Fertilizarea culturii de orz de toamnă

​Consumul de substanțe nutritive la orzul de toamnă este în general, similar cu cel al grâului de toamnă. Astfel, pentru 100 kilograme boabe, plus producția corespunzătoare de paie, orzul consumă: 2,4-2,8 kilograme N, 1,16-1,25 kilograme P2O5 și 1,75-2,10 kilograme K2O. Înseamnă că pentru o producție de 5 t/hectar, producție curentă în România, orzul folosește 126 kilograme N, 60 kilograme P2O5 și 98 kilograme K2O, un total de 284 kilograme elemente nutritive, substanță activă.

​Orzul prezintă câteva particularități de nutriție care dau indicații prețioase asupra modului cum trebuie aplicate îngrășămintele.
Este important să se rețină că orzul de toamnă are în primăvară cea mai scurtă perioadă de absorbție a elementelor nutritive dintre toate cerealele de toamnă. În această perioadă scurtă (90-100 zile) orzul de toamnă produce însă cea mai mare cantitate de substanță uscată. La o producție de boabe cuprinsă între 3–6 t/hectar, producția totală de substanță uscată se ridică la 6-12 t/hectar. Zilnic orzul acumulează 50-120 kilograme/hectar substanță uscată. În această perioadă scurtă orzul consumă circa 85 % din totalul elementelor nutritive. Ca atare se pune pe de o parte problema stabilirii dozelor de îngrășăminte, iar pe de altă parte problema timpului de administrare, astfel ca planta de orz de toamnă să atingă, pe cât posibil, nivelul genetic al producției.
Situația este asemănătoare și pentru orzul și orzoaica de primăvară, cu deosebire că aici cantitatea de substanță uscată care se produce este mai mică (40-80 kilograme/hectar).
Orzul are sistemul radicular slab dezvoltat între cereal, cu capacitatea cea mai slabă de valorificare a compușilor greu solubili tocmai în perioada în care se înregistrează cel mai mare consum de substanțe nutritive.
Soiurile de orz cultivate în prezent au încă rezistență relativă slabă la fenomenul de cădere.
În sfârșit, îngrășămintele au influența pronunțată asupra calității orzului. În consecință, îngrășarea trebuie diferențiată în funcție de scopul pentru care se face cultura (furaj sau malț pentru bere).
Față de cele menționate mai sus, la aplicarea îngrășămintelor în cultura orzului trebuie respectate următoarele reguli: folosirea doar a îngrășămintelor ușor solubile, indiferent dacă orzul este de toamnă sau de primăvară, atât la orzul de primăvară cât și la cel de toamnă, îngrășămintele fosfatice și potasice trebuie aplicate la arătura de bază. Azotul trebuie administrat, pentru orzul de toamnă, o parte înainte de semănat în funcție de planta premergătoare, iar restul primăvara, foarte timpuriu înainte de reluarea vegetației. Pentru orzul de primăvară, azotul se administrează în primăvară, la lucrările de pregătire a solului pentru semănat. Azotul în cultura orzului de bere se folosește numai în funcție de planta premergătoare, și anume, nu se folosește după leguminoase, se folosește în cantități mici după alte plante, sau nu se folosește deloc în cazul când aceste plante au fost abundent îngrășate. La orzul pentru bere este absolut necesară aplicarea tuturor elementelor nutritive (NPK), ținând seama de faptul că potasiul stimulează depunerea amidonului. Gunoiul de grajd aplicat direct culturii de orz nu este bine valorificat din cauza perioadei scurte de vegetație, sau mai bine zis a perioadei scurte în care se absoarbe cea mai mare cantitate de substanțe nutritive.
Aplicarea corectă a îngrășămintelor în cultura orzului determină sporuri importante de producție. Astfel, în experiențele efectuate, sporul de recoltă a fost de 20–100 % la orzul de primăvară, de 25–80 % la orzul de toamnă și între 12-30 % la orzul de bere (orzoaică).
În unele experiențe s-a constatat că producția de orz de toamnă crește simțitor (35 %) când se administrează împreună azotul și fosforul în doza de 70 kilograme substanță activă din fiecare element. Cel mai mare venit net la hectar s-a realizat la dozele N60P60.
Sporul de recoltă pe care îl asigură orzul de toamnă prin folosirea îngrășămintelor este strâns legat de capacitatea de producție a soiurilor aflate în cultură.
Dintre soiurile românești cunoscute și cultivate, soiurile de tipul Intensiv 1 au produs un spor maxim de 1,98 t/hectar, la o cantitate de azot de 90 kilograme, în timp ce la soiurile de tipul Miraj, sporul se ridică la 3,68 t/hectar, la o cantitate de 150 kilograme azot. Totuși cantitatea de azot cea mai economică pentru soiurile de tipul Miraj este cuprinsă între 90-120 kilograme/hectar (spor de producție 3,70-3,42 t/hectar).
În prezent, suprafețele cele mai mari se cultivă în România cu soiuri de orz de toamnă și orzoaică de toamnă de “tipul” Miraj, cu capacitatea de producție deosebit de ridicată. Potențialul genetic al acestor soiuri poate fi atins numai dacă se acordă mare atenție folosirii îngrășămintelor minerale, luând în considerare întregul complex de factori care concură la eficiența lor (tipul genetic de sol, planta premergătoare, umiditatea solului etc.)
În privința stabilirii dozelor de azot pentru orz, prezentăm câteva cifre orientative, pentru orzul de toamnă, un soi rezistent la cădere, cultivat pentru furaj are nevoie de următoarele doze de îngrășăminte: 20-30 kilograme/hectar pentru o aprovizionare foarte bună din sol și 100-120 kilograme/hectar pentru o aprovizionare slabă din sol, respectiv pentru orzoaica de primăvară cultivată pentru fabricarea berii: 0 când aprovizionarea din sol este foarte bună și 50–70 kilograme/hectar, când aprovizionarea din sol este slabă.
La acestea se adaugă faptul că pentru orzul de toamnă cultivat după plante mari consumatoare de azot, după plante cu perioada de vegetație mai lungă, azotul trebuie fracționat, 25-35 % din doza totală la pregătirea patului germinativ, iar restul primăvara foarte timpuriu. Nu trebuie neglijată administrarea unei părți de azot în toamnă, în situațiile menționate, din cauză că soiurile de orz de “tipul”Miraj trebuie să înfrățească bine din toamnă și să intre în iarnă cu 3-4 frați bine formați. Tocmai azotul este elementul care stimulează mult înfrățirea.
În cazul în care se constată o culoare mai deschisă a plantelor la începerea alungirii paiului se poate interveni cu o nouă fertilizare cu azot pentru a favoriza cât mai mult dezvoltarea elementelor de productivitate.
Este necesar să se trateze cu atenție fertilizarea cu azot a orzoaicei destinată malțului pentru bere, întrucât creșterea conținutului de azot în boabe peste 12 % este nedorită. Diferența între orz și orzoaică este bine diferențiată.
Dozele de fosfor se diferențiază și ele mult în funcție de gradul de aprovizionare al solului cu fosfor mobil. La o producție planificată mai mare de 5 t/hectar, la o aprovizionare bună a solului cu fosfor mobil, se administrează 56-60 kilograme/hectar P2O5; la o aprovizionare mijlocie 70-80 kilograme/hectar P2O5; la o aprovizionare slabă, 90-110 kilograme/hectar P2O5.
Spre deosebire de alte cereale păioase, pentru orzoaică destinată fabricării berii, fertilizarea cu potasiu are mare importanță, întrucât acest element favorizează creșterea conținutului de amidon din boabe. Pe solurile slab aprovizionate cu potasiu, cantitatea de K2O la hectar se ridică la 90-100 kilograme, pe solurile mijlocii la 70-80 kilograme, iar pe solurile bine aprovizionate la 40-60 kilograme.
 
Victor Vătămanu