Fertilizarea culturii de porumb în condiţiile pedoclimatice din România

În România, de-a lungul timpului, s-au efectuat, după cum prezintă Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure, numeroase studii privind aplicarea îngrăşămintelor la porumb, în toate condiţiile pedoclimatice. S-au experimentat diferite îngrăşăminte organice şi minerale, dar şi îngrăşăminte cu amendamente şi cu biopreparate fertilizante. Materialul experimental acumulat până în prezent dă posibilitatea formulării unor concluzii practice deosebit de importante pentru obţinerea de producţii ridicate în toate zonele de cultură, la toţi hibrizii experimentaţi.

Gunoiul de grajd - constituie pentru porumb un îngrăşământ deosebit de preţios. El determină sporuri de producţie în toate zonele cultivatoare de porumb din România. Astfel, pe cernoziomurile din sud, sporul de producţie este semnificativ faţă de producţia-martor, neîngrăşătă. La fel se petrec lucrurile şi în Câmpia Română, pe un sol brun-roşcat tipic. Producţia de porumb creşte însemnat datorită gunoiului de grajd şi pe cernoziomurile din Câmpia Banatului şi din Transilvania, pe toate solurile argilo-iluviale şi pe solurile erodate. În zona de sud a ţării noastre, efectul pozitiv al gunoiului de grajd asupra producţiei de porumb este mai redus decât pe podzol argilo-iluvial din cauza precipitaţiilor care cad în această zonă în cantitate mai mică şi neuniform repartizate pe perioada de vegetaţie a porumbului. Dacă se face o analiză a sporurilor de producţie pe ani de experimentare, se constată că în toţi anii bogaţi în precipitaţii, deci favorabili culturii de porumb, sporurile sunt datorate gunoiului de grajd, considerabil mai mari în comparaţie cu anii secetoşi. Sporul de producţie sub influenţa gunoiului de grad creşte evident pe solurile freatic-umede şi pe sol podzolic argilo-iluvial. Pe acesta din urmă gunoiul de grajd îmbunătăţeşte nutriţia plantelor cu fosfor şi microelemente şi regimul hidric al solului. De asemenea, pe solurile argilo-iluviale, gunoiul de grajd suplineşte într-o măsură însemnată efectul amendamentelor cu calciu. Ţinând seama de efectul prelungit şi de acţiunea multiplă a gunoiului de grajd asupra fertilităţii solului, administrarea lui pe aceeaşi solă nu se face anual, ci o dată la 4 ani. Luând în consideraţie toate culturile din rotaţie, gunoiul de grajd se administrează direct porumbului sau plantelor premergătoare cu o perioadă lungă de vegetaţie şi cu cerinţe ridicate faţă de însuşirile fizice ale solului (cartof, sfeclă de zahăr, cânepă). În rotaţia grâu-porumb, gunoiul de grajd se rezervă întotdeauna porumbului.

Totodată, s-au efectuat în România şi cercetări privind stabilirea celor mai potrivite doze de gunoi de grajd pentru cultura porumbului. Doza de 20 de tone la hectar s-a dovedit a fi cea mai eficientă. Creşterea dozei de gunoi la 40-60 de tone la hectar nu conduce la diferenţe de producţie care să merite a fi luate în consideraţie. Cercetările din ultimele decenii au pus în evidenţă efectul pozitiv egal în cultura porumbului al gunoiului fermentat şi al celui proaspăt. Ca atare, gunoiul de grajd se poate transporta şi depozita în câmp pe măsură ce se produce şi se poate încorpora sub brazdă imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare. Deosebit de importantă este răspândirea pe teren a gunoiului cât mai uniform. Reziduurile ce rezultă din grajdurile cu grătare, unde nu se foloseşte aşternut, se adună în bazine, de unde se transportă şi se împrăştie mecanizat pe terenul ce urmează a fi cultivat cu porumb, sub formă de tulbureală. În cultura porumbului se folosesc adesea şi resturi organice care, din motive justificate, nu pot primi altă destinaţie. În acest caz, resturile se toacă şi se încorporează sub brazdă, împreună cu azot mineral, 10 kilograme de substanţă activă pentru o tonă de resturi. Azotul grăbeşte descompunerea resturilor organice. Astfel, pentru descompunere se imobilizează o parte de azot din sol, fapt ce atrage după sine efecte negative asupra producţiei.

