REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

FNGCIMM acordă sprijin companiilor şi sectorului financiar prin preluarea parţială a riscurilor de credit

1/4/2020

0 Comments

 
Picture
Impactul COVID-19 asupra mediului de afaceri este încă la început, iar continarea activităţii şi finanţarea companiilor vor fi priorităţile perioadei următoare pentru mediul de afaceri şi cel financiar.

În aceste condiţii, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), în conformitate cu misiunea sa şi cu mandatul acordat, va sustine în totalitate măsurile Guvernului României ce au ca scop sprijinirea mediului de afaceri. FNGCIMM poate acorda sprijin companiilor şi sectorului financiar prin preluarea parţială a riscurilor de credit, facilitand în acest fel accesul la finanţare în condiţii şi la costuri cât mai avantajoase. Finanţarea investiţiilor sau a activităţii curente a IMM-urilor, pe perioade scurte, medii sau lungi, se poate face solicitand băncilor partenere accesarea garanţiilor financiare oferite de FNGCIMM. Procesul de acordare va fi simplu şi rapid, pe baza aceleiaşi documentaţii solicitate la acordarea creditului, fără alte deplasări sau costuri suplimentare.

„Garanţiile financiare sunt instrumente anticiclice intens utilizate în atenuarea şocurilor economice asupra mediului antreprenorial, cu efecte semnificative în perioadele de criza şi postcriză, iar din aceasta perspectivă îi asigurăm pe toţi beneficiarii şi partenerii noştri că FNGCIMM oferă un parteneriat solid pentru continuarea activităţii companiilor. Transmitem acelaşi mesaj de susţinere şi pentru clienţii nostri, care au achiziţionat Prima Casă, Prima Maşină sau au accesat programul guvernamental, Investeste în tine“, a declarat Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.

Cu o vastă experienţă acumulată în cei 18 ani de activitate, FNGCIMM este un partener activ al autorităţilor, în identificarea şi operaţionalizarea altor mâsuri economice destinate susţinerii întreprinzătorilor, în această perioadă dificilă. Instituţional, dispune de capacitatea de analiză pentru a acorda garanţii beneficiarilor care activează în diferite sectoare economice, are capacitatea tehnică (norme/proceduri interne, sistem informatic) şi capacitatea organizatorică (personal specializat şi cu experienţă, reţea naţională de unităţi teritoriale) pentru intensificarea activităţilor de finanţare-garantare în baza convenţiilor de lucru semnate cu peste 25 de instituţii finanţatoare şi sub supravegherea prudenţială a BNR.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA - IFN) este o instituţie financiară nebancară cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator. FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 de instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci. FNGCIMM SA - IFN asigură o acoperire teritorială naţională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele trei sucursale, două reprezentanţe şi trei filiale. În baza apartenenţei sale la AECM (Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare - asociaţie ce reuneşte 47 de fonduri de garantare mutuale, private şi publice, bănci de dezvoltare şi fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum şi din Turcia, Serbia, Bosnia şi Herzegovina, Federaţia Rusă şi Kosovo), FNGCIMM funcţionează după reguli şi principii europene.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE