Folosirea ingrasamintelor verzi

Îngrăşămintele verzi sunt alcătuite din diferite plante, mai ales din plante leguminoase, cultivate în mod special singure sau în amestec şi care se încorporează în sol în stare verde, cu scopul de a mări fertilitatea solului şi a spori cantitatea de recoltă. Această metodă era cunoscută şi aplicată încă din antichitate, dar o dată cu trecerea timpului a fost din ce în ce mai puţin aplicată.

---

Importanţa îngrăşământului verde
Acţiunea pozitivă a îngrăşămintelor verzi se datorează efectului multilateral, şi anume: îngrăşământul verde îmbogăţeşte solul în substanţe organice, în urma cărora se măreşte capacitatea de reţinere a substanţelor nutritive, creşte puterea de tamponare şi se îmbunătăţesc însuşirile fizice; se măresc rezervele de azot asimilabil ale solului, datorită însuşirii plantelor leguminoase - folosite ca îngrăşământ verde - de a fixa azotul cu ajutorul bacteriilor simbiotice (adesea peste 100 de kilograme/ hectar); plantele utilizate ca îngrăşământ verde aduc în orizontul arabil, cu ajutorul rădăcinilor, substanţele nutritive din orizonturile mai profunde; pe soluirile pe care se aplică îngrăşământul verde se măreşte foarte mult eficienţa îngrăşămintelor minerale; procesele de spălare a substanţelor nutritive, în special pe solurile nisipoase, sunt foarte mult micşorate, din cauza reţinerii biologice de către plantele utilizate ca îngrăşământ verde; sporeşte cantitatea de humus, influenţând asupra structurii solului, permeabilităţii pentru apă şi a capacităţii pentru apă a solului; îngrăşământul verde cu leguminoase (Melilothus officinalis) sau amestecul de fasolita (Vigna sinensis) + mazăre (Pisum sativum) are efect asupra nematozilor dăunători din sol, prin favorizarea dezvoltării duşmanilor naturali ai acestora. Datorită acţiunii multilaterale, îngrăşământul verde sporeşte recolta nu numai la prima cultură care se seamănă după el, ci şi la următoarele 2-3 culturi. În afară de aceasta, mai trebuie luate în considerare costul foarte redus şi posibilitatea de a fi aplicat pe scară întinsă, mai ales pe terenurile unde transportul gunoiului de grajd se face cu dificultate, ca şi acolo unde cantitatea de gunoi de grajd este mică. Totuşi, în condiţiile actuale, când se urmăreşte sporirea cantităţilor de furaje din gospodăria ţărănească, introducerea în sol a unei cantităţi însemnate de masă verde trebuie făcută cu mult discernământ şi numai acolo unde celelalte măsuri agrotehnice nu dau satisfacţie şi nu există nici posibilitatea ca această masă verde să fie valorificată prin trecerea ei prin stomacul animalelor. Adeseori, în zonele temperate este mai economic ca plantele în stare verde să fie consumate de animalele domestice şi să se obţină astfel gunoiul de grajd.

Plantele utilizate ca îngrăşământ verde
Plantele folosite ca îngrăşământ verde trebuie să fie puţin pretenţioase faţă de substanţele nutritive din sol şi să dea întrun timp scurt o cantitate mare de masă verde, bogată în substanţe nutritive şi în special în azot. Cele mai întrebuinţate plante pentru acest scop sunt leguminoasele şi anume lupinul peren (Lupinus polyphyllus), lupinul cu frunza îngustă sau albastru (L.angustifolius), specia de bază folosită ca îngrăşământ verde în zonele de cultură a lupinului, lupinul galben (L. Luteus), lupinul alb (Lupinus albuş), mazărea (Pisum sativum), lintea (Lathyrus sativus), bobul (Vicia faba), trifoiul mărunt (Medicago lupulina), trifoiul roşu (Trifolium pratense), trifoiul încărnat (Trifolium incarnatum), sulfina anuală (Melilotus albă), măzărichea (Vicia villosa). Mai rar se folosesc ca îngrăşământ verde plantele care nu fac parte din familia leguminoaselor, cum ar fi: rapiţa (Brassica napus var. Olifera, Brassica râpă var. Oleifera) muştarul (Sinapis alba), secara (Secale cereale), hrişca (Fagopyrum esculentum). Aceste plante se pot semăna singure sau sub forma unor amestecuri din două sau mai multe plante. De exemplu, se poate semăna mazăre cu ovăz sau măzăriche cu ovăz. În Vietnam, o plantă care dă bune rezultate ca îngrăşământ verde la cultura orezului este o algă, Azola pinata.

