REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Finantare si fiscalitate

15/10/2013

0 Comments

 
Picture
Deşi această toamnă este foarte bogată în precipitaţii şi cu temperaturi în anumite perioade mult sub media anuală, în agricultură activitatea specifică se desfăşoară asiduu. Recoltatul cartofilor, sfeclei, florii-soarelui, fructelor şi legumelor etc. se apropie de sfârşit. Simultan cu eliberarea terenurilor de resturile vegetale, semănatul grâului, rapiţei şi a orzului de toamnă pe suprafeţele programate se va finaliza în curând.

Venind în întâmpinarea agricultorilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat că valoarea subvenţiei pe suprafaţă în acest an (SAPS) este de 139 euro/ha, la care se adăugă şi o contribuţie de la buget (CNDP), plăţi directe pentru ovine şi bovine etc. În această perioadă se achită şi subvenţia la motorină destinată activităţilor specifice pentru anul agricol 2013-2014. Tot în această perioadă, Parlamentul European a aprobat ca, pentru viitorul exerciţiu bugetar 2014-2020, ţările UE să beneficieze de plăţi directe în cadrul PAC în valoare de 277,9 miliarde de euro, din care pentru anul 2014 s-a defalcat suma de 41,6 miliarde de euro. S-a dispus, de asemenea, diminuarea cu 5% a subvenţiilor care depăşesc 150.000 de euro pe an pentru o singură fermă.

În ceea ce ne priveşte, este benefică şi recenta implicare a comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, dl Dacian Cioloş, care împreună cu doamna Maria Damanake, comisar european pentru pescuit şi afaceri maritime, însoţiţi de ministrul Agriculturii, dl Constantin Daniel, şi alţi demnitari ai statului au efectuat o vizită de lucru în Delta Dunării, unde împreună cu autorităţile judeţului Tulcea şi cu reprezentanţii asociaţiilor pescăreşti au analizat priorităţile pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene destinate pescuitului şi dezvoltării rurale a localităţilor din Deltă.

Cu acelaşi prilej, comisarii europeni şi-au manifestat disponibilitatea ca în cadrul Comisiei Europene să identifice noi soluţii pentru ridicarea nivelului de trăi al locuitorilor Deltei, prin implicarea mai fermă a autorităţilor locale pentru utilizarea fondurilor europene cu responsabilitate şi eficienţă. În acelaşi sens se perfectează şi contractul între ANPA, Consiliul Judeţean Tulcea şi asociaţiile pescăreşti, pentru înfiinţarea bursei peştelui. Această structură economică realizată cu fonduri europene în valoare de 5 mil. euro derulaţi prin AM-POP va avea ca principale scopuri gestionarea introducerii peştelui pe piaţă, reducerea braconajului şi a evaziunii fiscale în acest sector economic. Toţi trebuie să avem în vedere că în baza unor recolte bune şi a exporturilor semnificative în acest an agricultura va contribui cu un procent de aproximativ 2% la creşterea indicatorilor macroeconomici ai ţării.

Întrucât fiscalitatea ţării vizează în mare măsură şi activitatea agricolă, toate modificările în ceea ce priveşte impozitele şi taxele care urmează să fie aplicate în baza modificării Codului fiscal prezintă un interes major şi pentru agricultori. Astfel, potrivit celor comunicate recent de conducerea Ministerului Finanţelor Publice, se intenţionează modificarea modul de impozitare a firmelor tip holding, iar plata TVA de către societăţile comerciale cu cifra de afaceri sub 500.000 de euro anual urmează să se efectueze numai opţional în 90 de zile.

În baza aceluiaşi act juridic, cu expertiza Băncii Mondiale şi a FMI, impozitarea proprietăţilor urmează să se realizeze în funcţie de destinaţia acestora. Astfel, dacă imobilele, terenurile, echipamentele etc. sunt destinate activităţilor economice, acestea vor fi impozitate majorat. Sperăm ca această nouă formă de impozitare să nu creeze presiuni fiscale majore, în principal pentru IMM, şi aşa confruntate cu serioase probleme financiare. În acelaşi sens, nu este lipsită de interes nici instituirea obligaţiei la plată a CAS în cuantum de 5,5% din venitul realizat de proprietari prin cedarea folosinţei unor bunuri. Această nouă obligaţie de plată, pe lângă impozitul pe venitul realizat din cedarea folosinţei bunurilor, care se plăteşte în prezent, va determina proprietarii să majoreze chiriile, cu efecte negative asupra bugetului IMM. Acestea neavând resurse să-şi cumpere, de exemplu, un sediu, sunt nevoite să-şi desfăşoare activitatea în spaţii închiriate.

Aşadar, sperăm ca Guvernul să vină şi cu măsuri de relaxare fiscală, cu prioritate pentru IMM, motivat de salvarea a sute de mii de locuri de muncă şi de menţinerea şomajului la cote acceptabile. Piaţa muncii şi evoluţia economică a firmelor afectate de noile reglementări fiscale preconizate vor demonstra dacă deciziile dispuse de Guvern în acest domeniu sunt cele mai adecvate. În acest context, trebuie să avem în vedere cu toţii un cunoscut proverb, potrivit căruia „Dacă vrei să mănânci ouă, nu tai găina, iar dacă ai nevoie de lână, nu jupoi oaia, ci o tunzi din când în când”.

Simona MUNTEANU
revista, agricultura, editorial octombrie 2013, finante, fiscalitate
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE