-au obţinut în diferite localităţi cultivatoare de cânepă. Dozele mici de potasiu măresc însă procentul de fibre de bună calitate, în timp ce dozele mari îl micşorează. Pe un agrofond de azot şi fosfor, potasiul a determinat creşterea procentului de fibră cu 0,7-1,3.

Aplicarea împreună a îngrăşămintelor azotate, fosfatice şi potasice asigură în cultura cânepii cele mai mari producţii de tulpini şi fibre de cea mai bună calitate. Folosindu-le împreună, apare posibilitatea aplicării unor cantităţi mai mari de azot, elementul cel mai important în creşterea producţiei de cânepă pe solurile din România, deoarece celelalte două elemente reduc acţiunea lui negativă asupra calităţii fibrelor. În mai multe staţiuni de cercetaredezvoltare din România, situate în zone foarte favorabile şi favorabile pentru cultura cânepii, variantele de fertilizare cu azot, fosfor şi potasiu au condus la obţinerea unor niveluri de producţie de tulpini uscate pornind de la 80,9 q/ha (SCDA Turda) până la 117,3 q/ha (Urzicieni), iar sporul de producţie, faţă de varianta-martor s-a situat între 7,5 q/ha (Secuieni) până la 19,7 q/ha (Urzicieni).

Aceste experienţe au demonstrat că sporurile de recoltă sunt cuprinse între 10,3 şi 40,5 q/ha. Ele pun în evidenţă sensibilitatea cânepii pentru fibră la fertilizare, capacitatea plantei de a valorifica economic îngrăşămintele aplicate. La o unitate investită cu fertilizare revin ca beneficiu net 1,6 unităţi la Secuieni şi 5,9 unităţi la Urzicieni. Cânepa este atât de sensibilă la fertilitatea solului încât evidenţiaza orice diferenţă din acest punct de vedere pe orice suprafaţă pe care creşte. Din aceste considerente biologice, cânepa se foloseşte ca plantă-indicator şi de uniformitate a suprafeţelor de teren pe care se orgnizează un câmp experimental. În toate staţiunile de cercetări, în varianta optimă de fertilizare, în raportul N:P:K, azotul este predominant. N. Ceapoiu recomandă ca fiind cel mai raţional raportul 2,0-2,5:1,0-1,5:1,0-1,7. F. Bonciarelli şi G. Rivoira recomandă 150 kg/ha N, 150 kg/ha P2O5 şi 100 kg/ha K2O (raportul N:P:K = 1:1:0,65). Îngrăşămintele fosfatice şi potasice se introduc în sol, în toate zonele de cultură a cânepii, sub arătura adâncă de toamnă, în afară de o cantitate mică de fosfor (20-25%), care este indicat a se aplica primavara la lucrările solului înainte de semănat. Scopul aplicării în primăvară a unor cantităţi mici de fosfor este de a pune tinerele plante de cânepă, chiar în momentul germinării, în condiţii cât mai bune de nutriţie cu acest element.

Mai târziu, rădăcinile ajung să se dezvolte în zona în care îngrăşmintele au fost încorporate sub arătură. Îngrăşămintele azotate se pot aplica toamna, în regiunile mai secetoase, sau primăvara, la lucrările solului, în regiunile cu precipitaţii mai abundente în timpul iernii sau în condiţii de irigare. Gunoiul de grajd constituie pentru cânepa un îngrăşământ foarte valoros. În România, gunoiul de grajd asigură la cânepa sporuri de producţie pe toate tipurile de sol. Sporurile cele mai mari se obţin pe solurile din regiunile umede. Cu 20 şi 40 tone de gunoi de grajd s-au obţinut, pe diferite soluri, sporuri de producţie cuprinse între 2,8 q/ha (cernoziom, 20 tone de gunoi, Mărculeşti - Ialomiţa) până la 6,5 q/ha (brun roşcat, 20 t/ha gunoi, Câmpia Turzii) şi 1,84 q/ha (Cernozionm, 40 t/ha gunoi, Mărculeşti) până la 22,5 q/ha (brun roşcat, 40 t/ha gunoi, Câmpia Turzii). Prin aplicarea gunoiului de grajd, producţia de fibre tehnice creşte la cânepă cu 21-98% pe solul brun roşcat şi cu 15-70%, 26-111% şi 3-24% pe cernoziomuri din diferite zone ale ţării. Trebuie făcută menţiunea că gunoiul de grajd în cantităţi mari reduce în tulpinile de cânepă procentul de fibre elementare bune. Procentul se reduce cu atât mai mult cu cât creşte doza de gunoi de grajd. După N. Ceapoiu, gunoiul de grajd depreciază calitatea fibreleor de cânepă în proporţie de 20-30%. Din această cauză, este foarte indicată aplicarea lui în doze mai mari plantei premergătoare (40-50 t/ha). în cazul când se dă direct culturii de cânepa, gunoiul trebuie aplicat în doze mai mici, 10-15 t/ha în regiunile secetoase şi 20-25 t/ha în regiunile umede. Asociat cu îngrăşămintele fosfatice şi potasice se poate da în doze mai mari până la 20-25 t/ha în regiuni cu mai puţine precipitaţii şi până la 30 t/ha în regiuni mai umede. Efectul gunoiului de grajd este mai mare când se dă bine fermentat şi se încorporează în sol toamna sub arătura adâncă.
 
Microelementele (bor, mangan, cupr etc.) au, de asemenea, mare importanţă în nutriţia plantelor de cânepă. Lipsa lor sau insuficienţa borului, de pildă, determină disocierea ţesuturilor bogate în substanţe pectice, fapt care atrage după sine o pronunţată reducere a rezistenţei fibrelor. Manganul, favorizând utilizarea altor elemente nutritive din sol, în special a azotului, fosforului şi potasiului, influenţează pozitiv producţia de fibre şi calitatea acestora. Insuficienţa sau lipsa cuprului stânjeneşte creşterea în înălţime a plantelor de cânepa şi, de asemenea, procesele de lignificare a tulpinii şi de formare a fibrelor. Microelementele ca îngrăşăminte pentru cânepa sunt necesare în mod deosebit pe solurile de „mlaştină“, pe turbării, pe care cânepa se cultivă, sau se poate cultiva pe mari suprafeţe. Sunt evidente în acest sens experienţele efectuate, care arată că, pe solurile turboase, cu 20 kg/ha sulfat de cupru, producţia de fibre creşte de la 6,3 q/ha la 13 q/ha. Efect pozitiv evident asupra productiei şi calităţii fibrelor pe solurile turboase au, de asemenea, borul şi manganul.

Aşa cum am menţionat la începutul expunerii, cânepa consumă cantităţi mari de calciu. Acest element ajută la dezvoltarea elementelor anatomice şi îmbunătăţeşte însuşirile fizico-mecanice ale fibrelor. O mare cantitate de calciu se depune însă în plantă sub formă de cristale de oxalat de calciu sau sub formă de concreţiuni de carbonat de calciu. Cânepa nu reclamă aprovizionarea solului cu calciu pentru nutriţie directă, deoarece pentru aceasta cantităţile pe care le conţine solul sunt întotdeauna suficiente, chiar şi pe solurile acide. Calciul este însă necesar ca amendament pe solurile compacte, impermeabile şi reci (solurile brune de pădure, podzolite, turbării) pentru îmbunătăţirea condiţiilor de fertilitate, prin modificarea în sens pozitiv a însuşirilor fizice şi biologice.

Victor VĂTĂMANU