Fertilizarea culturii de porumb boabe

1/9/2021

Porumbul este considerat o plantă „vorace“ care consumă cantităţi importante de elemente nutritive din sol, cu preponderenţa azot şi potasiu. (Feher Ecaterina şi I. Borcean, citaţi de Gh. Matei).

Consumul specific pentru 1.000 kg boabe şi producţia secundară aferentă este apreciat la 18-28 kg N; 8 - 14 kg P2O5; 24-36 kg K2O. Datele publicate de Cr. Hera menţionează un consum mediu la porumb de 24 kg N; 9 kg P2O5: 30 kg K2O, coeficienţi utilizaţi şi în formulele de calcul a dozelor optime economice de N, P, K.

Porumbul reacţionează puternic la aplicarea fertilizanţilor, atât minerali, cât şi organici, sporurile medii de producţie înregistrate fiind de 40% pentru culturile neirigate şi de 80-100% la cele irigate (în funcţie de sol şi hibridul cultivat). Azotul este macroelementul principal al nutriţiei porumbului care favotizeaza creşterea şi dezvoltarea viguroasă a plantei, formarea unei suprafeţe foliare mari, cu frunze de culoare verde închis, influenţează direct nivelul proteinelor acumulate în bob şi creşte capacitatea de înmagazinare a asimilatelor. Absorbţia azotului este intensă încă din primele faze, porumbul absorbind mai uşor azotul nitric decât pe cel amoniacal. Absorbţia azotului are loc continuu în perioada de vegetaţie, însă mai intens el este consumat de plantă până la faza de formare a boabelor, când s-a consumat deja 70-75% din totalul necesar pe întreaga perioadă de vegetaţie.

Carenţa de azot, mai ales în primele faze de vegetaţie, este deosebit de păgubitoare şi se poate recunoaşte cu uşurinţă prin următoarele elemente ce caracterizează o astfel de cultură: scade ritmul de creştere al plantelor; plantele rămân mici, îşi schimbă culoarea în verde-gălbui; pe frunze apar pete necrozate în formă literei „V“ cu vârful îndreptat spre baza frunzei; pe frunze, petele necrozate cresc de la vârf spre bază şi din interior spre exterior; carenţa de azot se manifestă mai întâi la frunzele bazale şi ulterior la cele superioare; tulpinile plantelor de porumb rămân subţiri; ştiuleţii sunt slab dezvoltaţi, incomplet acoperiţi cu boabe; insuficienţa azotului în perioada de 15-20 de zile înainte de înspicare reduce viteza de creştere a plantelor de porumb şi formarea suprafeţei foliare; insuficienţa azotului, în partea a doua de vegetaţie, influenţează negativ nivelul producţiei şi calitatea acesteia. Excesul de azot este, de asemenea, dăunător şi se manifestă prin: dezvoltarea luxuriantă a plantei, creşterea turgescenţei acesteia, scăderea rezistenţei la frângere şi cădere, creşte sensibilitatea la boli şi atacul unor dăunători şi prelungeşte perioada de vegetaţie. Fosforul are un rol important în nutriţia porumbului, participând la formarea fosfolipidelor, lecitinei şi nucleoproteinelor şi îndeplineşte funcţia de acceptor, transfer şi donator al energiei luminoase în spaţiu şi timp în diferite verigi metabolice ale plantei. Influenţează favorabil înrădăcinarea şi măreşte rezistenţa la secetă a plantelor de porumb. Absorbţia fosforului decurge într-un ritm mai mic decât cea a azotului, însă prezenţa acestui macroelement este solicitată încă de la pornirea în vegetaţie a plantei, în forme uşor accesibile.