Îngrăşămintele chimice - reprezintă în prezent unul dintre cele mai importante mijloace pentru creşterea producţiei de porumb. Pe solurile din seria cernoziomurilor din întreaga ţară, sporul de recoltă este considerabil, indiferent de tipul îngrăşământului. Sunt nenumărate situaţiile când îngrăşămintele minerale asigură în cultura porumbului sporuri de producţie deosebit de mari. Sporul de producţie pe care îl asigură îngrăşămintele minerale în cultura porumbului este determinat de starea de fertilitate naturală a solului, de regimul de precipitaţii şi de repartizarea lor pe perioada de vegetaţie, de planta premergătoare, de hibridul cultivat şi de alţi factori. Elementul principal care asigură creşterea producţiei de porumb în România îl constituie azotul. În general, sporul de recoltă asigurat de îngrăşămintele minerale variază mult de la un an la altul, dar în toţi anii efectul azotului predomină. Înterpretând rezultatele experimentale obţinute în medie pe 6-10 ani, după metoda suprafeţelor de răspuns, Cr. Hera şi colaboratorii au calculat pentru porumb dozele de îngrăşăminte optim economice. Se constată, în general, că dozele se azot ce trebuie folosite în cultura porumbului sunt cuprinse între 100 şi 130 de kilograme la hectar, cu excepţia solului brun-roşcat, iar dozele medii de fosfor între 45 şi 80 de kilograme la hectar. Este interesant să se reţină, cu mici excepţii, că tipul de sol pe care se cultivă porumbul influenţează în mai mică măsură doză de azot. Influenţa cea mai mare asupra acestui element o are, în primul rând, umiditatea solului şi apoi planta premergătoare şi hibridul cultivat. Ţinând seama de influenţa umidităţii solului asupra eficienţei îngrăşămintelor în cultura porumbului se cere corectarea dozelor în funcţie de acest factor.

Reacţia porumbului la îngrăşăminte este evident mai mare în cultura irigată în comparaţie cu o cultură obişnuită. Pe măsură ce cresc dozele de azot, scade sporul de producţie per kilogram de substanţă activă. Sporul total de recoltă creşte însă în ambele condiţii, cu deosebirea că la neirigat intensitatea este mai redusă şi efectul încetează mult mai timpuriu. Doza optim economică trebuie apreciată după sporul marginal, adică după ultima cifră care mai acoperă cheltuielile investite în îngrăşăminte şi în muncă. Efectul îngrăşămintelor minerale în cultura porumbului irigat trebuie considerat asigurat în toţi anii. Se pleacă de la faptul că în perimetrele irigate, situate de fapt în zonele de sud şi sud-est, deficitul de apă, îndeosebi în perioadele de consum maxim, se asigură obligatoriu prin irigare şi că pe aceste soluri fertile condiţiile pentru reacţia pozitivă pronunţată a porumbului la îngrăşăminte sunt satisfăcute integral. În condiţiile cernoziomurilor din sud, fără irigare, reacţia porumbului la îngrăşăminte este mult redusă şi acest fapt trebuie pus pe seama dezechilibrului ce se creează în plante între absorbţia apei din sol şi transpiraţie, în perioada critică pentru apă (de consum maxim).

Se ştie că, în general, începând cu a doua jumătate a lunii iulie, în sudul ţării se instalează un regim secetos, care găseşte plantele îngrăşate cu suprafaţa foliară dezvoltată puternic datorită precipitaţiilor din lunile mai-iunie. Faptul că în anii cu precipitaţii suficiente pe tot timpul vegetaţiei porumbului sau în condiţii de irigare se obţin pe cernoziomurile din sud sporuri însemnate de recoltă datorită îngrăşămintelor minerale sau organice, întăresc afirmaţia că reacţia slabă a porumbului la îngrăşăminte pe aceste soluri este diminată nu de fertilitatea lor ridicată, ci de insuficienţa factorului apă. Aceste considerente sunt valabile şi pentru solul brun-roşcat tipic din Câmpia Română, unde, de asemenea, în anii secetoşi sporul de producţie dat de îngrăşăminte la porumb este scăzut. Pe suprafeţele neirigate, un criteriu important de corectare a dozelor de azot îl constituie rezerva de umiditate a solului înainte de semănat, fiind evidenţiată corelaţia între această rezervă şi efectul îngrăşămintelor.

Doza medie de azot de 70-75 de kilograme la hectar asigură eficienţa maximă dacă până la sfârşitul lunii februarie (octombrie-februarie) s-au înregistrat circa 200 mm precipitaţii. La o cantitate mai mare de precipitaţii, doza de azot de măreşte cu 5-6 kilograme pentru fiecare 10 mm în plus sau se reduce cu aceeaşi cantitate la fiecare 10 mm în minus (Gh. Sipoş). Apa ca factor de vegetaţie de enormă importanţă trebuie riguros şi preponderent luată în seamă la stabilirea dozelor de azot în cultura porumbului. Nu trebuie pierdut din vedere aportul apei freatice pe solurile freatic umede, în Lunca Dunării sau luncile râurilor inferioare, deci în condiţii de irigare dozele de azot ce se folosesc în cultura porumbului sunt mai mari decât în cultura obişnuită. Alături de apă, ele sunt puternic influenţate de planta premergătoare şi de capacitatea de producţie a hibridului. (I. Picu, Gh. Sipoş). Cantităţile de fosfor ce se administrează în cultura porumbului sunt determinate de nivelul fertilităţii fosfatice a solului, de nivelul dozelor de azot şi de recolta planificată. Conţinutul solului în fosfor mobil constituie un element esenţial al stabilirii dozelor de fosfor. În general, nivelul optim de aprovizionare a solului cu fosfor mobil se ridică pentru porumb la 6-7 mg P2O5 la 100 grame de sol. Alături de azot, pe solurile puternic podzolite şi pe solurile podzolice argilo-iluviale o importanţă deosebită pentru creşterea producţiei de porumb o prezintă potasiul.

Pe aceste soluri aplicarea dozelor mari de azot şi fosfor conduce la creşterea producţiei de porumb, deci şi la creşterea consumului de potasiu. În prezenţa azotului şi a fosforului, consumul de potasiu fiind mult mai mare, se ajunge la un dezechilibru între aceste trei elemente nutritive, fapt ce atrage după sine scăderea producţiei şi scăderea recoltelor. Cantităţile de potasiu pe solurile argilo-iluvuiale în cultura porumbului se ridică la 40-80 de kilograme K2O pe hectar. La un conţinut de potasiu al solului scăzut (sub 10 mg K2O la 100 grame sol), doza de potasiu creşte la 100 kilograme la hectar K2O. Pe solurile aluviale reacţia porumbului la îngrăşăminte depinde de zona în care se găsesc acestea. Astfel, pe aluviunile din Lunca Dunării sau din bazinul inferior al râurilor mari, la luarea în cultură a acestor soluri reacţia porumbului la îngrăşăminte a fost mai slabă. Cu trecerea anilor însă producţia de porumb pe solurile aluviale sub influenţa îngrăşămintelor, îndeosebi a celor azotate, a crescut substanţial. Recoltele de porumb ce se obţin pe solurile aluviale fără îngrăşăminte, deşi mari, nu se ridică la potenţialul de productivitate ce caracterizează hibrizii actuali de porumb şi de perspectivă. Pe de altă parte, Gh. Bîlteanu a semnalat la porumb, pe solurile din Lunca Dunării, simptome pronunţate determinate de o insuficientă aprovizionare a plantelor, în unele cazuri cu fosfor, în altele cu azot.

Cercetările recente, efectuate pe solurile foste submerse („funduri de lac“), soluri cu grad ridicat de fertilitate, au dus la următoarele concluzii: fertilitatea naturală a acestor soluri determină producţii mari chiar fără folosirea îngrăşămintelor; prin folosirea îngrăşămintelor cu azot, producţiile cresc substanţial; azotul este elementul principal de nutriţie, putându-se folosi economic până la 200 de kilograme la hectar N s.a.; îngrăşămintele cu fosfor aduc sporuri de producţie numai la cantităţi moderate de azot, nefiind indicat nici în acest caz să se folosească mai mult de 50 kg/ha P2O5 s.a.; potasiul determină scăderi ale producţiei de boabe, utilizarea lui alături de azot şi fosfor fiind în prezent neeconomică; fluctuaţiile de producţie de la un an la altul sunt mari numai pe terenurile neîngrăşate, în timp ce prin folosirea îngrăşămintelor aceste variaţii se atenuează pronunţat; în anii mai puţin favorabili (exces de umiditate în primăvară şi temperaturi ridicate în lunile de vară) îngrăşămintele cu azot şi fosfor au eficacitate mai mare. Faptul că solurile din Lunca Dunării nu mai sunt supuse inundaţiei periodice, prin care se depunea mâl bogat în materii nutritive, impune şi mai mult menţinerea gradului lor de fertilitate prin folosirea îngrăşămintelor. Pe aluviunile din cursul superior al râurilor (din zona podzolurilor) se obţin producţii mari de porumb prin folosirea gunoiului de grajd sau a îngrăşămintelor minerale azotate. Pe aceste soluri, porumbul se poate îngrăşa numai cu azot, iar în regiunile mai reci, din nord, la cele 96 kg/ha azot se pot adăuga şi 32 kg/ha fosfor (Gr. Coculescu).

Pe lacovişti şi aluviuni gleizate, porumbul reacţionează slab la îngrăşăminte. În experienţele efectuate pe lacoviştile din vestul ţării s-au obţinut sporuri de recoltă numai în anii cu precipitaţii abundente sau în anii secetoşi. În ambele cazuri, în lacovişti (soluri compacte, reci, grele) procesele de nitrificare sunt mult încetinite, astfel că plantele folosesc bine azotul din îngrăşăminte. Pe lacoviştile menţionate porumbul nu a reacţionat însă decât la cantităţi mari de îngrăşăminte minerale. Pe lacovişti, gunoiul de grajd contribuie, de asemenea, în mică măsură la creşterea producţiei de porumb. Dozele de 20-40 tone/hectar aduc sporuri mici de producţie. Gunoiul proaspăt dă rezultate mai bune decât cel fermentat. Pe smolniţe (soluri cu conţinut redus de elemente nutritive, soluri grele, cu conţinut ridicat de argilă, pe care în anii cu precipitaţii bogate bălteşte apa), porumbul îşi sporeşte mult recolta, prin aplicarea îngrăşămintelor, în special a celor azotate. Porumbul se cultivă şi pe brancioguri, soluri cu fertilitate slabă, cu mult pietriş, foarte permeabile. Pe aceste soluri, pentru porumb prezintă mare importanţă gunoiul de grajd şi îngrăşămintele minerale cu azot.

O deosebită atenţie trebuie acordată aplicării îngrăşămintelor la porumbul cultivat pe solurile nisipoase. L. Pop şi I. Maxim au evidenţiat, pe nisipurile din sudul Olteniei, efectul pozitiv asupra producţiei de porumb al gunoiului de grajd încorporat adânc. Rezultatele sunt pozitive atât prin aplicarea gunoiului de grajd (20 tone/hectar), cât şi a îngrăşămintelor minerale (N, P, K). Cea mai bună valorificare a îngrăşămintelor s-a realizat pe vârf de dună. Pe solurile erodate, porumbul dă recolte scăzute, fără folosirea îngrăşămintelor în doze ridicate. Mai economice s-au dovedit a fi însă dozele de 70-100 kilograme la hectar de azot şi 50-80 kilograme la hectar P2O5. Gunoiul de grajd ridică foarte mult producţia de porumb pe terenurile erodate. Sporurile cele mai mari s-au obţinut când, pe lângă doza de 20 de tone de gunoi de grajd, s-au aplicat şi 33 kilograme de azot şi 50 kilograme P2O5.

Victor VĂTĂMANU