Modul de folosire a îngrăşământului verde
Modul de folosire a îngrăşământului verde este diferit în raport cu clima, solul, felul plantei întrebuinţate ca îngrăşământ verde şi particularităţile agrofitotehnice ale primei culturi îngrăşate. În raport cu clima, aplicarea îngrăşămintelor verzi se poate recomanda în primul rând pentru zonele umede şi apoi pentru cele intermediare. În ceea ce priveşte solul, îngrăşământul verde se poate aplica pe orice fel de sol, însă o mai mare importanţă prezintă pentru solurile podzolice şi nisipoase. În aceste locuri, datorită insuficienţei bazei furajere, nu sunt condiţii favorabile pentru creşterea animalelor şi deci şi a asigurării gospodăriei cu gunoi de grajd. Pe astfel de soluri, datorită condiţiilor fizice necorespunzătoare şi a slabei aprovizionări cu substanţe nutritive şi apă, nici celelate măsuri pentru refacerea fertilităţii solului nu dau rezultate satisfăcătoare. Gunoiul de grajd folosit pe astfel de soluri se mineralizează repede, iar îngrăşămintele chimice sunt uşor spălate de apele din ploi, şi deci nu pot fi utilizate pe deplin de culturile pentru care au fost aplicate şi de cele din anii următori. Pe aceste soluri, pentru a obţine recolte bogate, este necesar să se aplice îngrăşăminte în fiecare an, ceea ce nu este posibil întotdeauna.

Pe solurile nisipoase, reuşesc ca îngrăşământ verde culturile de lupin galben, măzăriche, sulfina albă, trifoi încarnat; pe solurile lutoase reuşesc culturile de lupin albastru, lupin alb, lupin peren, sulfina albă, latirul, trifoiul roşu, trifoiul mărunt, muştarul alb, hrişcă, secară, răpiţă; pe solurile argiloase reuşesc culturile de lupin albastru, lupinperen, lupin alb, trifoi roşu, trifoi mărunt, măzăriche comună, bob mărunt, răpiţă, latir; pe solurile sărăturate reuşesc mai bine culturile de hrişcă, măzăriche păroasă, lupin, lupin alb, dar mai ales sulfină albă ori trifoi roşu; pe solurile bazice, bogate în calciu şi elemente alcaline, reuşesc culturile de măzăriche, trifoi roşu şi hrişcă. Plantele ce se folosesc ca îngrăşământ verde se cultivă fie ca o cultură pură, fie ca o cultură intermediară sau, mai rar, ca masă verde cosită, cultivată pe alt teren sau sub formă de otavă. Plantele se pot semăna singure sau în amestec. În cazul amestecului de plante leguminoase cu plante neleguminoase, acestea din urmă cresc mai repede decât leguminoasele, mai ales pe solurile uşoare. Nu sunt reţete fixe de amestecuri, ci acestea se fac în raport cu condiţiile de climă şi sol din zona respectivă. În condiţii de irigare, se pot folosi ca îngrăşământ verde măzărichea, lintea, fasoliţa, sulfina, trifoiul sau mazărea furajeră.

Îngrăşământul verde în cultura pură
Acesta ocupa terenul în cursul perioadei principale de vegetaţie. Metoda aceasta se practică pe solurile cu o fertilitate scăzută, mai ales pe cele nisipoase din zona podzolică, pentru culturile de secară de toamnă sau grâu de toamnă. Ca îngrăşământ verde în cultura pură se folosesc lupinurile anuale sau lupinul peren, care se seamănă primăvara în sola destinată ca ogor în cadrul asolamentului, iar pentru terenurile nisipoase se poate folosi, în afară de lupinul galben, măzărichea şi sulfina. Pe solurile argiloase, lutoargiloase şi lutoase de foloseşte mai ales lupinul albastru. Lupinul se încorporează sub brazdă la 18-20 cm, în cursul verii (iulie), iar măzărichea sau sulfina, în cursul lunii mai-iunie. După încorporare se grăpează şi se tăvălugeşte, apoi se trece cu o grapă uşoară pe teren. Cantitatea de masă verde ce se poate obţine este de circa 14-20 de tone. În livezile de pomi, unde terenul se lucrează ca ogor negru, plantele folosite ca îngrăşământ verde se însămânţează pe la mijlocul verii, după formarea fructelor, iar toamna târziu, înainte de căderea frunzelor, se încorporează sub brazdă. Tot în livezi poate fi utilizată metoda iniebării sau forma de benzi alternative, însămânţate cu plante anuale sau bienale şi benzi neînsămânţate. Masa verde de la o coasă se împrăştie pe prima bandă neînsămânţată şi se încorporează sub brazdă sau se răspândeşte pe tot terenul, apoi se introduce sub brazdă o dată cu arătura adâncă. Îngrăşământul verde se poate folosi în livezi în primii 10 ani de la plantare. Când coroana pomilor este prea mare, aceasta umbreşte solul şi îngrăşământul verde nu reuşeşte bine.

Îngrăşământul verde semănat ca o cultură intermediară
Aceasta ocupă terenul în intervalul dintre două culturi de plante agricole. De regulă, se întrebuinţează amestecuri de plante, care sunt mai sigure în ceea ce priveşte recolta, cu un caracter diferit al dezvoltării rădăcinilor şi folosirii substanţelor nutritive din diferite straturi. După epocă şi modul de semănat, se deosebesc trei variante: în cultura ascunsă, după mirişte şi în cultura de toamnă sau în pragul iernii, sau în ferestrele iernii.

În cultura ascunsă se seamănă primăvara sub plante protectoare (de obicei o plantă crealieră păioasă). Se practică în zonele cu umiditate suficientă în perioada de primăvară, pentru culturile din anul următor, de cartofi, rădăcinoase, prăşitoare sau eventual păioase de primăvară. Se poate semăna, de asemenea, în terenurile irigate. Pentru îngrăşământ verde se poate folosi sulfina albă, trifoiul roşu, lupinul peren ş.a. Se seamănă primăvara peste cerealele de toamnă sau de primăvară, întrebuinţându-se o cantitate mai mică. Cantitatea de masă verde ce se obţine este, în medie, de circa 9-10 tone la hectar.

După mirişte, acolo unde verile sunt ploioase, imediat după recoltarea plantei principale (rapiţă, muştar, orz, grâu, cartofi timpurii) se ară la o adâncime mijlocie, se tăvălugeşte cu tăvălugul inelar, se seamănă, de regulă, după o ploaie, însă nu mai târziu de 10-20 august. Se folosesc mai ales amestecuri de leguminoase cu ovăz sau leguminoase singure. De asemenea, se pot semăna pe solurile uşoare lupinul galben, măzărichea de nutreţ, iar dintre neleguminoase hrişca şi muştarul. Plantele utilizate ca îngrăşământ verde urmează să fie folosite în primul rând pentru culturi de prăşitoare şi de cartof pe solurile mai uşoare şi pentru cele de sfeclă sau cereale de primăvară, pe solurile mai grele. Încorporarea sub brazdă a îngrăşământului verde pe terenurile nisipoase insuficient fixate se poate face în primăvară, înainte de însămânţare. Pe solurile lutoase sau argiloase se încorporează din toamnă (luna noiembrie).

În cultura de toamnă se utilizează în zonele secetoase, în special pe solurile grele. Ca plante care se seamănă singure sau în amestec, se folosesc: răpiţă, măzăriche de toamnă, trifoi, Lolium multiflorum, măzăriche + trifoi + Lolium (pentru zone cu ierni nu prea aspre) sau în amestec cu secară (50- 80 kilograme/hectar) şi măzăriche (80-110 kilograme/hectar pentru soluri mai uşoare din zone cu ierni mai aspre). În zonele cu ierni blânde, pentru plantaţiile de pomi sau alte plante se pot semăna în pragul iernii măzărichea de toamnă sau lupinul.

Îngrăşământul verde sub formă de masă cosită
Pe terenul care urmează să primească îngrăşăminte, se aduce masă verde cosită de pe un alt teren. Procedeul acesta se foloseşte îndeosebi în livezile de pomi şi în culturile de arbuşti din zonele cu umiditate suficientă. Ca plante ce dau masă verde se întrebuinţează lupinul, sulfina şi trifoiul. Aceste plante se cultivă, în special, pentru aceast lucru şi ele produc o masă vegetală mare, care se întrebuinţează pentru îngrăşarea altor câmpuri. Masa verde cosită se aşază uniform pe fundul brazdei lăsate de plug, pentru a fi încorporată de brazda următoare.

Îngrăşământul verde sub formă de otavă
Prima coasă de la culturile de sulfină, trifoi, ierburi perene etc. se foloseşte ca nutreţ, iar masa verde care creşte după aceasta se încorporează sub brazdă ca îngrăşământ verde. Această metodă este indicată pentru terenurile ce urmează a fi cultivate cu cartofi sau rădăcinoase din regiunile cu umiditate suficientă.

Victor VĂTĂMANU