Carenţa de fosfor, determinată de lipsa fosforului mobil din sol, se recunoaşte după: creşterea lentă a plantei şi slaba dezvoltare a sistemului radicular; creşterea înceată a frunzelor şi apariţia unei culori roşii sau violacee la vârful şi marginile acestora; se accentuează protandria, prin întârzierea apariţiei stigmatelor; Ştiuleţii formaţi sunt mici, neuniformi. cu boabe incomplet formate, cu MMB mic; se întârzie vegetaţia plantelor. Excesul de fosfor, în general, este mai puţin nociv decât cel de azot, principala consecinţă constând în inducerea carenţei de zinc. Porumbul se dovedeşte a fi mai sensibil la nutriţia cu fosfor în primele faze de vegetaţie, iar odată cu înaintarea în vegetaţie influenţa nefavorabilă a nivelului scăzut de fosfor se estompează datorită capacităţii ridicate de solubiliare a sistemului radicular. Fosforul echilibrează prin acţiunea sa multe din efectele nefavorabile ale excesului de azot, de aceea se poate afirma că aplicarea combinată a celor două elemente, pe orice tip de sol, este benefică pentru regimul de nutriţie al porumbului. Potasiul este consumat de porumb în cantităţi mari (până la 36 kg/100 kg boabe) şi asigură desfăşurarea normală a proceselor metabolice din plantă. El participă la sinteza proteinelor, glucidelor şi grăsimilor şi influenţează translocarea substanţelor metabolizate din frunză în diferite zone de stocare (tulpină sau bob). Prin acţiunea lui măreşte rezistenţa la frângere şi cădere a plantelor, întărind ţesuturile mecanice ale plantei. Potasiul se absoarbe mai intens în primele faze de vegetaţie şi se încheie înaintea absorbţiei azotului. La maturitate, circa 2/3 din cantitatea totală de potasiu se găsesc în frunze şi tulpini.

Carenţa de potasiu se recunoaşte prin: îngălbenirea frunzelor de la vârf spre bază şi aspectul „opărit“ al acestora; reducerea masei de rădăcini cu 12-40%, determinând o fixare mai superficială a plantei; indice foliar mic, cu frunze cu vârful şi marginile uscate; randament fotosintetic mic; sensibilitate crescută la boli şi secetă; ştiuleţi mici, neacoperiţi cu boabe, sau cu boabe şiştave, cu miez moale, făinos, care se desprind cu uşurinţă de pe ciocălău.

Excesul de potasiu nu are efecte negative, literatura de specialitate nu menţionează efecte perturbatoare ale ritmului de creştere şi fructificare a plantelor. Microelementele joacă un rol foarte important în nutriţia porumbului, lipsa sau carenţa unora dintre ele putând produce diminuări foarte mari ale producţiei.

Dintre microelemente, cele mai importante sunt: Zn (zinc), B (bor), Mn (mangan), Cu (cupru), Fe (fier) şi Mo (molibden). Esenţial pentru metabolismul porumbului este zincul, a cărui carenţă poate fi uşor depistată prin apariţia unei linii decolorate (cloroza internervurală), în jumătatea bazală a frunzei, mai ales la frunzele bătrâne. Dungile longitudinale dintre nervuri devin pergamentoase şi parenchimul dispare definitiv între nervuri. Frunzele rămân mici şi plantele pitice, iar culoarea frunzelor este aporopiată de albă (albinism).

Nivelul critic pentru porumb se evidenţiază când rapotul Zn/P2O5 este de 1,5 atomi de zinc la 1.000 de atomi de P, în partea aeriană a plantei, în faza de 4-6 frunze. Fertilizarea organică este în general realizată prin aplicarea gunoiului de grajd, proaspăt, semifermentat sau fermentat. Acesta este considerat un îngrăşământ foarte valoros datorită acţiunii sale asupra solului. Astfel, el măreşte conţinutul de materie organică, îmbunătăţeşte indicii fizico-chimici ai solului, intensifică activitatea microbiologică a solului, creşte capacitatea de reţinere a apei în sol şi contribuie la mineraliarea materiei organice etc. Aplicarea îngrăşămintelor organice este benefică pe toate tipurile de sol, dar îndeosebi acţiunea sa este evidenţiată pe solurile sărace, nestructurate, uşoare, cu valori mici ale conţinutului de humus.

În medie, 1 tonă de gunoi de grajd conţine: 180-250 kg substanţe organice, 6-8 kg azot, 3-6 kg P2O5, 7-9 kg K2O, 2-3 kg CaO, 1,3-1,6 kg Mg şi o importanţă cantitate de microelemente: Zn (15-90 g), B (10-60 g), Mn (5-90 g), Mo (0,5-5 g) etc.

Durata de valorificare a acestor elemente conţinute de gunoiul de grajd este de 3-5 ani, în funcţie de tipul de sol, structura culturilor şi regimul de exploatare.

Alte îngrăşăminte organice care pot fi administrate cu succes la cultura porumbului pot fi îngrăşămintele verzi (lupinul alb sau galben), care administrate pe nisipurile din sudul ţării, a adus sporuri de producţie comparabile cu fertilizarea minerală. Mai pot fi utilizate sulfina în cultura ascunsă sau resturile vegetale de la premergătoare: paie, tulpini, frunze bine tocate, iar pentru favorizarea descompunerii se recomandă aplicarea de îngrăşăminte cu azot în doză de 10 kg/t materie organică.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Fertilizarea culturii de porumb boabe

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT